
Azi e ultima zi de TIFF, dar zilele dedicate filmului nu au intrat în sac. Facultatea de Teatru și Film e în plin festival FRAME toată săptămâna viitoare. Tema din acest an e Performing Society și îți aduce spectacole de teatru, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, dezbateri și întâlniri profesionale. În plus, mai toate evenimentele sunt gratuite.
***
Am văzut câteva filme la TIFF care mi-au stârnit tot felul de întrebări și de la care-am pornit dezbateri profunde cu oameni dragi. Încă nu am avut răgaz să scriu pe larg despre ele, dar pregătesc un articol pentru site cât de curând. Tu la ce filme ai fost și ți-au plăcut? Mi-ar plăcea mult să-mi scrii în comentarii.
***
Mâine lansez pe Instagram un concurs cu invitații la FundaMental Fest, primul festival outdoor de wellbeing holistic din România, care are loc între 28 și 29 iunie în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” așa că stai pe-aproape.
***
Am aflat de o treabă faină: Tura de duminică. Dacă ai chef de o plimbare și vrei să cunoști oameni, în fiecare duminică, Andrei Cătinaș (sau altcineva din echipa de organizare) te așteaptă la ora 8:45 în Parcul Central pentru ca la 9:00 să porniți la drum. Vă plimbați, povestiți, poate vă opriți la o cafea. În 6 august planul e ca tura de duminică să poposească pe la Iarmaroc, la muzeu. Aici te poți înscrie la următoarele ture și afli mai multe detalii.
Pentru cine e Tura de duminică? Pentru oricine vrea să se conecteze cu natura și cu alți oameni și să discute despre sănătate, comunitate, startups, marketing și câte și mai câte.
Tura de duminică este un eveniment pornit la București care acum molipsește și alte orașe. Endi Ungureanu a pornit anul trecut prima ediție la București și dorește să organizeze un eveniment social recurent, unde să se adune, să povestească și să se plimbe. În prezent, se întâmplă în 4 locații din București și în 5 alte orașe din țară.
***
Trimite ediția de azi și prietenilor tăi și fii primul din gașcă află ce mișcă prin oraș și vine cu veștile bune.
📷 Andrei Mateescu | Degrees of Exposure de la ora 19:00 pe Strada Albert Einstein 6. Programul național de reabilitare termică din România a schimbat radical estetica urbană a orașelor, determinându-l pe artist să reviziteze blocurile Est-Europene, la mai bine de un deceniu după seria sa Multilateral. De această dată s-a concentrat pe șantiere din jurul blocurilor și asupra noilor lor fațade suprasaturate cromatic, abordând teme precum eficiența energetică, schimbările climatice, tensiunile interior-exterior sau public-privat. Folosind termografia, fotografia manipulată hiper-realist și scenografia luminoasă, accentul e pus pe ferestrele iluminate, păstrând locuirea și domesticitatea în centrul vieții urbane. Andrei Mateescu (n. 1988, București) a urmat cursurile departamentului de Fotografie si Imagine Dinamică ale UNArte, obținându-și licența și disertația în 2010, respectiv 2012. Nativ al notoriilor blocuri gri, preocupările sale s-au format în jurul delicatelor relații ce alcătuiesc peisajul urban contemporan.
🎭 Visul (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 20:00 la REACTOR de creație și experiment. O clasă de actorie se pregătește de spectacolul-examen, „Visul unei nopți de vară”. Școala e plină de zvonuri, repetițiile de revelații și nopțile de neliniște. Limitele dintre teatru și viață, dintre școală și viață personală, dintre normal și anormal se contopesc și dispar. Spectacolul a fost creat în cadrul proiectului „Zonă de siguranță”, care are ca temă de cercetare abuzurile de putere ce pot apărea în mediul universitar, în special în cadrul facultăților cu profil artistic.
🎶 Spectacol muzical „Împreună” by Music Haven de la ora 17:00 la Cinema Mărăști. Copiii vor cânta alături de părinții lor. Este mai mult decât un spectacol – este o punte între generații, o lecție despre încredere, conexiune, emoție și iubire.
