
Salut! Săptămâna viitoare avem ce explora: de la intersecția dintre natură și tehnologie, politică, adicție, idealuri, condiția umană, prietenie și alegerile vieții, la blues ardelenesc, lansări de carte și discuții cu psihologi despre sănătatea mintală, emoții și dependențe.
Zilele trecute, m-a contactat Ioana Lazăr și mi-a spus că plănuiește să inițieze la Cluj un club de film – lunar pentru început – unde să ne adunăm să ne uităm la filme și-apoi să povestim despre ele. Pentru început, a făcut un chestionar ale cărui răspunsuri o vor ajuta să afle dacă, ce și cum ne-am dori să se desfășoare întâlnirile clubului. Poți completa formularul aici, nu durează mult.
Mai mult, și Centrul pentru Tineret Cluj, împreună cu Cinema Dacia, pun de-un club pentru cinefili. Acesta va avea o frecvență bilunară și va fi moderat de Ion Indolean, regizor premiat la TIFF, iar participanții lua parte la dezbateri culturale, estetice și ideologice pe marginea filmelor vizionate. Vor fi selectate filme cu potențial ideologic, social, politic și estetic, din diverse perioade, pentru a stimula discuții inter și multidisciplinare. Dacă vrei să te implici activ în organizarea și moderarea clubului, te poți înscrie ca voluntar aici.
Dacă ai ratat articolul despre cluburile de carte din Cluj și te interesează subiectul, ai aici link.
🖼️ Revelații dintr-un tărâm apropiat || Expoziție de Maria Balea și George Crîngașu între orele 10 și 17 la La Cave | Institutul Francez. Cine și ce supraviețuiește atunci când lumea tehnologică se întoarce la natură, și ce se întâmplă atunci cu natura? Când se materializează un peisaj? Care e experiența acestuia atunci când e și o amintire și un sentiment și un lucru viu? Și ce fel de straturi geologice ascunde? Maria Balea trasează impresii ale unor peisaje vegetale aparent tăcute în care straturi peste straturi de suprafață organică lasă să se întrevadă urmele materiale ale unor tehno-fosile. Pe de altă parte, George Crîngașu imaginează scenografia unei întâlniri improbabile, dar nu imposibile, cu o entitate misterioasă, fluidă și greu de definit, ce se întinde și destabilizează granițele sinelui și corpului uman. Poate fi vizitată până în 17 ianuarie.
🎭 New genesis – mozgásszínházi előadás – spectacol de teatru (cu bilet) de la ora 20:00 la ZIZ – Art and Social Area. Cum putem trăi lucrurile și apoi să le lăsăm să plece, cum putem să ne ridicăm deasupra și să creăm împreună? Nu va exista altă cale de ieșire decât să ne găsim unii pe alții, bazându-ne pe puterea comunității. Avem nevoie de un nou început, indiferent de durerea separării. Avem nevoie de o nouă generație de forță pentru a prelua sarcina de a recrea pământul. Din lacrimi. Lacrimi de durere și de frumusețe. Nu va exista altă alegere, avem nevoie de un nou început. Trebuie să învățăm din nou cum să acceptăm adevărul celuilalt. Avem nevoie de schimbare. Iată-ne aici.
🎭 O scrisoare pierdută în concert (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Ada Milea se joacă într-o manieră inedită cu personajele de acum clasice ale ridicolei clase politice românești, nedezmințindu-și stilul mereu inventiv și exploziv, care găsește cheia perfectă a sarcasmului caragialesc. Personajele sunt mai vii ca niciodată, cum nu se poate mai actuale și demne de ochiul profund critic, dar și de hohotele de râs amar ale lui I.L. Caragiale.
🎭 Marile A – un cabaret despre adicție (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/Muzical. MC Pasiune, cunoscut fanilor din Marele B – cabaretul despre burnout, are acum probleme mari cu consumul de substanțe. Mai ales cu ceva foarte nasol numit SPER – sperăm că nici n-ați auzit de el. Așa că are nevoie (din familie, din bloc, din partea statului, din mare) de un Salvator sau o Salvatoare. Cine credeți că va fi, oare? Cu: Adonis Tanța, Cristina Tureanu, Paula Maria Seichei, Rácz Endre și Renata Burcă.
