În vremuri tulburi, sper ca acest newsletter să-ți fie oază de liniște. De aer proaspăt. Ancora care să-ți limpezească mintea. Recunosc că în ultima săptămână și eu am trecut prin tot felul de stări, de la furie, neputință, tristețe la speranță și optimism. Încerc să mă păstrez echilibrată și să nu mă las copleșită de emoții – lucru pe care te sfătuiesc să-l faci și tu, atât cât poți.

Să te bucuri de această ediție, s-o dai mai departe și să o savurezi lângă o cafea, o limonadă, un ceai sau lângă orice-ți poftește sufletul. Să-ți fie inspirație!


CĂLĂTORIE ÎN JURUL OMULUI (A. STERMIN)

Avem nevoie de spații unde putem respira, fără zgomot, fără să părem altfel decât suntem. Interviu IQads – Newsletter Collection

De data aceasta, călătoria în jurul omului s-a suprapus cu călătoria în jurul meu și cu o sesiune de introspecție. M-a luat Ileana Andrei la întrebări într-un interviu IQads și-am vorbit despre cultură, artă, newsletterul pe care-l citești acum – idee, scop, proces de lucru și ce mă mână pe mine-n luptă.

„Avem nevoie de spații unde putem respira, fără zgomot, fără să părem altfel decât suntem, fără să ne simțim presați, fără să înfrumusețăm realitatea. Iar newsletterul ăsta e oaza de oxigen mereu la îndemână atunci când «vrei să scapi de tot ce-ți pune creierul într-o menghină de ceață», cum spunea Tudor Rus despre Coolturalist într-o ediție a newsletterului Meșteri în mașini.”


CUM SĂ OPREȘTI TIMPUL (M. HAIG)

📖 (de citit) 8 cărți pentru vremuri tulburi. Opt personalități din România recomandă o listă de lecturi împotriva resemnării.

🗣️ (de frunzărit) „Scroll, like, repeat…” – O piesă de teatru, după cartea scriitoarea Ioanei Pârvulescu, care vrea să-i scoată cu ochii din telefon, atât pe părinți, cât și pe copii. Un interviu cu Claudia Ciobanu, scenarista și regizoarea piesei de teatru.

🚶🏻‍♀️‍➡️ (de vizitat) Muzeul Recordurilor Românești, intrat în Cartea Recordurilor pentru 4 colecții – găsești aparafe de fotografiat, gramofoane, mașini de scris și alte obiecte.

(de curiozitate) Înainte de a fi „dulce-amară”, nostalgia era văzută ca un parazit. (via Savantgarde)

📖 (de avut în vedere) Cât se citește în lume, cu cifre.

🎧 (de ascultat) Damiano David – Voices:


O LUME IMENSĂ (E. YONG)

Cărturești lansează Mișcarea pentru Lectură.

Mai exact, aduce lectura în mijlocul oamenilor. În autobuz, la cafenea, în parc, la galerie, în aeroport. Oriunde. Să fie parte din viața de zi cu zi, un gest firesc, ca mersul pe jos sau cafeaua de dimineață.

De ce? Pentru că realitatea ne trage de mânecă: doar 29,5% dintre români au citit o carte în 2022. Și timpul mediu zilnic dedicat cititului e sub 5 minute. Compară asta cu Danemarca sau Estonia, unde peste 70% dintre oameni au pus mâna pe o carte. E clar că avem de recuperat.

În lunile care urmează, zeci de spații din România și Republica Moldova vor deveni locuri prietenoase cu lectura – vor fi deschise tuturor, și pentru cititori înrăiți, și pentru oameni care nu-și mai amintesc când au citit ultima carte. Primele orașe incluse în proiect sunt București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Sibiu, Oradea, Chișinău, Arad – dar și sate precum Nucșoara, Țibănești și Șona.

În plus, Cărturești va contribui și cu donații de carte, cluburi de lectură, evenimente comunitare și activități pentru tineri între 16 și 35 de ani: dezbateri, „silent reading parties”, întâlniri cu autori, traducători și oameni din alte domenii.

Mesajul e clar: cititul nu trebuie să fie o experiență solitară. Cărțile ne pot apropia și pot fi pretextul perfect pentru conversații, descoperiri și conexiuni reale. Trebuie doar să le scoatem în lume.

Nuditatea ca formă de artă neconvențională.

Spencer Tunick este un artist fotograf care, încă din 1992, s-a specializat în realizarea de instalații de mari dimensiuni cu sute sau mii de voluntari dezbrăcați, în spații publice. Prin fotografiile sale, Tunick transformă corpurile în forme abstracte care se îmbină cu peisajul — fie el urban sau natural — și provoacă privitorii să-și reevalueze percepțiile despre nuditate, intimitate și spațiul public.

Lucrările sale au evoluat de la simple grupuri statice la compoziții mai complexe, care includ poziții în picioare, recuzită și pictură corporală, explorând în permanență tensiunea dintre natură și cultură prin intermediul corpului uman.

Tunick nu caută nuditate sexualizată, ci o formă de libertate colectivă. În unele lucrări, participanții stau în picioare, țin obiecte, sunt pictați, sau sunt grupați după vârstă, sex, chiar și culoarea părului. Dar niciodată după culoarea pielii, identitate de gen sau credințe. Oricine poate participa, dacă își dorește și ajunge la locul potrivit.

Lucrările sale au fost expuse în São Paulo, Viena, Barcelona sau Bogota și au adus în discuție subiecte precum schimbările climatice, drepturile LGBTQIA+ sau cancerul. În plus, Tunick a cofondat DontDelete.Art, o platformă care luptă pentru libertatea artistică online.

Spencer Tunick - Coolturalist
Sursa:  Spencer Tunick

„Anul Nou care n-a fost”, premiat cu 10 trofee la Gala Premiilor Gopo 2025.

Filmul regizat și produs de Bogdan Mureșanu a fost marele câștigător al serii, cu 10 trofee Gopo, inclusiv premiul pentru cel mai bun lungmetraj. Nicoleta Hâncu a fost desemnată cea mai bună actriță în rol principal, iar Adrian Văncică, cel mai bun actor în rol principal, ambii pentru rolurile din „Anul Nou care n-a fost”.

Tot pentru acest film, Bogdan Mureșanu a primit premiile pentru cea mai bună regie, cel mai bun scenariu și cel mai bun film de debut. Iar Iulia și Victor Fulicea au fost premiați pentru cele mai bune decoruri.

Pentru rolul din „Trei kilometri până la capătul lumii”, Alina Berzunțeanu a câștigat trofeul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, iar Ciprian Chiujdea, premiul Tânără Speranță. Tânărul actor a avut un discurs emoționant, dedicând premiul copiilor din medii defavorizate și adolescenților queer care se simt marginalizați.

Din distribuția filmului „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn), Ciprian Chiricheș a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, Andrei Butică a luat premiul pentru cea mai bună imagine, iar Viorica Petrovici, pentru cele mai bune costume.

Cel mai bun documentar a fost desemnat „Alice ON & OFF”, iar la categoria scurtmetraj, trofeul a mers la „Tik-tok cowboy”. La secțiunea film european, câștigător a fost „Zona de interes”, iar Premiul Publicului pentru cel mai popular film a fost câștigat de „Buzz House: The Movie”. Câștigătorii au fost aleși prin votul a aproximativ 800 de profesioniști din industrie.

Poți să-ți votezi artistul sau spectacolul favorit la Gala Premiilor Uniter.

Pe 26 mai se aprind reflectoarele la Gala Premiilor UNITER 2025, în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, și aflăm împreună cine sunt artiștii care au lăsat cea mai puternică amprentă asupra teatrului românesc în 2024.

Cei nominalizați concurează la 16 categorii – de la debuturi promițătoare, la regie, actorie, scenografie, muzică, light design, coregrafie și multe altele. Este o sărbătoare a talentului, a muncii din culise și a bucuriei de a face teatru.

Îți poți susține favoritul printr-un vot pe siteul Uniter, dar juriul va decide cine va pleca acasă cu un premiu. Eu am votat producțiile Auzit la categoria „Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic”.

Expoziție-omagiu cu șobolani dedicată chitaristului Mick Ronson.

Hull, un oraș din Anglia, a devenit locul unde șobolanii uriași prind viață – dar într-un mod artistic. Începând cu 3 mai, străzile orașului găzduiesc sculpturi pictate în formă de șobolani de aproape 2 metri înălțime, parte din traseul „A Mischief of Rats”.

Expoziția e un omagiu adus lui Mick Ronson, chitaristul legendar care a crescut în Hull, a cântat în trupa locală The Rats și apoi a făcut istorie alături de David Bowie. Traseul a fost gândit să marcheze a 80-a aniversare a muzicianului decedat în 1993.

„Oamenii din Hull își doreau de mult să-i ofere lui Mick un omagiu pe măsură, iar acum e momentul”, spune Clare Huby, coorganizatoarea proiectului. Pe lângă componenta artistică, sculpturile vor fi scoase la licitație în septembrie, iar banii vor merge către Daisy Appeal – o organizație caritabilă care sprijină cercetarea în domeniul cancerului la spitalul Castle Hill din Cottingham. Obiectivul? 250.000 de lire pentru inovație în medicină.

Traseul va putea fi explorat până în august.

Expoziție-omagiu cu șobolani dedicată chitaristului Mick Ronson
Sursa:  BBC

Primul spectacol din România cu actori amatori cu dizabilități motorii în distribuție.

Regizorul Laurențiu Rusescu a pus în mișcare „Prețul Vieții” – un proiect de teatru care aduce pe scenă actori profesioniști și actori amatori cu dizabilități motorii. Acesta are două direcții mari: se montează un spectacol cu distribuție mixtă și se face o cercetare despre cât de accesibile sunt teatrele din România pentru persoanele cu dizabilități motorii. Orașele vizate pentru acest studiu sunt Cluj, Oradea, Satu Mare, Ploiești și altele.

Este pentru prima dată în România când patru actori neprofesioniști cu dizabilități motorii vor urca pe scenă într-un spectacol profesionist. Se numește „Nicio pastilă magică”, este scris de dramaturgul irlandez Christian O’Reilly și spune povestea emoționantă (dar și plină de umor) a activistului Martin Naughton – un luptător pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.

Prețul Vieții e primul proiect din România care propune montarea unui text scris pentru persoane cu dizabilități motorii și jucat de ele, alături de actori profesioniști. Nu aș fi vrut să fim noi primii, dar mă bucur că am avut curajul să facem acest pas. Și sper că, măcar puțin, vom schimba felul în care îi vedem pe cei pe care prea des alegem să-i ignorăm.”, spune Laurențiu Rusescu, regizor și inițiator al proiectului.

Spectacolul are și o misiune mai largă: să arate publicului că talentul și expresivitatea artistică nu sunt limitate de aceste condiții, precum și sensibilizarea publicului cu privire la potențialul creativ al persoanelor cu dizabilități. E despre libertate, despre puterea de a fi văzut, despre prietenie și despre cum se poate schimba lumea – începând cu scena.

Vor fi șase reprezentații în prima parte a lunii iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Detaliile vor fi anunțate curând.

Creierul și corpul nostru devin una cu muzica.

Un nou studiu internațional vine cu o idee fascinantă: nu doar ascultăm muzica, ci rezonăm cu ea. Teoria Rezonanței Neurale (NRT), susținută acum de cercetători din mai multe țări, arată că atunci când auzim muzică, creierul și corpul nostru se sincronizează natural cu ritmul, melodia și armonia. Cu alte cuvinte, ne mișcăm, simțim și ne bucurăm de muzică nu pentru că o anticipăm, ci pentru că devenim parte din ea.

