
M-a prins sâmbăta seara lucrând la ediția de azi. Dar asta pentru că am avut o săptămână plină și am fost în prima parte a zilei la The Thunder Way. Am rămas cu multe idei după evenimentul ăsta, pe lângă admirația pentru echipa Thunder și felul în care au pus cap la cap piesele din acestei experiențe.
Câteva idei cu care-am plecat acasă (pe lângă un goodie bag pe cinste și o mână de cărți cadou):
🎥 Avanpremieră Ink Wash Q&A cu regizoarea Sarra Tsorakidis & actrița Ilinca Hărnuț (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Lena, o pictoriță care își câștigă banii din picturi murale, se află într-un moment foarte vulnerabil al vieții sale. Împlinește 40 de ani și este din nou singură, după ani de zile petrecuți într-o relație care tocmai s-a sfârșit. Dezamăgită și cu inima frântă, se refugiază în lucru, în pictarea pereților unui hotel brutalist înconjurat de păduri din sud-vestul României. Izolată în mijlocul naturii, Lena este nevoită să-și descopere forța interioară și valorile morale într-o țară copleșită de corupție.
🖼️ Performing (un)expectations – expoziție colectivă la La Cave. Performing (un)expectations pendulează între convenții performative și explorări personale – între acțiune și retragere, între a performa și a nu performa. Expune fragilitatea și absurdul efortului: ciclurile nesfârșite ale transformării, repetiției și adaptării. Reflectă asupra modurilor în care performăm munca, sarcinile și reușitele în condiții fluctuante de presiune, previzibilitate, oboseală și măcinare – acolo unde succesul și eșecul se estompează, iar nemișcarea poate fi la fel de încărcată ca acțiunea.
🎶 Undeva în Europa (cu bilet), luni, marți și miercuri de la ora 18:30 la Opera Maghiară Cluj. La școală, la ora de maghiară, am citit o poezie. Ca multe alte lucruri din viață, și aceasta are un creator: poetul. Se numește Dezső Kosztolányi și, în poezie, apare jocul. (…) Jocul pe care l-am jucat noi seamănă destul de mult cu poezia lui Kosztolányi. Chiar dacă nu e chiar perfect armonios – pentru că are și cuvinte mai dure, cu care suntem destul de obișnuiți, doar că acasă nu prea se știe despre asta –, totuși, e foarte frumos. Am văzut deja Pădurea pătrat-rotundă, Vrăjitorul din Oz, János viteazul și Muzicanții din Bremen, dar pe scenă, sentimentul e cu totul altul. Ceea ce, de jos, pare minunat, acolo sus devine atât de încântător încât, în vacanța de Paște, m-am plictisit fără acea atmosferă. De exemplu, pianul de scenă poate fi deschis și închis. Chiar și un adult s-ar putea ascunde în el, dacă s-ar ghemui cum trebuie. Pe el se poate dansa, iar cu capacul poți prinde un pungaș. Deși, pentru a-l face mai ușor, i-au fost scoase toate „măruntaiele”, chiar și din spatele clapelor care fac doar clic-clac, totuși, răsare o melodie vagabondă, cântată într-un glas cristalin de copil. E mai vechi decât bunica mea, căci pe el scrie: Diplôme de l’Exposition Universelle – Paris 1900.
🎭 On hold // non.ctrl showcase de la ora 19:00 la NON Centru de Arte Performative. Doar liniștea care devine treptat singurul limbaj comun. Doi oameni aflați în derivă, care respiră greu, suspendați într-un moment prelungit de indecizie unde totul pare intact, dar nimic întreg. Ceva între „plec” și „rămân”, aproape, dar nu, niciodată acum, mereu mâine. O situație incomodă și dureroasă în care e imposibil să recunoască se sfârșitul, pentru că nu există niciun motiv clar să plece, dar nici să rămână. ON HOLD este despre cum doi oameni pot sta unul în fața celuilalt fără să se vadă cu adevărat, într-un vid ciudat în care fiecare gest rămâne neterminat. Nimic nu se rupe brusc, totul se dizolvă lent, până când doar tăcerea mai ține loc de „împreună”.
