
Cel mai frumos și sensibil mod în care poți citi acest interviu este să o faci la fel cum l-am scris eu: ascultând muzica lui Andrei Irimia. Iar pentru asta nu trebuie decât să faci o simplă căutare pe YouTube. Va fi o experiență mult mai profundă și completă.
Albumul a fost compus în vremuri marcate de incertitudine, pe care cred că le-am trăit cu toții în mod diferit, vremuri care ne-au reamintit că totul este schimbător, și că în fiecare zi se poate întâmpla ceva de care să nu avem control. Am descoperit importanța de a trăi în prezent și de a ne conecta mai mult la lucrurile care contează cu adevărat, la persoanele și valorile esențiale, și bineînțeles, la propria persoană.
După ce am terminat de compus piesa, am simțit nevoia de o intervenție lirică, ca un mic preludiu. Voiam ceva scurt, dar care să transmită mult, și prima persoană care mi-a venit în gând a fost Marius. I-am propus, a acceptat, am ales împreună versurile și restul a decurs natural. Îmi place să cred că intervenția sa a susținut melodia și invers.
„Să fim copii la nașterea fiilor noștri.
Oricum ei ar fi mai bătrâni ca noi,
Ne-ar învăța să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Iar noi am dispărea, devenind tot mai mici, tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…
Fericirea-i o pasăre,
Și nimeni, niciodată nu știe unde se-ndreaptă Pasărea fericirii…”
De aproape un an și jumătate călătorim cu acest album și am cântat în cele mai frumoase săli de spectacole din România (Sala Mare a Teatrului Național București, Filarmonica Iași, Filarmonica Brașov, Opera Română din Timișoara etc.). Mă simt recunoscător și chiar norocos că am găsit un public pentru acest gen muzical. Invitațiile la diverse festivaluri de prestigiu, precum Classix, Eurosonic sau Sziget Festival, ne validează cumva munca și ne oferă o extra energie de a merge înainte cu viitoarele proiecte.
Bineînțeles, chiar recent am trecut prin asta. Face parte din procesul de creație, așa că mă feresc să-i mai spun blocaj. Dacă stau în fața pianului două ore gândindu-mă la următoarea piesă, fără să apăs măcar o clapă, pentru mine este tot compoziție.
Minimalismul în muzică l-am simțit întotdeauna ca pe o provocare, aceea de a transmite anumite trăiri cu resurse puține, în cazul muzicienilor, resursele fiind sunetele. Pare o misiune destul de ușoară la prima vedere, dar este puțin mai complicat de atât.
Fie că minimalismul a fost transpus în muzică sau cinematografie, atunci când era făcută cu cap, cuvintele nu-și mai aveau rostul.
Probabil ține de un mic paradox: trebuie să aduci ceva nou la fiecare proiect, să te reinventezi, rămânând însă fidel muzicalității tale. Fiecare compozitor cred că se luptă cu această balanță a ideilor.
Steve Reich, Arvo Pärt, Philip Glass, Max Richter sunt doar câteva nume care au reușit să-mi cucerească atenția prin ceea ce au lăsat în urmă. Filozofia de „less is more” în muzică a fost cu adevărat desăvârșită de ei și nu poți rămâne indiferent la asta, indiferent de genul muzical pe care-l preferi.
Pentru unele persoane, secolul modernității a instituit în evoluția limbajului muzical acea ruptură cu tradiția. Muzica actuală o simt într-o continuă dezvoltare, dar încă o simt interconectată de cea din trecut. Unii compozitori moderni reușesc să se folosească de acest aspect și asta cred că reprezintă și pentru mine frumusețea muzicii secolului XXI, șansa de a pune în aplicare viziuni moderne pe structuri muzicale clasice.
Este o piesă contrastantă față de restul compozițiilor de pe album, dar asta am și căutat: să găsesc muzicalitate într-un context diferit, mai întunecat și poate lipsit de speranță. Muzica pe care o fac deseori este melodioasă, alteori mai puțin, cu scopul de a evidenția și părțile vulnerabile și mai puțin plăcute din noi, pe care la un moment dat, trebuie să le confruntăm și să le acceptăm. „It comes at night” se joacă mult cu ideea asta și îmi place să-mi duc publicul și în astfel de zone.
Îmi place să improvizez în bucătărie și să mă joc cu tot felul de rețete, și bineînțeles să călătoresc, probabil cea mai bună investiție pe care o putem face în noi.
Atunci când avem ocazia și putem face un bine, este necesar să ne gândim și la alte persoane. Majoritatea evenimentelor din București au loc în zona centrală, foarte puține locuri și activități culturale au loc în cartierele defavorizate. Cât despre orașele mai mici din țară, situația se prezintă și mai rău. Sunt multe persoane, de la copii la adulți, care dacă ar intra mai des în contact cu actul artistic, viața lor cu siguranță ar căpăta puțină culoare, și de ce nu, poate mai multă determinare pentru a-și atinge visele.
Nu cred că am primit un sfat anume, dar ce m-a ajutat cu adevărat în traseul meu artistic a fost să am repere. Am crescut cu oameni pe care i-am admirat mult, pe câțiva i-am menționat puțin mai sus și pe care i-am și cunoscut personal. De la aceștia am avut ce învăța, nu doar din punct de vedere muzical, ci și uman. Puterea exemplului a funcționat.
Te invit să descoperi muzica pe care Andrei o creează, să o trăiești, să o lași să-ți cuprindă sufletul și să ți-l umple cu emoție și vibrație. Pe lângă asta, te încurajez să mergi (măcar) la unul dintre concertele sale.
Acest interviu a fost publicat inițial pe Jurnalul de sâmbătă, ca articol de blog.
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Coolturalist este newsletterul bilunar care-ți aduce noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.