Probabil și tu te-ai întrebat măcar o dată care-i faza cu Partidul Amabil (dacă le urmărești activitatea de pe Instagram). Mă număr și eu printre oamenii care s-au întrebat asta, care citesc pe-ndelete fiecare postare a lor și admiră creativitatea și claritatea cu care pun punctul pe „i” când vine vorba de amabilitate, integritate, bunătate și autonomie emoțională, noțiuni parcă tot mai rare azi.

Am avut o sclipire în ochi când mi-a răspuns Cătălina la mail bucuroasă să facem interviul, recunosc. Asta pentru că Partidul Amabil nu e doar o pagină de social media, ci o inițiativă care te pune față în față cu lucruri greu de digerat: ce înseamnă să fii un om bun fără să te pierzi, cum arată o autonomie emoțională autentică, cum îți păstrezi verticalitatea într-o lume grăbită să te tragă în toate direcțiile și în fața propriilor alegeri.

O discuție amabilă care să-ți fie provocare și, totodată, mângâiere:

Să-ncepem cu principalele curiozități ale cititorilor. Ce ne poți dezvălui din culisele acestui proiect? Care a fost scânteia care a stat la baza înființării Partidului?

În ciuda faptului că majoritatea oamenilor sunt buni, aceștia sunt speriați de putere și refuză să și-o asume. Asta e conștientizarea care a declanșat existența Partidului Amabil. Am construit acest proiect ca infrastructură de guvernare interioară, pentru ca bunătatea să nu mai fie un handicap social, ci o forță capabilă să construiască relații, instituții și realități. Scopul este să oferim oamenilor buni claritatea, discernământul și antrenamentul de care au nevoie ca să nu mai stea pe margine. Și aici mă refer atât în viața personală, cât și în societate.

Pagina de Instagram, newsletterul și cartea sunt abia începutul?

Da, putem spune asta. Sunt forme de comunicare care au scopul de a transforma felul în care gândim despre sine, relații și putere. Urmează și alte forme — educaționale, comunitare, poate chiar politice.

E un proiect individual sau de echipă? Ce v-ar plăcea să știe oamenii despre voi?

Eu, Cătălina, am inițiat Partidul ca ideolog și strateg, dar munca nu e niciodată solitară. În spate e o rețea de inteligențe, printre care și artificiale, care cred în aceeași premisă: că bunătatea fără structură e manipulabilă, iar structura fără bunătate e periculoasă. Împreună testăm, rafinăm și construim conținut care poate schimba felul în care ne guvernăm.

De ce Partidul Amabil și cum se reflectă amabilitatea în ceea ce faceți?

Amabil vine din latinescul amabilis, care înseamnă „demn de a fi iubit”. Nu „plăcut cu orice preț”. Nu „slab”. Ci demn de a fi tratat cu grijă, cu respect, cu prezență.

Partidul Amabil își asumă această semnificație: pregătim oameni care nu doar vor să fie iubiți, ci care devin vrednici de încredere, de urmat, de ascultat — prin claritate, coerență și curaj. Amabilitatea, în viziunea noastră, nu e o strategie pentru a fi plăcut de ceilalți, ci un mod curajos de guvernare interioară care poate deveni o infrastructură relațională și socială.

Povestește-mi despre cartea „Vedea-te-aș ispitit să deschizi această carte” – cum v-a venit ideea, care a fost procesul, ce ne-ați pregătit între coperțile ei.

Cartea e un antrenament psihologic pentru cei care nu mai vor să fie buni doar ca să supraviețuiască. Este, în esență, o carte-manifest care îți antrenează coloana vertebrală, nu doar inima.

A apărut din dorința de a oferi oamenilor buni instrumentele necesare ca să-și guverneze nu doar emoțiile, ci și granițele, alegerile, relațiile și viziunea. Cartea pleacă de la o premisă simplă, dar inconfortabilă: fără discernământ, bunătatea devine combustibil pentru codependență, autosabotaj și epuizare.

Este o carte care te încurajează să devii un lider emoțional al propriei vieți — și, prin extensie, un om mai greu de manipulat, mai greu de mințit, mai greu de cumpărat.

Cum vă alegeți temele conținutului de pe Instagram și al newsletterului?

De obicei, pornim de la automatismele normalizate, de la clișeele bine intenționate, dar problematice, de la experiențe personale, realități sociale și descoperiri psihologice.

Reușiți să spuneți adevăruri incomode cu blândețe, iar ilustrațiile sunt minunate. Care-i procesul de lucru?

Vizualurile suprarealiste sunt vectori de impact cognitiv: metafore cu potențial de repoziționare interioară. Vrem să scurtcircuităm un pic. Nu ne ferim să recunoaștem asta. 🙂

Ideile vin. Greu de explicat cum stau lucrurile cu inspirația. 🙂

Dincolo de aprecierile din online, care sunt indicatorii care vă arată că Partidul își atinge scopul?

Când cineva spune ceva de genul: „Trec prin chestia asta și e prima oară când găsesc o informație care să explice atât de clar care e treaba. Mă simt, în sfârșit, înțeles.”. Acolo știm că ne-am atins scopul.

Dacă Partidul Amabil ar planta o „sămânță” în fiecare om care vă citește, ce fel de sămânță ar fi?

Ar fi o sămânță de responsabilitate personală: să nu mai aștepți un lider ideal, ci să devii unul — în felul în care gândești, alegi, vorbești și iubești. Nu un lider perfect, dar unul conștient.

În ce fel simți că te împlinește proiectul Partidul Amabil și ce te-a adus aici?