🎥 Film noir – CultClassics (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. „Somnul de veci” este bazat pe romanul omonim al lui Raymond Chandler și ni-l prezintă pe detectivul particular Philip Marlowe (Humphrey Bogart). Protagonistul este angajat de o familie bogată pentru a rezolva câteva datorii personale. Aflat în mijlocul cazului, Marlowe dă peste crimă, intrigi și rivalitățile sentimentale dintre două surori, bogatele moștenitoare ale clientului său – Vivian (Lauren Bacall) și Carmen (Martha Vickers).
🎸 Curs de chitară pentru copii (cu plată) de la ora 17:15 la Calendarul Magic. Prima ședință este gratuită, este nevoie de înscriere.
🖼️ Vernisaj expoziție personală Oana Năstăsache de la ora 18:00 la Muzeul de Artă Cluj. „Prin această abordare, filtrez experiențele externe și interne prin propria mea perspectivă. Picturile mele sunt o sinteză a complexității umane, organizate într-un mod captivant și subtil, invitând la reflecție asupra lumii și asupra sinelui. Esențializarea vizuală devine un mod de a exprima claritatea fără a diminua impactul sau complexitatea mesajului.” – Oana Năstăsache. Poate fi vizitată în perioada 16 ianuarie – 2 februarie 2025.
📖 Lansare de carte „Libelula” de Doina Gecse-Borgovan la Book Corner de la ora 18:30. „În Libelula, doi adolescenți al căror loc în lume stă mereu sub semnul incertitudinii și care ajung să împartă spațiul incomod al unei bănci de școală pornesc umăr la umăr în aventura cunoașterii de sine. Existențele lor, concrescute din punctele nevralgice ale prezentului – nomadismul economic, fascinația lumii digitale, alteritatea, abandonul, singurătatea –, se împletesc și-și rezolvă, reflectându-se unul în celălalt ca în oglinzi miraculoase, provocatoarele ecuații interioare. Introvertiți și străini de ceilalți, își vor începe zborul numai când își descoperă, exersate pe notele delicateței și candorii iubirii, vocile puternice și reale.” (Rita Chirian)
🎭 Înger și demon (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Spectacolul Înger și demon pornește de la studiul aprofundat al creației eminesciene, invitând spectatorii să parcurgă, alături de Emanuel Petran și Angelica Nicoară, momentele care au marcat existența concretă și spirituală a poetului.
🎺 Jazz Fusion Concert | Samy Thiébault x Marquis Collective de la ora 21:00 la Atelier Cafe. Samy Thiébault, saxofonist și compozitor născut în Coasta de Fildeș, și-a început educația muzicală la Conservatorul din Bordeaux, continuând la prestigiosul Conservator Național Superior de Muzică din Paris, unde a studiat jazzul (promoția 2008). În paralel, a obținut un master în filosofie la Sorbona (2001). Marquis Collective este o formație instrumentală de avangardă, condusă de Patricia Marchiș, al cărei stil electrizant îmbină elemente de jazz, funk și rock cu nuanțe din muzica de film și cea clasică. Această fuziune eclectică, accentuată de teatralitatea și nonconformismul lor, aduce trupa în centrul atenției pe scena muzicală alternativă.
Bonus: 🗣️ Creators.talks S02E04: (Auto)sabotaj de la personal la profesional (pe bază de înscriere) de la ora 18:00 la Cloudflight Cluj. Dacă și tu ai o voce în capul tău care te împinge să amâni deciziile importante, să procrastinezi orice îți propui sau să îți bagi visurile într-un sertar de teamă că sunt prea mari, welcome to the club: Clubul Creatorilor care se auto(sabotează) sau, mai pe românește „a celor care-și pun singuri bețe-n roate’’. Și, ca să normalizăm și mai mult și să înțelegem cum stă treaba cu autosabotarea, dar și ce soluții avem să ieșim de acolo, povestim despre asta cu Andra Pintican, una dintre cele mai relevante voci din România în ceea ce privește consilierea în carieră și o experiență de peste 10 ani în lucrul cu oamenii și Alina Ungureanu, psihoterapeut format în Schema Theraphy, cu peste 7 ani de experiență.
♟️ Curs de șah pentru copii (cu plată) de la ora 17:15 la Calendarul Magic.