📖 Club de lecture || Coin du livre francophone (intrare liberă) de la ora 18:00 la Bookstory. Clubul de lectură se reunește din nou pentru o întâlnire în jurul literaturii de limbă franceză.
🎶 Bilete la Opera de trei parale (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj. Carismaticul antierou Macheath (cunoscut sub numele de Mackie Șiș) se căsătorește în secret cu Polly, fiica lui Jonathan Jeremiah Peachum, liderul unei rețele organizate de cerșetori din Londra. Indignați de alegerea fiicei lor, soții Peachum pun la cale capturarea tânărului, cu sprijinul forțelor de ordine. Trădat de fosta sa iubită, Jenny, Macheath este arestat și condamnat la moarte. Soarta îi oferă însă o întorsătură neașteptată: este salvat în ultima clipă, printr-un ordin special emis chiar în ziua încoronării Reginei Victoria. Într-un peisaj urban degradat, populat de marginalii Londrei victoriene – cerșetori, delicvenți și femei în pragul supraviețuirii – povestea lui Mackie Șiș devine o alegorie satirică despre corupție, complicitate și ipocrizie socială. Spectacolul, cu elemente de cabaret și ironie acidă, explorează decăderea valorilor umane și vulnerabilitatea individului într-o lume în care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate.
🎥 Succes de public (intrare liberă) de la ora 19:00 la Căminul Subcultural. Forme! Sau cum am învățat să nu îmi mai fie frică de tablou (r. Matei Preda, 9 min): La vernisajul unui tablou, o pictoriță se lovește de comentarii ciudate ale publicului, ceea ce o determină să își depășească inhibițiile artistice. Enzo & Mateo (r. Valentin Fogoroș, 21 min): Un tată, îngrijorat de moartea gemenilor săi, pornește într-o aventură pentru a construi o replică a legendarului Ferrari Enzo, simbol al fiului decedat. Obsesia și durerea se contopesc în această poveste emoționantă. Un moment de glorie (r. Edward Blaga, 5 min): O actriță își salvează debutul cu o idee neașteptată, transformând un obstacol într-un moment memorabil. Morning routine (r. Robert Kocsis, 16 min): Un tânăr regizor român își începe ziua scrolând pe telefon, încercând să găsească inspirație pentru următorul documentar despre conflictul din Ucraina. Dogma ‘71 (r. Ștefan Marcu, 15 min): În România comunistă, un criminal în serie discută despre religie cu viitoarea sa victimă într-un dialog tensionat.
🎶 Cell’Opera | Opera Aperta (cu bilet) de la ora 20:00 în curtea Rectoratului UBB – Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1. Cell’Opera, un ansamblu spectaculos alcătuit din 34 de violonceliști, oferă o experiență muzicală de neuitat – un melanj rafinat între puterea expresivă a muzicii de operă și sonoritățile grave, calde ale instrumentului considerat cel mai apropiat de vocea umană. Dirijat de Tiberiu Soare, concertul aduce în prim-plan lucrări emblematice din repertoriul liric internațional, reinterpretate în aranjamente semnate de Emeric Kostyák, violoncelistul ce va fi prezent și el, la Cluj.
😊 Impro Show cu trupa „Improzaurii” de la ora 20:00 la Atelier Cafe. Grupa de Impro Avansați finalizează Atelierul care a durat 3 luni. Am plecat de la bun început cu obiectivul: facem SHOW de improvizație.
🗣️ FTF Dialog | Regizoare în Transilvania. Viața între două lumi | FRAME Festival de la ora 20:30 la Facultatea de Teatru și Film. Cum îți alegi mediul de exprimare în cinema? Care sunt provocările unor medii diferite precum animația sau filmul de ficțiune propriu-zis? Cum arată, comparativ, experiența muncii în domeniul cinemaului în industria de film maghiară și în cea română? Pornind de la aceste întrebări, vă invităm la un dialog, pe data de 24 iunie, cu regizoarea Cecília Felméri, moderat de criticul de film Radu Toderici.
