Suntem în plină desfășurare a proiectului Horror Vacui în timp ce scriu acest material. Horror Vacui (în traducere „fobia de gol”) e o reprezentație de teatru durațional susținută de 505 de performeri timp de 7 zile, 24 de ore din 24, cuprinde 505 texte despre gol și abandon (252 de povești din colecția Muzeului Abandonului și 253 de povești ale publicului). Cel mai lung eveniment teatral din lume are loc la Galeria de Artă Galateca din București și se încheie pe 22 februarie 2025.

Horror Vacui, un performance despre „copiii nimănui”

Și-acum partea dureroasă, despre care de obicei ne ferim să vorbim. În 1989, aproape 100.000 de copii abandonați erau înregistrați oficial în grija statului. La acest număr se adăugau aproximativ 50.000 de copii cu vârste între 0 și 3 ani, abandonați în spitale. Conform estimărilor, numărul real al copiilor abandonați între 1966 și începutul reformelor sistemului depășește 1 milion. Chiar și după 1990, condițiile din instituțiile de tip spital-cămin au rămas inumane: metodele de „îngrijire” includeau cămăși de forță (folosite până în anii 2000) și hrana insuficientă, precum „supă de vegeta”.

Acest performance este inspirat de suferința lor, dar trece de limitele acestor concepte și abordează tema abandonului, a golului și a responsabilității colective. Textele, dintre care jumătate bazate pe mărturii și povești arhivate de Muzeul Abandonului, conturează o meditație colectivă despre recunoașterea trecutului și reconstrucția viitorului.

Ăsta e unul dintre acele momente în care mi-am dorit să fiu mai aproape de București. Cei care sunteți prin zonă, mergeți de simțiți, conștientizați, scrieți despre și faceți-i invidioși pe cei care sunt în alt colț din țară și care pot lua parte la eveniment vizionând transmisiunea live.

De vorbă cu Alexandru Ivănoiu, iniațitorul proiectului Horror Vacui

Indiferent unde ați fi, vă invit să citiți și să aflați mai multe despre performance direct de la Alexandru Ivănoiu, actor, dramaturg și inițiator al proiectului:

Ce te-a determinat să alegi această formă de teatru și ce impact crezi că va avea asupra publicului și artiștilor participanți? Așteptați vreo reacție din partea autorităților?

Suntem în a 4-a zi de performance cât eu răspund la acest interviu. La câte s-au întâmplat, am văzut, am trăit, parcă toate răspunsurile s-au schimbat. Andreea Grămoșteanu a spus aseară că ea participă, dincolo de motivațiile personale și politice, pentru că nu s-a mai făcut așa ceva. Gyan Ros spunea că un prieten de-ai săi a spus despre Horror Vacui, că a apărut prea târziu, că trebuia să apară acum 30 de ani. Iar Gyan a spus că 30 de ani nu e atât de mult. Alți actori vorbesc de colegialitate, alți actori spun că aveau și ei nevoie de ceva atât de mare. Acestea sunt motivele și cam așa sună și impactul. Ne așteptăm, da, ca acest performance să determine o atitudine. Mai e de văzut care.

Cum te schimbă pe tine, ca artist și om, inițierea și organizarea acestui proiect?

Râdeam deseori că în urma acestui proiect nu o să mai simt vreodată anxietate. Orice task pe care îl voi avea într-un proiect nu va fi mai greu de atât. Exagerez în mod cert. Dar am avut două reușite imense în ultimul an. Că m-am lăsat de fumat și că am creat acest proiect. Ambele, lucruri pe care nu credeam că le pot face și pe care le-am făcut. Și cred că aceste borne ne dau curaj să mergem mai departe, mai amplu, mai mult. E devreme să spun ce înseamnă Horror Vacui pentru mine ca om. Simultan mi-am auzit textul ieri, spus minunat de Tudor Cucu Dumitrescu și m-am emoționat și am reiterat ceea ce simt în cadrul performance-ului. „Cum ai tupeu să nu simți speranță?”.

Ce fel de cicatrici crezi că poartă societatea românească din cauza acestor traume cauzate de abandon și cum speri ca Horror Vacui să contribuie la vindecarea lor?

Ne recuperăm ușor, ușor. Aceeași societate care se scutură de praful corupției comuniste (cât poate), care își caută clădirile și istoriile demolate, care a tăcut prea mult de frică e societatea în care apar genul acesta de proiecte. Și nu e un caz izolat. Nu voi știi, cel mai probabil, cât de mult a contribuit Horror Vacui la vindecarea lor. Dar pentru 505 oameni, am certitudinea că da.

Dacă ai avea ocazia să vorbești cu unul dintre copiii abandonați, azi adult, ce i-ai spune?

Nu aș putea să deschid gura momentan. Și nu cred că aș avea eu ce să îi spun. L-aș asculta sau aș asculta-o și aș vedea ce are nevoie de la mine. Dacă are nevoie de ceva. Dacă nu, aș petrece timpul făcând total altceva. Pentru că opusul abandonului nu e acoperit doar de discuții despre abandon. Este acoperit și de prezență.

