Ai mei m-au învățat ce e bunul simț, decența, verticalitatea și integritatea. Valorile astea s-au lipit de mine natural. Le-am învățat din priviri, din gesturi, din acțiuni, din felul lor de a fi.

Poate din punct de vedere material n-am avut tot ce ne doream, dar am avut iubire și respect unii pentru ceilalți. Și pentru învățătură. Ei n-au studii superioare, dar știu cu toată ființa lor că educația e calea.

Au muncit uneori peste puterile lor și muncesc în continuare. Niciodată n-au ales calea ușoară, aia definită de șmecherie și învârteli. N-a fost o alternativă. Nici vorbitul urât, nici judecata pripită, nici nepăsarea.

M-au învățat că demnitatea nu ține de câți bani ai, ci de ce scoți pe gură, cum îți ții promisiunile și cum te porți cu oamenii.

Au fost acolo, cu tot ce au avut – cu nopți nedormite, cu bucurii mici, cu grijă constantă și cu sacrificii făcute în tăcere.

Știu cât de mândri au fost când am intrat la facultate. La facultatea pe care mi-am dorit-o eu, nu pe care mi-au impus-o. Și știu cât de mult și-au dorit ca drumul meu să fie diferit, mai bun, dar construit cinstit.

Și poate de aceea mi-e atât de drag să scriu, să citesc, să stau de vorbă cu oameni care mișcă lucrurile în bine prin artă, cultură și idei. Pentru că toate astea sunt forme ale binelui în care am crescut.

Cred în dialog, nu în ură.

În gândire critică, nu în lozinci goale sau a urma orbește.

În muncă onestă, nu în zgomot de paradă.

În construcție, nu în distrugere.

Cred că respectul se câștigă, nu se impune.

Și simt să spun asta limpede: arta, cultura, libertatea de exprimare nu sunt mofturi. Sunt fundamentul oricărei societăți sănătoase, oglinda prin care ne vedem pe noi înșine, dar și puntea care ne leagă unii de alții.

Votul meu de duminică e ușor pentru că doar unul dintre candidați reprezintă valorile în care cred și după care mă ghidez în viață.

În plus, e ușor pentru că:

Am cunoscut oameni care construiesc, nu care fac zgomot cu vorbe goale. Oameni care, fără prea multe aplauze, duc societatea în direcția bună. Oameni care cred în libertate, colaborare și progres – nu în teroare, abuz și frică. Și pentru că din bula asta fac parte și eu, la rândul meu.

N-aș putea susține o lume în care cultura e cenzurată, arta e suspectă și libertatea de creație devine periculoasă. Mi-e clar că nu vreau să trăiesc într-o țară în care „corect ideologic” ia locul libertății de expresie. Într-un regim care taie aripile înainte ca ele să se deschidă.

CooltCluj și Coolturalist nu sunt doar două proiecte despre evenimente și recomandări, ci despre oamenii care dau viață comunității, despre inițiativă și implicare civică, despre dorința sinceră de a face bine și a crea conexiuni autentice. Sunt spații în care vocea fiecăruia contează, iar libertatea de a alege ce ne hrănește sufletul devine un act de curaj și responsabilitate.

Știu sigur că viitorul nu se construiește cu teamă și izolare. Dacă am învățat ceva din tot ce-am descoperit și documentat în proiectele mele, e că progresul vine din deschidere. Din parteneriate. Din schimburi de idei. Din curajul de a învăța unii de la alții.

Îmi place România, dar nu cea încrâncenată. Vreau o Românie în care să se simtă bine și oamenii cu dizabilități, și cei cu afecțiuni din spectrul autist, și bunica din Maramureș, și poetul la început de drum, și tânărul maghiar.

Am ales să vorbesc despre ce ne unește, nu despre ce ne desparte. Coolturalist e despre punți, nu ziduri. Despre oameni care pun întrebări, care caută, care greșesc și învață, dar care nu renunță la ideea că se poate construi o lume mai bună – cu răbdare, onestitate și solidaritate.

Eu cred în România în care nu ești etichetat pentru ce citești, cum iubești sau ce crezi. În care diferențele nu sunt motive de ură, ci prilej de învățare. În care să nu-ți fie frică să fii tu, să spui ce gândești, să creezi fără autocenzură.

Și mai cred că fiecare proiect, oricât de mic, contează. Că fiecare newsletter trimis, fiecare conversație avută, fiecare text scris cu respect pentru celălalt poate pune o cărămidă la temelia unei societăți mai drepte. Că binele nu are nevoie de spectacol, ci de consecvență.

Pentru mine, votul e despre responsabilitatea față de valorile pe care le port în mine. E despre cine sunt și despre lumea în care vreau să trăiesc. Așa că da, merg la vot. Pentru mine. Pentru ai mei. Pentru oamenii care au ales să creeze, nu să distrugă. Pentru libertatea de a simți, de a crea, de a fi.

Și dacă e ceva ce știu sigur, e că viitorul se scrie cu grijă. Cu atenție la celălalt. Cu solidaritate. Cu libertate. Cu cultură. Cu voce. Cu implicare. Iar alegerea e limpede și votul e ușor.

Mergi la vot. Verifică-ți compasul interior înainte să pui ștampila și gândește-te ce te reprezintă. Ura, cinismul și disprețul față de celălalt sau integritatea, încrederea și omenia? Nu uita că votul e despre cum contribui – cu vocea ta, cu alegerea ta – la direcția în care se îndreaptă comunitatea ta, orașul tău, țara ta, viitorul tău.

Votul e sexy, ignoranța nu.