Unele vești trebuie date din timp. Vorbeam zilele trecute cu părinții mei despre cât de bine ne-am simțit anul trecut la Discoteca ‘80 și despre cum va fi anul ăsta. Le simțeam entuziasmul în voce. Ba chiar făceam planuri despre ce vom mai face în 20 septembrie până să ajungem pe ringul de dans.
Zilele trecute răspundeam la al patrulea interviu pe care l-am acordat în viața asta și mă gândeam la copilul sfios care-am fost. La copilul care n-a avut curaj să-și deschidă aripile în totalitate. La copilul care nu îndrăznea să se imagineze pe sine prea departe, dar care în adâncul sufletului cred că și-a dorit mereu să facă ceva cu rost.
Săptămâna asta am participat la clubul de carte al echipei Thunder și am ajuns acasă pe la ora 22. După 3 ore jumătate de discuții despre cărți, societate, căutarea sensului, ce înseamnă să stai 8 ani într-o închisoare din China comunistă, cum ne schimbăm comportamentul în situații de criză, cum e să fii în trecut, prezent și viitor în același timp și câte și mai câte.
Joi mi-am lăsat părți din suflet pe vitrinele din centrul Clujului, în cadrul proiectului Geamul cu Poezie. Dacă treceți pe lângă restaurantul Hugo și hotelul Hilton, ambele pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, vei găsi două strofe din cele mai recente poezii ale mele.
Joi am făcut ceva pentru sufletul meu – am scris poezii pe vitrinele din centrul Clujului în cadrul proiectului #GeamulCuPoezie, împreună cu echipa FICT și alți oameni din zona culturală. Mi-a trebuit curaj să-mi expun versurile și trăirile pe geamul restaurantului Hugo și hotelului Hilton, pe una dintre cele mai circulate străzi din oraș.
Săptămâna viitoare îmi voi lăsa o parte din suflet pe una dintre ferestrele din centrul Clujului. Particip alături de echipa FICT și alți oameni care îndrăgesc poezia și literatura, la a doua ediție a proiectului Geamul cu Poezie.
