
Cu cât e toamna mai frumoasă și mai colorată cu atât simt parcă mai mult nevoia să mă înconjur de artă. De poezie, de literatură, de teatru, de emoții. E ca și cum fiecare frunză care cade face loc unei noi povești, fiecare ploaie deschide o pagină dintr-o carte pe care n-am citit-o încă. Poate de asta, serile de octombrie mă găsesc adesea la un spectacol, făcând blackout poetry sau mergând pe jos spre casă.
🎶 Music Gallery până în 7 decembrie la Edison House of Music. Tema de anul acesta: „Jazz Around the World” te poartă într-o călătorie prin diversitatea și influențele jazzului din întreaga lume, combinând arta vizuală, tehnologia și storytellingul într-o experiență interactivă pentru toate vârstele. O parte din lucrurile pe care le poți descoperi în Music Gallery: Jazz Around the World – un glob multimedia cu 25 de puncte muzicale de explorat; Mediateca de Viniluri – locul unde poți asculta orice vinil, clasic sau contemporan, cu căști Hi-Fi; Concert VR – o experiență de realitate virtuală care te duce direct în mijlocul unui concert live; Hall of Fame – o secțiune dedicată marilor artiști ai jazzului; Playroom – spațiu interactiv unde poți testa instrumente; Listening Room – o cameră izolată fonic, cu echipamente Hi-Fi pentru o audiție perfectă.
🖼️ Homemade Lemonade – expoziție colectivă de la ora 10:00 la La Cave | Institutul Francez. Homemade Lemonade vorbește despre (a)casă și identitate – dintr-o perspectivă nostalgică și privind spațiul intim în care ne formăm. Expoziția urmărește felul în care influențele familiale și mediul în care creștem se transmit mai departe în viața noastră. Aici, casa apare atât ca adăpost, cât și ca limitare, ca memorie și fundație–un teren din care viitorurile sunt deja, într-o anumită măsură, trasate.
🎥 Alphaville | CultClassics (cu bilet) de la ora 18:00 la Cinema ARTA. Un amestec de SF, film polițist și eseu filozofic, povestea urmărește parcursul detectivului Lemmy Caution într-o metropolă distopică dominată de un supercomputer numit Alpha 60, care interzice iubirea, poezia și orice formă de subiectivitate, frizând absurdul. Filmat în locații reale din Paris, fără efecte speciale, Godard reușește să creeze o atmosferă SF stranie și atemporală. Mai mult decât o viziune despre viitor, filmul e o meditație despre cum ne putem pierde umanitatea, sensul și capacitatea de a simți, într-o lume dominată de rațiune pură.
🎭 Sânziana și Pepelea (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național. Cu „Sânziana şi Pepelea“ redescoperim copilăria teatrului românesc, acea naivitate hazlie, jucăuşă, care grăieşte însă multe adevăruri despre firea românească valabile şi astăzi; un text foarte teatral, cu potenţialităţi scenice, de joc… „E jucăuş, da“, afirmă regizorul, „era şi vremea când se descopereau, cel puţin la noi, efectele scenice, trapa, lumina electrică, schimbatul rapid al decorurilor, coborârea din plafon… şi într-adevăr, ceea ce se vede la Alecsandri, şi o făcea mai mult sau mai puţin calculat, era cunoaşterea folclorului. Iar noi am mers mult pe această cale a folclorului, şi nu la modul superficial, ci mai aprofundat: am ajuns la iele, la vrăjitoare, la blesteme, la legătura cu religia creştină, cu ortodoxismul. Ţinta spectacolului este însă în primul rând să bine-dispună“.
🎥 Depeche Mode: M (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. Filmul este o celebrare emoționantă a muzicii, morții și vieții – în stilul inconfundabil al culturii mexicane, având drept fundal muzical albumul „Memento Mori”, lansat după pierderea lui Andy Fletcher, un membru de bază al grupului. Filmările surprind cele trei concerte sold-out Depeche Mode din Ciudad de México, cu peste 200.000 de fani prezenți, oferind imagini spectaculoase care îi vor purta pe cei din sală direct în mijlocul atmosferei electrizante a turneului.