🖼️ Cluj în rezidență 2025 – vernisajul expoziției finale de la ora 18:00 la Contemporar. Proveniți din domenii precum arte vizuale, literatură, teatru și muzică, rezidenții acestei ediții aduc perspective interdisciplinare și propun o varietate de teme, de la ilustrații inspirate de povești sau de experiențele din copilărie, reflecții personale asupra traumelor, cercetări sonore până la reflecții despre felul în care ne raportăm la lume. Expoziția de la Contemporar funcționează ca un laborator deschis, în care procesul creativ devine vizibil şi relevă atât rezultatele finale, cât și traseul care definește practica artiștilor din program. Așadar, vom vedea o mostră a scenei artistice locale.
🖼️ Vernisaj Expoziție: „Maeștri ai învățământului superior artistic clujean. Primele decenii” de la ora 18:00 la Muzeul de Artă. Expoziția va fi accesibilă publicului între 12 și 30 noiembrie 2025 și reunește lucrări ale maeștrilor învățământului artistic superior clujean din Colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca, alături de documente și fotografii valoroase provenind din arhiva UAD și din arhiva Negoiță Lăptoiu, precum și un film documentar din arhiva TVR.
🎶 In a Sea of Start | concert de la ora 19:00 la Tranzit House. Într-o sinagogă veche de 150 de ani din Satu Mare, România, Zoë Aqua a simțit o inexplicabilă senzație de „acasă”. Tavanele boltite erau pictate cu stele, iar fiecare notă care ieșea din vioara ei era scăldată într-un ecou feeric. Un public entuziast a venit să o asculte cântând compoziții inspirate din muzica pierdută a evreilor care populau orașul înainte de al Doilea Război Mondial, când asimilarea și emigrația au rupt lanțul transmiterii culturale. În perioada 2021-2023, Aqua a locuit în România, unde a efectuat cercetări etnografice cu ajutorul unei burse Fulbright pentru a studia muzica populară transilvăneană.
🎭 404: noise // non.ctrl showcase de la ora 19:00 la NON Centru de Arte Performative. NøN-grupul produce un performance. Tema de la care pornesc membrii echipei este percepția. Ajung să vorbească despre imagine, și reprezentare, și se blochează la obiect. 404: noise este un performance la limita dintre spectacol și destabilizare în spațiu expozițional. Totul este o minciună. 404: noise este un performance despre stimulii din jur și despre cum realitatea e deja acolo.
🎥 Proiecție unică Daisies (1966) cu speedfriending ghidat de psihoterapeuți | seria Friendship is Gold (cu bilet) de la ora 19:30 la Cinema Victoria. Filmul urmărește aventurile a două tinere femei care decid că „lumea este stricată” și, prin urmare, și ele „se vor strica”. Această decizie le lansează într-o serie de jocuri și farse anarhice — seduc bărbați mai în vârstă pentru a profita de ei, se dedau la excese culinare, dansează pe mese, distrug simbolic luxul și ordinea.
🎶 GlamOPERA #2 – recital de lieduri (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/ Muzical. GlamOpera #2 te invită într-o seară intimă și rafinată, dedicată liedului românesc și internațional.
CooltCluj presupune ore de documentare, selecție atentă a informațiilor, scriere și editare. Este o muncă de culise care cere timp, atenție și consecvență, pentru ca fiecare ediție să fie cât mai completă. Dacă găsești valoare în ceea ce primești, orice donație mă ajută să continui acest proiect și să sprijin arta și cultura la fel ca până acum.
🖼️ Meet my eyes de la ora 10:00 la Muzeul de Artă Cluj. Meet My Eyes explorează momentul în care artistul se retrage, iar lucrarea de artă începe să existe prin ea însăși. Printr-o serie de sculpturi-instalative, expoziția pune în centru prezența obiectului artistic, interogând granița dintre creație și autonomie. Inspirată de teoria lui Alfred Gell despre artă ca agent social, expoziția pornește de la ideea că operele de artă nu sunt forme pasive, ci prezențe vii, care mută centrul atenției de la corpul artistului spre viața propriei opere. Evenimentul va include o lucrare de artă, realizată de Taisia Corbuț – “When they all want a piece, what’s left of you?” -, cu care publicul prezent este îndemnat să interacționeze și să se „servească” (gratuit) cu câte o piesă din aceasta, numărul lor fiind limitat.
🖼️ Art for Broken Heart ediția a XII-a de la ora 18:00 la Casino – Centru de Cultură Urbană. La acest eveniment, artiști consacrați și copii talentați iși aduc contribuția și de data aceasta, oferind cu generozitate lucrările lor, pentru a ne readuce mai aproape de frumusețea artei în toate formele ei. Momente artistice, pline de emoție, oferite de Anca Jilovan și harpa sa, de care ne leagă ani mulți de prietenie iar tinerii din Alfa Band ne vor surprinde plăcut și de data aceasta.