Potrivit autorilor, rezonanța aceasta se produce în tot corpul – de la ureche până în coloană. Tocmai de aceea, teoria are un potențial uriaș: ar putea duce la tratamente mai eficiente pentru afecțiuni precum Parkinson sau depresia, dar și la dezvoltarea unor tehnologii educaționale mai bune sau a unor inteligențe artificiale capabile să înțeleagă muzica precum un om. Această descoperire, publicată acum în Nature Reviews Neuroscience, schimbă felul în care înțelegem legătura dintre sunet și corp.


Sondaj Coolturalist

ZONA DE INTERES (M. AMIS)

Fata cu unicorn ajunge la Sibiu în 2027.

În 2027, la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu vei putea admira celebra lucrare „Fata cu unicorn” semnată de Rafael – unul dintre cei mai mari artiști ai Renașterii italiene. E un eveniment rar și important, parte dintr-un schimb cultural istoric cu Galleria Borghese din Roma.

Parteneriatul începe anul acesta, când la Sibiu va fi expusă și „Leda și lebăda”, inspirată de Leonardo da Vinci. Ambele expoziții vor fi completate de lucrări din colecția Brukenthal, dar și din alte colecții. „Sunt două premiere de top pentru istoria artei și a muzeelor din România”, spune Alexandru Constantin Chituță, managerul muzeului.

Pictura este parte din colecția Borghese de aproape două secole, fiind menționată pentru prima dată în inventarul din 1833. Până în 1936, femeia a fost considerată ca fiind Sfânta Ecaterina din Alexandria, caracterizată prin atributul obișnuit al roții cu țepi în loc de unicorn; pe umeri, o manta grea a modificat profilul figurii. Radiografiile efectuate la acea vreme au relevat prezența unui câine sub unicorn, un animal asociat cu conceptul de fidelitate conjugală.

Fata cu unicorn Rafael

GRĂDINA UITATĂ (K. MORTON)

Fotograful Frank Hurley pe gheață în timpul Expediției Imperiale Trans-Antarctice conduse de Sir Ernest Shackleton (1914–1917).

Subiecții erau adesea puși în poziție sau stăteau nemișcați. Fotografiile color necesitau timpi de expunere semnificativ mai mari față de plăcile și filmele alb-negru, ceea ce impunea folosirea unui trepied sau a altui dispozitiv de stabilizare și făcea dificilă fotografierea subiecților în mișcare.

Frank Hurley
Sursă fotografie:   The Guardian

POEMELE LUMINII (L. BLAGA)

să nu pot numi apropierea de la distanță

mă doare să nu știu ce jazz asculți
sau cât individualism ascunde sarcasmul dintr-un reel apreciat
mă doare să caut autorii unor picturi share-uite de tine
cu google lens
sau să trasez istorii afective
al căror răspuns să fie
— nimic, e existențialistă poza
mă doare când ne rezumăm la o inimă fără palpitații
în analele metaspace
dacă te-ai duce în arhiva poveștilor
mi-ai găsi instant reacțiile
nu și efortul activ care se leapădă de tine
sau urmele obtuz trasate de jur împrejurul ceții
sintagma
future nostalgia
ne descrie cel mai prost
și pragmatic cu putință
ne găsește întredeschis la mijloc
între un futurism retrograt la colțuri ubicue
și o avangardă tardiv clasicizată.

Fragment dintr-o poezie scrisă de Elisabeth Baciu, publicată în Revista Golan.


Dacă ți-a plăcut această ediție, e păcat să n-o dai mai departe celor cărora crezi că le-ar plăcea să primească următoarele ediții. Îți mulțumesc! 😊

Ești clujean sau ai cunoștințe din Cluj? Abonează-te la CooltCluj, newsletterul săptămânal cu evenimentele culturale din oraș sau trimite-l prietenilor tăi.

Sursă imagine cover: Spencer Tunick.

Ce săptămână plină urmează! Cred că asta e una dintre cele mai consistente ediții CooltCluj, numa’ bună pentru consemnat ediția cu numărul 40. 🥳 Frunzărește-o, pune-ți deoparte evenimentele la care vrei să mergi și dă-o mai departe prietenilor tăi, că-i păcat să nu ajungă la mai mulți oameni.


M-a luat Ileana Andrei la întrebări într-un interviu IQads și-am vorbit despre cultură, artă, newsletterul Coolturalist – idee, scop, proces de lucru, CooltCluj și ce mă mână pe mine-n luptă.

„Avem nevoie de spații unde putem respira, fără zgomot, fără să părem altfel decât suntem, fără să ne simțim presați, fără să înfrumusețăm realitatea. Iar newsletterul ăsta e oaza de oxigen mereu la îndemână atunci când «vrei să scapi de tot ce-ți pune creierul într-o menghină de ceață», cum spunea Tudor Rus despre Coolturalist într-o ediție a newsletterului Meșteri în Mașini.”

Luni, 5 mai

🎥 Speranțe deșarte (cu bilet) de la ora 15:00 la Cinema Victoria. O încântătoare felie-cinematografică-de-viață, High Hopes spune povestea unui cuplu londonez, Shirley și Cyril, mamei lui Cyril, a cărei îmbătrânire rapidă începe s-o lase fără memorie, vecinilor înstăriți ai acesteia, pretențioasei surori a lui Cyril și a cumnatului acestuia.

🎥 Fără speranță – Psihanaliza lui József Attila (cu bilet) de la ora 17:30 la Cinema Victoria. Filmul redă complexitatea personalității, a luptei spirituale și a geniului poetic ale celebrului poet maghiar, Attila József. Edit Gyömröi – o tânără psihanalistă aflată la început de carieră, care avea să devină printre cei mai respectați profesioniști ai vremii – încearcă să îl ajute pe poet să-și depășească problemele de sănătate mintală. Pe parcursul tratamentului, cei doi dezvoltă o relație fascinantă în care rolurile de pacient și analist devin adesea imposibil de distins. Pe lângă faptul că oferă o privire aprofundată asupra psihicului lui Attila József, filmul propune un portret fidel al Ungariei începutului de secol XX și al reputației psihanalizei în cadrul comunității științifice maghiare.

🩰 Romeo și Julieta | Serghei Prokofiev (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj. Într-o lume în care cele mai de preț lucruri erau bogăția, faima și nimicirea dușmanilor, tinerii îndrăgostiți visau la viață și la dragoste. Baletul lui Serghei Prokofiev, inspirat din temele tragediei nemuritoare a lui William Shakespeare, este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare exemple ale genului său în secolul XX.

Romeo și Julieta | Serghei Prokofiev

Marți, 6 mai

🖼️ Expoziția Alte cuvinte pentru muncă (intrare liberă) la Contemporar până în 10 mai. Expoziția. reunește documente și cercetări de arhivă, interviuri, lucrări artistice și literare, testimoniale despre munca domestică, munca florăreselor, munca sexuală, munca artistică în capitalism, dar şi cercetări despre munca agricolă, munca din industria textilă de mătase, socializarea muncii domestice în socialismul de stat. Aduce împreună artiste, activiste și cercetătoare într-un efort de a construi un cadru contrahegemonic, care pune, față în față, moduri de organizare a muncii din istoria noastră recentă cu organizarea ei în prezentul capitalist. În spiritul tradiției feministe socialiste, „Alte cuvinte pentru muncă” invită la conturarea unor noi moduri de a gândi munca, împotriva şi în afara cadrelor sociale, politice și economice de exploatare și asuprire. Pentru o posibilă lume mai bună.

🛍️ Expoziție și Târg al Meșteșugurilor Ucrainene în perioada 6-11 mai, la Centrul pentru Tineret Cluj. Branduri de îmbrăcăminte ucrainene, lucrări de artizanat în tehnici precum: tricotaj, decupaj, broderie, macrame, beading, picturi realizate de artiști ucraineni, bijuterii, decorațiuni și accesorii și săpunuri handmade din uleiuri naturale.

🎭 O noapte furtunoasă (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. „Cum să nu recunoaștem și astăzi ciocnirile flagrante dintre esență și aparență, pretențiile fără fundament, discursurile politice golite de orice substanță, iubirile mofturoase și trădările multiplelor triunghiuri conjugale din așa-zisa „lume bună”, pentru care să fii la modă – în gândire și comportament – e literă de lege? „Castigat ridendo mores”, spuneau latinii, și mai mult ca sigur, Caragiale reușește și acum să-l coboare pe Sfântul Nicolae din cui pentru a-i biciui tocmai pe cei care îl foloseau și îl folosesc pe nedrept în societatea românească. (Ștefana Pop-Curșeu)

🎥 Enescu, jupuit de viu (cu bilet) de la ora 19:00 la Cinema „Florin Piersic”. Primul film artistic dedicat geniului George Enescu, regizat cu măiestrie de Toma Enache. Filmul a fost văzut în peste 52 premiere de gală în toată țara, la care au participat peste 25 mii spectatori. „Este greu de găsit în cinematografia modernă atât de mult respect pentru spiritul narațiunilor clasice. Stilul și atmosfera filmului ne amintesc de marii maeștri ai cinematografiei italiene sau germane. Toma Enache nu face compromisuri în căutarea excelenței.” (Gustavo Coletti, Times of Cinema)

Enescu, jupuit de viu

🎶 Dominic Miller – The Vagabond Tour (cu bilet) de la ora 20:00 la Opera Maghiară Cluj. Dominic Miller, chitaristul trupei Sting de peste 30 de ani, este și un artist solo cu 12 albume lansate sub propriul nume și dublu nominalizat la Grammy. Două din cele mai cunoscute piese pe care le știi, cu siguranță, sunt „Shape of My Heart” și „La Belle Dame sans regrets”. Turneul are în focus promovarea noului album ”Vagabond” (ECM Records). A fost înregistrat în studioul La Buissonne din sudul Franței, alături de muzicieni de talie mondială. Rezultatul este un amestec de jazz, pop, folk acustic, muzică clasică contemporană și influențe latine, creând un stil complet nou. Chiar dacă nu există încă un termen de gen pentru această fuziune, Dominic Miller continuă să exploreze și să definească noi spații sonore.

Miercuri, 7 mai

🗣️ Înscrieri Atelier #1: Managementul spațiilor și companiilor independente (pe bază de înscriere) la REACTOR de creație și experiment, susținut de Doru Taloș. În cadrul proiectului Fresh Start. Ediția a VIII-a, membrii din echipa de coordonare a spațiului Reactor de creație și experiment vor susține o serie de ateliere care încearcă să ofere un ABC al muncii în sectorul independent. În cadrul acestui atelier vor urmări evoluția sectorul cultural independent din România, de la primele inițiative până la formele diverse pe care le cunoaștem azi. Vor mapa principalele modele de management adaptate specificului sectorului cultural și contextului actual, vă veți uita la ce presupune administrarea unui spațiu cultural independent și veți discuta despre sursele de finanțare disponibile și cum pot fi ele accesate. Totodată, veți învăța cum se scrie un proiect, alături de principalele repere în dezvoltarea și implementarea unui proiect cultural. Program: 9 mai: 11:00 – 14:00; 10 mai: 11:00 – 14:00 și 11 mai: 11:00 -14:00.