🎭 Savage/ Love (cu bilet) de la ora 20:00 la Centrul de Creație Maidan. Putem să iubim fără să ne pierdem identitatea? Poate fi suferința o dovadă a faptului că suntem vii într-o lume în care toate alegerile noastre au un răspuns care e doar la un click distanța? Care e distanța dintre mine și cel/cea pe care pretind că o iubesc? Când încep cuvintele celuilalt să doară? De ce trăim iubirea pe fast forward și absența ei într-un slow-down repetitiv, aproape obsesiv? Îl înlocuim pe cel iubit în secunda în care el sau ea devin prea mult, doar că să putem să ne confirmăm că noi am fost „prea puțin”. Nici eu, nici el, nici ea nu mai dorim să depunem efortul de a-l înțelege pe celălalt și ne amintim doar ceea ce a fost frumos pentru a nu ne asuma propriile ratări în iubire. Suntem „friends with benefits”, deși știm prea bine că suntem „friends living with the consequences of our own actions and words”. Visăm, dormim, iubim în absența celuilalt pentru ca mai târziu să îi blamăm absența , îl uităm, îi negăm existența, îi returnăm „seen at”-ul pentru că cel care nu răspunde câștigă. Umblăm goi în căutarea unei iubiri care să ne dizoce interiorul ca să mai putem spera încă o zi că totul poate fi posibil.
🎥 Da (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Israel, după 7 octombrie. Pentru a supraviețui, Y., un muzician de jazz, și Jasmine, soția sa, își vând arta, sufletele și trupurile elitei israeliene. Cei doi aduc plăcere unei națiuni decadente și insensibile față de suferința din Gaza. Curând, Y. primește o misiune extrem de importantă: să compună un nou imn național israelian.
🖼️ Expoziția Ritual de la ora 10:00 la Muzeul de Artă Cluj. Proiectul expozițional intitulat Ritual își propune să aducă în fața publicului, prin mijloacele artelor vizuale, tema inițierii. Artiștii angajați în proiect au răspuns provocării curatoriale prin mijloacele specifice fiecăruia, apelând la rezolvarea tematicii prin apel la memorie, la ardere, la sacrificiu. De aceea discursul vizual rezultat este compozit, cu elemente de pictură, fotografie, instalație, obiect.
🖼️ Întâlniri Ceramice de la ora 10:00 la Muzeul de Artă Cluj. Reunește artiști ceramiști de prestigiu sau tineri artiști emergenți din arealul transilvan, dar și din alte centre din România, într-un eveniment cultural, cu scopul de a promova și susține creația ceramiștilor români și de a păstra vie prezența artei ceramicii contemporane.
🎭 Curs de teatru de improvizație – Unscripted de la ora 18:30 la Studio de Fericire. Cu o tradiție de peste 5 ani, Unscripted este cea mai activă comunitate de teatru de improvizație din Cluj-Napoca. Cu un modul de începători și unul pentru cei cu experiență, îți poți găsi și tu locul în comunitatea noastră. În cele 12 săptămâni, vei avea un loc de joacă pentru tine și copilul tău interior, îți vei dezvolta sau descoperi abilități precum încrederea în sine, vorbitul în public, adaptabilitatea la situații impredictible, umorul, acceptarea și atenția la detalii. Se lasă cu multe râsete și memorii de pus în ramă.
🎭 Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național. Clara locuiește în Ghana. Alexandru, în România. Clara are 34 de ani. Alexandru, 77. Se înțeleg bine, în ciuda diferenței de vârstă, a erorilor de traducere, a discrepanțelor culturale și a lucrurilor pe care și le ascund reciproc. Clara e hotărâtă să ducă relația lor la următorul nivel. Pentru Alexandru însă, nu e atât de simplu – oscilează între trecutul de care îi e greu să se despartă și o nouă dragoste pe care n-ar fi crezut-o posibilă atât de târziu. Un spectacol bazat pe o poveste reală.
🎭 Orașul nostru (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. Orașul nostru este o piesă ludică și emoționantă care ne îndeamnă să ne trezim și să începem să ne trăim viața cu adevărat. Piesa în trei acte începe în anul 1901. Emily, îndrumată de Regizorul tehnic, își reexaminează viața simplă, parcursul ei fiind străbătut de noi începuturi și sfârșituri. Însă călătoria ei este una plină de surprize, pe măsură ce amintirile se transformă în realitate.
🎭 A patra reprezentație „Infernul lui Dante” (cu bilet) de la ora 20:00 la MINA. Te așteaptă: un teatru imersiv unic în România – actorii joacă printre spectatori, proiecții uriașe, pe picturile lui Ovidiu Avram, care te coboară în cele 9 cercuri ale Infernului, coloană sonoră care zguduie sala și îți pun inima pe ritmul spectacolului, o reinterpretare vizuală și emoțională a capodoperei lui Dante.