🎭 Pietonul aerului (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Bérenger, un idealist, un artist care iubește viața, oamenii, lumina, descoperă brusc că poate să zboare, așa cum merge, așa cum respiră. În naivitatea lui, el crede că atât familia, cât și toți ceilalți pot zbura cu el, că pot înțelege, că pot „regăsi calea, calea uitată”; ar fi suficient să-și aducă aminte. Artistul e însă singurul pieton al acestui aer pe care se sprijină, încet, cu vârful piciorului, luându-și avânt. Poziție privilegiată, dar însoțită de durerea și blestemul de a nu fi crezut. (mie mi-a plăcut mult spectacolul, jocul scenic, modul în care sunt transmise durerea intelectualului, frica de a pierde ce ai mai drag, transformarea idealurilor în cenușă… și mi-a plăcut mult interpretarea lui Matei Rotaru).
🎥 Premieră unică: Veni, Vidi, Vici | Film produs de cineastul Ulrich Seidl (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Familia Maynard duce o viață de miliardar aproape perfectă. Tatăl este un vânător pasionat, dar nu împușcă animale, deoarece atunci când ai suficient de mulți bani poți face orice vrei fără consecințe.
📖 Lansare de carte – Ioana Em. Petrescu, „Corepondență. Scrisori primite” de la ora 17:00 la Book Corner Librarium. „O ediție completă a scrierilor unui autor restituie, întotdeauna, în primul rând o operă, dar niciodată nu se oprește aici, cu atât mai mult dacă are norocul de a putea accesa o arhivă personală complexă și bine păstrată. O miză principală a seriei de autor Ioana Em. Petrescu, în viziunea editorilor săi, a fost aceea de a construi „pe baza textelor”, cât mai concret cu putință, profilul intelectual al unuia dintre cei mai importanți poeticieni români ai sfârșitului de secol XX.” (Ioana Bot)
🧠 Mind Days de la ora 17:00 până luni, ora 20:00. Ce te așteaptă: proiecții de film la Cinema Victoria, urmate de discuții cu invitați speciali, ateliere cu psihoterapeuți, atelier de improvizație și unul creativ pentru copii, expoziție de benzi desenate, cu povești despre emoții și un recital de muzică barocă, pentru relaxare și conectare cu arta. Prin filme și dialoguri, ateliere și interacțiune, ne propunem să normalizăm conversațiile despre sănătatea mintală, reducând stigma și descoperind resursele care ne pot îmbunătăți viața.
🎥 Avanpremieră Armand | Invitat: dr. psiholog Amfiana Botez (cu bilet) de la ora 17:30 la Cinema Victoria. „Armand” aduce în prim-plan povestea unui băiat de 6 ani acuzat că a încălcat limitele față de cel mai bun prieten al său. Incidentul declanșează o serie de evenimente între părinți și profesori, care intră într-o luptă tensionată pentru răzbunare, iar nebunia, dorința și obsesia ies la iveală. După proiecție te așteaptă un dialog cu dr. psiholog Amfiana Botez despre emoții, parenting și relații.
🎭 Spectacol de teatru ELLING & dialog cu dr. psih. Ovidiu Damian și actorii din distribuție (cu bilet) de la ora 19:00 la Studio Euphorion (Teatrul Național). „Elling” este o poveste emoționantă a prieteniei dintre doi prieteni neobișnuiți, Elling și Kjell Bjarne, care sunt înspăimântaţi de ideea de a intra în contact cu viaţa socială. Spectacolul ne vorbește despre curajul de a înfrunta propriile temeri și de a găsi/c drumul spre normalitate, chiar și atunci când aceasta pare imposibilă. Un drum spre împlinire, plin de momente comice şi de o profundă tandreţe umană. Spectacolul este urmat de o discuție despre tulburările mintale, stigmatizarea acestora și impactul pe care îl au relațiile asupra vindecării și integrării.
🎭 Pornocrație (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. „«Ce este pornocrația?» – întreabă obsesiv personajele din piesă. „Ce îi face să fie pornocrați?” – întreabă chiar și nebunul evadat. Și răspund, iar și iar: revoluționari, soldați, „pornocrați” căzuți și convertiți, cei care sunt complet și cei mai puțin nevinovați, lingușitori, preoți, filosofi pe cale de a fi executați – dar răspunsurile lor, oricât de furibund definite, par să caute un anume răspuns. Asemenea unei victime care abia își revine, care își cercetează propriile răni, încercând astfel să reconstituie agresiunea la care a fost supusă… Dar de ce întreabă abia acum? De ce descoperim întotdeauna doar în mod retroactiv ce s-a întâmplat cu adevărat?” – István Bessenyei Gedő, dramaturgul spectacolului.