🎭 Premieră: Dealul Florilor (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Suntem în blocul D12, scara A, cartierul Dealul Florilor, într-un oraș mic din România. Nu știm anul exact, dar în aer se simte atmosfera aniilor 2000, când părinții copiilor sunt plecați la muncă în străinătate, pe piață au apărut multe chimicale și să ai salată verde în sandvișul pentru școală încă e un semn de bogăție. Nepo crește cu bunicii, se intersectează frecvent cu alți membri ai familiei, iar în universul ei interior foarte bogat realitatea și fantasticul se împletesc pentru a face față normelor sociale: Cu ce se ocupă băiețiilup? Cum devin fetele fetelicurici? Dealul Florilor este un spectacol despre schimbare, despre cum visele și dorințele personale sunt influențate de contexte specifice și devii produsul mediului în care trăiești. Sau te împotrivești.
🎭 20 de ani în Siberia (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. „Populația din Bucovina a făcut parte dintr-un plan de anihilare a românilor – trimiși ca soldați pe front în prima linie sau la muncă silnică în regiuni greu accesibile, unde se stingeau în condiții inimaginabile. Spectacolul nostru are datoria de a ne face să nu uităm niciodată asta. Să-i cinstim în fiecare zi pe eroii noștri, pe martirii noștri! Dacă vom reuși printr-un act artistic asta, înseamnă că munca noastră n-a fost în zadar! Ne înclinăm în fața acestor îngeri!” (Sorin Misirianțu)
🎶 Passage | concert (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa Tranzit. Lansările aclamate de critici și spectacolele live ale duo-ului Fran & Flora au au marcat rapid importanța lor în peisajele muzicale folk, avangardiste și populare deopotrivă. Cel de-al doilea album, “Precious Collection” (Guardian Folk Album of the Month), prezintă materiale idiș asamblate în mod unic și compoziții originale pentru violoncel, vioară, electronice, voce și tobe, pentru a crea o estetică intimă, evocatoare și „care sfidează granițele” (Mojo). Duo-ul își extrage materialul direct din înregistrări de arhivă, manuscrise recuperate și studii cu maeștrii muzicii tradiționale din munții Maramureșului, Transilvania, dar și din alte părți ale lumii.
🎥 Interior Zero | Avanpremieră (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. „Interior Zero”, al doilea lungmetraj semnat de Eugen Jebeleanu și inspirat din romanul omonim al Laviniei Braniște, nu e doar povestea unei femei de 30+ care își caută locul în lume, ci și un portret al unei întregi generații care se regăsește în frământările, deziluziile și pierderea unor proiecții de viitor. Aduce în discuție teme precum abuzul, banalitatea cotidianului, ierarhiile de statut de la locul de muncă, din instituții sau din familie. Totodată, Eugen Jebeleanu potențează ficțiunea cu secvențe reale din laboratorul de creație desfășurat alături de actori și actrițe, transformând filmul și într-o reflecție asupra condiției artistului.
🗣️ Seara vorbită: Open mic & discuție despre comunități cu Arina Vizitiu și Lena Chilari de la ora 18:00 la Insomnia. Pe scurt, împreună cu Arina Vizitiu (cercetătoare, co-fondatoare Decopertat) și Lena Chilari (moderatoare, poetă): definiți ce este spoken word atât prin experiență, cât și prin teorie, discutați practici concrete pentru comunități, ascultați poezie recitată și plecați cu idei practice, conexiuni ca parte dintr-o comunitate.
🎥 Seară de film altfel la Kuib de la ora 19:00. Cum ți s-ar părea să mergi la film, să te aşezi pe o canapea mega confortabilă, să îți iei un ceai sau un pahar de vin, să urmărești un film timp de 1 oră şi apoi să povesteşti cu ceilalți despre ce ați vāzut?
🎭 Teatru: Dragoste și Spațiu locativ (cu bilet) de la ora 19:00 la Cinema Teatru „Florin Piersic”. Cele două personaje: asistenta și polițistul, două personaje din viața de zi cu zi cu nimic ieșite din comun, sunt în căutarea celor două lucruri care nu se îmbină. Dragostea și avuția, „inima și creierul”. În această goană după o dragoste, care să resusciteze amorțeala în care se află cuplul, bineînțeles în brațele amanților, cuplul principal caută împlinirea materială, satisfacerea unor nevoi precum, o casă mai mare, o mașină mai scumpă, un partener mai bogat care să suplinească neîmplinirile lor din plan profesional sau emoțional.
