
Cristina Frei, ilustratoare, mamă și freelancer, inspiră în fiecare zi prin simplitatea și profunzimea ilustrațiilor sale delicate. Este o artistă pe care o admir și cu stilul căreia rezonez. Am invitat-o să discute cu noi despre profesie, temeri, (ne)încrederea în sine, proiecte frumoase și vindecare.
Bună! Îți mulțumesc pentru invitație. Pentru mine, să fii freelancer este greu și vine cu foarte multe provocări pentru că tu ești omul care trebuie să le facă pe toate uneori nu știi să le faci pe toate cum ar trebui. E puțin mai grea partea de organizare, mai ales de când sunt mămică. Sunt zile în care aș vrea să lucrez, dar nu pot și, din cauza asta, organizarea timpului nu e la fel ca atunci când ai un job.
Sincer, nu. Dar am vrut să renunț la ilustrație înainte de a începe. Am fost descurajată de un profesor și atunci am simțit că poate nu ar trebui să fac asta și că nu sunt talentată. Am luat o pauză de câteva luni în care am încercat să fac alte lucruri, dar am pus mâna pe creion și hârtie destul de repede și mi-am revenit. Mă simt o persoană norocoasă pentru că îmi place atât de mult ceea ce fac și pentru că îmi permit să fac asta. În plus, după ce ai depus atât de multă muncă nu prea îți vine să renunți.
„Am fost descurajată de un profesor și atunci am simțit că poate nu ar trebui să fac asta și că nu sunt talentată.”
Le înțeleg perfect. Am vrut să iau decizia asta cu mult timp în urmă dar nu am avut curaj. Am avut un job care îmi plăcea dar s-au întâmplat niște lucruri care mi-au dat un impuls și am hotărât că ăla ar fi momentul. Pe lângă curaj, e nevoie de niște împrejurări care să te ajute sau un moment în care să simți că ar fi potrivit să faci acel pas. Când am luat acea decizie nu aveam familie și copil, nu aveam ce lucruri să pierd și cred că de-asta mi-a fost mai ușor.
Neîncrederea în mine cred că a fost și încă e cea mai mare frică a mea, mai ales la proiectele mai mari unde intru în panică că nu o să mă ridic la anumite standarde, că nu o să placă sau că nu o să fie perfect. Învăț să îmi controlez emoțiile și încă lucrez la modul în care o gestionez.
La proiectele pe care le primesc, tot timpul mă gândesc ce mesaj vreau să transmit prin desenul respectiv. Apoi realizez niște schițe și de multe ori fac schița principală iar apoi dau frâu liber imaginației direct pe perete sau geam. La proiectele mele personale, pornesc de la un mesaj pe care îl am deja în minte iar apoi încerc să transmit cât mai mult ceea ce am gândit sau simțit. De fiecare dată desenez ce gândesc, ce simt, ce visez, ce mi se-ntâmplă.
Cred că am devenit mai ambițioasă și mai muncitoare. Îmi doresc foarte mult să evoluez cât mai mult și să cresc treptat. Mi-am dat seama că toate lucrurile mari se-ntâmplă în timp, se întâmplă încet și că e nevoie de răbdare și de multă muncă. De exemplu, eu în perioada liceului nu eram o persoană foarte ambițioasă și tot timpul trebuia să mă împingă puțin cineva de la spate ca să încep ceva, dar de când am început să fac asta parcă dorința mea de a munci e tot mai mare.
„De fiecare dată desenez ce gândesc, ce simt, ce visez, ce mi se-ntâmplă.”
Mereu încrederea a fost o problemă, dar treptat simt că evoluez și încep să am încredere în mine. Ajută mult faptul că primesc feedback și văd că munca mea e apreciată. Lucrez la asta și văd o schimbare de-a lungul anilor, iar asta se întâmplă tot datorită faptului că muncesc mai mult și am mai multe proiecte.
Cred că încrederea și succesul vin mână-n mână. Cu cât lucrezi mai mult și cu cât primești mai mult feedback îți crește încrederea în tine și probabil de-acolo vine și succesul pe care eu îl văd ca pe ceva natural. În cazul meu, munca, încrederea și succesul nu există una fără cealaltă.
Simplă și sinceră. Cred că asta mă caracterizează. Și din felul în care răspund oamenii îmi dau seama că rezonează cu ceea ce fac. Cred că le aduc aminte de lucruri de care uneori uităm să ne bucurăm.
„Numele Collect vine de la dorința noastră de a face o colecție de produse frumoase românești unde oamenii să vină și să se bucure de ele. Collect e un studio-atelier care aduce împreună oameni și produse frumoase.”