📖 Lansare de carte „Musica ricercata” de Gabriel Bebeșelea de la ora 18:00 la Librăria Humanitas Cluj. Musica ricercata, lucrarea pentru pian a lui Ligeti, sintetizează și reunește stiluri diferite, e un fel de istorie concentrată a muzicii – principiu organizator care l-a inspirat pe Gabriel Bebeșelea în crearea unui festival și în scrierea unei cărţi cu același titlu. Cercetând partituri originale și documente de arhivă, el scoate la iveală o reţea de legături între muzicieni născuţi pe teritoriul de azi al României (Bartók, Ligeti, Bergel) sau având tangenţe cu el (Liszt, Brahms, Joachim), și demonstrează, cu pasiune și acribie, că e o enormă greșeală să ignorăm compoziţiile nepublicate ale lui Enescu. „V-ați pus vreodată întrebarea (inocentă) cum de se pot folosi cuvinte atunci când ești chemat să spui ceva despre muzică? Eu da, și l-am întrebat și pe Gabriel Bebeșelea, rugându-l, dacă se poate, să-mi răspundă în scris. A făcut-o sub forma acestor 11 povestiri «muzicale». – Gabriel Liiceanu

🎶 Sunetul muzicii | Richard Rodgers/ Oscar Hammerstein II (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj. O poveste emoționantă, care îi are în centrul atenției pe membrii familiei Von Trapp, unul dintre cele mai cunoscute grupuri de cântăreți din lume în perioada imediat anterioară celui de-al Doilea Război Mondial. Maria Rainer, venită de la o mănăstire austriacă, devine guvernantă în casa unui căpitan de marină văduv cu șapte copii și aduce în casă o nouă dragoste de viață și de muzică. Maria îi învață pe copiii acestuia să cânte, iar pe căpitanul Von Trapp să iubească, dar când naziștii invadează Austria și apar la ușa lor pentru a-l lua pe căpitanul Von Trapp, întreaga familie este nevoită să fugă în siguranță.

🎥 Premieră Björk: Cornucopia (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Vei experimenta cinematografic scenografia spectaculoasă a concertului, care include un setlist ce acoperă de la lucrările binecunoscute din perioada de început până la viziunile utopice din Utopia (2017) și Fossora (2023). Producția prezintă instrumente create special pentru acest spectacol, precum o harpă magnetică, un alufon și o cameră acustică. Björk este acompaniată pe scenă de directorul muzical și multi-instrumentistul Bergur Þórisson, percuționistul Manu Delago, septetul de flaute Viibra, harpista Katie Buckley și corul Hamrahlid.

Bonus: 🧠 Adrian Florea despre siguranță psihologică (pe bază de înscriere) de la ora 17:30 la Cloudflight Cluj. Dacă lucrezi cu oameni – ca antreprenor, manager sau profesionist într-o organizație – știi deja cât de mult contează încrederea, autenticitatea și libertatea de a spune lucrurilor pe nume. Adrian te va ajuta să descoperi ce este și (mai ales) ce nu este siguranța psihologică; să identifici riscurile de business cauzate de lipsa siguranței psihologice și să afli care sunt obiceiurile toxice care diluează siguranța psihologică într-o echipă.

Joi, 8 mai

🎨 Doi Joi, în fiecare a doua joi a lunii. Este un program colaborativ pentru consolidarea și dezvoltarea comunității artistice. În a doua zi de joi a fiecărei luni, spațiile expoziționale oferă un program extins de vizionare, alături de evenimente speciale, vernisaje, performanceuri și discuții cu artiștii. DOI JOI este prima inițiativă care își propune să consolideze sectorul independent și comunitățile sale prin organizarea de evenimente lunare care să aducă experiențe semnificative pentru o comunitate diversă în căutare de pasiune, identitate si comunitate. DOI JOI este un demers incluziv și gratuit.

🥞 Street Food Festival Cluj, între 8 și 11 mai pe Platoul Sălii Sporturilor Horia Demian. Preparate delicioase din bucătării internaționale și show-uri de live cooking, concerte și DJ cool, zone de relaxare și activități pentru toată familia.

🗣️ Ce ne aduce împreună? Cum clădim și menținem comunități? (pe bază de rezervare loc) de la ora 18:00 la Sala Club a Universității Babeș-Bolyai, str. E. de Martonne nr. 1. Lectori din facultăți diferite ale UBB vin cu perspective multidisciplinare asupra unui subiect care ne privește pe toți: cum trăim împreună și ce ne face să ne simțim parte din „ceva mai mare”: Moderator – Andrea Chiș (Facultatea de Drept), Invitat – Alexandru Stermin (Facultatea de Biologie și Geologie). „Dialoguri între științe – Întâlnirile Alumni UBB” este un proiect de evenimente socio-academice care promovează cunoașterea autentică și interacțiunea multidisciplinară, având scopul de a reconecta absolvenții cu Universitatea Babeș-Bolyai și de a consolida comunitatea Alumni.

🎶 Frozen Regatul Înghețat (cu bilet) de la ora 18:00 la Casa de Cultură a Studenților. Este un show grandios o adaptare de Zully Mustafa, un musical în limba română, cu dansuri și momente de balet unice, costume și decoruri de basm, care îi vor purta pe cei mici și mari într-o lume de vis alături de cele mai îndrăgite personaje: Prințesa Anna, Regina Elsa, Hans, Kristoff , Olaf și multe altele.

🎥 Deschidere EthnoKino + proiecție Orașul în spate (cu bilet) de la ora 18:15 la Cinema ARTA. Prima zi a festivalului internațional de film documentar Ethnokino Cluj, debutează cu „Orașul în spate” + Q& A live cu realizatorul. Înaintea filmului, scurtul moment de performance live, „Demonologii recomandă” prezintă cazul din anii 1700 al unor femei arse la Sibiu sub pretextul vinovăției de pracitici de vrăjitorie. Despre „Orașul în spate”: Maria și Isabel reciclează acolo unde nu există un sistem de reciclare. Maria luptă pentru drepturi de muncă minime. Isabel transmite mai departe cunoștințele sale de protecție a mediului în timp ce își crește fiicele. Ele umblă pe străzi cu materialele de reciclare în spate, pentru un viitor mai bun pentru ele și pentru oraș.

🎭 Chiritza în concert (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Deși Vasile Alecsandri și Matei Millo s-au inspirat din viața și obiceiurile secolului al XIX-lea, creând un personaj tipic micii burghezii ariviste, Chirița/Chiritza își găsește ușor multiple echivalențe în societatea noastră contemporană. Cu aerul ei de superioritate afișat, cocoloșindu-și fetele pe care le vede de zece ori mai frumoase decât sunt, mereu la vânătoare de bani și averi, tiranică, dar emoționându-se la orice mic cadou sau compliment, alunecoasă în relațiile cu bărbații și leșinând în fața atenției primite de la cei cu relații și influență, Chiritza nu ne poate fi totuși complet antipatică. E un Monsieur Jourdain în variantă feminină românească, pe care Ada Milea și Anca Hanu îl învestesc cu o nouă energie de un comic exploziv, ridiculizând toată gama de false pretenții, snobism, lipsă cultură și sensibilitate kitsch.


Sondaj CooltCluj

Vineri, 9 mai

🎥 Ethnokino International Film Festival – Ziua 2. Festival de film cu documentare din Ecuador, Columbia, Australia, Kenya, Peru, China, India și România. Filme, discuții cu invitați internaționali, spectacole de teatru și concerte, ateliere de film, foto și etnografie. Toate evenimentele sunt gratuite. Vezi programul aici.

📖 Doina Ruși | Happening pe baza romanului Ferenike de la ora 17:30 la Casino – Centru de Cultură Urbană. Participă, alături de scriitoare, Ligia Tudurachi, cercetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” și Vasile Hotea-Fernezan, realizator TVR. Primul roman autobiografic al Doinei Ruști, „Ferenike”, este și primul dintr-o serie anunțată de autoare și se află, de câteva săptămâni, în topul vânzărilor din Librăriile Humanitas. Având ca punct de pornire un eveniment din timpul copilăriei, romanul conturează treptat experiențe legate de istoria actuală, în ideea că orice faptă neînsemnată are urmări, decide alte întâmplări, schimbă perspectiva asupra trecutului.

🖼️ Hope, come where I can see/ Lucia Mărneanu de la ora 19:00 la Căminul Subcultural. Trecut. Întregul univers, cu întâmplări cosmice, comete, planete, atomii potriviți, singularități și milioane de ani de evoluție au condus la existența noastră: ființe capabile de reflecție, conștiință și empatie, invenții, construcții, artă – și violență. Istoria umană este scrisă prin războaie: daco-roman, civil, Primul, al Doilea, Rece, nuclear. Conflictele au fost și par să rămână limbajul prin care ne exprimăm puterea. Viitor. Imaginarea viitorului e marcată de o oboseală a speranței. Te uiți în jur, asculți, citești, scrollezi – și începi să-ți imaginezi un viitor distopic. Sau poate utopic. Utopia unora e distopia altora. Utopia ca eșec al visurilor politice și pierderea speranței într-un viitor mai bun, sau ca memento al faptului că utopiile ar fi existat cândva și că, poate, ne mai putem întoarce la ele? Să ne aflăm într-un moment care va fi, în retrospectivă, văzut ca un punct de cotitură? Se vor întreba „Cum de nu și-au dat seama?” sau „De ce nu au făcut ceva?”. Folosind referințe din istorie, cultură pop, religie, benzi desenate și desene animate, Lucia Mărneanu subliniază cât de ridicol și absurd poate fi prezentul și deveni viitorul, observând dependența de profit, înarmarea, ascensiunea extremismului, comodificarea oprimării, diminuarea empatiei, exploatarea corpurilor, a naturii, a viitorului. Expoziția poate fi vizitată până pe 23 mai prin programare telefonică la numărul de telefon 0743055615.

📖 Texte bune la Doamna T (pe bază de rezervare) de la ora 19:00. O întâlnire cu versurile lui Ioan Mircea Pop, artist grafic și arhitect clujean, stabilit acum în București. Intrarea este liberă, în măsura locurilor disponibile. Rezervările se fac la numărul de telefon 0753043112 sau prin mesaj pe pagina Texte bune în locuri nebune.

🎭 20 de ani în Siberia (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. „Populația din Bucovina a făcut parte dintr-un plan de anihilare a românilor – trimiși ca soldați pe front în prima linie sau la muncă silnică în regiuni greu accesibile, unde se stingeau în condiții inimaginabile. Spectacolul nostru are datoria de a ne face să nu uităm niciodată asta. Să-i cinstim în fiecare zi pe eroii noștri, pe martirii noștri! Dacă vom reuși printr-un act artistic asta, înseamnă că munca noastră n-a fost în zadar! Ne înclinăm în fața acestor îngeri!” (Sorin Misirianțu)

20 de ani în Siberia

🎶 Concert simfonic – dirijor Gabriel Bebeșelea (cu bilet) de la ora 19:00 la Filarmonica de Stat Transilvania.

🎭 Romeo și Julieta (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. „Este foarte greu să vorbești despre dragoste fără a te folosi de clișee, și nu cred că poți spune ceva nou despre Romeo și Julieta. Nu are rost să ne amăgim în această privință. Textul poate fi pus în scenă într-un mod fermecător sau aruncat în adâncuri, dar cel mai important lucru este găsirea unei perspective personale. Îi ascultam cu invidie pe creatorii de teatru care povesteau despre epoca aproape legendară în care forța unui spectacol era dată de lupta cot la cot împotriva unui lucru anume. Dacă vrem să facem acest lucru astăzi, avem toate uneltele necesare. Totuși, împotriva cui ar trebui să lupte Shakespeare în zilele noastre? Spectacolul nostru nu respectă piesa de teatru care îi stă la bază, nici epoca în care trăim, mai mult, nu se prea respectă nici pe el însuși. Nu este piesa Romeo și Julieta, nu este un spectacol, sperăm că nici nu va fi receptat astfel.” – Attila Vidnyánszky Jr., regizorul spectacolului

🎶 Concert Alina Manole Trio | Lansare album (cu bilet) de la ora 20:00 la Kârciuma The Public House & Taste. Alina Manole este considerată una dintre cele mai frumoase voci feminine din muzica românească și este unul dintre puținii artiști ai ultimilor ani care a reușit să deschidă calea unui stil muzical nou în România: folk-jazz. Muzica ALTFEL şi atmosfera elegantă, stilul elevat, piesele ale căror teme pot părea “incomode” celor care trăiesc în convenţii sociale, vocea singulară cu un timbru special, toate acestea se reîntâlnesc în fiecare apariţie scenică şi în fiecare material discografic al Alinei Manole.

