În facultate, când aveam timp să meșteresc lumânări, decorațiuni cu pietre vopsite și alte idei zglobii, visam la un atelier în care să făuresc tot felul de obiecte. Dintotdeauna am avut o înclinație spre lucru manual și m-a relaxat și liniștit conexiunea asta vie, fluidă și continuă cu pământul, lutul și alte elemente din natură.

Așadar, mă uit cu drag la micii antreprenori care duc acest meșteșug mai departe, condimentat cu propria creativitate și un suflu efervescent. Andreea Chiser, creatoarea atelierului de ceramică Lutfain, e unul dintre oamenii care au renunțat la siguranța pe care i-o oferea meseria de arhitect și s-a aventurat pe un traseu care i-a antrenat abilități neșlefuite, i-a dat curaj și i-a deschis porți către libertatea creativă.

Andreea mi-a împărtășit ce înveți când o apuci pe calea antreprenoriatului creativ, de la curajul de a spune „hai să vedem ce iese” până la bucuria sinceră de a ține în mâini o idee materializată. Și despre cum, uneori, cele mai faine lucruri ies atunci când nu ții cu dinții de control.

Ceramica a apărut în viața ta în Cairo, oraș care ți-a arătat „nu doar cine pot să fiu, dar și ce poate ieși din mâinile mele”. Poți detalia puțin cum anume specificul Cairoului a contribuit la această descoperire personală?

Cairo este un oraș contrastant și copleșitor ca ciocnirea dintre o Tesla cu un tuk-tuk pe o stradă mult prea aglomerată. Mall-uri cu pârtii de ski și străzi înguste contruite de mameluci, trafic interminabil și bărci alunecând pe Nil. Totul este rapid, haotic și gălăgios. Și cu toate astea, chiar în mijlocul orașului s-au păstrat numeroase meșteșuguri – sticlă suflată manual, covoare din lână, cuverturi colorate și, bineînțeles, ceramică.

Este un întreg cartier numit Fustat dedicat acestui domeniu, unde poți găsi obiecte ceramice de orice funcționalitate și dimensiune. Cairo nu este un oraș ușor de acceptat, dată fiind lipsa de confort și organizarea cu care suntem obișnuiți în Europa, dar dacă ai deschidere să îl explorezi și să îl accepți așa cum e, poate fi minunat.

Primul curs de ceramică pe care l-am făcut a fost ținut la un hub ce reunea numeroși artiști locali, Darb 1718. Dacă excludem perioada copilăriei, până atunci nu mai pusesem mână pe lut. A fost o perioadă în care am explorat multe domenii conexe: design grafic, pictură în acuarelă, fotografie analog. Uitându-mă înapoi, perioada trătită în Cairo, mi-a oferit contextul și mi-a dat libertatea să aflu cu adevărat ce îmi place să fac.

Dincolo de aspectele funcționale sau de proiectare, cum se îmbină latura ta de arhitectă cu abordarea artistică a ceramicii?

Formarea de arhitect mi-a oferit structură, ordine și gândirea în forme și spațialitate. Ceramica, însă, mi-a oferit libertate, bucuria de a nu ști întotdeauna ce urmează și satisfacția de a-mi putea aduce ideile în material. Cu toate astea, atunci când inițiez ceva, fie că este obiect ceramic sau eveniment, îl abordez ca parte dintr-un context mai larg și iau în considerare felul în care va fi utilizat.

Am observat două direcții pe care le abordez: obiecte geometrice sau obiecte organice, inspirate de natură. În ultimii ani, am explorat diverse tehnici, glazuri și combinații cu alte materiale, rezultând obiecte disparate, dar care sunt valoroase pentru mine datorită procesului și semnificației emoționale pe care o au pentru mine. Acum simt nevoia de mai multă coeziune și așezare și îmi doresc să abordez colecțiile și obiectele ca pe un proiect de design.

Simți că ceramica te-a schimbat ca om? Dacă da, în ce moduri?

Ceramica m-a învățat să am răbdare, să nu forțez procesele și să accept că uneori, oricât de mult aș încerca să controlez lucrurile, pot pierde un obiect din cauza unei crăpături sau a unor glazuri care se comportă ciudat. Dar cel mai mult m-a schimbat identitatea de antreprenor care m-a forțat să îmi ies din zona de confort. Am fost nevoită să mă expun mai mult, a trebuit să învăț să îmi comunic ideile mai bine și am învățat treptat ce presupune o afacere creativă.