🎶 Music Gallery Concert – Ana-Cristina Leonte | Lansare Album „Now to now” (cu bilet) de la ora 19:00 la Edison House of Music. Vocea și prezența sa sunt deja bine cunoscute pe scena jazzului românesc contemporan, unde Ana-Cristina a reușit mereu să depășească limitele genului, îmbinând jazzul cu electronica, poezia și improvizația. Now to Now e rezultatul acestei căutări, o experiență sonoră și vizuală în care muzica devine spațiu de reflecție, prezență și emoție împărtășită.
🎭 Regele Cerb (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Regele Deramo se află într-o căutare disperată a iubirii adevărate, ajutat de o mașinărie care dezvăluie intențiile ascunse din inimile femeilor. După ce testează toate tinerele din Serendippo, ținutul pe care îl guvernează, o alege pe Angela, fiica credinciosului ministru Pantalone, pe care o iubește însă și un alt demnitar al monarhului, perfidul Tartaglia. Fiind un sforar uns cu toate alifiile și mânat de patima răzbunării, acesta din urmă se folosește de un al doilea secret magic al lui Deramo pentru a-i fura identitatea și a-i uzurpa tronul. Regele urgisit, captiv în trup de animal, trebuie să îl demaște pe trădător cu ajutorul acelorași forțe mistice care l-au adus în impas.
🎭 Savage/ Love (cu bilet) de la ora 19:00 la Centrul de Creație Maidan. Putem să iubim fără să ne pierdem identitatea? Poate fi suferința o dovadă a faptului că suntem vii într-o lume în care toate alegerile noastre au un răspuns care e doar la un click distanța? Care e distanța dintre mine și cel/cea pe care pretind că o iubesc? Când încep cuvintele celuilalt să doară? De ce trăim iubirea pe fast forward și absența ei într-un slow-down repetitiv, aproape obsesiv? Îl înlocuim pe cel iubit în secunda în care el sau ea devin prea mult, doar că să putem să ne confirmăm că noi am fost „prea puțin”. Nici eu, nici el, nici ea nu mai dorim să depunem efortul de a-l înțelege pe celălalt și ne amintim doar ceea ce a fost frumos pentru a nu ne asuma propriile ratări în iubire. Suntem „friends with benefits”, deși știm prea bine că suntem „friends living with the consequences of our own actions and words”. Visăm, dormim, iubim în absența celuilalt pentru ca mai târziu să îi blamăm absența , îl uităm, îi negăm existența, îi returnăm „seen at”-ul pentru că cel care nu răspunde câștigă. Umblăm goi în căutarea unei iubiri care să ne dizoce interiorul ca să mai putem spera încă o zi că totul poate fi posibil.
🎭 There was still time //non.ctrl showcase (bilet cu valoare 0) de la ora 19:00 la NON Centru de Arte Performative. Omenirea a simțit mereu nevoia de a inventa narațiuni și povești pentru a umple golul neantului. Astăzi, mai mult ca oricând, oamenii încearcă, și eșuează, să dea sens absurdității propriei existențe. Depresia, alienarea și fragmentarea sunt reversul auto-ameliorării hiper-accelerate și al individualismului excesiv. Miller de Nobili se inspiră din Așteptându-l pe Godot de Beckett pentru a explora posibilele reiterații ale acesteia în contextul societății moderne. Poate că personajul lui Beckett, Estragon, are dreptate când presupune că, atunci când vedem doar întuneric, nu suntem orbi, ci privim în viitor. Dar am putea, în mod egal, să folosim acest gol pentru a ne opri și a reflecta împreună cu cei de lângă noi? There was still Time explorează modul în care dansul transmite idei ale suspansului și absenței. Poate puterea disruptivă a așteptării să ofere un moment de răgaz într-o lume care ne împinge înainte, prin tipuri mereu schimbătoare de conținut gol, într-un ritm incredibil de rapid?
🎶 Sunt un frate tânăr (cu bilet) de la ora 20:00 la Euphoria Music Hall. „Sunt un frate tânăr”, spectacol de muzică și poezie în onoarea lui Florian Pittiș, readuce în memoria publicului de la Euphoria Music Hall cântecele și poeziile interpretate de Florian „Moțu” Pittiș în perioada alături de Pasărea Colibri.