😊 Improv Show | Improbabilii | „Lamulțiani” edition (cu plată) de la ora 19:00 la ZIZ – Art and Social Area. Conform calendarului Improbabilian, Anul Nou începe în zi de spectacol, la conjuncția favorabilă dintre public, inspirație și voie bună, cauzând o mișcare în retrograd a grijilor de început de an. Vor improviza: Ștefan Dragomir, Adela Mureșan, Tudor Pogăcean, Andrei Trofin și Alex Zaharia.
🎭 Choose me – premieră (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/Muzical. Doi prieteni de o viață pornesc la drum cu mașina cu câte o jumătate de inimă. La radio merge o melodie din trecut, drumul e înainte, Clujul e mare, clădirile ascund alte posibile vieți. Se răcoresc pe drum cu un smoothie din ce s-a ratat, sau împlinit, iubirea, cariera sau linișitea. Tu ce ai ales? Tu ce alegi? Cine te-a ales? Ce te-a ales? Alege-mă pe mine! Cu: Denisa Berceanu și Adonis Tanța. Coregrafia: Endre Rácz.
🪄 Hocus Pocus (cu bilet) de la ora 11:00 la Teatrul Magic Puppet. Un magician, o baghetǎ magicǎ și un joben. Tot ce lipsește este un iepuraș. Dar ce se întâmplǎ atunci când și iepurașul este la rândul lui magician? În spectacolul „Hocus Pocus” vǎ invitǎm sǎ-l cunoașteți pe iepurașul Bubu și sǎ vedeți prin ce peripetii va trece magicianul nostru pentru a-l putea scoate pe Bubu din pǎlǎrie.
🎥 Documentar „ADHD. O altă față” & discuție cu dr. psihiatru Maria Bonea & psih. Andrei Lumperdean (cu bilet) de la ora 14:00 la Cinema Victoria. Filmul, premiat internațional, aduce în prim-plan poveștile a cinci familii și viziunea unora dintre cei mai de succes oameni din lume despre cum ADHD poate fi atât o provocare, cât și un atu. La final, veți explora ce înseamnă ADHD, cât de prezent este la noi, ce este și ce nu este și cum putem sprijini persoanele neurodivergente din jurul nostru.
🖼️ Emoții pe benzi desenate – expoziție și atelier (locurile la atelier sunt ocupate, acces gratuit) de la ora 14:00 până duminică, ora 20:00. ArtiViStory Collective, alături de studenți din cadrul masteratului de Bandă Desenată și Desen Animat al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), te invită să vizitezi o expoziție captivantă de benzi desenate, curatoriată de conf. univ. dr. Alice Iliescu – Director de creație Artivistory Collective . Expoziția abordează teme precum probleme sociale, colaborare, încredere, bunăstare și grijă, conectându-le cu emoțiile și valorile noastre personale. Program expoziție: S-D 16:00-20:00.
🎥 Proiecție specială „Neliniștiți” (The Restless) & dialog cu doamna psiholog Domnica Petrovai (cu bilet) de la ora 17:00 la Cinema Victoria. Damien este un artist talentat, dar viața sa este marcată de episoade maniacale cauzate de tulburarea bipolară. Afecțiunea îi pune la grea încercare relația cu Leila, soția sa, și cu fiul lor de 8 ani. O proiecție inspirată din povești reale, în regia lui Joachim Lafosse, cu prestații de excepție oferite de Damien Bonnard și Leïla Bekhti. La finalul proiecției, Domnica va vorbi despre ce înseamnă să trăiești cu tulburare bipolară, despre provocările și soluțiile relațiilor de cuplu în fața dificultăților emoționale și psihologice, precum și despre modul în care putem gestiona impactul acesteia asupra relațiilor de familie și de cuplu.