În tot acest timp m-am cunoscut mai bine, iar 5 ani mai tarziu, am descoperit calități pe care nu simțeam că le am atunci când eram angajat: încrederea în sine, curajul de a lua decizii dificile, capacitatea de a gestiona incertitudinea și, poate cel mai important, perseverența. Antreprenoriatul, mai ales într-un domeniu creativ, nu este deloc o linie dreaptă – sunt momente de entuziasm și momente de îndoială, perioade în care lucrurile curg firesc și altele în care simți că te lupți cu toate în același timp.

Trecerea de la arhitectură la ceramică a fost un salt, chiar dacă unul treptat. Care a fost cea mai mare dificultate în a lăsa în urmă un domeniu consacrat pentru a începe ceva nou de la zero?

Cred că una dintre cele mai mari dificultăți a fost să accept că e în regulă să schimb direcția – că nu înseamnă că am „renunțat” la ceva, ci că am ales ceva mai potrivit pentru mine. Schimbarea de direcție a fost rezultatul unui cumul de factori porniți atât din viața personală, cât și cea profesională. Arhitectura va fi mereu o parte importantă din formarea mea, însă contextul în care îmi exercitasem meseria fusese destul de lipsit de creativitate și adesea mă simțeam ca un executant. O parte din mine își dorea libertate și un contact mai direct cu procesul creativ. Nu știam la momentul respectiv că răspunsul va fi ceramica.

După bucuria începutului o dată cu deschiderea atelierului, au apărut, bineînțeles, îndoieli. Am realizat cât de multe lucruri nu știu, nu mai aveam repere clare și uneori lucrurile se simțeau ca o săritură în gol în care mă salva fie o parașută, fie o coardă elastică sau o căpiță de fân. M-au ajutat enorm comunitatea și oamenii care au crezut în mine – cursanții care au revenit la ateliere, colaboratorii care au avut încredere în brandul meu aflat la început, prietenii care m-au încurajat să merg mai departe.

Am depășit îndoiala pas cu pas, aflând direcția și construind drumul în timp ce mergeam pe el. Nu a fost un moment brusc de claritate, ci mai degrabă o confirmare continuă că sunt pe drumul potrivit. O comandă de plăci ceramice, un concurs câștigat, un atelier fully booked, clienți care au pășit în atelierul meu, toate acestea mi-au dat curaj să continui să fac ceea ce mă pasionează.

Ceramica e un meșteșug în care nu poți controla absolut totul. Ce te-au învățat imperfecțiunile sau „eșecurile” din atelier despre creativitate, răbdare sau acceptare?

Ceramica este, pentru mine, o lecție continuă de acceptare. Oricât ai încerca să controlezi fiecare pas, de la formă la glazură, întotdeauna există surprize și uneori dezamăgiri. Am avut obiecte la care am lucrat ore în șir dar care s-au crăpat în cuptor sau le-am pierdut din cauza unei incompatibilități între glazură și masa ceramică. La început luam personal astfel de eșecuri, dar cu timpul am înțeles că în acest meșteșug, imperfecțiunea e parte din proces. Am învățat că nu tot ce ieșea diferit de ce îmi imaginam este un eșec. Unele dintre cele mai apreciate piese ale mele au fost accidente fericite, precum ar fi o vază care a fost selecționată pentru o expoziție în Palma, Spania.

Lucrând cu oamenii la cursuri, am observat o diferență esențială între copii și adulți. Copiii mici se bucură sincer de orice le iese din mâini – indiferent dacă obiectul e strâmb sau nici măcar nu e un obiect. Pentru ei, procesul e la fel de important ca rezultatul. În schimb, la unii adulți, apare vocea interioară, care adesea e ecoul părinților sau profesorilor care le spuneau: „trebuie să iasă bine”, „să fie perfect”, „să nu greșești”.

De aceea, sfatul meu pentru cei care se luptă cu perfecționismul este să-și dea voie să fie ca niște copii din nou. Să creeze fără teama de a greși, să privească imperfecțiunile cu curiozitate, nu cu judecată, fiindcă dorința de a face lucrurile perfect îți răpește bucuria de a crea.

Există vreun subiect sau o temă pe care ți-ai dori să o explorezi în viitor într-o colecție Lutfain, dar pe care nu ai abordat-o încă?

Da, mi-ar plăcea să explorez o colecție inspirată de arhitectura brutalistă — forme geometrice, linii dure, volumetrii masive, care reflectă mediul antropic. Pe aceste suprafețe robuste, aș vrea să adaug detalii delicate inspirate din natură în accente fine de auriu. Îmi doresc să creez un contrast puternic între duritatea formelor și fragilitatea detaliilor, un dialog vizual între lumea construită și natură.

Ce anume din acest proces manual și îndelungat te captivează cel mai mult și ce crezi că îi conferă obiectului final unicitate?