🎶 Concert imersiv de drone-ambiental Mieresch: Povești Mansi (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Explorează lumea poporului indigen mansi din Siberia prin muzică: ascultă câteva piese de pe un album cu totul special creat de cei de la Mieresch – „Маньси мойтыт” (Povești mansii), un proiect muzical clujean fondat în 2013. Muzică ambientală imersivă, minimalistă și adesea monolitică, îmbinând înregistrări de la sol cu sunete electronice subtile și drone.

🎶 Mihai Mărgineanu (cu bilet) de la ora 20:00 la Euphoria Music Hall.

🎶 Coma (cu bilet) de la ora 20:45 la FORM Space. La începutul anilor 2000 lua ființă Coma, o trupă de rock alternativ care, treptat, și-a făcut un nume sonor pe piața muzicii din România.

🎶 Le Petit | Deep Root Tribe | Francis Mercier (cu rezervare) de la ora 22:00 la MINA Cluj. Le Petit aduce celebrul label de petreceri Deep Root Tribe la Cluj. Pe 9 mai, sub cerul liber, în grădina Muzeului Mina ne pregătesc o noapte de neuitat — plină de ritm, conexiune și magie pură.

Sâmbătă, 10 mai

🎥 Ethnokino International Film Festival – Ziua 3. Vezi programul aici.

👦🏻 Sonoro Kids: O călătorie muzicală prin Cosmos (cu bilet) de la ora 9:30 la MINA Cluj. De la „Twinkle Twinkle Little Star” la capodopere clasice precum „Clair de Lune” de Debussy și „Für Elise” de Beethoven, vei descoperi magia sunetelor într-o călătorie sonoră prin galaxie. Concert live susținut de pianistul Ioan Dragoș Dimitriu. Moment interactiv unde copiii vor cânta alături de pianist. Evenimentul va fi completat de proiecția show-ului imersiv „Cosmos: Descoperă Tainele Universului”, o incursiune spectaculoasă printre planete, stele și explorările omenirii în spațiu.

🛍️ Der Flohmarjt – Oserul din Centru de la ora 9:00. Centrul orașului se va transforma într-o piață vibrantă – cu povești, oameni faini și lucruri cu adevărat speciale. De la vaze în culori pastelate și geci vintage care merită a doua șansă, până la viniluri uitate, cărți care-și caută un nou raft și chitara aceea care merită să cânte din nou. La Oserul din centru totul prinde viață. Asociația Daisler asigură contextul și logistica, tu duci vibe-ul și buna dispoziție. Fie că vinzi sau cumperi, ești parte dintr-o comunitate care apreciază frumusețea lucrurilor care au o poveste în spate.

👧🏻 Atelier de ilustrație în Universul lui Salvador Dali (cu plată) de la ora 11:00 la Casa Hintz. Adrian Barbu, cunoscutul ilustrator al îndrăgitei „Fram, ursul polar”, dar și al multor altor cărți pentru copii, va ghida copiii în „Universul lui Salvador Dali” și îi va iniția în tehnica ilustrației de carte. Salvador Dali a fost un artist complex, chiar dacă majoritatea dintre noi îl cunoaștem ca pictor. Dar el a fost și ilustrator, și sculptor, și scenograf, și actor, și regizor. A ilustrat cărți și a creat afișe publicitare. A creat chiar și logoul acadelelor Chupa Chups. Pornind de la calitatea lui de ilustrator de cărți, printre care și „Fabulele” lui La Fontaine, ilustrații pe care le puteți admira în expoziția de la Casa Hintz, organizatorii expoziției Universul lui Dali le oferă copiilor ocazia să-l cunoască pe Dali într-un mod mai complex, printr-o întâlnire nu doar vizuală cu arta lui, ci și narativă, interactivă și activă.

Atelier de ilustrație în Universul lui Salvador Dali

🎶 Flautul fermecat – operă pentru copii (cu bilet) de la ora 11:00 la Cinema „Florin Piersic”. Spectacolul „Flautul Fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart este prezentat într-o variantă condensată de o oră, creată special pentru cei mici, combinând momente muzicale fascinante cu povestiri interactive. Sub îndrumarea unui speaker carismatic, micii spectatori vor fi ghidați prin povestea aventurilor curajoase ale lui Tamino, a prietenosului Papageno și a încercărilor fermecătoare ale Reginei Nopții. Spectacolul aduce în prim-plan teme universale precum curajul, prietenia și puterea iubirii, explicate pe înțelesul copiilor și ilustrate prin momente muzicale.

🎥 Flow (cu bilet) de la ora 15:00 la Cinema Victoria. Flow este o pisică singuratică, a cărei viață se desfășoară liniștit în pădure. Lumea în care trăiește se apropie de sfârșit, iar casa îi este distrusă de un potop. Flow este nevoită să își caute refugiul pe o barcă, alături de alte animale. În ciuda diferențelor evidente dintre ele, vor forma o echipă imbatabilă, în timp ce barca solitară navighează prin peisaje mistice inundate, iar animăluțele trec prin diferite provocări și pericole pentru a se adapta acestei noi lumi.

🎭 Show IMPROgress (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Show IMPROgress este ca o petrecere unde toți sunt invitați, dar nimeni nu știe cum să se îmbrace. Totul este improvizat: cuvintele, gesturile, chiar și glumele – nimic nu e pregătit! Publicul devine parte din spectacol, sugerând teme absurde sau întrebări ciudate. Nu există greșeli, doar râsete, iar fiecare minut e o surpriză (chiar şi pentru improvizatori). Dacă ești norocos, la această petrecere vei vedea și câțiva actori care se vor „îmbăta” cu propriile lor glume. Totul e un haos organizat, unde cine face o gafă devine imediat cascadorul râsului.

🎶 Dorbeduh live (cu bilet) de la ora 19:00 la Machines. Dordeduh este o trupă de experimental metal din Timișoara, formată în 2009 de Edmond „Hupogrammos” Karban și Cristian „Sol Faur” Popescu, după plecarea din Negură Bunget. Formatia îmbină black metalul, cu sonoritati folk, dar si cu influențe moderne precum rock-ul progresiv și muzica electronică, în timp ce integrează discret instrumente tradiționale românești, precum toaca, tulnicul, naiul, fluierul, cavalul și țambalul.

🎭 Partea 2. Puterea | Trilogia solidarității (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 20:00 la Casa Tranzit. Spectacolul Partea 2. Puterea sondează tema puterii, precum și raporturile cu străinii/alteritatea prin explorarea limbajelor artistice a două discipline: teatru și film. 5 performeri și o instalație video parcurg diferite etape ale istoriei omenirii văzute ca manifestări ale voinței de putere. Dacă puterea e un motor fundamental al lumii, atunci ea dă naștere atât regulilor și structurilor sociale, cât și haosului și dezastrului. Spectacolul reprezintă partea a doua din trilogia Solidarității, fiind construit în antiteză cu spectacolul Partea 1. Iubirea. Spectacolele trilogiei funcționează independent, sunt de sine stătătoare și nu e necesar ca vizionarea lor să fie cronologică.

🎭 Extrinsec (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/ Muzical. „Extrinsec” este un spectacol de teatru muzical, care pune reflectorul pe om în singurătatea si intimitatea lui, încercând să îl surprindă vulnerabil, fără nicio carcasă și fără filtru. Dezgolim omul de aparențe, de nevoia lui de acceptare, de dorința lui de a mulțumi sau de a impresiona, de frica lui de singurătate, ca să putem vedea mai clar care sunt compromisurile pe care le facem pentru a satisface aceste nevoi. „Extrinsec” pune în contrast planul exterior și planul interior al omului, într-un spectacol despre cum împachetăm cel mai frumos singurătatea, frica, nevoia de acceptare și vulnerabilitățile noastre.

🎭 Noi și orașul: Clujul protestatar | performance-forum (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 20:00 la REACTOR. Este Clujul un oraș în care se protestează suficient? Care sunt mecanismele pe care le folosim atunci când vrem să protestăm? De la protestele masive de la jumătatea anilor 2010 s-a schimbat ceva în felul în care protestăm? Noi și orașul – Clujul protestatar este un performance în care scena Reactorului devine forum. Pornim de la a fi curioși unii de ceilalți și exersăm apropierea și recunoașterea reciprocă. Ne întâlnim timp de o oră să răspundem împreună la acele întrebări care ne unesc, artiști și public, locuitori ai unui Cluj complex, pe care îl iubim și care ne dă teme de gândire în fiecare zi.

🎭 I am the wind (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. „Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima o suferință, un miracol, o mare fericire sau bucurie. Ele sfârșesc întotdeauna în clișee. Fosse spune, la un moment dat, că a scrie este echivalent cu a te ruga. În viața de zi cu zi, sau în lupta noastră de a răzbi, suntem ajutați de gândul că din întuneric înaintăm către lumină. Există multe lucruri în acest întuneric; și ceea ce nu înțelegem, și toate fundăturile în care ajungem pe parcursul vieții. Din punct de vedere fizic, toți dispărem, întrebarea este dacă ne încredem în înviere.” – Gábor Tompa, regizorul spectacolului.

🎶 Album Launch: TOT de DOC (cu bilet) de la ora 20:00 la FORM Space.

Duminică, 11 mai

🎥 Ethnokino International Film Festival – Ziua 4. Vezi programul aici.

🎥 Michelangelo: Love and Death | MatineuARTA (cu bilet) de la ora 11:00 la Cinema ARTA. Prin imagini spectaculoase și comentarii de la experți, documentarul explorează cele mai emblematice lucrări ale lui Michelangelo, precum sculpturile „David”, „Pietà” din Bazilica Sfântul Petru și tavanul Capelei Sixtine. Filmul călătorește prin sălile de expoziție din Europa, prin marile capele și muzee din Florența, Roma și Vatican, pentru a oferi o înțelegere mai profundă a vieții tumultoase a acestui artist legendar, a relațiilor sale cu alți mari artiști ai vremii, dar și cum aceste influențe și conflicte l-au modelat ca artist.

🎥 Proiecție Björk: Cornucopia (cu bilet) de la ora 17:30 la Cinema ARTA. De la artista care ne-a încântat cu piese iconice precum „All is Full of Love” și „It’s Oh So Quiet”, rolul Selmei din „Dancer in the Dark” regizat de Lars von Trier, până la aparițiile sale excentrice, cum ar fi celebra rochie în formă de lebădă purtată la Gala Oscar din 2001, Björk revine acum cu mult așteptatul film-concert, înregistrat live la Lisabona. Cu vocea sa instantaneu recognoscibilă, nebunia sa artistică și melodiile inconfundabile, Björk rămâne una dintre cele mai talentate și fascinante artiste ale generației sale. Pe parcursul a cinci ani, cântăreața a susținut 45 de show-uri în cadrul turneului „Cornucopia”, fiecare impresionând prin scenografia uluitoare și ținute spectaculoase. Filmul îi poartă pe spectatori în universul artistei islandeze, regizat de Ísold Uggadóttir, cu direcție creativă pentru sunet și imagine, aranjamente muzicale și producție semnate de Björk însăși.

🎶 Concert Ada Milea (cu bilet) de la ora 18:00 la Euphoria Music Hall. Copiii cu vârsta de până la 12 ani beneficiază de intrare gratuită.