🎥 Avanpremieră Bugonia (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Doi conspiratori răpesc o puternică femeie de afaceri (Emma Stone) crezând că este un extraterestru. O satiră tulburătoare despre lumea contemporană în care ies la suprafață paranoia, puterea și frica de necunoscut.
🎥 Bugonia (cu bilet) de la ora 20:15 la Cinema ARTA. Pornește de la o premisă absurdă, dar deloc neverosimilă în epoca internetului și a teoriilor conspiraționiste care circulă cu viteza unui click: doi tineri obsedați de conspirații o răpesc pe CEO-ul unei mari corporații, convinși că aceasta este, de fapt, un extraterestru venit să distrugă planeta Pământ.
CooltCluj presupune ore de documentare, selecție atentă a informațiilor, scriere și editare. Este o muncă de culise care cere timp, atenție și consecvență, pentru ca fiecare ediție să fie cât mai completă. Dacă găsești valoare în ceea ce primești, orice donație mă ajută să continui acest proiect și să sprijin arta și cultura la fel ca până acum.
🌽 Virtual de Dragu’ Realității – Excursie culturală și experiență VR în satul Dragu, între orele 9 și 17, cu plecare din Cluj. Plecare dimineața din Cluj, iar la sosirea în Dragu vă adunați la școală pentru o primă fereastră în lumea dansului VR — filme immersive care dau viață mișcării în spații virtuale. Apoi, ghidați de echipa Asociației ARCHÉ, veți explora locurile cu suflet ale satului: Biserica de lemn, Castelul Wesselényi‑Bethlen (Castelul Bethlen) și Moara cu valțuri, spațiu cu potențial de viitor centru cultural. În Moara cu valțuri vei avea ocazia să creezi propriul desen în VR, integrând conturul spațiului și propria viziune, o metodă inovatoare de exprimare artistică care are și o valență de consultare publică, ajutând comunitatea să-și imagineze cum poate fi folosit acest spațiu în viitor. La prânz, vă întoarceți la școală pentru o masă comunitară, urmată de discuții și noi vizionări VR sub lumina blândă de toamnă. Vom încheia ziua cu sentimentul unei legături reînnoite între sat și oraș, între tradiție și inovație.
🎥 Ziua 1 – Les Films de Cannes (cu bilet) între 30 octombrie și 2 noiembrie la Cinema Victoria și Cinema ARTA. Printre titlurile de neratat: It Was Just An Accident (Palme d’Or, Jafar Panahi), Sentimental Value (Grand Prix, Joachim Trier), Sound of Falling și Sirāt (Premiul Juriului), plus The Secret Agent (Wagner Moura / Cel mai Bun Actor) și Nouvelle Vague (Richard Linklater), un omagiu adus mișcării cinematografice revoluționare franceze de la sfârșitul anilor ‘50 și începutul anilor. Ce mai înseamnă experiența Les Films de Cannes: avanpremierele celor mai noi producții românești, dezbateri și întâlniri cu cineaști, evenimente dedicate industriei de film – surprize cinematografice de excepție care promit discuții aprinse după genericul de final.
🖼️ Așa ieși din casă? 2 de la ora 18:00 la White Cuib. „Femeile care poartă pantaloni sau bărbații care nu se îmbracă suficient de masculin sunt des criticați de reprezentanți ai cultelor religioase. În România, Europa, ieri și azi – secolul XXI. Victimele agresiunilor sexuale încă mai sunt întrebate cum erau îmbrăcate în momentul în care au fost atacate. Prin proiectul “Aşa ieşi din casă?” (întrebare tipică auzită de noi toți de la părinți, în copilărie şi adolescență), mai mulți artiști, din generații diferite, vor arăta prin lucrările lor câteva din bucățile de puzzle de care pomeneam mai înainte. În trei expoziții de grup se va face o mică radiografie a societății noastre. Aşa cum e ea acum sau cum ar vrea să fie. Ne va pune față în față cu dileme morale şi ne va provoca să ne întrebăm ce vrem în fond de la viață şi de la semenii noștri. Lucrările vor fi declarații asumate despre cum văd artiștii lumea, în bine sau în rău. Vor fi semnale de alarmă sau mici incursiuni personale în intimitatea fiecăruia. Vizitatorii expozițiilor vor fi invitați la rândul lor să se exteriorizeze, să aibă un statement vestimentar relevant pentru ce consideră că e important pentru ei şi / sau pentru societatea noastră.” — Alina Andrei
🎤 Dialog poetic cu Daria Maruseac și Open Mic de Poezie de la ora 18:00 la Insomnia. Daria Maruseac (n. 25 iulie 1997, Suceava): medic rezident în București, membră a Casei de poezie Light of ink din Suceava. A publicat texte în revistele Tomis, Echinox, Steaua, pe platformele literare O mie de semne și Noise Poetry și face parte din antologiile O tandrețe strict teoretică și Antologeek. A avut lecturi publice la Noaptea albă a poeziei din cadrul Filit 2023, Disco Poetry Night, cenaclul Noise Poetry, Dialog poetic cu Lena Chilari și Cenaclul Matca.
