Retrospectiva 2025 și prospectiva 2026. Sau virgula dintre ani

Timp de citire: ~ minute
retrospectiva 2025

Mi-am făcut zile amare la final de 2025. Asta după ce oricum mă lupt cu o gripă de zile întregi. Dar eu chiar știu să-mi pun sare pe rană și să le mai fac și altora zile grele (lucru cu care da, încă mă împac). Am intrat așa într-o stare de negativism, iritabilitate și lipsă de chef, alimentată și de starea mea fizică proastă, încât nu-mi doream să văd și să vorbesc cu nimeni.

Cu fiecare oră care trecea intram tot mai mult în spirala asta negativă. Mă culcam cu gândul că poate mâine o să fiu ceva mai bine, deși pe undeva știam că-i puțin probabil. Chiar am ajuns să fiu nervoasă pe mine că nu ies din starea asta.

Am pus toată presiunea lumii pe mine. Mă simțeam tristă, abătută, singură și deși știam că am pentru ce să fiu recunoscătoare, parcă nu-mi venea. Bine că am oameni lângă mine care mă mai scutură din când în când și îmi deschid ochii.

Pentru ce să fiu recunoscătoare? Pentru ce-am trăit, ce n-am trăit, pentru cum am făcut față anului în care-am simțit că mai avem un pic și ne dezbinăm de tot, că lăsăm internetu’ să ne ia mințile și viața, că stăm atâta cu nasul în online că nu mai știm cum să ne purtăm unii cu ceilalți, că poți lejer să fii ucis pe stradă și că-i tot mai fragilă societatea asta.

Adevăru’-i că m-au râcâit și îngrijorat multe în 2025. Dar am avut și bucurii și învățături care au echilibrat balanța.

Am înțeles că nu sunt un om mai puțin bun dacă nu țin cu dinții de orice relație (de care o fi ea) acolo unde nu simt reciprocitate. Că nu tot ce se încheie e o pierdere. Că pot ajunge la limita răbdării. Că sunt mult mai mult decât îmi imaginez.

Am simțit că am câțiva oameni-stâncă care sunt aici mai ales când e greu. Ei sunt adevăratele comori.

Am luat una dintre cele mai dificile decizii, pe care-am rumegat-o în minte și suflet vreun an și ceva. Apoi, mi s-a cuibărit în suflet mult dor și de-atunci așa-mi sună fiecare respirație.

Pentru prima dată, mi-am vopsit părul. Acum știu că vreau să revin la culoarea mea naturală. Mi-am scos 3 molari de minte și mi-am pus aparat dentar. Mi-a luat niște săptămâni să mă obișnuiesc cu el, dar acum se simte ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna.

Pentru prima dată, una dintre cele mai bune prietene de-ale mele a fost în vizită la părinții mei la țară. A descoperit o bucată din mine despre care auzise doar în poveștile mele. Pentru prima dată, am făcut papanași cu pesmet așa cum știe mami să facă.

Mi-am petrecut vara lucrând la un nou site, dedicat exclusiv serviciilor de copywriting și content writing pe care le ofer. Am început să construiesc mai mult în direcția brandului personal, iar asta mi-a dat motivație.

Am scris și iar am scris. Zeci de articole, întrebări, ediții de newsletter, texte pentru postări, gânduri, poezii, vrute și nevrute.

Mi-am mai făcut un tatuaj care mă reprezintă la fel de bine ca primul. Am călcat pentru prima dată într-un escape room și mă-ntreb de ce n-am făcut asta mai devreme. Am fost în prima excursie la munte cu vară-mea și doamne ce sublim a fost.

Am ieșit la alergat în perioada caldă a anului și mi-e ciudă că odată cu venirea toamnei am renunțat să mai fac asta. Am avut prima experiență la schi, de unde m-am ales cu niște vânătăi, o julitură și niște amintiri faine și-am ieșit mai des la badminton.

Am lucrat cot la cot cu colegii din echipa Hacking Work și PozitiVești și am fost la două tabere și două teambuilding-uri împreună. Am căutat să merg la des la evenimente din care să învăț lucruri care să mă ajute profesional și să mă facă mai deșteaptă și mai pregătită.

Am avut un Crăciun liniștit lângă părinții mei și bunica mea, m-am bucurat că ei sunt bine, și-am trăit unul dintre cele mai emoționante momente ale noastre ca familie.

N-am fost la niciun festival, am făcut mai puțini bani decât mi-am propus, am citit mai puțin decât am plănuit și tot nu mi-am învins teama de vorbit în public.

Pentru prima dată, am fost la un campionat de lupte medievale din care n-am înțeles aproape nimic. Am dansat și cântat la primul meu concert BUG Mafia.

Din noiembrie încoace am avut grijă de o pisicuță bolnavă, împreună cu o prietenă. Timp de 2 luni, am mers aproape zilnic la veterinar. Și ne-om mai duce și-n 2026.

A fost un an ciudat și neprevăzut pe alocuri. M-am mirat în repetate rânduri de unele aspecte ale vieții, m-au oripilat și îngrozit altele și am avut zile în care am simțit că s-a așezat negura și nu mai vrea să plece. Dar au fost și zile în care m-am simțit privilegiată și recunoscătoare. Zile în care am râs cu gura până la urechi. Multe zile în care m-am simțit iubită. În care am respirat ușor.

Pentru câte s-au întâmplat, cred că am făcut destule.

Ce-mi doresc în 2026 e să fiu mai blândă cu mine, dar fără să mă las pe tânjală. Să lucrez cu aceeași pasiune, să duc CooltCluj și Coolturalist mai departe, să cresc profesional și să devin un profesionist mai priceput, să am încredere că pot, că-mi merge mintea și că schimbările alea pe care mi le doresc nu-s atât de îndepărtate și de greu de realizat dacă-mi pun mintea la contribuție. Și-o să fac asta.

Îmi doresc un 2026 adevărat.

Comentarii:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Newslettere

    Articole recente

    Izabella Lukacs - 2026 © Toate drepturile rezervate.

    Un moment, te rog!

    Dacă ai ajuns până aici cu cititul, dă-mi voie să îți propun să te abonezi la newsletterele mele, să primești ultimele articole ce te-ar interesa sau să afli de evenimentele din Cluj.
    Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
    Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.

    Un moment, te rog!

    Dacă nu ai făcut-o până acum, te poți abona mai jos la newsletterele mele culturale.
    Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
    Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.