Împreună cu câteva prietene căutam un spațiu de unde să lucreze fiecare la afacerea proprie, am găsit unul foarte frumos în centrul Clujului, iar pentru că era destul de mare ne-am gândit să facem o parte de showroom. Ideea era să utilizăm la maxim spațiul, așadar am făcut o selecție de branduri românești care aveau nevoie de expunere fizică a produselor care să se potrivească între ele, dar și cu spațiul.
Numele Collect vine de la dorința noastră de a face o colecție de produse frumoase românești unde oamenii să vină și să se bucure de ele. Collect e un studio-atelier care aduce împreună oameni și produse frumoase.
Chiar dacă eu am plecat de acolo, a rămas colega mea, Florina, care va face lucruri la fel de frumoase. Proiectul nu se va destrăma, eu sper să crească în continuare cum ne-am imaginat noi la început. Sunt convinsă că așa va fi, iar oamenii care ne-au vizitat ne-au încurajat și ne-au spus doar cuvinte frumoase despre proiect.
Mama mea e în spatele acestui mesaj pentru că ea pentru mine e o super mamă și acum o super bunică. De la ea a pornit ideea și mesajul iar apoi am întrebat-o dacă nu ar vrea să facem pozele pentru produs împreună. E un proiect mic, iar mie îmi plac genul ăsta de proiecte pentru că le simt mai speciale și apropiate de sufletul meu. În prezent nu mai am niciun tricou și nici o bluză, au fost în ediție limitată, dar îmi va rămâne mereu în suflet. Am o relație foarte specială cu ea și mă inspiră să am aceeași relație cu copilul meu.
Când desenez despre asta probabil trec printr-o perioadă mai dificilă sau îmi aduc aminte de lucruri care sunt mai greu de spus. Mesajul de vindecare e un fel de reminder care să-mi aducă aminte că e normal ce simt, e normal să trec prin acel lucru, e normal să doară și e normal să trec peste.
Cred că toată lumea are nevoie să-și aducă aminte că-i normal să treacă prin greutăți și că ele ne întăresc și ne fac să mergem mai departe. E un mesaj care-ți spune că e în regulă și să vorbești și să nu vorbești, important e să îți găsești felul tău de a trece prin acele sentimente și trăiri. E un mesaj cu care rezonează foarte multe persoane, ilustrația I am growing fiind una dintre cele mai apreciate.
Sunt două elemente esențiale pentru mine. Când am o perioadă în care nu am parte de calm și de liniște încerc să iau o pauză și să mă deconectez de la tot sau să mă axez pe lucrurile care nu țin de ilustrație. Vreau să transmit un sentiment de pace, iar dacă eu nu am starea asta în niciun caz nu o pot transmite mai departe.
Cred că natura și plantele oferă o altă energie oricărui loc. La fel simt și în legătură cu desenele mele, uneori sunt de-ajuns personajele, iar uneori simt că lipsește ceva și când adaug plantele simt că adaug o altă energiei ilustrației. Am nevoie de plante și natură în viața mea, simt că mă încarcă. Mereu când vreau să transmit mesajul I am growing fac referire la o plantă sau niște frunze pentru că ele au puterea de crește indiferent ce se întâmplă în jur.
Să continue să deseneze în fiecare zi. Dacă îți place foarte mult continuă să faci ceea ce îți place, chiar dacă sunt 10 minute pe zi. La început m-am simțit descurajată pentru că aveam impresia că dacă desenez și îmi fac un portofoliu o să înceapă să vină proiectele, dar a durat mult până să se întâmple.
Trebuie să ai încredere în timp și să ai răbdare pentru că e un proces de durată. Îi încurajez să posteze în online ceea ce fac pentru că primești feedback și pentru că te văd alții, altfel e greu să fii descoperit. La început, de pe aceste platforme pornesc majoritatea legăturilor, proiectelor și colaborărilor.
Mi-a spus mie cineva odată că visele nu ți le poate lua nimeni și de atunci mi-a rămas asta în minte. Încurajez pe toată lumea să creadă și să muncească pentru visele lor și să lupte pentru a ajunge acolo unde își doresc.
Ilustrațiile Cristinei pot fi achiziționate de pe site. Vă invit să o urmăriți pe Instagram @cristina.frei, unde veți vedea mai multe despre munca și creațiile ei. Dacă sunteți sau treceți prin Cluj vă încurajez să vizitați studio-ul Collect (@collect.stories) din Piața Unirii nr. 26 și să vă lăsați inspirați și să vă bucurați de colecția frumoasă de branduri românești.
Interviul a fost publicat inițial pe Jurnalul de sâmbătă.
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Coolturalist este newsletterul bilunar care-ți aduce noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.