Probabilitatea ca patrimoniul României să devină perisabil și să dispară nu e o născocire. Ba chiar ar putea deveni realitate mai repede decât credem, mai ales dacă lăsăm acest lucru pe mâna hazardului și a lui „fie ce-o fi”. Ana Rubeli nu a închis ochii la această realitate sumbră, ci a fondat Asociația Culturală Aici A Stat, un proiect de promovare a patrimoniului în toate formele sale, material și imaterial.

Cu alte cuvinte, prin munca sa, Ana redă viața clădirilor istorice și ne aduce aproape de personalitățile care le-au locuit și iubit, colțuri de oraș cu istorie și mituri din mahalalele Bucureștiului și nu numai. Prin tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale și recitaluri de muzică clasică în locuri cu poveste, Ana creează punți emoționale între oameni și orașele lor. Alături de soțul ei Andrei, cercetează, fotografiază și spune povești care salvează, emoționează și construiesc o altfel de relație cu patrimoniul.

În 2024, a publicat cartea Mahalale de patrimoniu (Editura Vremea), o explorare a două foste suburbii bucureștene, Flămânda și Sfânta Ecaterina, denumite, după obice­iul timpului, după biserica pe care‑o frecventau mahalagii. Anul acesta, ne pregătește Festivalul Silvia Șerbescu, în onoarea unei mari personalități interbelice din lumea muzicii clasice.

Ți-am pregătit un interviu care te va face să privești cu alți ochi clădirile pe lângă care treci zi de zi:

Izabella: Aici A Stat e o comunitate de peste 52.000 de iubitori de patrimoniu (pe Instagram). Cum ai reușit să construiești și să menții această comunitate implicată?

Ana: Comunitatea #Aiciastat a crescut organic, „din like în like”, de la cădire istorică la poveste, de la fotografii frumoase la emoții, de la emoții la fapte. Oamenii care mă urmăresc sunt animați de pasiuni comune, sunt interesați de case istorice și de orașele lor. De multe ori am avut surpriza să descopăr oameni care s-au mutat în clădiri istorice, care vor să mai salveze ceva din patrimoniul construit și cărora am putut să îi sfătuiesc, să le ofer un pic din experiența mea, contacte valoroase (arhitecți, istorici, experți, cercetători).

Unul dintre cele mai frumoase mesaje a venit de la un tânăr, un adolescent care mă urmărea, care mi-a zis că a insistat mult către părinții lui să cumpere o casă veche și să o restaureze și că mare parte din dorința lui a venit datorită „#Aiciastat”. Alți tineri mă întreabă cum pot afla mai multe despre clădirile lor preferate. Mi-am dat seama cât de mult putem face dacă suntem uniți și animați de aceleași valori.

Ana Rubeli: „Responsabilitatea mea este să aduc la lumină comorile neglijate ale patrimoniului nostru.”

I: Care e rolul unui influencer cultural și care sunt responsabilitățile pe care le simți în ceea ce privește promovarea unui patrimoniu adesea neglijat sau subapreciat?

A: Rolul unui influencer cultural în contextul actual este de a fi un ambasador al culturii, al istoriei și al modului în care aceste subiecte pot fi valorificate astăzi. Responsabilitatea mea este să aduc la lumină comorile neglijate ale patrimoniului nostru și să inspir comunitatea să le aprecieze și să le protejeze.

I: Care crezi că este puterea narativului în reconectarea oamenilor cu istoria și cu locurile?

A: Este magică! Prin povești, putem reînnoda legăturile cu trecutul și putem redescoperi locuri care au fost martore la istoria noastră. Narativul transformă clădirile și monumentele în capsule ale timpului care ne conectează cu rădăcinile noastre. Iar poveștile sedimentează conștientizarea trecutului pentru a reclădi relația afectivă între noi și patrimoniul nostru, atât material cât și imaterial.

I: Cum alegi locurile și poveștile despre care scrii?

A: Nu am o rețetă clasică. Îmi aleg locurile și poveștile bazându-mă pe emoția pe care o simt în momentul în care le descopăr, și mă îndrăgostesc destul de des de clădirile din jurul meu. Uneori poate fi o casă din drumul meu spre parc, alteori poate fi un conac în capătul de nord al țării. Fiecare loc are o poveste unică ce merită spusă, iar eu caut acele detalii care mi-au stârnit mie curiozitatea și admirația și care cred că pot fascina și pe alții.

I: Cum te simți atunci când vezi că oamenii rezonează cu poveștile pe care le împărtășești?

A: Este o bucurie imensă să văd cum poveștile pe care le împărtășesc rezonează cu oamenii. Faptul că încep să privească clădirile vechi cu curiozitate și afecțiune este o dovadă că narativul are puterea de a transforma percepții și de a apropia comunitățile de istoria lor.

I: Ce simți atunci când te afli într-un loc încărcat de istorie și personalitate?

A: Simt că pot „discuta” la propriu cu locul respectiv, încerc să îi înțeleg trecutul și să îmi imaginez cine a trecut pe acolo și cine a iubit, a influențat și a părăsit acel loc.

„Dacă iubim mai mult casele, le putem proteja mai bine și le putem apoi salva.”

I: În mijlocul cifrelor și probabilităților din cariera ta de actuar, ce anume din poveștile patrimoniului îți hrănește sufletul?

A: Faptul că pot „învinge” probabilitățile prin povești: am simțit că dacă iubim mai mult casele, le putem proteja mai bine și le putem apoi salva. Iar probabilitatea ca patrimoniul nostru să devină perisabil scade datorită legăturii afective dintre noi și oraș.