Construirea vazelor prin tehnici de ridicare la mână, fără roata olarului, este procesul care este, pentru mine, aducător de liniște. Repetitivitatea mișcărilor și contactul tactil cu materialul sunt meditative. Însă, indiferent de tehnica folosită, chiar și dacă sunt obiecte de serie replicate în matrițe, fiind realizate manual, fiecare obiect va avea un mic detaliu care îl face unic. O urmă de deget, o reacție a glazurii sau o asimetrie sunt indicii ale timpului pe care creatorul acestor obiecte l-a petrecut făurindu-le. Totuși, marii retaileri au simțit apetența consumatorilor pentru obiectele făcute manual și găsim în magazine obiecte care par făcute manual. Așa că, noi, ca făuritori, trebuie să ne comunicăm prezența prin poveste și intenție.

Cum percepi rolul obiectelor ceramice în a construi o atmosferă, o identitate sau o poveste într-un spațiu interior?

Cred că obiectele ceramice au o capacitate aparte de a aduce suflet într-un spațiu. Fiind făcute manual, ele poartă în ele amprenta omului care le-a creat. Sunt obiecte vii, cu prezență.

Acum un secol oamenii erau înconjurați de obiecte realizate manual: de la fundația casei, la perna pe care își așezau capul, de la scaunul pe care se odihneau, pana la altița de pe o bluză. Într-un spațiu interior, într-o lume în care finisajele sunt produse in fabrici, iar mobilierul este produse în serie, obiectele sau plăcile ceramice vorbesc despre o nevoie de autenticitate. Sunt obiecte care te invită să le atingi, să le folosești, să le integrezi în viața de zi cu zi.

O vază realizată manual, pe lângă funcționalitatea sa, este un obiect sculptural care conturează și umanizează orice spațiu. Cana din care îți bei cafeaua în fiecare dimineată te bucură prin forma sa sau prin textura glazurii. Această îmbinare dintre utilitar si estetic face ca obiectele ceramice să fie atât de prezente în spațiul nostru personal.

Ce crezi că aduce un obiect creat cu răbdare, „cu mâinile”, în casele și viețile oamenilor azi?

Într-o lume în care totul merge din ce în ce mai repede, un obiect făcut cu mâinile aduce o pauză. Îi simti greutatea, materialul, textura, imperfecțiunile și, instinctiv, îl tratezi cu mai multă grijă. Deși farfuria realizată de un ceramist este la fel de rezistentă ca și vesela de la Ikea, realizarea că ții în mâini un obiect unic și nu unul replicat de sute de mii de ori te face să încetinești. Unicitatea lui te face conștient de fragilitatea lui. Un obiect hand made nu e doar funcțional, e și o prezență a creatorului și a poveștii cu care obiectul a fost investit.

Cum educi publicul despre valoarea și complexitatea ceramicii realizate manual? Ce le-ai spune celor care ezită să investească într-un obiect hand made?

Cea mai bună educație vine prin experiența directă. De aceea îmi place să organizez ateliere – când oamenii lucrează la o simplă cană și înțeleg etapele, atunci realizează cât timp durează, câte pot merge prost și înțeleg imediat de ce un obiect realizat manual costă mai mult decat unul produs într-o fabrică. Un alt cadru în care ivit oamenii să descopere procesul de realizare al ceramicii este târgul pe care îl țin în atelierul meu, la care invit și alți ceramiști. Vizitatorii au ocazia să vadă spațiul, utilajele și uneltele pe care le folosim.

Celor care ezită să cumpere obiecte hand made le-aș spune să se gândească la obiectele pe care le au de ani de zile acasă și care încă îi bucură. De obicei sunt cele care au o poveste și cu care au o conexiune emoțională. Un obiect realizat manual e o investiție în frumusețe, în momente mici de bucurie și în susținerea unui creator local.

Predai ateliere de ceramică și vezi bucuria oamenilor atunci când creează ceva cu mâinile. Ce crezi că caută oamenii în activități precum ceramica?

Oamenii vin, de obicei, pentru a se deconecta sau pentru a-și explora latura creativă. Cred că instinctiv caută conexiunea cu materialul, cu pământul. Unii vin la ateliere spunând că nu sunt creativi, dar după ce fac primul obiect, realizează că creativitatea e despre a-ți permite să greșești și despre explorare.

Ceramica oferă ceva ce ecranele nu pot da: tactilitate, imprevizibil și, mai ales, satisfacția de a vedea ceva formându-se din nimic sub propriile mâini. E o formă de meditație activă. Văd cum oamenii se relaxează, cum încetinesc, cum se reconectează cu plăcerea simplă și copilărească de te juca cu pământul.