🎶 Giuseppe Verdi: ÁLARCOSBÁL | BAL MASCAT (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Maghiară Cluj.
🏛️ Local Design Awards: Expo – Conference (intrare liberă) între 30 octombrie și 2 noiembrie la Local Design Circle. Alături de expoziție, o serie de conferințe și discuții reunesc designeri locali, studiouri și inițiative care contribuie la dezvoltarea comunității de design.
🎭 Metanoia (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa Tranzit. Corpul se expune ca arhivă vie a intimității, violenței și rezistenței. Spectacolul revendică vulnerabilitatea ca forță politică și expunerea ca armă estetică. Refuză normativitatea, deconstruiește și reconstruiește masculinitatea, celebrează identitatea fără să ceară permisiune. Nu oferă catharsis, ci un act de insubordonare: un corp jubilant care sfidează normalul și produce sensuri noi. Metanoia chestionează felul în care identitatea queer se construiește și se negociază în corp: între intimitate și spațiul public, între fragilitate și forță, între tăcere și protest.
🎥 Seară de film la Kuib de la ora 19:00 la Kuib Art Studio.
🎭 I am the wind (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul Maghiar de Stat. „Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima o suferință, un miracol, o mare fericire sau bucurie. Ele sfârșesc întotdeauna în clișee. Fosse spune, la un moment dat, că a scrie este echivalent cu a te ruga. În viața de zi cu zi, sau în lupta noastră de a răzbi, suntem ajutați de gândul că din întuneric înaintăm către lumină. Există multe lucruri în acest întuneric; și ceea ce nu înțelegem, și toate fundăturile în care ajungem pe parcursul vieții. Din punct de vedere fizic, toți dispărem, întrebarea este dacă ne încredem în înviere.” – Gábor Tompa, regizorul spectacolului.
🧠 Bonus: GrowthCon, conferința unde înveți cum să construiești un marketing sănătos și eficient între 30-31 octombrie, la Hotel Univers T. Cu studii de caz relevante, prezentări strategice și oportunități de networking, GrowthCon ne oferă direcții clare pentru dezvoltarea sustenabilă a brandurilor. Printre speakeri se numără Ioan Hosu, Andrei Miu, Raluca Manole, Andrada Borda, Călin Biriș, Matei Psatta, Brad Mac și Laura Savu. Ziua a doua este dedicată workshopurilor practice, unde participanții pot învăța despre comunicare internă și employer branding, video marketing, TikTok Live, branding personal, recrutare în marketing, Meta Ads, impactul AI în marketing și comunicarea în criză.
🎥 Ziua 2 – Les Films de Cannes (cu bilet) între 30 octombrie și 2 noiembrie la Cinema Victoria și Cinema ARTA. Printre titlurile de neratat: It Was Just An Accident (Palme d’Or, Jafar Panahi), Sentimental Value (Grand Prix, Joachim Trier), Sound of Falling și Sirāt (Premiul Juriului), plus The Secret Agent (Wagner Moura / Cel mai Bun Actor) și Nouvelle Vague (Richard Linklater), un omagiu adus mișcării cinematografice revoluționare franceze de la sfârșitul anilor ‘50 și începutul anilor. Ce mai înseamnă experiența Les Films de Cannes: avanpremierele celor mai noi producții românești, dezbateri și întâlniri cu cineaști, evenimente dedicate industriei de film – surprize cinematografice de excepție care promit discuții aprinse după genericul de final.