📖 Lansare de carte și lectură publică „Concert de gală. 30 de poeți ai Ligii Scriitorilor Maghiari din Ardeal” de la ora 18:00 la Book Corner Librarium. Despre volum: „Textele din această antologie sunt și rezultatul interacțiunii complexe dintre traume istorice, schimbări politice și experimente estetice, unde figurează inclusiv moștenirea comunismului sau fragmentarea postmodernă. Aș puncta, apoi, tendința spre reflecția melancolică și absurd, care amintesc, ambele, de existențialismul central-european. Generațiile mai tinere înclină spre stiluri ușor minimaliste, fragmentate sau conceptuale, în contrast cu narațiunile istorice ale celor dinaintea lor. Câmp divers și dinamic, poezia maghiară tinde, cu toate acestea, să echilibreze profunzimea filozofică, jocul lingvistic și reflecția istorică, cu un interes deosebit pentru atomizare și o estetică să zicem austeră.” (Alex Ciorogar)
🖼️ Lansarea expoziției „Gradul 0” de Ioana Giurgiu de la ora 18:00 la Samsara. Prin această expoziție, Ioana explorează starea aceea unică a unei întâlniri de gradul zero – punctul în care o experiență devine suficient de intensă încât să schimbe direcția interioară. Lucrările expuse creează un spațiu de reflecție, vulnerabilitate și autenticitate, în care privitorul este invitat să se regăsească. Ioana Giurgiu este o artistă din Cluj, România care își dedică munca aprofundării unor teme duale: lumină și întuneric, om și Dumnezeu, mic și mare, evident și subtil.
📖 Cafeneaua Babel – club de lectură bilingvă (pe bază de înscriere) de la ora 18:00 la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”. Se vor citi texte care au în centru călătoriile, surprinzând multiplele lor valențe în literatură: călătorii în care ne sunt revelate alte spații și alte timpuri, călătorii necesare și vindecătoare, călătorii către sine. Te așteaptă o călătorie prin literatură către noi înșine. Limbile străine ne vor purta în atmosfera locurilor evocate, prilejuind un amestec de relaxare și provocare intelectuală. Sunt așteptați și cetățenii străini care învață limba română.
🖼️ Vernisaj RUINS – expoziție colectivă de la ora 18:00 la Fundația Cosman, Andrei Mureșanu 11. Ruina este un obiect complex și paradoxal. Ea reprezintă în același timp trecerea timpului și imobilizarea lui, gloria vremurilor apuse și deșertăciunea lor. Ca motiv estetic și artistic, ruinele pot să transmită atât sentimentul melancolic al finitudinii cât și fiorul sublimului, delectarea în fața teribilului spectacol al distrugerii. În contextul actual, ruina capătă o semnificație particulară având în vedere schimbările economice (ruinele patrimoniului industrial), climatice (inundațiil, incendii) și geopolitice (războaiele, care crează ruine instantanee). Expoziția de față prezintă zece puncte de vedere contemporane asupra ruinelor, reunind artiști din Belgia (Valentin Capony, Émile Pierret), Grecia (Georgia Papoutsi) și România (Mathias Bar, Taisia Corbuț, Octavian Cosman, Teodora Cosman, Răzvan Neagoe, Cristian Opriș, Patricia Todoran).
🎭 Întâmplări din irealitatea imediată (cu bilet)de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. „Pentru Întâmplări în irealitatea imediată mi-am propus un spectacol în registrul instalațiilor vivante, plecând de la tema principală a romanului lui Max Blecher, și anume Panopticumul. Trecerea prin evenimentele vieții este privită din perspectiva unei „nesfârșite contemplații a vitrinelor din panoramă”, în care statuile de ceară devin personaje captive într-o realitate atât de subjugată banalității, încât ea devine ireală.” – Tudor Lucanu
🎭 Trupa Imago – Teatru | ALMOST MAINE (intrare liberă) de la ora 19:30 la Casa de Cultură a Studenților. „Almost, Maine” este o piesă de teatru scrisă de John Cariani, formată dintr-o serie de scene scurte, interconectate tematic, care explorează diferite fațete ale dragostei și relațiilor. Acțiunea are loc într-un oraș fictiv din nordul statului Maine, numit Almost, în timpul unei nopți friguroase de iarnă, sub luminile Aurorei Boreale. Fiecare scenă surprinde un moment esențial între doi (sau trei) oameni – fie îndrăgostiți, fie pe cale să se îndrăgostească, fie despărțindu-se. Cu un amestec de umor, poezie și tandrețe, piesa folosește realism magic pentru a ilustra emoțiile personajelor: inimile frânte cad efectiv pe jos, dragostea este purtată într-o pungă, iar oamenii pot literalmente să se piardă în sentimentele lor.