Cum arată pentru tine o colaborare ideală cu un designer sau arhitect? Ce valori sau principii sunt esențiale pentru tine în astfel de relații?

Pentru mine, o bună colaborare se bazează pe încredere și deschidere. Ideal este atunci când arhitectul sau designerul vede în obiectul ceramic nu doar un accesoriu sau un finisaj, ci o piesă cu identitate, care poate aduce valoare spațiului final.

Valorile care contează cel mai mult pentru mine într-o colaborare sunt respectul pentru munca manuală, atenția la detalii și dorința de a crea ceva cu adevărat semnificativ. Când colaborarea nu e grăbită, când există timp pentru testare, explorare și rafinare, se creează un spațiu sigur în care se poate inova.

Cum ți-a schimbat maternitatea perspectiva asupra timpului, productivității și priorităților, atât în viața personală, cât și în cea profesională?

Maternitatea m-a învățat, în primul rând, să fiu mai eficientă cu timpul pe care îl am, dar și să accept că productivitatea nu e liniară și că nicio zi nu e la fel. Pe lângă asta, m-a făcut mai conștientă de faptul că avem nevoie de o comunitate în jurul nostru, indiferent de rolul pe care îl avem. Dar cel mai important, timpul limitat m-a forțat să filtrez ceea ce este important, de ceea ce doar îmi ocupă timpul.

O altă conștientizare pe care am avut-o este că nu există o separare clară între viața profesională și cea de familie. Se întrepătrund adesea și se influențează permanent. Adesea mă simt ca un actor care nu reușește să iasă din rol. Însă faptul că am flexibilitate și că pot fi alături de copilul meu când are nevoie de mine este extrem de valoros pentru mine.

Dacă ai ține un curs de o zi pentru oamenii care visează să pornească pe un drum creativ, care ar fi cele 3 idei pe care ai vrea neapărat să le ia cu ei?

Primul sfat ar fi să înceapă fiindcă nu vei fi niciodată complet pregătit, și asta e în regulă. Asta nu înseamnă că trebuie să ne dăm cu toții demisia de mâine, dar orice prim pas în direcția pe care simți că ar trebui să o iei este un bun început. Chiar dacă apoi te vei răzgândi.

De asemenea, cred că este important să ai în jurul tău persoane care te susțin sau să te înconjori de astfel de oameni. Poate ai un mentor, te înscrii într-un program online, sau ieși la cafea cu un coleg, ai nevoie de oameni care te înțeleg și care îți sunt alături sincer.

Ultimul sfat este la fel de valoros ca și primul. Un antreprenor creativ pune o bucățică de suflet în fiecare obiect pe care îl realizează și în afacere, per total. De aceea, drumul fiecăruia va fi diferit, punctul din care pornim nu este același, iar linia de finiș este pentru fiecare în alt punct. O afacere creativă nu este o cursă, nu te compara cu alții, ci cu tine însuți.

Ce ai învățat despre oameni, din felul în care aleg și se atașează de un obiect creat manual?

Am învățat că oamenii nu cumpără doar obiectul – cumpără povestea, emoția sau liniștea. Unii se atașează de obiectele pe care le folosesc adesea, precum ceașca din care își beau cafeaua dimineața, alții le păstrează ca obiecte făcute pentru a fi admirate. Pentru unii o vază devine parte din cadrul vizual în care își petrec zielele, pentru alții simțul tactil este important și apreciază o textură rugoasă în contrast cu o glazură mătăsoasă.

Am observat că cei care aleg obiecte handmade sunt de obicei oameni care prețuiesc procesul, nu doar rezultatul. Înțeleg că în spatele obiectului stă o persoană și o intenție.

Privind către viitor, cum îți imaginezi evoluția artistică a Lutfain? Ai direcții noi de explorare a materialului, formei sau conceptului care te atrag în mod deosebit și despre care îmi poți împărtăși?

Îmi doresc să explorez mai mult ceramica arhitecturală – nu doar plăci ceramice, ci elemente sculpturale care să dialogheze cu contextul în care se află. Vreau să lucrez cu arhitecți la proiecte mai mari, să văd cum ceramica poate rezulta nu doar în obiecte, ci în atmosfera unui spațiu.

Îmi doresc să păstrez zona de experimentare cu sticlă, metal, și ceramică reciclată. Mă atrage și ideea colaborărilor interdisciplinare – cu designeri textili, cu lucrători în lemn, cu artiști care lucrează în alte medii.

De ce ți-e dor când ți-e dor?

De mama. De soare și de mare. De copilul meu când era bebeluș. De copilărie.

Toate fotografiile fac parte din arhiva personală a Andreei.