Mă surprind deseori căutând și ascultând muzica artistei Françoise Hardy. Fie în după-amiezi boeme în care doresc să las inspirația să mă cuprindă, fie în seri în care nostalgia își pune amprenta pe starea mea, atmosfera și aerul muzicii sale amplificându-le. Spunându-vă asta, probabil ați ghicit deja ce muzică se derulează pe fundal în timp ce scriu articolul.

O figură feminină importantă a muzicii franceze, creațiile ei transcend timpul și ne conduc pașii spre anii ’60 să asistăm la debutul ei fulminant când s-a remarcat prin balade sentimentale proprii. Într-adevăr, în acea perioadă era printre puținii artiști care își scriau singuri cântecele. Ba mai mult, era printre singurele prezențe feminine într-o industrie dominată de bărbați.

Cunoscută de către public ca fiind o persoană timidă, dezamăgirea față de celebritate s-a aliat cu nesiguranța, îndoiala și anxietățile sale, amprente care se simt cu claritate în atmosfera pieselor sale. Însăși artista împărtășește că „inspirația pentru versurile mele a venit, în parte, din anxietățile mele”. Caracterizată de sentimentalism și romantism, Françoise crede cu tărie că o temă melodică grandioasă vine dintr-o inspirație parțial divină, frumusețea, în toate formele ei, fiind o expresie a divinului.

Muzica artistei este definită și condusă de linii melodice tulburătoare și versuri emoționante despre dragoste și viață. Artista susține că melodia este cel mai important element al unui cântec, numind-o priorité des priorités (prioritatea priorităților). „Ceea ce cântă o persoană este o expresie a ceea ce este. Din fericire pentru mine, cele mai frumoase melodii nu sunt melodii vesele. Cântecele pe care le amintim sunt cele triste și romantice”.

Cred că puține persoane cunosc faptul că a avut două cariere, una (bine-cunoscută) în industria muzicii, iar cealaltă în astrologie. A publicat de-a lungul anilor mai multe cărți în acest domeniu. Susținea faptul că situația sistemului solar din momentul nașterii fiecăruia dintre noi ne condiționează parțial și ne influențează modul în care ne comportăm (suntem deschiși către lumea exterioară sau nu, avem flexibilitate sau nu, suntem lenți sau rapizi).

În copilărie a petrecut mult timp la bunici, artista mărturisind că „bunica mi-a spus în repetate rânduri că sunt neatrăgătoare și că sunt o persoană foarte rea, ceea ce m-a făcut să cred încă de atunci că nu voi întâlni niciodată pe nimeni”. În ciuda cuvintelor bunicii, Françoise s-a căsătorit cu dragostea vieții sale, muzicianul Jacques Dutronc care a devenit tatăl fiului lor. În perioada liceului s-a îndrăgostit iremediabil de muzica pop, iar chitara primită cadou de la părinți a înfățișat-o cu revelația că poate face infinite lucruri cu trei acorduri.

Fără o pregătire formală, a început să scrie și să înregistreze, vocea ei ducând-o mai departe decât se gândea că va ajunge. La Londra a început să lucreze cu producători și muzicieni profesioniști. Printre cei mai faimoși artiști ai generației Yé-yé, a devenit imaginea mai multor case de modă și coperta numeroaselor reviste. Melodiile precum Les temps l’amour păstrează atemporalitatea și amprenta artistei. Direcția notelor și liniilor melodice și-a schimbat puțin subtilitățile pe măsură ce ne îndreptăm spre albumele din prezent, acestea devenind mai rafinate.

Când o auzi vorbind sau o privești este greu să ți-o imaginezi pe Françoise separată de lumea anilor ’60 și străzile pitorești pariziene. Este însăși o experiență suprarealistă și cu toate că artista ți se relevă exact cum te aștepți – rafinată, elegantă, rezervată – este de fiecare dată o surpriză.

Consideră că particularitatea industriei muzicale actuale constă în multitudinea albumelor lansate de către artiști talentați. „Avem albume noi peste albume noi, cărți noi peste cărți noi – iar prea multă producție distruge producția”, susține artista. În continuare, muzica sa este, fără îndoială, o aventură melancolică cu caracteristici impresioniste. Conduce ascultătorul cu gândul spre regret, acceptare, dragoste pierdută sau chiar – într-un mod simbolist – spre trenul care ne va scoate din această lume.

Nostalgia este un laitmotiv în creația sa, deseori gândindu-se la trecut într-un mod care o inspiră. Încă de la debutul său, emană o melancolie indefinibilă care contrastează cu echilibrul ei și frumusețea captivantă. Oamenii se îndrăgosteau de percepția pe care o sugerau cântecele despre ea. Faptul că ea părea nepreocupată sau aparent inconștientă de propria frumusețe îi alimenta cu originalitate alura.

La cei 78 de ani, Françoise Hardy radiază o eleganță și o liniște spirituală palpabilă, privirea ei fixându-te cu o vigilență surprinzătoare care poate fi aproape neliniștitoare. Păstrându-și caracterul enigmatic, este în continuare o artistă încă neconvinsă de efectul pe care l-a avut asupra oamenilor. „Întotdeauna a fost o mare surpriză pentru mine că oamenii, chiar și muzicienii foarte buni, au fost mișcați de vocea mea”, spune ea.

Copertă: Jean Marie-Périer | Pinterest

Articolul a fost publicat inițial pe Jurnalul de sâmbătă.