😊 Vio – Rupt în tour | Stand-up Comedy Show (cu bilet) de la ora 21:00 la Bruto. Abandonat de Teo și Costel, mafiotul stand-up-ului, Don Vio, își ia viața în propriile mâini și pleacă în turneu solo prin țară.
🎭 Gyűlöletvarieté | Színházi előadás | FRAME Fesztivál (intrare gratuită) de la ora 18:00 la ZIZ – Art and Social Area. Spectacol în limba maghiară, cu subtitrare în limba română. Acțiunea are loc în interiorul unui canal, aburind de mirosuri grele și umezeală. Afară tocmai bate ceasul de miezul nopții, iar sunetele unei slujbe religioase pătrund ușor, odată cu lumina lunii. Personajele noastre fac parte din lumea celor marginalizați și disprețuiți. Cei care ne provoacă greață, dezgust și ne fac să ne strâmbăm din nas. Epave, resturi de canal, dăunători: Șobolanul, Viermele și Dihorul. Musca le deschide ochii: oamenii – ba chiar întreaga umanitate – sunt de vină pentru că au fost izgoniți și siliți să trăiască în canale. Deodată totul devine clar, imaginea se leagă! „Desigur! Așa este!” – strigă ei. Să ne răzbunăm, deci, pe umanitate!
📖 Lansare de carte și sesiune de autografe: „Feefulness. Fericirea mișcării în natură” de Adi Dohotaru de la ora 19:00 la Insomnia. Despre volum: „Prea des, în spatele metodelor de dezvoltare personală și conectarea cu cea mai bună versiune a noastră promovate insistent de curentul self-help al ultimilor ani, se ascund mecanisme corporate de docilizare și interiorizare a presiunilor unui sistem neoliberal alienant. De cealaltă parte, în fața nedreptăților sistemice, tot mai copleșitoare în policriză, tindem natural spre autoperfecționare și grijă față de universul imediat. Jurnalul lui Adi Dohotaru descrie o alternativă binevenită: mișcarea ca mod de a locui timpul și spațiul mai lent, mai jucăuș, angajat și mai atent la ecosisteme fragile, pe care suntem datori să le protejăm, dincolo de enclave închise, „cu bani, / din-viață-scapă-cine-poate, / dar fără școli, drumuri, spitale și centre culturale”. Senzații post-lectură: amestec de revoltă, dorință de implicare civică și poftă de mișcare fără scopuri definite.” – Ruxandra Gîdei (4fără15)
🎭 Minunata lume nouă a domnului Harpagon (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. În montarea lui Roberto Bacci, Harpagon (Radu Lărgeanu) își permite tot soiul de plăceri și excese, deoarece, pretinde el, este un om pe de-a întregul schimbat. Talentul și plăcerea de a strânge sume fabuloase fac ca banii să devină mai degrabă un premiu de perspicacitate decât un scop în sine. Personajul nu se limitează totuși să încheie tranzacții, ci antrenează publicul într-un joc de-a moralitatea, pe care o chestionează, o duce în derizoriu și o întoarce pe dos. În jongleriile lui retorice, limitele dintre bine și rău se reduc la o chestiune de perspectivă, deși sofisticarea aceasta nu este decât o spoială pentru realități monstruoase. Într-o zi însă, Marianna (Diana Buluga), tânăra pe care a cumpărat-o de mică, crescând-o pentru rolurile de servitoare, de asistentă, de companioană sau chiar de soție, se dovedește a fi un potențial donator de inimă, cu un preț ajustat la disperarea cumpărătorilor. Pus în fața unei asemenea dileme (i)morale, prioritățile lui Harpagon intră într-un conflict pe care nu-l poate rezolva fără ajutorul nostru.