🎭 Rața, moartea și laleaua (eveniment gratuit) de la ora 17:00 la Teatrul Magic Puppet. Spectacolul explorează cu sensibilitate tema vieții și a morții, prin întâlnirea neașteptată dintre o rață curioasă și Moarte. Împreună, cele două personaje descoperă semnificația vieții și a despărțirii, într-o lecție de blândețe și înțelepciune care rămâne mult timp în sufletul spectatorilor. În loc de bilet, puteți duce un dovleac sau o decorațiune de Halloween pentru a-i ajuta să decoreze sala și să intrați împreună în atmosfera sărbătorii. Dacă mergeți costumați, cel mai fain costum va fi premiat cu bilete la următorul spectacol pentru copii de la Teatrul Magic Puppet.
⚗️ Ghidaj de speriat (pe bază de programare) de la ora 18:00 la Muzeul Farmaciei. Dacă nu ați apucat încă să vedeți noua variantă a Muzeului Farmaciei sau pur și simplu vreți să îl descoperiți altfel, vă invităm de Halloween la un ghidaj pe întuneric, cu povești speciale despre ingredientele de origine animală, despre leacurile otrăvitoare, venesecție și lipitori, despre recipiente farmaceutice cu capace de plumb sau din sticlă de uraniu, dar și despre începuturile chirurgiei, cu anestezii nereușite și bărbieri-chirurgi cu clești de dinți și urinale. Intrare gratuită pentru vizitatorii costumați de Halloween, pentru ceilalți intrarea este 20 de lei.
📖 Lansare de carte: „Immersion, Narrative, and Gender Crisis in Survival Horror Video Games” de la ora 18:00 la Cărturești Casa Hintz. Dr. Andrei Nae este lector la Universitatea din București și UNATC, unde predă cursuri de ludologie, studii culturale și literatură engleză. Cu un interes profund pentru analiza jocurilor video, acesta a fost director de proiect în cadrul cercetării Discurs colonial în jocurile video, finanțată de UEFISCDI. Printre publicațiile sale se numără articole și volume care explorează aspecte narative și ideologice în gaming, inclusiv volumul colectiv Colonial Intersections in Video Games (în curs de apariție la De Gruyter).
📖 Lansare la Cluj-Napoca: Jurnal de psihanalist – Vasile Dem. Zamfirescu de la ora 18:00 la Book Corner Librarium. „Prima întâlnire cu inconștientul a avut loc în timpul analizei personale, pe care am descris-o în volumul „În căutarea sinelui”. Reacțiile provocate de această întâlnire au variat de la surprindere, contrariere, disconfort până la entuziasmul asociat revelațiilor. Fie că am vrut să cunosc și alte zone ale inconștientului meu, fie că nu am mai reușit să mă desprind de fascinația exercitată de această lume paralelă conștiinței, lume guvernată de cu totul alte legi, fie ambele, fapt este că imediat după încheierea analizei personale în 1988 am început să practic psihanaliza, așa cum se putea atunci, clandestin… Am notat în Jurnal doar momente cairotice din analize sau din autoanaliza mea, și nu procese complete („cazuri“). ”
🎭 Metanoia (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa Tranzit. Corpul se expune ca arhivă vie a intimității, violenței și rezistenței. Spectacolul revendică vulnerabilitatea ca forță politică și expunerea ca armă estetică. Refuză normativitatea, deconstruiește și reconstruiește masculinitatea, celebrează identitatea fără să ceară permisiune. Nu oferă catharsis, ci un act de insubordonare: un corp jubilant care sfidează normalul și produce sensuri noi. Metanoia chestionează felul în care identitatea queer se construiește și se negociază în corp: între intimitate și spațiul public, între fragilitate și forță, între tăcere și protest.
🎭 Tom Sawyer (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. În micul oraș St. Petersburg, situat pe malul râului Mississippi, trăiește Tom Sawyer, ștrengarul a cărui viață este o aventură fără sfârșit: chiul de la școală, pozne și enervarea constantă a adulților. Cum să nu-ți placă de acest tânăr scandalagiu? Cine nu și-ar fi dorit în copilărie să fie pirat, vânător de comori sau căpetenia unei bande de tâlhari? Dar în spatele poveștii despre libertatea copilăriei se ascunde o realitate mai sumbră: lumea adulților, unde rasismul și nedreptatea socială fac parte din viața de zi cu zi a comunității. Oare cine și când ne învață să urâm? Micul Tom ajunge curând să înțeleagă că lumea nu este întotdeauna la fel de simplă și dreaptă precum o promit jocurile copilăriei, dar descoperă și că adevăratul curaj înseamnă, uneori, să te ridici singur împotriva lumii întregi.
