Teatrul mi-e foarte aproape de suflet. Cel mai frecvent pașii mă poartă la spectacolele de teatru puse în scenă la Teatrul Național din Cluj. Iată-mă aici, scriind un articol despre Sânziana Tarța, actriță la Teatrul Național Cluj, cu a cărei căldură și energie rezonez mai mult decât credeam. Vă invit să descoperiți o artistă complexă care întâmpină tot ce i se întâmplă cu bucurie și ale cărei arii de creație se întind dincolo de actorie.

Sânziana Tarța s-a născut în Satu Mare, a terminat Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică la București în 2009 și are o licență în Modă la Universitatea Națională de Arte București. Din 2014 este actriță la Teatrul Național din Cluj. Din perspectiva Sânzianei, actorul este omul care se ocupă cu poveștile, iar meseria de actor este una complexă care „te ajută să descoperi foarte multe dar și dă cu tine de pământ dacă te iei prea tare în serios”.

Pentru talentata artistă, actoria este o meserie superbă, dar în același timp foarte grea. A învățat cele mai importante lecții prin muncă și dobândirea experienței, iar fiecare întâlnire este o oportunitate de a învăța. Caută continuu să înțeleagă ceea ce este de înțeles și să se bucure sincer de tot ce i se întâmplă.

Pregătirea pentru roluri și îmbrățișarea lor

Modalitatea prin care se apropie de rolurile pe care le interpretează este diferită în funcție de complexitatea personajului, cerințele regizorale sau de perioada pe care o au actorii la dispoziție pentru pregătirea spectacolului. Important este și antrenamentul constant la care lucrează și care o ajută să fie pregătită pentru orice fel de rol, din punct de vedere psihic, emoțional, fizic și vocal.

Spectacolul-experiență Clasa noastră, după un text scris de Tadeusz Slobodzianek, în regia lui Laszlo Bocsardi, cuprinde personajul care a lăsat o amprentă puternică asupra actriței. Pentru interpretarea personajului Dora din acest spectacol puternic inspirat din fapte reale, Sânziana a câștigat bine-meritatul premiu pentru Cea mai bună actriță în rol principal, împărțit cu colegele ei din același spectacol, la Gala Premiilor Teatrului Național în 2016.

Rolurile interpretate de-a lungul carierei în actorie au învățat-o să aibă mai mult curaj, să fie liberă și să se exprime.

Dificultățile din sfera independentă și poziția actriței în România

Sânziana observă, înțelege și empatizează cu dificultățile de care teatrul independent se lovește la noi în țară și consideră că societatea are rolul de a încuraja cultura, de a o susține și de a o finanța mai mult decât la limita supraviețuirii.

În ceea ce privește poziția actrițelor în teatru, nu a simțit că ar avea mai puține șanse doar pentru că este femeie. Totuși, observă comportamente și atitudini care necesită schimbare:

Mai mult decât actorie: Muzică și desen

Nu pot să nu mă regăsesc în răspunsul Sânzianei la una dintre întrebările mele. Mult timp s-a simțit complexată de preocupările sale multiple: actorie, desen, muzică, modă și altele: „Simțeam că dacă încep să le enumăr, pare că mă umflu în pene și că dacă fac prea multe, de fapt e un semn că nu fac mai nimic sau nimic prea bine.”. Unde își au originea aceste multiple arii artistice? În familie, mama ei fiind cea care i-a transmis ei și surorii ei gustul pentru frumos, pentru detalii și pentru artă.

Toate se întrepătrund în mod inedit și creativ și îi sunt aproape de suflet în mod egal. Ca orice om care iubește cu sinceritate arta, iubește fiecare ramură, formă și manifestare a sa.

Anul acesta, a lansat piesa numită BabaGanoush împreună cu Mihai Prejban (Prejbang), prietenul ei actor și muzician care i-a făcut orchestrația. Ea a compus piesa și a scris versurile într-un proces de vindecare prin creație. Sânziana spune că e haios pentru că ea nu știe note. Că i se tot derulau în cap două-trei versuri și a mai pus unul și încă unul și iată că a compus o piesă.

A simțit că este momentul să ne arate ceea ce creează. Mesajul transmis de piesă este unul pozitiv și reprezintă o încurajare pentru oricine o ascultă și rezonează cu ea. Artista crede cu tărie că arta are rolul de a mângâia suflete, dar și „puterea de a le zgudui, de a le pune la zid, de a le întoarce cu capul în jos, de a le călca în picioare, de a le întări, înmuia, mângâia, toate cu scopul de a le pune întrebări și a ajunge să le vindece într-un final”.

Despre eșec, răsplată și dor

În opinia ei, România are nevoie de educație în privința modului de comunicare, dar și de un sistem medical și educațional mult mai solid, cât și susținerea culturii și a artiștilor în adevăratul sens al cuvântului.

Din punct de vedere al relației răsplată-eșec, Sânziana încearcă să nu se atașeze prea mult și intens de niciuna dintre ele, deoarece crede că nimic nu e bătut în cuie. Importante pentru ea sunt onestitatea, prietenia, adevărul, comunicarea, dar și iubirea și familia. Dacă îi e dor de ceva, acel ceva este mâncarea din copilărie.

Anul 2022 a însemnat pentru Sânziana iubire în plan personal. Profesional, i-a adus curajul de a face lucruri inițiate de ea însăși: piesa BabaGanoush, videoclipul lansat și încântarea celor din mediul online cu desenele și picturile artistei. Pe lângă asta, a lucrat la un proiect care va avea lansarea la Noaptea Porților Deschise din 17 decembrie de la Teatrul Național Cluj-Napoca.

Cele două premiere de la Teatrul Național (Audiția și Lacrimile amare ale Petrei Von Kant) din acest an i-au adus împlinire și roluri provocatoare pe care le îndrăgește. Momentele de epuizare și oboseală au învățat-o cum să-și ofere pauze, să se oprească puțin și doar să fie, fără să mai facă atâtea lucruri.

„Am învățat că sunt destul și asta cred că pentru mine e o mare realizare pentru anul 2022.”

După interacțiunea cu Sânziana Tarța nu pot să nu remarc blândețea, căldura și prietenia cu care a răspuns propunerii mele. Sunt onorată că am avut ocazia de a scrie despre o actriță și o artistă completă, complexă și talentată cu un suflet atât de frumos. Vă invit să mergeți la teatru să o vedeți performând, să ascultați BabaGanoush și să vă încântați privirea cu videoclipul piesei și desenele Sânzianei.

Copertă: © Robert Filip

Articolul a fost publicat inițial pe Jurnalul de sâmbătă.