🎶 Macanache (cu bilet) de la ora 20:00 la FORM Space.
🎥 Un simplu accident (cu bilet) de la ora 20:15 la Cinema ARTA. Cu o combinație câștigătoare de thriller, umor negru și critică acidă la adresa regimului autoritar din Iran (pentru realizarea acestui film regizorul Jafar Panahi a fost supus unor interdicţii de circulaţie şi producţie în Iran), filmul spune povestea unui banal incident rutier care declanșează o confruntare tulburătoare: un mecanic auto de serviciu, fost deținut politic, are impresia că îl recunoaște în persoana șoferului pe fostul său torționar.
🗣️ Bonus: Burnout în sistemul medical: Când salvatorii au nevoie de salvare de la ora 18:30 la ABC Incubator. Sistemul medical te învață să ai grijă de toată lumea. Dar uită să te învețe cum să ai grijă de tine. Înainte de ne mai crea contextul printr-o nouă tragedie, vino să vorbim deschis despre epuizarea din sistem, despre sănătatea mintală adeseori ignorată a personalului medical și despre ce se poate face concret, alături de doi invitați care înțeleg bine problema sistemică, din perspective diferite. Ce veți explora: cum arată cu adevărat burnoutul în sistemul medical și de ce e atât de greu de recunoscut, diferența între oboseală normală și epuizare cronică: ce semne ignorăm și ce consecințe suportăm, de ce cultura „eroismului medical” amplifică problema în loc să o rezolve, ce instrumente practice poți folosi pentru a-ți proteja sănătatea mintală, ce se poate schimba la nivel sistemic și ce rol joacă politicile europene în susținerea personalului medical.
📖 Lansare de carte: Alex Ciorogar – Ascensiunea autorului în epoca globalizării digitale de la ora 17:00 la Book Corner Librarium. Este o ciudată și sugestivă dilemă: Alex Ciorogar propune conceptul de ascensiune a autorului într-o lucrare în care el însuși nu își asumă poziția de autor (teoretician), ci rămâne diseminat în multitudinea de semne, apostrofuri, comentarii auctoriale puse pe marginea unui lung parcurs de inventariere a surselor. Tema cărții, figura autorului, funcționează ca un fir roșu care străbate toate teoriile inventariate și-i permite criticului să le ordoneze într-un parcurs, dacă nu ierarhic-ascendent, atunci într-unul reticular-zigzagat, într-un rizom teoretic.
🗣️ Memoria protestului: autoetnografie performativă și cartografiere narativă a lucrurilor nespuse (pe bază de înscriere) între 14 și 16 noiembrie la Create.Act.Enjoy. Atelierul propune o explorare a protestului ca formă vie de memorie și ca spațiu liminal unde se întâlnesc istoria oficială și biografiile personale. Participanții vor fi invitați să reconstituie propriile trăiri și percepții asupra protestelor, dincolo de cronologia și discursul instituțional. Folosind ca mod de lucru tehnica Memodrome, atelierul funcționează ca un laborator de autoetnografie performativă, în care experiențele intime ale protestului — frica, euforia, tăcerea, solidaritatea — sunt analizate și exprimate prin gest, voce, text și interacțiune. Atelierul folosește instrumente de cartografiere narativă pentru a crea o hartă afectivă a protestului – o arhivă vie a vocilor și gesturilor care nu au intrat în istorie, dar care dau consistență experienței colective. Prin exerciții de reconstituire corporală, cronologii paralele și contra-arhive performative, participanții vor descoperi cum povestea personală devine un act politic, iar mărturia individuală – un teritoriu comun de reflecție și regenerare simbolică. În final, atelierul nu oferă concluzii, ci un spațiu de întrebări și re-conectare, în care lucrurile nespuse își pot găsi, în sfârșit, forma și vocea.
🎶 Julian & Roman Wasserfuhr feat. Jörg Brinkmann (cu bilet) de la ora 19:00 la Sala Studio (Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Julian & Roman creează prin muzica lor un refugiu intim. Nu este vorba despre o destinație fizică – ci o stare de spirit, un sanctuar pentru reflecție și concentrare în mijlocul zgomotului vieții moderne. Alături de violoncelistul Jörg Brinkmann, frații creează un peisaj sonor cald, sincer, care invită ascultătorul într-o călătorie muzicală departe de distrageri, oferind claritate și liniște.