🎶 Boris Brejcha Halloween Transylvania (cu bilet) de la ora 20:00 la BTArena. Unul din legendele tech minimal-ului urcă pe scenă la BT Arena (Sala Polivalentă) pe 31 octombrie, alături de Cezar, Marwan DUA și Akos.
🎭 Oh, John (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/ Muzical. John, Ion, Janos – trei nume, un singur tip. Cine este el cu adevărat? Ce decizii i-au ghidat viața și ce relații l-au format? În one-man show-ul lui Rácz Endre, viața, moartea și traumele generaționale se ciocnesc. Răspunsurile? Le căutați împreună.
🎭 Blossom sau Înflorirea | avanpremieră (cu bilet) de la ora 20:00 la NON Centru de Arte Performative. O fetiță de 14 ani este olimpica școlii, mândria școlii, emblema școlii. Ea e Blossom, dintre fetițele powerpuff, creată de mintea unui bărbat să salveze lumea, să o mențină în echilibru, să fie O FATĂ FĂRĂ CORP. O fetiță de 14 ani dintr-o școală din România trimite poze cu ea unui băiat. Pozele ajung în toată școala, iar ea devine personajul principal al unui scandal monstru: rușinea școlii. Pornind de la rama desenului animat Fetițele Powerpuff, povestea noastră regândește feminist relația cu identitatea și corpul a unei adolescente care trece printr-un episod de revenge porn.
🎶 Paraziții (cu bilet) de la ora 20:00 la FORM Space. „Underground Tour” marchează 30 de ani de la primul album Paraziții – o călătorie înapoi în subsolul care a născut un fenomen.
🎥 Shelby Oaks – Proiecție unică de Halloween (cu bilet) de la ora 22:00 la Cinema Victoria. „Shelby Oaks”, filmul-debut al lui Chris Stuckmann, cunoscut creator de conținut de pe Youtube, transformă miturile despre vânătorii de fantome într-un coșmar palpabil, unde fiecare imagine ascunde o dovadă — sau o prezență. Filmul urmărește dispariția misterioasă a unei femei implicate într-un grup de vânători de fantome — iar ceea ce descoperă sora ei este mai înfricoșător decât și-ar fi imaginat vreodată.
🎥 Ziua 3 – Les Films de Cannes (cu bilet) între 30 octombrie și 2 noiembrie la Cinema Victoria și Cinema ARTA. Printre titlurile de neratat: It Was Just An Accident (Palme d’Or, Jafar Panahi), Sentimental Value (Grand Prix, Joachim Trier), Sound of Falling și Sirāt (Premiul Juriului), plus The Secret Agent (Wagner Moura / Cel mai Bun Actor) și Nouvelle Vague (Richard Linklater), un omagiu adus mișcării cinematografice revoluționare franceze de la sfârșitul anilor ‘50 și începutul anilor. Ce mai înseamnă experiența Les Films de Cannes: avanpremierele celor mai noi producții românești, dezbateri și întâlniri cu cineaști, evenimente dedicate industriei de film – surprize cinematografice de excepție care promit discuții aprinse după genericul de final.
🎭 Vrăjitorul din Oz (cu bilet) de la ora 11:00 la Cinema Dacia. Un spectacol de teatru de păpuși vesel și fermecat, unde fricile se transformă în râsete, iar magia prieteniei luminează chiar și cea mai întunecată noapte.
🎃 Halloween – Concurs de costume pentru copii de la ora 14:00 la MINA. Invitați speciali: Elsa, Harry Potter, Spiderman și Batman se vor asigura că cei mici au parte de o după-amiază de poveste. Modelare de baloane, tatuaje, muzică, atmosferă de Halloween și o experiență de neuitat pentru cei mici.
🎭 Apolodor – un concert teatral pe urmele pinguinului călător (cu bilet) de la ora 17:00 la Casa de Cultură a Studenților. Un spectacol ca o hartă muzicală. Alături de Apolodor, copiii (și părinții lor) vor porni într-o aventură spectaculoasă, presărată cu bandiți, maimuțe, cămile, marinari, roboți și cetățeni misterioși. Vom naviga prin orașe îndepărtate, vom zbura prin cosmos și vom explora dorul care ne poartă mereu către noi orizonturi.