🎭 Orașul comoară (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la NON Centru de Arte Performative. Orașul comoară este un spectacol care scormonește prin strălucirea de cinci stele a Clujului și se întreabă: cine plătește nota? Pe ritm de stand-up și cu multă ironie, spectacolul explorează cum fostele platforme industriale devin cartiere de lux, cum terenurile sunt vânate ca aurul și cum, în spatele fațadei de „oraș smart”, spațiul public dispare. Într-un oraș unde metrul pătrat are cel mai ridicat preț din țară, iar dezvoltatorii imobiliari par noii creatori de lume, omul de rând nu își mai găsește locul. „Orașul magnet”, „orașul de cinci stele”, „orașul smart”, „orașul comoară” sunt doar câteva dintre superlativele Clujului, prilej de laudă, dar și de critică din partea celor tot mai afectați de dinamica pieții imobiliare. Între promisiuni de progres și realitatea scumpirilor sufocante, Orașul comoară e o călătorie prin procesul urbanizării accelerate, cu umor, energie și, poate, un strop de nostalgie.

Orașul comoară

🎶 Reflexe sonore | Cluj Chamber Music Festival (cu bilet) de la ora 19:00 la Opera Națională Cluj. Cluj Chamber Music Festival, aduce în prim-plan frumusețea și rafinamentul muzicii de cameră. Desfășurat în perioada 9-20 mai, în diferite locații din Cluj-Napoca, festivalul vă propune 11 recitaluri interpretate de artiști de prestigiu ai Operei Naționale Române Cluj, alături de invitați speciali din țară și străinătate. Sub titlul Reflexii Sonore, formații camerale formate din studenți ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca vor interpreta lucrări consacrate din repertoriul cameral universal. Acest concert aduce în prim-plan talentul și pasiunea unor muzicieni aflați la început de drum, oferind publicului o experiență muzicală vibrantă și autentică.

🎭 Mașiniștii (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Comedia Mașiniștii, montată de Dragoș Pop în premieră națională, spune povestea unor profesioniști ai scenei, pe care însă publicul nu i-a zărit niciodată. Doi mașiniști, prinși în rutina precipitată de dinaintea unui spectacol, încep să se joace de-a teatrul, ajungând, pe scena fără public, să chiar facă teatru și, până la urmă, să își reevalueze în mod autentic existența, limitările și potențialul ratat. Și pentru ei, ca pentru toată lumea, arta intermediază acest proces necesar de autocunoaștere.


Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.

✍🏻 Dacă n-ai citit încă cea mai recentă ediție Coolturalist, dă o geană aici să asculți muzică electronică compusă de ciuperci, să vezi ce iese când fizica se-ntâlnește cu sculptura și alte recomandări de neratat.

Pe duminica viitoare!

timpul ne bate obrazul
există un moment potrivit pentru orice?
parcă niciodată n-am fost în stare să-l recunosc
mi-a alunecat printre degete ca macul proaspăt scos din cochilii
l-am măsurat în durerea de care-am fugit și de care m-am simțit constant privită
de care știam că tot n-o să scap
la naiba
o simțeam acolo, rânjind, știind că n-am unde m-ascunde
oricât fabric
oricât rumeg
oricât tărăgănez
mi-e teamă cum rar mi-a fost de-o singurătate potențială
mi-e teamă că absența o să-mi încețoșeze simțurile și n-o să mai știu pe unde să pășesc
mi-e teamă de greutatea metalică a lui cum ar fi fost dacă și totuși țin de ea cu dinții viitorului
o simt aici
și cu cât stau mai mult cu atât mă simt mai paralizată
legată de coapse și coaste cu o funie invizibilă căreia tot eu i-am făcut nod

aștept să vină cineva să mă ridice

Ieri am fost, pentru prima dată, la MuFA Room – un spațiu destinat audiției muzicale, gândit din pasiune și dragoste pentru muzică de către Horea Chira și un prieten de-ai săi și susținut de un sistem de sunet performant. Ce pot spune e că ți-e mai mare dragul să stai s-asculți, să fii prezent cu muzica, cu subtilitățile ei.

Am ascultat albumul All strings attached al lui Andrei Irimia, dar și câteva piese de pe viitorul album, alături de artist. Audiția a fost urmată de o sesiune onestă de Q&A și o discuție faină de împărtășit gânduri și emoții. Pont: pe Andrei îl poți vedea în spectacolul de azi de la Casa de Cultură a Studenților.

Pe pagina de Instagram găsești toate evenimentele organizate la MuFA și tot acolo poți rezerva spațiul pentru sesiuni de audiții în care poți asculta ce muzică îți poftește inima, singur sau cu prietenii.

Ca să vezi ce intimă și plăcută e atmosfera:

MuFA Room Cluj
MuFA Room Cluj | arhiva personală

Îți mai zic ceva și te las să frunzărești evenimentele. Între 9 și 20 mai, la Opera Națională Cluj, are loc a treia ediție a Cluj Chamber Music Festival, eveniment dedicat muzicii de cameră.

Mai concret, festivalul cuprinde 11 recitaluri camerale, iar pe scenă vor urca artiști ai Operei clujene și invitați speciali din țară și străinătate, alături de studenți ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” și elevi ai Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”.

Concertele vor fi împărștiate în mai multe locații, printre care Biserica Reformată cu 2 Turnuri Orașul de Jos, Casa Libertății Religioase, Quo Vadis, Casa NUMAÀ, Foaierul Operei Naționale, Bruto, Cercul Militar, Biserica Evanghelică Luterană „Pietati”, Cinema Victoria și MINA Museum Cluj. Biletele pe bilete.ro.

Luni, 28 aprilie

💃🏻 Dans modern pentru copii (cu înscriere) de la ora 17:00 pe str. Paris nr. 15A. Cunoscut ca o formă de artă şi un exerciţiu fizic excelent, dansul modern îşi merită popularitatea pe care o menţine şi în ziua de azi. Pe lângă beneficiile menţionate, acesta îi ajută pe copii să îşi dezvolte coordonarea şi spiritul competitiv. Prima ședință e gratuită. Preț abonament 200 lei/lună.

📖 The self-care book club: reconnect with yourself (cu rezervare și plată) de la ora 18:00. Prin intermediul cărții lui Gaspar vom afla cum să gestionăm conflictele cu noi înșine și cu cei dragi. O carte care ne ajută să privim cu mai mare grijă și afecțiune acel loc numit „NOI”. Gaspar spune: „Mi-am dorit să scriu o carte care să ne inspire pe toți cei care credem în puterea relațiilor. Care să ne reamintească, atunci când ne este cel mai greu, că suntem la fel de interconectați ca picăturile de apă dintr-un ocean și că întregul este mai mare decât suma părților.” În volumul Când conflictul are sens, Gaspar Gyorgy ne invită să explorăm atlasul conexiunilor interpersonale, arătându-ne că relațiile umane respectă principiul conectării – deconectării – și al reconectării. Pe măsură ce ne introduce în paradigma relațională, autorul deschide noi portaluri spre cunoaștere, încurajându-ne să privim conflictele și conversațiile dificile dintr-o nouă perspectivă. Nu este o carte oarecare de psihologie, poate că nici nu este atât de mult despre psihologie, pe cât este despre o nouă direcție de cercetare numită relațiologie – știința relațiilor. Locația va fi comunicată ulterior.

🎭 Zorba Grecul (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților (cu bilet). Zorba Grecul este un spectacol – pur si simplu – bucurie. Aventurierul Zorbas este omul simplu, cu un suflet mare și o minte neînvățată, însă cu o putere interioara care l-a deschis de timpuriu în fața experiențelor de viață. Ajuns la răscruce de drumuri, intelectualul măcinat de probleme existențiale îl întălnește pe grecul care se bucura de fiecare moment al vieții, de fiecare clipa a zilei și care simte fiecare sentiment cu o intensitate fără margini. Prieteni loiali și tovarăși de drum pentru o perioada, bogatul învață de la omul sărac, însa plin de avuții interioare lecții neprețuite despre bucurie, echilibru, mândrie și onoare.

Zorba Grecul Cluj

✍🏻 Cenaclul Echinox 14 de la ora 19:00 la Facultatea de Litere (sala Popovici).

🎭 Tinerii barbari (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. „Am decis să intitulăm acest spectacol Tinerii barbari. Nu avem intenția de a relata viețile lui Bartók și Kodály, ar fi imposibil, și nu avem nicidecum intenția de a spune o poveste sau de a scrie un musical. De fapt, demersul nostru este lipsit de scop, nu duce nicăieri, nu am găsit niciun mesaj de transmis sau lucruri de zis. Am căutat ecouri care să rezoneze astăzi în aceeași măsură în care o făceau acum o sută de ani.” – Vidnyánszky Attila jr., regizorul spectacolului.

💃🏻 Curs de dans pentru începători – salsa & bachata (cu plată) de la ora 19:30 la Latin Beat Dance Company. Vei învăța: cum să te simți bine în pielea ta pe ringul de dans; cum să te distrezi la maxim cu prieteni vechi sau noi; cum să îți găsești ritmul (chiar și dacă dansul „serios” nu este punctul tău forte). Prima oră este gratuită.

🖼️ Mysticism art exhibition la Căminul Subcultural. Expoziția explorează intervenții conceptuale și instalații, expresii grafice și narative vizuale, oferind o privire istorică asupra iconografiei ideologice și o reamintire melancolică tulburătoare a perioadei comuniste. Poate fi vizitată până în 30 aprilie 2025.

Marți, 29 aprilie

🖼️ Expoziția-concurs Ligeti meets UAD, ediția a II-a de la ora 17:00 la Muzeul de Artă Cluj. „Întocmai în măsura în care procesul de creație al lui Ligeti instituie o dimensiune a extra-muzicalului, lucrările artiștilor se angajează în transcrierea unei componente extra-vizuale. În mod esențial, acestea sunt însemnări ale ritmului ca puls vizual. Întârzieri ale interpretării: vă înconjoară o serie de obiecte care răzvrătesc și asociază până când depistează o întrepătrundere. Sistemul nervos al gândirii ligetiene interdisciplinare este recompus, acum, din acvatintă, cărbune, ceramică, ulei, lut, fire textile, pixeli, linogravură, grafit, monotipii.”, spune asistent curator Iulia Iacob. Expoziția poate fi vizitată până în 18 mai 2025.

Expoziția-concurs Ligeti meets UAD

🎭 Nu mai ține linia ocupată (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Pe mine m-a întors pe dos acest spectacol. M-a revoltat, a dat cu mine de pământ și m-a pus față în față cu nedreptățile și neîncrederea, cu incompetența și corupția de care nu ne mai vindecăm. Apoi m-a luat de bărbie și mi-a întors capul în cealaltă direcție. Și-am văzut acolo cât de șubredă și precară e educația, câtă nevoie avem de iubire și câte victime se nasc din nepăsare. Am văzut spectacolul în 2022, dar și azi mi-s la fel de vii și adânci emoțiile pe care mi le-a trezit. Și nici n-are cum să nu fie așa când primești un duș cu apă rece care îți arată: soarta oamenilor e hotărâtă de noroc sau ghinion, realitatea din spatele citatelor motivaționale din social media, cum legea și autoritatea lipsesc ori, în cel mai bun caz, sunt accidentale, disperarea unui copil de a înțelege lumea și confuzia sa în a distinge binele de rău, abuzul ca singura realitate pe care victimele o cunosc.

🎭 Casa de modă // Mihai Bendeac, Vlad Drăgulin, Liviu Pintileasa, Mirela Zeța (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților.