🩰 Dans Contemporan – Turneu ChoreoCraft (cu bilet) de la ora 19:00 la NON Centru de Arte Performative. Unde apare conexiunea, atât fizică, cât și metaforică, între inteligența umană și cea artificială? Cum numim acest spațiu? Este un spațiu hibrid? Ce fel de spațiu este, de fapt? ”Wires and Veins” vă invită la un exercițiu de imaginație. Un spectacol care vă provoacă să descoperiți, prin corpul dansatorilor, cum ar putea inteligența artificială să prindă viață într-o ființă umană. Artiștii explorează direct prin mișcare, sentiment, și simțiri, ce înseamnă ca o emoție, un impuls sau un gând să fie trăit de o prezență non-umană: tensiunea dintre control și abandon, dintre mișcare mecanică și fragilitatea instinctului, dintre singurătate și conectare. Imaginând un viitor în care naturalul și artificialul se împletesc asemenea unei rețele vii, artiștii explorează ce păstrăm și ce lăsăm în urmă, remodelând felul în care simțim, ne mișcăm și ne raportăm unii la alții. În această fuziune, ce parte din umanitatea noastră rămâne și ce parte se pierde?
🎶 Music Gallery Concert – Luiza Zan | Lansare album „AER” (cu bilet) de la ora 19:00 la Edison House of Music. „AER” conține piese care traversează zone diferite, de la jazz și bossa nova, la influențe soul, R&B, etnic sau rock, puse împreună într-un mod actual și personal. Versurile vorbesc direct, cu luciditate și emoție, iar concertul de la Cluj e primul din seria lansărilor pe vinyl.
🎶 Music Gallery: Listening Sessions by Estelio (cu bilet) de la ora 12:00 până duminică la ora 20:00 la Edison House of Music. În Listening Room-ul de la Music Gallery poți experimenta sunetul unui sistem Hi-Fi Estelio, creat de echipa Acoustic Density. Ei vor fi acolo să prezinte set-up-ul și să te ghideze printr-o experiență de audiție de înaltă fidelitate.
🎭 Minunata lume nouă a domnului Harpagon (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Harpagon (Radu Lărgeanu) își permite tot soiul de plăceri și excese, deoarece, pretinde el, este un om pe de-a întregul schimbat. Talentul și plăcerea de a strânge sume fabuloase fac ca banii să devină mai degrabă un premiu de perspicacitate decât un scop în sine. Personajul nu se limitează totuși să încheie tranzacții, ci antrenează publicul într-un joc de-a moralitatea, pe care o chestionează, o duce în derizoriu și o întoarce pe dos. În jongleriile lui retorice, limitele dintre bine și rău se reduc la o chestiune de perspectivă, deși sofisticarea aceasta nu este decât o spoială pentru realități monstruoase. Într-o zi însă, Marianna (Diana Buluga), tânăra pe care a cumpărat-o de mică, crescând-o pentru rolurile de servitoare, de asistentă, de companioană sau chiar de soție, se dovedește a fi un potențial donator de inimă, cu un preț ajustat la disperarea cumpărătorilor. Pus în fața unei asemenea dileme (i)morale, prioritățile lui Harpagon intră într-un conflict pe care nu-l poate rezolva fără ajutorul nostru.
🎶 Vița de Vie (cu bilet) de la ora 20:00 la FORM Space.
🎶 Subcarpați (cu bilet) de la ora 22:00 la Euphoria Music Hall.
🖼️ Tur ghidat al expoziției „Cele mai bune 100 de afișe 23” cu ArtCrawl Cluj de la ora 14:00 la Muzeul de Artă Cluj. Competiția „Cele mai bune 100 de afișe din Germania, Austria și Elveția” este organizată anual de 100 Beste Plakate e. V. și își propune să promoveze realizările speciale în designul de afișe din cele trei țări prin intermediul unui catalog și a unor expoziții itinerante. După succesul pe care l-a avut la Cluj anul trecut, expoziția revine cu afișele din ediția 23, care aduce o selecție nouă compusă dintr-o paletă largă de stiluri în designul de afișe din spațiul germanofon și prezintă deopotrivă munca designerilor profesioniști și a studenților.
🎶 Carmen (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj.