🏰 Castel Viu. Tranziția unei comunități (intrare liberă) de la ora 18:00 la Casa Tranzit. Program: ora 18 – lansarea cărții „Infrastructuri cultural-comunitare. Castele vii în Transilvania rurală” coordonată de Miki Braniște și Ivona Tătar-Vîstraș. Ora 19:15: Ziarul – Foaia de Posmuș și contribuțiile studenților în proiectul „Castel Viu. Munca și Oamenii la Posmuș”. Ora 20: Spectacolul „Tema de vacanță”, în regia lui Robert Kocsis: „Un răspuns la întrebările: „Dacă ar fi fost, odată ca niciodată, un sat plin de povești și cineva ar fi vrut să le strângă, câte povești ar fi strâns într-o săptămână? Despre ce ar fi fost? Câte veacuri de om ar fi cuprins?”. Ora 21:30: Proiecțiile studențior CFM: orice fă, numa să nu stai – despre viața de zi cu zi a femeilor din sat, provocările, bucuriile și împlinirile lor. Istorii personale despre diferite tipuri de muncă – de la agricultură și oierit, la îngrijirea familiei și casei sau lucrul manual.
🎶 Nightlosers Live (cu bilet și rezervare masă) de la ora 19:00 la Hardward Pub. De prin ’94 încoace, Nightlosers a pus „blues-ul ardelenesc” pe tabelul genurilor muzicale. Acordurile serioase ale blues-ului american au fost piperate cu intervenții etno romano-maghiare și țigănești, montate în conformitate cu o imagine (a formației) desprinsă dintr-un film autoironic, în care un grup de țărănoi bețivi au ajuns întâmplător pe o scenă.
🎭 A douăsprezecea noapte sau cum doriți (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Scrisă cel mai probabil la începutul anilor 1600, piesa „A douăsprezecea noapte sau Cum doriți” este una dintre cele mai îndrăgite comedii ale lui Shakespeare, în care intriga amoroasă se întrețese cu neașteptate drame identitare, plasând umorul la limita melancoliei. Viola, o tânără naufragiată pe țărmul misterioasei Ilirii, convinsă în mod eronat de moartea fratelui ei geamăn, decide să își trăiască doliul deghizată în haine bărbătești și trezește, astfel, afecțiunea inabordabilei Olivia, în timp ce ea însăși suspină după noul său stăpân, ducele Orsino. Apariția geamănului pierdut, Sebastian, adâncește confuzia și, totodată, rezolvă dilemele romantice ale protagoniștilor.
🎶 White Mahala (cu bilet) de la ora 19:00 la Fabrica de Bere. Trupa White Mahala și-a primit botezul în deschiderea concertului celebrului Oscar Benton de la Sala Palatului. Solistul formației este actorul Ovidiu Niculescu, cunoscut publicului în special din filmele „Restul e tăcere”, „Filantropica” sau „Băieți buni”. Componența Trupei White Mahala este: Ovidiu Niculescu (voce, chitară), Silviu Enache (chitară solo, voce), Sorin Ciprian Nicolescu (trompetă), Călin Vamă (bass) și Doru Cinca (tobe, voce).
🎭 Choose me – premieră (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/Muzical. Doi prieteni de o viață pornesc la drum cu mașina cu câte o jumătate de inimă. La radio merge o melodie din trecut, drumul e înainte, Clujul e mare, clădirile ascund alte posibile vieți. Se răcoresc pe drum cu un smoothie din ce s-a ratat, sau împlinit, iubirea, cariera sau linișitea. Tu ce ai ales? Tu ce alegi? Cine te-a ales? Ce te-a ales? Alege-mă pe mine!
🎭 Pinocchio (cu bilet) de la ora 11:00 la Teatrul de Păpuși „Puck”. Un răzgâiat prin definiție, Pinocchio intră în fel de fel de încurcături până să ajungă la concluzia că cel mai potrivit lucru este să-ți asculți părinții și să fii întotdeauna sincer cu tine și cu cei din jur. Băiețelul din lemn parcurge, așadar, un traseu inițiatic de-a lungul căruia învață, crește, se dezvoltă, devenind, din rebelul poveștii, eroul acesteia.
🎭 Crăiasa zăpezii – teatru de păpuși (cu bilet) de la ora 11:00 la Cinema Mărăști. Într-o minunată iarnă, la gura sobei, copiii ascultă o poveste magică spusă de Bunica lui Kay, despre o frumoasă crăiasă cuprinsă de o vrajă teribilă. Crăiasa Zăpezii, căci despre ea este vorba în povestea noastră, crede cu tărie că băiețelul cel curajos, Kay, va reuși să o elibereze de această vrajă, de aceea îl va lua cu ea la palatul de gheață…Oare va reuși Kay să dezlege vraja? Ce va face Gherda când va realiza că prietenul ei a dispărut de acasă?