Dincolo de impactul public, ce ar însemna pentru tine ca acest proiect să reușească? Care ar fi semnul că Horror Vacui și-a atins scopul pe care vi l-ați propus?

Ne-am atins deja scopul cu Horror Vacui. Am strâns 505 oameni care să se apropie de subiect încât să îl zică mai departe. La orice oră din zi și din noapte. Tot ce urmează este un bonus. Bineînțeles, mai există și componenta politică, unde ne dorim să determinăm crearea unei comisii prezidențiale care să cerceteze subiectul, delimitând clar câți copii au suferit și în ce feluri. Avem nevoie de acte normative bazate pe dovezi științifice. De aceea nu cerem orbește schimbarea legii.

Cum vezi continuarea demersului Papercuts Platform după finalizarea performance-ului?

Cred că vor exista mai mult inițiative sub umbrela Papercuts. Mai mult sau mai puțin sângeroase. O luăm pas cu pas și vedem. Intuiția îmi spune că vom face o cercetare teatrală în zona paliației din România.

Ce spun artiștii care au luat parte la Horror Vacui

Robert Kocsis: „Mi-am dat seama ce înseamnă participarea la acest proiect în timpul perfomance-ului, faptul că e despre sistem și cum lucrăm ce putem face atunci când nu e de partea cetățeanului. Experiența a fost intimă, pentru puține persoane, și uneori asta face să fii înțeles mai bine.”

Ana Covalciuc, într-o postare pe Facebook: „Simt un profund sentiment de responsabilitate de a onora aceste povești. Până la urmă de asta avem nevoie de artă, nu? Să putem aduce lumină asupra adevărurilor dificile. Să povestim ce nu s-a mai povestit, să privim în față poveștile alea care lipsesc de la «masa de Crăciun».”

Sabina Brândușe, într-o postare pe Facebook: „Eu am conștientizat că de-a lungul vremii am trăit o serie lungă de momente în care m-am simțit abandonată: de partenerii de cuplu, de prieteni și de prietene, de unii colegi și unele colege din teatru sau de pe platourile de filmare, de sentimentul de încredere, de cel de speranță, de Dumnezeu…

Însă cel mai tare au durut clipele în care m-am abandonat eu pe mine. Momentele în care nu îmi mai doream ziua de mâine, cele în care mă dușmăneam mai pătimaș decât ar fi putut-o face oricine în raport cu mine, cele în care m-am desconsiderat, mi-am vorbit cu ură, cu dispreț, cu silă.

Acum realizez că în momentele și zilele care au urmat, tot eu am fost cea care s-a întors înspre mine. Cu rușine, cu vinovăție, cu nevoia de iertare, acceptare și mângâiere.

Nu puteam să primesc sprijin din afară. Nu fusesem obișnuită astfel și nici nu credeam că îl merit. Mai mult, nu îmi puteam da voie să mă vulnerabilizez în asemenea măsură încât să recunosc că am această nevoie. Sau, şi mai şi, să cer cuiva sprijinul. Nu voiam milă. Nu voiam să deranjez, să împovărez, să silesc pe cineva să își mute atenția de pe el/ea pe mine.

Aseară am văzut în ochii martorilor la povestea pe care am avut-o de spus răbdarea de a mă asculta, interesul, curiozitatea și deschiderea pe care adesea nu le-am primit de la oameni din preajma mea.”

Oana Drăgulinescu, fondatoarea Muzeului Abandonului, într-o postare pe Facebook: „Am văzut un actor mare care a avut nevoie de niște pauze între fraze ca să-și poată abține lacrimile, pentru că nu joci un text fictiv, ci este trăirea și suferința cuiva care poate este chiar lângă noi. Sigur că și pentru public este la fel de emoționant și spațiul acesta foarte intim, în care stai umăr la umăr cu vulnerabilitatea celor de lângă tine, ajunge să transforme spectacolul într-o experiență extrem de reală.”

Horror Vacui este primul demers organizat de Asociația A.R.T. Fusion sub umbrela Papercuts, o inițiativă ce își propune să încurajeze schimbarea socială prin mai multă reziliență culturală și civică. Participarea este gratuită, iar programul îl găsești detaliat pe profilurile de social media ale proiectului.

Printre actorii care s-au alăturat performance-ului se numără Maia Morgenstern, Ofelia Popii, Ada Galeș, Mihaela Sîrbu, Richard Bovnovski, Nicoleta Lefter, Tudor Cucu Dumitrescu, dar și Kate Pendry, o actriță britanică-norvegiană câștigătoare a premiului Ibsen, precum și alți scriitori și jurnaliști de renume internațional.

Papercuts Platform este un proiect care propune instrumente de implicare civică activă, oferind un spațiu unde utilizatorii pot dona timp și primi sarcini concrete pentru a deveni cetățeni mai implicați. Inițiativa își propune să educe și să antreneze oamenii pentru a deveni actori activi ai schimbării, prin activități precum scrierea de scrisori și e-mailuri către parlamentari, organizarea și participarea la dezbateri publice sau înțelegerea legalității protestelor.