Despre

Iubesc să descopăr oameni, povești, experiențe și sunt fascinată de artă, în toate formele ei, dar mai ales de rolul ei esențial în societate.

Ador să rătăcesc pe străzi, să mă las absorbită de boemia orașului și de oameni, ascultând Asaf Avidan sau Erik Satie. Mă fascinează gândul că fiecare dintre noi e un amalgam de trăiri, emoții, visuri și amintiri.

Am descoperit că, deși am încredere în mine, am multe neliniști și frici. Și chiar dacă mi-am demonstrat că sunt capabilă să le transform în motivație, energie și putere creatoare, uneori îndoiala, autocritica și neîncrederea mă așteaptă la colț.

Am învățat cât de importante sunt disciplina și planificarea, dar și momentele spontane în care îmi las mintea să se joace, să-și pună întrebări, să îndrăznească și să creeze. Avem nevoie de timp și de întrebări bune.
Deși sună idealist, sper la un viitor cu oameni mai empatici, responsabili și senini. Iar ceea ce fac gravitează în jurul acestei credințe aparent inconștiente, vitală precum oxigenul. Simt că azi sunt (cu) ceva mai mult decât ieri.

Sunt freelancer, om de marketing și comunicare. În prezent, fac parte din echipa Hacking Work și Școala SPOR și colaborez cu Centrul Cultural Clujean.

Scopul proiectului

Ești în interiorul unui amplu și continuu exercițiu de vulnerabilitate și descoperire. Este spațiul tău de explorare și spațiul meu de exprimare.

Îmi propun să aduc în prim-plan artiști români din diferite arii ale artei și să învățăm împreună de la oameni curajoși și perseverenți care au îndrăznit suficient încât să-și urmeze pasiunile. Mai mult, te informez despre evenimentele, proiectele și noutățile culturale din Cluj și din țară.

Explorez subiecte actuale și idei relevante despre societate, muncă, mediul înconjurător și nu numai, scriu despre oameni care au adus valoare și au avut o contribuție semnificativă în lume și încurajez lectura și întâlnirea cu teatrul prin articole despre cărți și spectacole.

Cum am ajuns aici?

M-am îndrăgostit iremediabil de cuvinte în liceu. De atunci, cărțile îmi sunt refugiu, tărâm necunoscut, terapie, experiență și libertate. Apoi, în primii ani de facultate, am început să scriu poezii și mi-a devenit natural și firesc să trăiesc și să simt în versuri.

În 2022, m-am alăturat echipei Jurnalul de sâmbătă, o publicație bilunară care are scopul de a promova cultura. În vara acestui an m-am retras de la Jurnal, după ce mai bine de doi ani am pus umărul la treabă scriind zeci de articole și contribuind la publicarea a două ediții tipărite.

După ce am terminat masterul, m-am alăturat echipei Hacking Work, PozitiVești și Școala SPOR. Aici, cuvintele mele contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru oameni și organizații prin intermediul educației, dialogului și cooperării.

Din această toamnă, colaborez cu Centrul Cultural Clujean, pentru care am dezvoltat și conceput newsletterul bilunar Cultură. Oameni. Companii, cu scopul de a explora legăturile dintre cultură, artă, stare de bine și mediul de lucru. Altfel spus, mă poți citi și acolo.

Munca mea are multiple roluri și valențe: lupt pentru bine, schimbări pozitive, educație și adevăr prin proiectele Hacking Work, Școala SPOR și Cultură. Oameni. Companii și ofer inspirație și dau o mână de ajutor culturii și artei prin activitatea mea de aici și prin newsletterele pe care le trimit.

Ideea acestui proiect a venit când am început să primesc tot mai des întrebarea „De ce nu îți faci un blog?”. Și pentru că am avut aproape oamenii potriviți, acest proiect a văzut lumina zilei mai curând decât credeam.

Aici e spațiul în care interviurile, articolele, gândurile, poeziile, fotografiile și toate ideile care-mi mai trec mie prin minte își găsesc cămin.

CREATIVITATE
LIBERTATE
CURIOZITATE
Izabella Lukacs - 2025 © Toate drepturile rezervate.