I: Ce speri să rămână în sufletul oamenilor după ce află poveștile #Aiciastat?

A: Să rămână frânturi din misterele casele și iubirea pentru oraș și clădirile sale istorice. Cred că dacă ne-am iubi mai mult orașul sau locul unde ne aflăm, în care locuim sau de unde ne tragem, lucrurile ar sta în cu totul și cu totul altfel.

I: Cum te-a schimbat personal această călătorie prin istoria și poveștile patrimoniului românesc?

A: M-a învățat să am mai mult curaj. Să sun la soneria care îmi trezește curiozitatea și îmi animă imaginația, să îndrăznesc să iau interviul vecinului de la nr. 41, să cred în puterea caselor.

I: De ce crezi că e esențial să ne îndreptăm atenția spre conservarea patrimoniului?

A: Este esențială pentru a păstra identitatea noastră culturală și pentru a oferi generațiilor viitoare o moștenire consecventă. Beneficiile sunt imense: de la educație culturală, la turism sustenabil, la o locuire de calitate (da, în clădirile istorice!), la investiții de durată, și până la o mai bună înțelegere a istoriei (un argument puternic pentru cercetători și istorici).

„Patrimoniul e o punte între trecut și viitor, atât timp cât este respectat, înțeles și conservat”

I: Cum crezi că patrimoniul influențează identitatea noastră națională și individuală?

A: Patrimoniul este o parte vitală a identității noastre, atât națională, cât și individuală. Ne conectează cu trecutul și ne oferă o fundație solidă pentru a ne construi viitorul. Este o punte între generații, un izvor de inspirație și mândrie. Fără rădăcini puternice, viitorul poate fi fragil, iar patrimoniul poate crea această punte între trecut și viitor, atât timp cât este respectat, înțeles și conservat pentru a fi transmis mai departe.

I: E o tensiune între dorința de a conserva patrimoniul și necesitatea de dezvoltare urbană. Cum crezi că se poate găsi un echilibru sustenabil în acest sens?

A: Cred că poate fi atins prin dialog și planificare strategică. Este important să protejăm trecutul, dar și să permitem orașelor să evolueze într-un mod care respectă istoria.

Am văzut numeroase exemple de clădiri noi care sunt construite în racord cu identitatea și istoria cartierelor unde au fost ridicate, clădiri noi care poartă un dialog elegant cu cele vechi. Un exemplu fantastic sunt ansamblurile celor de la Urban Spaces. Și în perioada interbelică clădirile Art deco și cele moderniste au înlocuit o mare parte din țesutul urban antebelic și totuși astăzi ne bucurăm de rezultatele acestui eclectism arhitectural.

I: Care sunt cele mai mari dificultăți cu care se confruntă patrimoniul românesc în prezent și ce soluții avem?

A: Lipsa fondurilor și a educației culturale. Soluțiile includ implicarea comunității, și mai ales a tinerilor în tot ceea ce înseamnă patrimoniu, educația (estetică, istorică) de la cele mai fragede vârste și utilizarea tehnologiei pentru a face patrimoniul accesibil și atractiv.

I: Ce rol ar trebui să joace autoritățile în protejarea patrimoniului?

A: Ar trebui să se asigure că legislația este eficientă și adaptată nevoilor actuale. Este nevoie de îmbunătățiri constante pentru a proteja moștenirea culturală. Avem o mulțime de lacune, însă observ că lucrurile se îmbunătățesc constant, mai ales dacă este consultată și societatea civilă și dacă sunt încheiate parteneriate de tip public-privat (care s-au dovedit a fi excelente pentru protejarea și restaurarea patrimoniului).

Timbrul Monumentelor Istorice este un instrument puternice care permite acțiuni concrete. De asemenea și asociațiile de breaslă (Ordinul și Uniunea Arhitecților) au un rol activ în impulsionarea acțiunilor de cercetare și protejare a patrimoniului.

Ana Rubeli: „Mi-e dor de Bucureștiul interbelic de odinioară, pe care nu l-am cunoscut, dar l-am visat.”

I: Cum poate fi implicată mai activ comunitatea locală în procesul de protejare și valorificare a patrimoniului din zona în care trăiește?

A: Nu poți salva ceea ce nu cunoști. Așa că primul pas este cel de cunoaștere. Comunitatea locală poate fi implicată prin proiecte educative, evenimente culturale și inițiative de voluntariat: tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale, evenimente publice, conferințe, concerte în clădiri istorice, care să le arate ceea ce se află dincolo de fațade.

Este crucial ca oamenii să simtă că patrimoniul este parte din identitatea lor și să fie motivați să îl protejeze.

I: Ce părere ai despre rolul noilor tehnologii în conservarea și prezentarea patrimoniului?

A: Tehnologiile moderne, realitatea virtuală, realitatea augmentată și AI pot transforma modul în care interacționăm cu patrimoniul. Ele pot fi folosite pentru a crea experiențe captivante și pentru a atrage un public mai larg, făcând istoria accesibilă tuturor.

În plus, cu ajutorul lor putem recrea imaginile unor clădiri dispărute, putem înțelege și vizualiza locuri demult pierdute. Mi se pare fabulos ce putem face aplicând noile tehnologii în mod echilibrat asupra rezultatelor cercetărilor istorice.

I: Dacă ai avea posibilitatea să transmiți un mesaj cititorilor, care ar fi acesta?

A: Să îi invit să viseze și să își hrănească pasiunile.

I: De ce ți-e dor când ți-e dor?

A: De Bucureștiul interbelic de odinioară, pe care nu l-am cunoscut, dar l-am visat.

Toate fotografiile fac parte din arhiva personală a Anei.