📖 Raftul de debut – Seri de dialog și lectură cu autorii invitați | ediția a IX-a de la ora 19:00 la Cărturești Hintz. O seară de lectură și dialog cu următorii invitați: Ioana Pavel, Olivia Grecea, Iarina Copuzaru, Dan-Liviu Boeriu. Scriitoare și scriitori care și-au văzut pentru prima dată publicate textele sau care au făcut trecerea de la o categorie literară la alta, vă dau întâlnire la o serie de evenimente dedicate debutului între 24 iunie – 4 iulie la Brașov, București, Cluj și online. Vom putea afla ce înseamnă să debutezi în prezent, care sunt provocările, satisfacțiile, care e procesul prin care cartea ajunge să fie scrisă și, ulterior, publicată și nu în ultimul rând, ne vom bucura de momente lectură.
🥗 Cină colectivă în întuneric (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 18:00 la REACTOR de creație și experiment. Instalația propune un portal experiențial sub forma unei cine colective. Prin intermediul gustului și a sunetului încercăm să definim o lume, o perioadă, un spațiu. Suntem obișnuiți ca acțiunea vitală de a ne hrăni să meargă în background în timp ce ne concentrăm pe alte acțiuni. Simțul văzului tinde să domine paleta senzorială, anticipând toate celelalte senzații. Aici, la această cină, suspendăm activitățile adiacente și obturăm simțul văzului pentru ca gustul să fie experimentat în sine, decuplat de numele, aspectul și istoria felului de mâncare. Alți stimuli devin centrali (gustul, tactilul, sunetul și mirosul) în încercarea de a crea o altfel de prezență în banala acțiune de a mânca.
🎨 Praxis! Emergent Curators’ Days de la ora 18:00 pe str. General Eremia Grigorescu, nr. 106. Universitatea de Artă și Design Cluj anunță lansarea platformei și inițiativei curatoriale „Praxis! Emergent Curators’ Days”, a cărei primă ediție va avea loc în perioada 26 iunie – 13 iulie 2025. „Praxis! Emergent Curators’ Days” marchează o premieră națională și urmărește să devină un cadru recurent de afirmare profesională pentru tinerii curatori. Ediția din acest an reunește 11 expoziții, găzduite de spații de artă din Cluj și realizate de 12 tineri curatori. În proiect sunt implicați peste 30 de artiști, reprezentând o diversitate de medii și forme de expresie. „Praxis!” se dezvoltă la intersecția a două direcții relevante pentru scena artistică românească: consolidarea Clujului ca centru de formare și practică în sfera curatorială și deschiderea tot mai amplă a mediilor artistice spre practici curatoriale coerente, profesioniste și inovative. În cadrul acestei prime ediții, The Cosmic House găzduiește două expoziții care propun direcții vizuale și sensibilități artistice complementare.
🎭 Amprente | Premieră | Spectacol itinerant (intrare liberă, pe bază de rezervare)în 27, 28 și 29 iunie de la ora 19:00 și 19:30. Într-o societate unde discursul urii încearcă să-și facă din nou loc, spectacolul AMPRENTE vine ca un act de resistență prin artă și memorie. O călătorie teatrală prin istoria nevăzută a comunității LGBTQIA+ din Cluj-Napoca, ghidată de figura emblematică a lui Ion Negoițescu – scriitor, intelectual și luptător pentru adevăr într-o epocă ostilă. AMPRENTE este un spectacol itinerant, care duce publicul prin spații semnificative din oraș, și printr-o serie de povești personale și colective. Veți fi martori ai iubirii, fricii, luptei și speranței, într-un demers artistic care ne reamintește că normalitatea și demnitatea sunt drepturi, nu privilegii. Locația exactă de începere a spectacolului va fi comunicată prin email, după confirmarea rezervării.