🗣️ Mișcarea legionară și neolegionarismul în România (pe bază de înscriere) de la ora 19:00 la Centrul MCC Cluj. Această discuție își propune să analizeze atât contextul istoric în care Mișcarea Legionară a apărut în perioada interbelică și s-a consolidat apoi în Statul Național-Legionar, cât și rolul jucat de aceasta în evenimentele majore ale perioadei, inclusiv în regimul antonescian și Holocaustul din România. Vom discuta despre strategiile de propagandă utilizate de legionari, despre modul în care ideologia lor a fost construită la intersecția dintre anticomunism, antisemitism, misticism, naționalism extremist și fundamentalism creștin-ortodox, dar și despre impactul pe care legionarii l-au avut asupra intelectualilor și scenei politice din România acelor vremuri. Invitați: Dr. Marius Turda (profesor de istoria biomedicinei la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie şi membru al Societăţii Regale Britanice a Istoricilor), Dr. Cristian Manolachi (istoric, specializat în antropologie istorică, mentalități colective și mitologii politice) și Dr. Adina Marincea (cercetător științific la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”). Moderator: Lucian Mândruță.

Mișcarea legionară și neolegionarismul în România

🎥 The Servant – CultClassics (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. Filmul urmărește relația ambiguă și tensionată dintre Tony (James Fox), un tânăr aristocrat londonez răsfățat, și Hugo Barrett (Dirk Bogarde), servitorul pe care îl angajează cu nepăsare. Ceea ce începe ca un raport convențional de putere între stăpân și angajat se transformă treptat într-un joc psihologic subtil, în care Barrett își extinde influența și ajunge să submineze autoritatea lui Tony. Deși la început pare umil și dedicat, Barrett ascunde o combinație periculoasă de resentiment, ambiție și chiar sadism – trăsături care îl vor determina să încerce, pas cu pas, să-i uzurpe poziția stăpânului său, până la a domina complet spațiul domestic și echilibrul social dintre ei.

😊 Stand-up Comedy Open Mic (intrare liberă) de la ora 20:00 la Flying Circus.


Sondaj CooltCluj

Miercuri, 30 aprilie

🖼️ Vernisaj – Vásárhelyi Antal: Spații în vid de la ora 18:00 la Muzeul de Artă Cluj. „Picturile lui Antal Vásárhelyi vorbesc în limbajul simbolurilor, plasând privitorul într-un spațiu de claritate și ambiguitate, de certitudine și incertitudine. Timpul se topește și îngheață, culorile lumii au pălit ca niște accidente inutile și derutante, munții și văile dispar, atât planeta, cât și universul uman, în toate lucrările și cu toate artefactele sale fiind reprezentate într-un plan mistic, printr-un temenos sacru, un spațiu eminamente arhitectural, departe de vâltoarea lumii și de profanum vulgus. Viziunea sa picturală este o construcție spațială, proiectată prealabil în gândire, calculată prin abstracțiuni existente doar în propria sa imaginație, reprezentând tot ceea ce noi, oamenii, suntem capabili să creăm, să apropriem și să umplem cu sens, ceea ce vom lăsa moștenire”. – Péterfy Gergely, scriitor. Expoziția poate fi vizitată până în 18 mai 2025.

🎶 Sunetul muzicii | Richard Rosgers/Oscar Hammerstein (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj. O poveste emoționantă, care îi are în centrul atenției pe membrii familiei Von Trapp, unul dintre cele mai cunoscute grupuri de cântăreți din lume în perioada imediat anterioară celui de-al Doilea Război Mondial. Maria Rainer, venită de la o mănăstire austriacă, devine guvernantă în casa unui căpitan de marină văduv cu șapte copii și aduce în casă o nouă dragoste de viață și de muzică. Maria îi învață pe copiii acestuia să cânte, iar pe căpitanul Von Trapp să iubească, dar când naziștii invadează Austria și apar la ușa lor pentru a-l lua pe căpitanul Von Trapp, întreaga familie este nevoită să fugă în siguranță.

🎶 Robin and the Backstabbers – Ritualul primăverii (cu bilet) de la ora 19:00 la Auditorium Maximum. Robin and the Backstabbers, pentru prima dată la Cluj-Napoca, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, în cea de-a treia invocare a Ritualului Primăverii. Un concert ca o inițiere, unde sunetul devine ecou al rădăcinilor uitate, iar ritmul precede pașii celor care dansează.

🎭 Întâmplări din irealitatea imediată (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. „Pentru Întâmplări în irealitatea imediată mi-am propus un spectacol în registrul instalațiilor vivante, plecând de la tema principală a romanului lui Max Blecher, și anume Panopticumul. Trecerea prin evenimentele vieții este privită din perspectiva unei „nesfârșite contemplații a vitrinelor din panoramă”, în care statuile de ceară devin personaje captive într-o realitate atât de subjugată banalității, încât ea devine ireală.” – Tudor Lucanu.

Joi, 1 mai

🛍️ Târg de antichități și handmade, în perioada 1-3 mai în Piața Muzeului. Dacă vrei să-ți clătești ochii cu bijuterii vintage, obiecte cu patină nobilă, piese handmade făcute cu mult suflet și ceva răbdare de sfânt aici e de tine. Fie că vânezi o lampă de pe vremea bunicii, un inel lucrat manual sau un tablou de care nici AI-ul n-ar ști ce să zică, le găsești la Târgul de antichități și handmade.

🖼️ Grill. Glitch. Glory. Expoziție de artă interactivă și new media de la ora 18:00 la The Cosmic House (până în 4 mai). Această expoziție de artă interactivă și new media explorează dualitatea dintre neputința umană în fața haosului global și mecanismele la care recurgem în viata de zi cu zi pentru a ne adapta la acesta. În contextul României contemporane, instalațiile conturează un portret fragmentat al unei societăți în care, în ciuda prăbușirii sensului, micile ritualuri persistă. Lucrările disecă zgomotul ambiental al zeitgeistului: conversații auzite pe jumătate, opinii reciclate și promisiuni goale. Prin imersiunea privitorului în situații banale, absurde, și adesea fiind pus într-o postură in care este lipsit de putere, expoziția ridică o întrebare – ce ne mai face să mergem înainte, atunci când lumea din jur pare iremediabil scăpată de sub control?

Grill. Glitch. Glory. Expoziție de artă interactivă și new media

🎶 Concert vocal-simfonic (intrare liberă) de la ora 19:00 la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Vineri, 2 mai

🛍️ Târg de antichități și handmade, în perioada 1-3 mai în Piața Muzeului. Dacă vrei să-ți clătești ochii cu bijuterii vintage, obiecte cu patină nobilă, piese handmade făcute cu mult suflet și ceva răbdare de sfânt aici e de tine. Fie că vânezi o lampă de pe vremea bunicii, un inel lucrat manual sau un tablou de care nici AI-ul n-ar ști ce să zică, le găsești la Târgul de antichități și handmade.

🖼️ Doppelgänger la Zina Gallery. „Expoziția se simte ca un sanctuar, un refugiu algoritmic, unde picturile nu mai fuzionează cu spațiul, ci pâlpâie ca niște avatare ale sinelui. Spațiul evocă o dramaturgie asemănătoare cu cea din Sims, în care fiecare obiect devine încărcat emoțional, iar fiecare gest este proiectat de un scor ascuns. Aici, intimitatea este și regizată, și reală, iar lucrările ajung să funcționeze ca niște înlocuitori afectivi. Pentru memorie, pentru dorință, pentru plăcerea deziluzionată a infernelor artificiale care ne aparțin.” – paragraf din textul scris de Daniela Custrin. Poate fi vizitată până în 28 mai 2025.

Sâmbătă, 3 mai

🛍️ Târg de antichități și handmade, în perioada 1-3 mai în Piața Muzeului. Dacă vrei să-ți clătești ochii cu bijuterii vintage, obiecte cu patină nobilă, piese handmade făcute cu mult suflet și ceva răbdare de sfânt aici e de tine. Fie că vânezi o lampă de pe vremea bunicii, un inel lucrat manual sau un tablou de care nici AI-ul n-ar ști ce să zică, le găsești la Târgul de antichități și handmade.

Duminică, 4 mai

🎥 Proiecție specială – Volver (cu bilet) de la ora 17:30 la Cinema ARTA. Titlul, care înseamnă „a te întoarce”, reflectă nu doar revenirea personajelor în satul natal, ci și o întoarcere simbolică la trecut, la răni vechi, secrete de familie și legături nespus de puternice între mame și fiice. Filmul o are în prim-plan pe Raimunda (jucată magistral de Penélope Cruz), o femeie din clasa muncitoare care își duce viața cu demnitate, forță și un soi de eroism cotidian. Penelope Cruz, într-un rol care i-a adus una dintre cele mai mari recunoașteri internaționale, a fost inspirată de Sophia Loren în construcția personajului, o femeie voluptuoasă, expresivă și extrem de umană. Almodóvar a susținut că a creat personajul gândindu-se la Penélope Cruz și că aceasta a fost „muza” lui pe tot parcursul filmului.

🎶 Romeo și Julieta | Serghei Prokofiev (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj. O pasiune nestăpânită, o iubire înflăcărată și moarte. Cuvintele cheie pentru tragedia supremă: Romeo și Julieta. Într-o lume în care cele mai de preț lucruri erau bogăția, faima și nimicirea dușmanilor, tinerii îndrăgostiți visau la viață și la dragoste. Baletul lui Serghei Prokofiev, inspirat din temele tragediei nemuritoare a lui William Shakespeare, este, fără îndoială, unul dintre cele mai populare exemple ale genului său în secolul XX. Punerea în scenă a coregrafei Valentina Turcu oferă viziunea unei epoci îndrăznețe, senzuală și brutală, când problemele vieții și ale morții erau adesea rezolvate într-un mod irațional și într-o atmosferă înflăcărată de pasiune.

🎭 Despre stele | 4+ (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Lum şi Echo trăiesc de o eternitate acolo sus, deasupra noastră, şi sarcina lor este să aprindă în fiecare seară stelele. Regulile stricte şi preconcepţiile, însă, ajung să cauzeze un conflict între cei doi vechi prieteni. Din fericire, lampagiii noştri au parte de un mic imbold din exterior, care îi ajută să vadă lucrurile într-o altă lumină. „Despre stele” este un spectacol destinat copiilor 4+ şi are ca principale teme toleranţa şi comunicarea. Povestea lui Lum şi Echo este menită să ne reamintească despre importanţa prieteniei şi că lumina interioară vine întotdeauna din iubire şi înţelegere, niciodată din stereotipuri şi restricţii.

🎭 Partea 1. Iubirea | Trilogia solidarității (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 20:00 la ZIZ – Art and Social Area. Spectacolul abordează tema iubirii în formele ei diverse, urmărind contextele în care învățăm să iubim sau să vorbim despre iubire. Ce bagaje emoționale moștenim? Cum facem față pierderilor? E iubirea un sentiment sau o acțiune? „Partea 1. Iubirea” e un colaj de momente care trece de la clișeu la autoironie, de la povești personale la autoficțiune și planuri imaginare. O încăpățânare de a ajunge la iubire, în timp ce în lume se întâmplă exact opusul.

Partea 1. Iubirea

Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.

📣 Ieri am trimis o nouă ediție a newsletterului Coolturalist. Pentru vești despre filme, artiști inediți, recomandări de ce să vizitezi la Budapesta și poezie, te-aștept aici, unde poți să te și abonezi.

Să ne citim cu bine! 🌞

Încep direct cu asta: am început să citesc „Salvarea focului” și nu m-am mai oprit. O lectură de foc. Cu violență. Abuz. Iubire. Sacrificiu. Ipocrizie. Pasiune. Cruzime. Artă. Carteluri. Aruncat cu capul înainte. Pășit pe cioburi de sticlă și pe marginea prăpastiei. Găsit un motiv de trăit și răzbunat. Criminalitate. Iertare. Salvarea pe care o nici nu știi că o cauți. Tortură ascunsă în sânul educației. Libertatea care atârnă de un fir de păr. Sau de următorul pas pe jar încins.