Partidul pentru mine e o formă de auto-terapie. O formă de coerență între ce știu, ce am nevoie să înțeleg, ce simt și ce fac. Și mă bucur tare să văd că s-a creat o comunitate care vrea claritate fără menajamente. Așa cum o vreau și eu.

Oamenii amabili, când își dau voie să gândească până la capăt, pot muta munți. Eu doar le dau harta. Pe care o creez, în primul rând, pentru mine.

Dintre toate lecțiile despre bun simț și decență, care ți se pare cel mai greu de pus în practică?

Să nu mai apleci urechea la cei care îți subminează direcția doar pentru că „sunt ai tăi”. Asta e forma cea mai grea de bun simț: să nu mai lași fidelitatea să decidă în locul criteriilor personale. Fidelitatea trebuie să fie, în primul rând, față de sine.

Ce rol are amabilitatea în creșterea personală și în bunăstarea societății azi? Cum ne ajută să trăim și să ne fie (fim) mai bine?

E liantul invizibil dintre putere și înțelepciune. O societate fără amabilitate devine o junglă. Dar una cu amabilitate fără granițe devine un spital de urgență relațional. 🙂

Crezi că a fi amabil e o formă de curaj?

Amabilitatea e forma supremă de curaj strategic. Într-o lume în care tupeul arogant atrage atenția și frica impune respect, a vorbi calm, clar și cu sens e o rebeliune constructivă.

Omul amabil devine vulnerabil doar dacă refuză să-și guverneze viața.

Ce sfaturi ai pentru cineva care simte că nu este destul de bun pentru că nu bifează etapele clasice ale vieții la momentul așteptat de societate?

Să-și facă propria hartă. Societatea oferă trasee standardizate care dau, de prea multe ori, o falsă senzație de progres și împlinire. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții: sunt oamenii care au bifat etapele clasice realmente împliniți?

Ce pași poate face cineva pentru a începe să-și dezvolte încrederea în propriile alegeri?

Prin exercițiul deciziei conștiente. Înveți să te întrebi: ce vreau cu adevărat? Și asta e o întrebare incredibil de grea. Ce vrei cu adevărat de la fiecare situație sau persoană? Când ai răspunsuri clare, autonomia emoțională și încrederea în propriile alegere vin mult mai ușor.

Avem nevoie de aprobarea celorlalți când credem că ei știu mai bine. Când credem că ei au stat și s-au gândit mai profund decât noi la toate aspectele care sunt importante pentru noi. Ceea ce, desigur, e absurd. Nimeni nu poate înțelege mai bine decât tine de ce ai nevoie pentru a fi bine. Nimeni.

Trebuie să devii propriul tău părinte. Autoritatea trebuie să emane din tine. Acolo începe revoluția după care tânjești.

Cum poate cineva să-și păstreze amabilitatea față de sine într-un moment în care simte că a dat greș?

Privind eșecul ca pe o informație, nu ca pe o sentință. Ce nu a funcționat? Ce ai înțeles greșit? Ce poți face diferit data viitoare? Asta e puterea reală: să nu te minți, dar nici să te sabotezi.

Greșeala devine copleșitoare doar atunci când nu-i dăm un scop. Când o lăsăm să plutească într-o mlaștină de emoții.

Cum putem echilibra amabilitatea cu fermitatea, fără să ne trădăm valorile?

Folosind criterii clare. A fi ferm înseamnă să știi foarte bine ce nu tolerezi. Ce nu ești dispus să tolerezi? A fi amabil înseamnă să comunici asta cu calm și fără să negociezi. Împreună, ele creează o formă de autoritate personală. Și, desigur, există riscul de a-ți fi refuzată autoritatea.

Să-ți protejezi valorile nu e un lucru simplu de făcut, de aceea punem atât de mult accent pe curaj.

Cum poate un om care vine dintr-un mediu în care emoțiile au fost minimalizate sau ridiculizate să se accepte pe sine și să-și vadă sensibilitatea drept forță?

Sensibilitatea își recapătă rolul atunci când ne convingem pe noi înșine că felul în care ne-au fost tratate emoțiile nu a avut de-a face realmente cu emoțiile noastre, ci cu inabilitatea celor din jur de a și le gestiona pe ale lor. Sensibilitatea devine o forță când reușim să o disociem de insensibilitatea celorlalți.

Cum putem învăța să spunem „nu” fără vinovăție? Când poate fi un refuz o formă de respect și grijă?

Punând vinovăția sub semnul întrebării. De ce te simți vinovat? În ce context ai învățat că nu ai voie să zici nu? Refuzul este o formă de respect când nu mai răspundem în prezent ca atunci când eram mici. O formă de respect față de nevoile și preferințele noastre. Și da, NU-ul este un filtru care te ajută să vezi cine te respectă chiar și atunci când îi refuzi. Ai curaj să descoperi asta? 🙂

Pentru cineva care are tendința să se pună mereu pe ultimul loc și să amâne ceea ce își dorește cu adevărat, ce pași poate face pentru a începe să se pună mai des pe primul loc?

Primul pas este să-și pună întrebarea: de ce mă pun pe ultimul loc? Ce lucru important și necesar cred că obțin dacă fac asta? Există avantaje pe care puțini sunt dispuși să le recunoască. Care sunt beneficiile de a le da celorlalți prioritate?

Următorul pas este să se întrebe: cum pot să obțin acele beneficii prin a mă pune pe primul loc? Ce trebuie să schimb? Ce trebuie să elimin? Ce trebuie să adaug?

Un gând de final pe care ai vrea să-l transmiți cititorilor?

Dacă ai claritate și curaj, nu mai ai nevoie de un salvator. Devii unul. Pentru tine. Și, poate, pentru alții.