🎭 Acum ori niciodată! – Hai la comedie (cu bilet) de la ora 19:00 la Cinema Teatru „Florin Piersic”. O comedie dramatică ce atinge corzile sensibilității umane, „Acum ori Niciodată” explorează cu finețe momentul în care trebuie să decizi dacă îți asumi riscuri sau lași viața să treacă pe lângă tine. Este o piesă despre alegeri, despre limitele pe care ni le impunem și curajul de a le depăși. Spectacolul aduce pe scenă un univers în care umorul se împletește cu emoția autentică – un echilibru fragil, dar profund uman.
🎶 Concertul de închidere a stagiunii 2024/2025 (cu bilet) de la ora 19:00 la Auditorium Maximum.
🗣️ Scriitori în librărie | O întâlnire cu Goran Mrakić de la ora 19:00 la Cărturești Hintz. Goran Mrakić a publicat două volume de versuri, trei cărți de aforisme satirice și două volume de proză scurtă, „Punk requiem” (2024) și „Povestiri din garaj” (Nemira, colecția n’autor, 2018). „Micile plăceri ale morții” (2022) este primul său roman. Conversația va merge dincolo de literatura autorului: vom descoperi ce cărți îl inspiră pe Goran Mrakić, care e relația lui cu Timișoara – oraș-personaj din scrierile sale –, ce proiecte noi are în lucru, ce rol au muzica, filmele sau experiențele personale în activitatea sa literară. Evenimentul include și un segment de dialog cu publicul, așa că pregătește-ți întrebările și curiozitățile.
🎭 Oglinda neagră (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. „Luigi Pirandello ne așază în fața unei oglinzi în care e dureros și, totodată, necesar să ne observăm. Dar cine se află, cu adevărat, în fața acelei oglinzi? Să fie oare «personalitatea» noastră? Personajul acela care trăiește lângă noi și în care ne amăgim, în fiecare zi, că ne recunoaștem, doar pentru a fi acceptați de ceilalți? Sau este oare «esența» noastră? Acea ființă unică, acea pagină albă de la origini pe care cu toții s-au grăbit, de-a lungul vieții noastre, să scrie ceea ce voiau ca noi să devenim.” – Roberto Bacci
🎶 The Four Seasons, Recomposed by Max Richter | Opera Aperta (cu bilet) de la ora 23:55 la Mina Cluj. Richter păstrează doar o parte din materialul original, reconstruindu-l cu un suflu contemporan: loop-uri minimaliste, o profunzime emoțională și o atmosfera dramatică ce amintește de serialele Nordic noir. Rezultatul? Un peisaj sonor care e, în același timp, familiar și surprinzător de nou. Fie că ești pasionat de muzica clasică, fie că o descoperi pentru prima dată, acest manifest post-clasic este creat să te emoționeze și să te inspire.
🎶 Opera Aperta 2025: Nocturnes (cu bilet) de la ora 00:00 la Iulius Mall. Când orașul se cufundă în liniștea nopții, muzica lui Chopin și Ravel se așterne ca o mângâiere sonoră, într-un recital de pian ce promite o experiență senzorială aparte. La miezul nopții, Vladimir Petrov, pianist recunoscut pentru eleganța și profunzimea interpretărilor sale, aduce în atriumul Iulius Mall o selecție de lucrări ce îmbină visarea, melancolia și virtuozitatea. Programul include bijuterii din repertoriul romantic – nocturne, mazurci, valsuri și o sonată de Frédéric Chopin –, dar și capodopera impresionistă Gaspard de la Nuit de Maurice Ravel, lucrare de o forță expresivă aparte. Un recital intim, poetic, conceput special pentru acel moment magic în care noaptea pare să vorbească doar prin sunete. O experiență de ascultat cu sufletul deschis.
🧠 FundaMental Fest 2025 (cu bilet) de la ora 9:00 în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”. Timp de un weekend, Parcul Etnografic devine un hub de energie, unde știința, mișcarea, nutriția și conexiunea umană se întâlnesc pentru a crea o experiență care să rămână cu tine. Ce vei găsi la FundaMental Fest: conferințe & discuții care te pun pe gânduri, mișcare conștientă & reconectare cu corpul, arts & crafts – exprimare prin mâini, nu doar prin minte, muzică live acustică, food & healthy market – mâncare bună și produse cu suflet. FundaMental nu îți oferă rețete universale, dar îți pune la dispoziție experiențe, perspective și contexte care îți pot schimba felul în care privești echilibrul dintre minte, emoții și corp.