E minunat scrisă. Vizual. Visceral. E presărată cu mărturii ale deținuților. Ai mai multe planuri care se succed cu măiestrie, cât să te țină lipit(ă) de carte. Cât să trăiești emoțiile fiecărui personaj. Cât să te macine furia. Să te ardă pauza dintre cuvinte. Cât să te îndrăgostești de felul în care autorul spune ceea ce spune în sau printre rânduri.

Las aici și două dintre citatele care mi-au plăcut mult: „Singurul mod de a suporta închisoarea este să trăiești zi de zi.” și „Vulturii ciugulesc ochii orbilor până ii obligă să vadă. Și el era obligat să vadă.”


CUM SĂ OPREȘTI TIMPUL (M. HAIG)

📖 (de citit) Un interviu cu Lavinia Braniște, una dintre cele mai talentate scriitoare din România.

„Ce ai învățat despre tine scriind? Care-i cel mai valoros lucru?

Nu știu dacă am învățat neapărat ceva despre mine, mai degrabă am obosit de mine. Mi-am dat seama cât de repetitivi suntem și cum ne roadem toată viața aceleași obsesii și cât e de grea schimbarea. Cu toată bunăvoința și tot efortul, cred că un om e foarte greu de schimbat în profunzime.”

📆 (de frunzărit) Trei răspunsuri despre romanul „Libelula” de la autoarea lui, Doina Gecse-Borgovan.

🧠 (de conștientizat) Ce pierdem când cheltuim doar pentru a ne simți mai bine.

(de curiozitate) „Titanic n-a avut destule luntri”. Cum a fost relatată tragedia de acum 113 ani de ziarele românești – un articol amplu scris de Marius Cosmeanu.

📖 (de comandat) Partidul Amabil lansează prima carte – Vedea-te-aș ispitit să deschizi această carte – și e gata de precomandă. Conține 81 de eseuri vizuale și psihologice care analizează cu luciditate teme esențiale precum relațiile disfuncționale, rușinea, autosabotajul, idealizarea, loialitățile greșite, frica de singurătate și evitarea adevărului. Dacă nu urmărești deja Partidul Amabil pe Instagram sau nu ești abonat(ă) la newsletterul lor, nici acum nu-i târziu.

🎹 (de avut în vedere) Anul acesta, Andrei Irimia și ai săi colegi pornesc într-un nou turneu european. Pentru moment, ne-au dezvăluit doar două locații – Palau de la Música Catalan și Notre-Dame de Laeken – urmând să comunice în curând întregul traseu al turneului. Până atunci, ne putem bucura de ei la Cluj, pe 27 aprilie.

🎧 (de ascultat) Agnes Obel – The Curse (live):


O LUME IMENSĂ (E. YONG)

Sfinte Cașcaval!, filmul premiat la Cannes și César, a intrat în cinematografele din România.

Recunoscut pentru umorul discret, personajele pline de viață și naturalețea poetică, Sfinte Cașcaval! (Vingt Dieux!) e o ficțiune ancorată într-o realitate aproape documentară, scrisă și regizată de Louise Courvoisier, născută chiar în Jura.

Povestea are la bază personaje inspirate de oameni reali – tineri care au renunțat la școală pentru a lucra în ferme, adolescenți care se exprimă mai degrabă prin gesturi decât prin cuvinte. Actorii sunt neprofesioniști, selectați în urma unor castinguri realizate la târguri agricole, licee de profil și curse de motocros. De exemplu, Clément Faveau, care îl joacă pe Totone, are 18 ani și lucrează la o fermă de păsări, iar Maïwène Barthélémy, care o interpretează pe Marie-Lise, studia agricultura în momentul castingului.

După moartea tatălui său, Totone, un adolescent de 18 ani dintr-un sat din Jura, rămâne singur cu sora lui de 7 ani. În mijlocul haosului, găsește un scop neașteptat: să învețe să facă cel mai bun cașcaval Comté din regiune și să câștige aurul la concursul agricol local. 30.000 de euro sunt în joc, dar adevărata miză este viitorul său.

Decorurile au fost realizate de sora regizoarei, muzica de mama și fratele ei, iar întreaga familie Courvoisier a contribuit la acest film de debut. Filmul reprezintă debutul regizoarei Louise Courvoisier și ne aduce o poveste solară și onestă despre maturizare și familie.

Când fizica se întâlnește cu sculptura.

Julian Voss-Andreae, fost cercetător în domeniul fizicii cuantice, expune pentru prima dată la HOHMANN Fine Art din Palm Desert o serie de lucrări sculpturale atipice. Expoziția, intitulată „Ontological Relief and the Illusion of Matter”, este deschisă publicului până pe 16 mai 2025 și cuprinde peste 15 lucrări care îmbină știința cu arta contemporană.

Sculpturile lui reprezintă siluete umane surprinse în ipostaze poetice sau meditative. Realizate din straturi verticale metalice, lucrările creează un joc fascinant de forme și goluri. În funcție de unghiul din care sunt privite, acestea pot părea masive și precise sau pot deveni aproape invizibile, oferind privitorului o experiență vizuală unică și interactivă.

Acest efect se datorează particulelor numite „buckyballs”, pe care Voss-Andreae le-a studiat în cariera sa științifică. Artistul transpune această vibrație invizibilă a particulelor într-o formă artistică vizibilă: straturi metalice paralele care transformă siluetele în prezențe fluide, aproape magice.

Christian Hohmann, fondatorul galeriei, spune că organizarea acestei expoziții a necesitat un efort special, deoarece lucrările artistului se vând deseori înainte de a putea fi expuse.

Julian Voss-Andreae Sculpture

Biologul devenit muzician: Tarun Nayar ascultă muzica compusă de plante.

În mijlocul unei rezervații de mangrove din Mumbai, Tarun Nayar transformă impulsurile electrice ale plantelor și ale ciupercilor în muzică electronică. Cu un sintetizator modular conectat la frunze, ananas sau chiar ciuperci, el reușește să transpună aceste semnale imperceptibile în sunete fascinante, un amestec de synthwave nostalgic și vibrații futuriste.

Ce face Nayar prin proiectul „Modern Biology” e mai mult decât un act artistic: e o formă de reconectare cu natura. Adună oameni în parcuri, îi invită să culeagă plante, iar apoi le oferă experiența de a le asculta, la propriu. Nu e vorba doar de sunet – e despre simțire, despre cum ajungem să privim cu alți ochi o ciupercă sau o frunză. „E ca și cum ai asculta planeta”, spune cineva care a participat la una dintre sesiunile lui. Și da, fiecare organism are propriul său „ritm” – plantele sunt constante, ciupercile sunt haotice, dar toate spun ceva dacă suntem dispuși să le auzim.

Dincolo de asta, demersul lui Nayar e despre empatie și apartenență. El crede că dacă ne-am simți din nou apropiați de natură, am deveni mai buni unii cu alții și am fi mai grijulii cu planeta. Prin muzica sa, ne aduce aminte că și noi avem un ritm, o vibrație. Și poate, dacă ne-am opri să-l ascultăm din când în când, am regăsi ceva ce am pierdut – sentimentul că aparținem aceleiași lumi (aflată din newsletterul Savantgarde).

Al doilea sezon al serialului „Wednesday” apare în august.

Sezonul II al Wednesday va fi împărțit în două volume, prima serie de episoadeva fi lansată pe 6 august, iar partea a doua va fi disponibilă din data de 3 septembrie.

Despre noul sezon: Wednesday Addams cutreieră din nou holurile gotice ale Academiei Nevermore, unde o așteaptă dușmani și necazuri noi. În acest sezon, Wednesday trebuie să se descurce cu familia, prietenii și vechii adversari, având parte de un nou an haotic, sumbru și ciudat. Înarmată cu spiritul ei ascuțit și cu farmecul ei tăios, Wednesday este implicată într-un nou mister supranatural înfiorător.

În plus, Victor Dorobanţu, românul care îl interpretează pe Thing, va fi şi în noul sezon al celebrului serial. Thing a fost ales de echipa de producţie să fie „influencerul” care împărtăşeşte, la nivel global, toate noutăţile despre serial, dar şi informaţii din culise. Vezi trailerul aici.

După 40 de ani, se redeschide grota celebră din epoca romană de la Tivoli.

Grota Dianei, una dintre cele mai fascinante încăperi subterane ale Vilei d’Este (Tivoli, Italia), își redeschide porțile pe 6 mai, după o restaurare care a durat doi ani, finanțată și coordonată de casa de modă Fendi.

Construită între 1570 și 1572 de arhitectul Paolo Calandrino pentru cardinalul Ippolito d’Este, grota – cu forma sa în cruce – a fost inaccesibilă publicului timp de 40 de ani, din cauza degradării mozaicurilor, a plăcilor de sticlă, a sculpturilor și a pardoselii ceramice.

Restauratorii au refăcut manual mozaicurile din scoici, sticlă colorată și pietre semiprețioase, au consolidat statuile și au înlocuit podeaua cu plăci de teracotă care reproduc motivele originale – vulturi, crini și mere. Grota are acum și panouri de protecție din sticlă și un sistem modern de iluminat, care pune în valoare atmosfera mitologică și liniștitoare a locului.


MINUNATA LUME NOUĂ (A. HUXLEY)

Și filmele realizate cu ajutorul AI pot câștiga Oscaruri.

Academia de Arte și Științe Cinematografice vine cu reguli noi care spun că utilizarea AI și a altor instrumente digitale „nici nu ajută, nici nu afectează șansele de a obține o nominalizare”.

Utilizarea inteligenței artificiale în film a devenit un subiect care arde după ce Adrian Brody a obținut premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul său din The Brutalist. Realizatorii filmului au folosit inteligența artificială pentru a îmbunătăți accentul actorului atunci când vorbea în limba maghiară.

Pe baza noului regulament, membrii Academiei vor trebui să vizioneze toate filmele nominalizate din fiecare categorie pentru a putea participa la runda finală de vot, cea care stabilește câștigătorii. Până acum, aceștia erau sfătuiți să vizioneze cât mai multe filme și le puteau vota doar pe cele pe care au reușit să le vadă.

În plus, Academia va evalua folosirea AI ținând cont de măsura în care un om a fost în centrul creației artistice atunci când aleg ce film să premieze.


DINCOLO DE FRONTIERE (A. MAKINE)

Ce să vizitezi dacă ai drum prin Budapesta | Museum of Fine Arts

Când am fost eu, la parterul Muzeului era o expoziție temporară dedicată lui Renoir. Să am privilegiul să admir atât de-aproape măiestria lui a fost o experiență pe care n-aveam să mi-o scot din minte multă vreme.

Renoir a fost, fără niciun dubiu, un pictor al oamenilor și, implicit, al vieții. Nu se limita doar la portrete. Privea în jur și punea pe pânză bucăți de cotidian și reda interacțiuni simple. Nudurile lui erau un mod de a celebra frumusețea corpului feminin. Nu degeaba e unul dintre puținii artiști care au reușit să încapsuleze acea strălucire catifelată a pielii.

Ce am admirat eu e că, și spre finalul vieții, Renoir încă experimenta, se reinventa. Nici nu-i de mirare că farmecul său în a mânui culorile, productivitatea demnă de bonusuri de performanță și voința de fier au ajuns sursă de inspirație pentru artiștii noilor generații, precum Pablo Picasso sau Henri Matisse.

Renoir exhibition-Museum of fine arts-Budapest-izabellalukacs.ro

ZONA DE INTERES (M. AMIS)

Clasat, fals-documentarul despre moartea unui corporatist, poate fi vizionat online între 24 și 27 aprilie.