🎶 Requiem | concert de Luminație de la ora 18:30 la Cimitirul Central. Soliști: soprana Sonia Ilincăi, mezzosoprana Anamaria Archiudean, tenorul Nicolae Ilincăi și bas-baritonul Claudio Zahan, Corul și orchestra Claudiopolis. Balerini: Anastasia Burada, Alexandra Nuna, Camelia Rațiu, Anamaria Shevchenko, Delia Ianc, Florin Ianc, Alex Moldovan, Marc Ambruș și Mihai Pop.
🎶 Traviata | Giuseppe Verdi (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj. Una dintre cele mai fascinante opere ale tuturor timpurilor, capodopera lui Giuseppe Verdi inspirată din romanul autobiografic Dama cu camelii al lui Alexandre Dumas-fiul, ne atrage în Parisul burghez, unde iubirea autentică dintre Violetta Valéry și Alfredo Germont stă sub semnul sacrificiului și suferinței.
🎭 Visul (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. O clasă de actorie se pregătește de spectacolul-examen, „Visul unei nopți de vară”. Școala e plină de zvonuri, repetițiile de revelații și nopțile de neliniște. Limitele dintre teatru și viață, dintre școală și viață personală, dintre normal și anormal se contopesc și dispar. Spectacolul a fost creat în cadrul proiectului „Zonă de siguranță”, care are ca temă de cercetare abuzurile de putere ce pot apărea în mediul universitar, în special în cadrul facultăților cu profil artistic.
🎶 Haggard (cu bilet) de la ora 20:00 la Form Space. Haggard este cea mai importantă formație germană de metal simfonic, îmbinând influențe de death metal și muzică medievală. Trupa este cunoscută pentru concertele sale grandioase, în care combină vocea guturală specifică death metalului cu voci lirice, instrumente clasice (vioară, violoncel, oboi, flaut) și coruri dramatice.
🚶🏻➡️ Tura de duminică. Dacă ai chef de o plimbare și vrei să cunoști oameni, în fiecare duminică, Andrei Cătinaș (sau Andreea Chiuaru) te așteaptă la ora 8:45 în Parcul Central pentru ca la 9:00 să porniți la drum. Vă plimbați, povestiți, poate vă opriți la o cafea. Tura de duminică e pentru oricine vrea să se conecteze cu natura și cu alți oameni și să discute despre sănătate, comunitate, startups, marketing și câte și mai câte. Aici te poți înscrie la următoarele ture și poți afla mai multe detalii.
🎥 The Danish Collector: Delacroix to Gaguin (cu bilet) de la ora 11:30 la Cinema ARTA. Timp de mulți ani, nimeni nu a fost interesat de arta impresioniștilor. Artiști precum Monet, Degas și Renoir au fost calomniați, atacați și, ca urmare, nu au câștigat bani. Apoi, s-a întâmplat ceva remarcabil. A apărut o nouă generație de colecționari și, în scurt timp, aceștia se luptau să achiziționeze orice lucrare pe care o puteau găsi, a acestor artiști noi, radicali. Printre ei s-a numărat și vizionarul om de afaceri danez Wilhelm Hansen. A fost un moment extraordinar în istoria artei; plin de dramă, intrigi și subterfugii.
🎥 Ziua 4 – Les Films de Cannes (cu bilet) între 30 octombrie și 2 noiembrie la Cinema Victoria și Cinema ARTA. Printre titlurile de neratat: It Was Just An Accident (Palme d’Or, Jafar Panahi), Sentimental Value (Grand Prix, Joachim Trier), Sound of Falling și Sirāt (Premiul Juriului), plus The Secret Agent (Wagner Moura / Cel mai Bun Actor) și Nouvelle Vague (Richard Linklater), un omagiu adus mișcării cinematografice revoluționare franceze de la sfârșitul anilor ‘50 și începutul anilor. Ce mai înseamnă experiența Les Films de Cannes: avanpremierele celor mai noi producții românești, dezbateri și întâlniri cu cineaști, evenimente dedicate industriei de film – surprize cinematografice de excepție care promit discuții aprinse după genericul de final.
🎶 Voltaj + Voltaj Academy (intrare liberă) de la ora 20:00 la Euphoria Music Hall.
Vezi cu ce te provoacă, inspiră și surprinde această ediție. Abonează-te și lasă cultura să-ți coloreze toamna.
Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.
Să ne citim cu bine! 🌞
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Coolturalist este newsletterul bilunar care-ți aduce noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.