🎭 Carnavalul poveștilor – operă pentru copii (cu bilet) de la ora 11:00 la Cinema Teatru „Florin Piersic”. În acest spectacol îi veți regăsi pe Puck, Motanul Încălțat, Vulpea și Corbul, Pinochio, Lupul și Scufița Roșie, Ursul păcălit de Vulpe, Vânătorul, Păcală, Împăratul și cele trei Prințese, Zâna cea Bună, Albă ca Zăpada și…câțiva pitici, Zmeul, Ileana Cosânzeana și Făt-frumos, și mulți alții. Simpaticele momente muzical-coregrafice ale personajelor vor fi însoțite de melodii îndrăgite din repertoriul copiilor dar și din cel al liricii universale, aranjate muzical într-o manieră plină de candoare și ghidușie de către Nini Hudea.
🏆 GândIT in România, Ediția a IV-a – „Ștefan Odobleja” (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Asociația pentru Educație TEOFOR va aduce pe scena Teatrului Național (Opera) Cluj și va premia, într-un spectacol de Gală, marile personalități ale creativității culturale și științifice românești, ale succeselor în business din inovație, ale campionilor minții românești în general, distinși în concursuri internaționale, remarcați de organizații și instituții de renume din întreaga lume, din zona de IT, în general, și din Cluj, în mod special. Evenimentul va debuta cu proiecția unui film documentar dedicat academicianului Ștefan Odobleja, precursor mondial al ciberneticii și al inteligenței artificiale. În total vor fi acordate 12 premii, majoritatea conexe domeniilor IT, la diferite categorii: Educație, Cercetare, Bizinvent, Olimpici, Start-up, AI, Cybersecurity, Robotică, Cultură, și altele. Seara va continua cu un spectacol muzical oferit publicului participant de către trupa britanice de notorietate internațională, The Tiger Lillies.
🎻 Opera Aperta 2025: Cluj Tango Night (cu bilet) de la ora 00:00 la Iulius Mall Cluj. Pe scenă, se reunesc instrumentiști de excepție: Elena Ghemeș, violoncelistă a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Irina Indrei, pianistă talentată formată la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța”, Emanuel Elcean, contrabasist al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, Robert Indrei, un virtuoz al bandoneonului, instrumentul emblematic al tangoului. Alături de ei, doi soliști cu o carismă magnetică electrizează seara: Iulia Merca, mezzosoprană a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, cu o voce care poartă dorul și focul tangoului și Claudiu Hontilă, violonist al Filarmonicii de Stat Transilvania, ale cărui frazări intense dau viață fiecărui moment dramatic.
🧠 Ziua 2 – FundaMental Fest 2025 (cu bilet) de la ora 9:00 în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”. Timp de un weekend, Parcul Etnografic devine un hub de energie, unde știința, mișcarea, nutriția și conexiunea umană se întâlnesc pentru a crea o experiență care să rămână cu tine. Ce vei găsi la FundaMental Fest: conferințe & discuții care te pun pe gânduri, mișcare conștientă & reconectare cu corpul, arts & crafts – exprimare prin mâini, nu doar prin minte, muzică live acustică, food & healthy market – mâncare bună și produse cu suflet. FundaMental nu îți oferă rețete universale, dar îți pune la dispoziție experiențe, perspective și contexte care îți pot schimba felul în care privești echilibrul dintre minte, emoții și corp.
Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.
În cea mai recentă ediție de Coolturalist, am scris despre greva angajaților de la Muzeul Luvru, despre librăria La Două Bufnițe, o campanie de nota 10 semnată de Salvați Copiii și multe recomandări diverse. Citește-o și abonează-te de-ți place.
Să ne citim cu bine! 🌞
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Coolturalist este newsletterul bilunar care-ți aduce noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.