Filmul e un proiect neconvențional, gândit de George ve Gänæaard și Horia Cucută ca un documentar fals, care urmărește o investigație jurnalistică despre mușamalizarea unui incendiu în care un angajat moare în camera de servere a unei corporații tech. Pe măsură ce jurnalistul (Gabriel Vânătoru) înaintează în ancheta sa independentă, descoperă o companie care dezvolta un AI de moderare a conținutului online, angajați traumatizați care trebuiau să parcurgă tone de material toxic pentru a hrăni AI-ul, iar moartea angajatului în incendiu devine din ce în ce mai suspectă.

Povestea este inspirată dintr-o anchetă publicată de Time Magazine, despre angajații unei companii de outsourcing din Kenya care au sortat manual conținut toxic pentru a antrena sistemele AI ale OpenAI. Dincolo de asta, jurnalistul Gabriel Vânătoru precum și ancheta sa au avut ca sursă de inspirație și investigațiile independente din ultimii ani de la Libertatea, Recorder, Rise Project și nu numai.

În perioada 24-27 aprilie, filmul poate fi văzut, printr-o premieră exclusiv online, pe siteul clasat.ro.

CLASAT a avut premiera la TIFF în 2024, unde a câștigat Premiul pentru cel mai bun lungmetraj în cadrul Zilelor Filmului Românesc. „Clasat” are în distribuție 24 de actori cunoscuți publicului larg.

Tabăra Reactiv, o altfel de experiență pentru tineri.

Centrul CEVA – „comunitate, educație, viitor și artă” – este inițiativa producătoarei Jo Brăilescu și a actorului Daniel Chirilă, ajutați în trecut de regizoarea Irina Slate. În Târgu Neamț, orașul natal, Jo Brăilescu a adunat în jurul ei un grup de adolescenți pe care i-a adus mai aproape de cultura contemporană decât le-ar fi permis infrastructura unui orășel moldovean. Inițial prin piese de teatru pe care tinerii le-au scris, regizat și jucat, apoi prin excursii la MNAC sau ateliere de serigrafie – cu timpul, tinerii de la CEVA Centru au ajuns să se familiarizeze cu organizarea unui eveniment cultural.

Principalul eveniment marca CEVA Centru este tabăra Reactiv, un laborator de arte performative desfășurat în toamna anului trecut la Oglinzi, un sat de lângă Târgu Neamț care adăpostește unul dintre cele mai vechi complexuri funcționale de tabere din țară. Aici, adolescenții au participat la o serie de ateliere performative, menite să le lărgească orizonturile artistice și personale.


Sondaj Coolturalist

GRĂDINA UITATĂ (K. MORTON)

Mark Cohen despre fotografie în Lumea văzută de la înălțimea unui copil: „De obicei, există un anumit punct de declanșare în felul în care privesc scena. Ceva îmi atrage privirea. Multe dintre cadre sunt surprinse rapid, iar compozițiile sunt accidentale. Această imagine cu fetița mergând pe strada pietruită cu placa este intimă și neașteptată, foarte frumoasă.”

Fată cu placă, fotografie de Mark Cohen, 1973, New York
Fată cu placă, fotografie de Mark Cohen, 1973, New York

POEMELE LUMINII (L. BLAGA)

24 aprilie 2024

răspund la întrebări cu un singur cuvânt: bine
nu voiam să o mai mint

împunsăturile acului
foșnetul subțire al aței
un desen făcut pe o pânză
o invidiez pentru liniștea ei
respiră aer dintr-un văzduh nemărginit

eu cum să am liniște?
pentru prima dată îmi era complet străină.

Mai multe poezii simțite de mine găsești aici.


Dacă ți-a plăcut această ediție, e păcat să n-o dai mai departe celor cărora crezi că le-ar plăcea să primească următoarele ediții. Îți mulțumesc! 😊

Pun umărul la treabă și la nivel local prin newsletterul CooltCluj, ghidul săptămânal al evenimentelor cultural-artistice din Cluj. Abonează-te aici.

Ne dăm întâlnire tot aici peste două săptămâni.

Să-ți fie senin!

Muzeul de Arte Frumoase (Museum of Fine Arts, în maghiară Szépművészeti Múzeum) e printre obiectivele turistice din Budapesta care mi-a rămas cel mai viu întipărit în minte. Habar nu aveam ce comori m-așteptau acolo și ce colecție vastă a vechilor maeștri din această parte a Europei găzduiește. E musai să-l vizitezi dacă ai drum prin Budapesta. Și-ți recomand să treci și pe la Piața Eroilor și să faci o plimbare în parcul din apropiere.

Ce-am apreciat când am fost e faptul că am putut admira lucrările fără prea mulți oameni în jur. Deși o zi e extrem de puțin pentru câte ai de văzut acolo. Realist, cred că mi-ar fi trebuit vreo 3 zile să mă pot bucura în ritmul meu de toată arta.

Clădirea neoclasică, finalizată în 1906, găzduiește o colecție impresionantă dispusă pe mai multe niveluri, de la sculpturi antice la săli tematice dedicate diferitelor perioade artistice și până la superbele picturi aflate la etaj. Ba mai mult, muzeul organizează periodic expoziții temporare de anvergură. Altfel spus, o baie de artă pentru orice om îndrăgostit de frumos.

Renoir, un pictor al oamenilor

Când am fost eu, la parterul Muzeului era o expoziție temporară dedicată lui Renoir. Să am privilegiul să admir atât de-aproape măiestria lui a fost o experiență pe care n-aveam să mi-o scot din minte multă vreme. Greu mi-am desprins privirea de la delicatețea cu care a scos în evidență nuanțele fețelor, strălucirea din privirile modelelor și splendoarea hainelor care parcă aveau textură.

Renoir a fost, fără niciun dubiu, un pictor al oamenilor și, implicit, al vieții. Nu se limita doar la portrete. Privea în jur și punea pe pânză bucăți de cotidian și reda interacțiuni simple. Nudurile lui erau un mod de a celebra frumusețea corpului feminin. Nu degeaba e unul dintre puținii artiști care au reușit să încapsuleze acea strălucire catifelată a pielii.

E suficient să privești câteva tablouri ca să faci parte din lumea lui, animată de prieteni, de alți artiști, de colecționari, de familia lui – toți prinși într-un fel de armonie senină, dintr-o lume parcă lipsită de griji.

Știi ce e interesant? Că deși noi îl știm ca impresionist, o mare parte din opera lui care se întinde pe șase decenii, de la începutul anilor 1860 până în 1919, se află în afara cadrului acestei mișcări. După 1881 s-a îndepărtat de impresionism și a luat-o pe cărarea explorării, urmându-i pe Rafael, Jean-Antoine Watteau, Jean-Honoré Fragonard, François Boucher, Tițian și Rubens.

Ce am admirat eu e că, și spre finalul vieții, Renoir încă experimenta, se reinventa. Nici nu-i de mirare că farmecul său în a mânui culorile, productivitatea demnă de bonusuri de performanță și voința de fier au ajuns sursă de inspirație pentru artiștii noilor generații, precum Pablo Picasso sau Henri Matisse.

Expoziția a fost structurată așa frumos, cronologic și pe teme, ca să înțelegi mai bine cum a evoluția lui și relația cu modelele care i-au servit drept inspirație, de la picturi la desene și sculpturi. Am plecat de-acolo cu mintea limpede și cu sufletul împăcat să am văzut o parte dintr-un om și că, în felul meu, i-am mulțumit pentru ceea ce ne-a oferit.

Renoir exhibition-Museum of fine arts-Budapest-2023
arhiva personală
Renoir exhibition-Museum of fine arts-Budapest-2023
arhiva personală

Alte expoziții temporare găzduite de Museum of Fine Arts

Un exemplu recent e expoziția Munkácsy 180, din perioada noiembrie 2024 și martie 2025.

Printre cele mai vizitate se numără cea dedicată lui Csontváry 170, care a adunat peste 200.000 de vizitatori în 2023. Expoziția a prezentat o selecție cuprinzătoare de 45 de lucrări ale pictorului Tivadar Csontváry Kosztka, oferind o perspectivă asupra temelor și motivelor sale principale, incluzând opere celebre precum Ruinele Teatrului Grec din Taormina și Cedrul Singuratic.

O altă expoziție care a depășit pragul de 200.000 de vizitatori a fost cea dedicată lui El Greco, de la sfârșitul anului 2022 și începutul lui 2023. Aceasta a fost prima expoziție de o atât de mare amploare dedicată artistului în Ungaria. A cuprins aproape 70 de lucrări, unele chiar împrumutate de la muzee precum Prado și Luvru.

Cea mai de succes expoziție din istoria Muzeului de Arte Frumoase a fost cea dedicată lui Van Gogh, care a avut loc în 2006-2007 și a fost admirată de 483.000 de vizitatori. A fost a 15-a cea mai vizitată expoziție din lume în acel an și a prezentat aproximativ 80 de lucrări ale pictorului olandez din colecții din întreaga lume.

La Muzeul de Arte Frumoase până și pereții spun povești

Muzeul își are originile în perioada de glorie a Austro-Ungariei, când capitala maghiară a înflorit din punct de vedere al dezvoltării culturale. Spre deosebire de Viena, care găzduia comorile habsburgice, Budapesta nu dispunea de o colecție regală importantă.

Momentul de cotitură în formarea muzeului a fost în 1871, când statul maghiar a achiziționat vasta colecție de artă a familiei Eszterházy, strâmtorată din punct de vedere financiar. Achiziția a inclus 637 de picturi ale unor artiști precum Rafael, Correggio, Bronzino, Tintoretto, Paolo Veronese, Rubens, van Dyck, Guercino, Claude Lorrain, Jusepe de Ribera, Frans Hals, Goya – împreună cu mii de desene și gravuri pe care familia le-a colecționat.

După achiziția colecției Eszterházy, muzeul a continuat să se îmbogățească prin donații generoase din partea aristocraților maghiari. Personalități precum arhiepiscopul János László Pyrker și contele János Pálffy și-au donat colecțiile private (192 de picturi, respectiv 178) și au adus în muzeu opere importante ale unor maeștri venețieni și europeni. Aceste donații au pus muzeul pe hartă și le-au oferit iubitorilor de artă acces la o gamă variată de opere de artă de o valoare inestimabilă.

Similar muzeelor europene din secolul al XIX-lea, clădirea are o curte interioară spațioasă cu arcade, o sală a Renașterii, flancată de camere în stil ionic și doric, o sală în stil romanic, una în stil baroc și camera Michelangelo. Fiecare spațiu a fost gândit în așa fel încât să reprezinte un stil arhitectural diferit.

Totuși, arhitectura Muzeului de Arte Frumoase a trecut printr-o perioadă în care nu a mai fost la fel de apreciată, iar clădirea a trecut printr-o serie de modificări. Deși intenția n-a fost una rea, acestea au avut un impact negativ asupra organizării interioare și au generat probleme de conservare pe termen lung. Un exemplu e sala romanică, care a fost închisă publicului și folosită ca spațiu de depozitare mai mulți ani.

Din fericire, muzeul a fost redeschis în 2018, după un amplu proces de restaurare. Acesta a urmărit să corecteze daunele cauzate de modificările nepotrivite și să integreze facilități moderne, necesare unui muzeu al secolului XXI.

Sursă imagine cover: justbudapest.com.

Izabella Lukacs - 2026 © Toate drepturile rezervate.

Un moment, te rog!

Dacă ai ajuns până aici cu cititul, dă-mi voie să îți propun să te abonezi la newsletterele mele, să primești ultimele articole ce te-ar interesa sau să afli de evenimentele din Cluj.
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.

Un moment, te rog!

Dacă nu ai făcut-o până acum, te poți abona mai jos la newsletterele mele culturale.
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.