🎭 AM I? // non. ctrl showcase (cu bilet) de la ora 19:00 la NON Centru de Arte Performative. Ne-am oprit și ne-am întrebat cât din „noi” suntem părinții noștri. Care e granița dintre mine și tata? Dintre mine și mama sau bunica ei? D̶e̶ ̶c̶e̶ ̶t̶r̶e̶b̶u̶i̶e̶ ̶o̶ ̶l̶i̶m̶i̶t̶ă̶ ̶f̶i̶x̶ă̶ ̶c̶â̶n̶d̶ ̶p̶o̶a̶t̶e̶ ̶f̶i̶ ̶t̶o̶t̶u̶l̶ ̶p̶a̶r̶t̶e̶ ̶d̶i̶n̶t̶r̶-̶u̶n̶ ̶p̶r̶o̶c̶e̶s̶ ̶î̶m̶p̶r̶e̶u̶n̶ă̶,̶ ̶i̶n̶t̶e̶r̶g̶e̶n̶e̶r̶a̶ț̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶d̶e̶ ̶v̶i̶n̶d̶e̶c̶a̶r̶e̶?̶ Ne e frică să ne privim prea mult în oglindă? S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶u̶n̶ ̶p̶r̶o̶d̶u̶s̶ ̶c̶o̶l̶e̶c̶t̶i̶v̶?̶ Suntem produsele finale ale vieților oamenilor dinaintea noastră? Unde încep „eu” și unde se termină materia care îmi formează strămoșii? Cât lăsăm pentru următorii? Dacă mama era un făt de 4 luni în burta bunicii, când în interiorul ei exista deja ovulul din care urma să mă nasc, cine a fost primul: eu sau mama sau trauma care ne leagă?
🎭 Hamlet (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat. Hamlet este asaltat de marele proiect al modernității timpurii, şi anume posibilitatea exercitării unei credințe personale și directe, precum și de o gravă îndoială cu privire la originea divină a puterii regale. Claudius este descris în cuvinte puternice și directe ca fiind nedemn de exercitarea regalității. În acest fel, moartea violentă a bătrânului Hamlet devine sinonimă cu moartea lui Dumnezeu și cu imposibilitatea învierii: „Un rege atât de bun! Ca un luceafăr / Pe lângă un satir, faţă de acesta”.
😊 Improv Show: Renașterea de la ora 20:00 la Urania Palace. Vor improviza: Ștefan Dragomir, Adela Mureșan, Tudor Pogăcean, Andrei Trofin, Alex Zaharia și Vlad Pasencu.
Poezia Tatianei Ernuțeanu e o declarație de independență. Azi, când forma pare adesea mai importantă decât fondul, ea refuză conformarea și își croiește propriul drum între cuvânt, imagine și emoție. Artista scrie dintr-o nevoie sinceră de a exprima ceea ce simte, fie în versuri, fie prin colaje, fie prin obiecte care spun povești despre singurătate, sensibilitate și vulnerabilitate asumată.
În acest dialog, Tatiana vorbește fără menajamente despre libertatea artistică, feminitatea necosmetizată, curajul de a fi onest și despre felul în care Berlinul i-a devenit un reper de autenticitate. Discuția e o privire lucidă, dar și poetică, asupra artei contemporane, a poeziei și a modului în care un artist poate rămâne fidel lui însuși într-o epocă a uniformizării.
„E culmea cum în timp ce se militează pentru diversitate, pe cealaltă parte totul se uniformizează. Aceeași estetică ce nu mai permite niciun indiciu despre personalitatea celui care o poartă, nicio identitate, apartenență, același limbaj arid care este lapidar, lipsit de empatie, calat doar pe eficiență, soluționare și rapiditate, același ideal al frumuseții, aceleași deziderate. Pe mine aceste lucruri nu mă stimulează, ba din contră mă inhibă și mă descurajează.”
Simți și tu că lumea te împinge să te grăbești, să produci, să arăți, să demonstrezi. Și-apoi apar acele mici revelații care te opresc. O poezie care îți vorbește fără să ridice vocea. O fotografie care spune mai mult decât o mie de discursuri. O conversație în care cineva are curajul să spună „nu știu” sau „mi-e teamă”.
Din ele e plămădită și ediția asta de Coolturalist, una despre sinceritate, despre căutare și despre felul în care arta devine uneori singurul loc unde poți respira liniștit.
Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.
Să ne citim cu bine! 🌞
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Coolturalist este newsletterul bilunar care-ți aduce noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.