🥁 Ecstatic Dance Cluj-Napoca: Open Up // DJ Spiritito (pe bază de contribuție și înscriere) de la ora 16:40 la Casa Tranzit. Cel care va ghida călătoria muzicală va fi DJ Spiritito din Israel, un adevărat povestitor prin călătoriile sale muzicale care au darul de a te trezi la viață. Puternic susținător al mișcării Ecstatic Dance din întreaga lume, Spiritito combină înțelepciunea strămoșească și noua conștiință pentru a crea o stare de bucurie și „acasă” pe ringul de dans. Ecstatic Dance este o petrecere, o ceremonie, o practică de meditație prin mișcare, un loc de explorare prin joacă în care dansul și mișcarea autentică devin căi de conectare la EMOȚII și senzații pe care nu le accesăm în viața de zi cu zi sau care nu și-au găsit contextul pentru a fi exprimate.
🎥 Premieră națională unică: Fuga / The Outrun & dialog cu psiholog Vlad Mărghitaș (cu bilet) de la ora 17:00 la Cinema Victoria. „Fuga” urmărește lupta Ronei cu alcoolismul și încercările ei de a se regăsi în peisajele sălbatice ale Insulelor Orkney, după o perioadă haotică trăită în Londra. Înconjurată de natura neîmblânzită a insulelor, Rona încearcă să găsească vindecare, dar trebuie să înfrunte atât umbrele trecutului, cât și relațiile complicate din familie. Filmul va fi urmat de o discuție cu psiholog Vlad Mărghitaș despre lupta cu dependența și tulburările mintale, vulnerabilitate și importanța compasiunii în depășirea provocărilor.
🎶 Boema | Giacomo Puccini (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Română Cluj. La bohème conține unele dintre cele mai memorabile arii și scene muzicale din istoria operei. De-a lungul întregii lucrări, Puccini se bazează pe motive muzicale scurte care reprezintă personaje, teme și stări de spirit, astfel încât muzica subliniază și evidențiază aspectele dramatice ale subiectului. În cazul lui Mimì și Rodolfo, frazele muzicale închid cercul operei, lăsând muzica să dezvăluie amintirile care revin în mintea îndrăgostiților în timp ce își iau rămas-bun.
🎭 Cine eram când voiam să fiu (acces gratuit, în baza achiziționării unui bilet cu valoare 0) de la ora 19:00 la REACTOR. Atât de aproape de noi, o prințesă cu nostalgie prenatală nu vrea să se nască, deși lumea e gata-pregătită pentru ea. Personajele Disney nu se maturizează, nu trăiesc în corpul lor, nu pierd, dar noi da. Ariel, Aurora, Belle, Jasmine sunt patru dintre prințesele cu care am crescut; prin ele ne întoarcem într-un univers de plastic roz al camerei copilăriei, în care nu mai avem loc. Între amintire și revizitarea celor patru povești, non-romantic post-idealist, se naște un spațiu incert, marcat de cine voiam să fim și de experiența de a deveni fetele de acum. Aici are loc spectacolul nostru.
🎥 All we imagine as light – Avanpremieră (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA. Primul film indian selectat în Competiția de la Cannes în ultimii 30 de ani, regizat de Payal Kapadia (A Night of Knowing Nothing), te poartă printr-un Mumbai vibrant, unde viețile a două femei se împletesc într-o poveste despre dorință, pierdere și solidaritate. Prabha, cu o viață marcată de absența unui soț înstrăinat, și Anu, colega sa mai tânără, care trăiește fiorii unei povești de iubire interzise, își găsesc un refugiu neașteptat pe malul mării, într-un sat departe de agitația orașului.
Probabil n-a fost o treabă ușoară să alegi dintre atât de multe și diverse evenimente, scrie-mi în comentarii la care plănuiești să mergi.
📣 În cel mai recent interviu pe care l-am publicat am descusut-o pe Ștefania Ruse, artistă și făuritoare de colaje în care ne regăsim cu toții. Iar aici poți citi prima ediție de Coolturalist din an, poate-ți face cu ochiul și te abonezi.
Ne reîntâlnim duminica viitoare! 🌞
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Coolturalist este newsletterul bilunar care-ți aduce noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.