Acum vreo săptămână am mers să văd „Plecat” – migranții români. Expoziție de fotografie documentară la Muzeul de Artă Cluj. Ei bine, nu credeam că mă va atinge atât de tare.

Mi-am amintit de discuțiile din familie despre plecatul la muncă în străinătate de când eram copil. În familia noastră, străinătatea a fost doar un fum care a plutit o vreme deasupra micii noastre lumi. Un nor gri pe care-l simțeam aproape. În viețile unchilor mei, ale verișorilor, ale vecinilor, ale prietenilor, ale partenerilor și cunoscuților. Dar n-a poposit atât deasupra noastră încât să se materializeze și să ne devină realitate.

În chipurile și poveștile românilor pe care Elena Stancu și Cosmin Bumbuț i-au cunoscut, simțit, ascultat și înțeles, i-am văzut pe toți pe care îi cunosc și care au ales să plece din țară. Oameni la care mă gândesc deseori și mă întreb cum o mai duc, la ce se gândesc și când o să-i mai văd. I-am văzut pe toți cei care întrețin 3 sau 4 generații cu banii munciți în fermele, solariile sau pe șantierele Europei. Pe toți oamenii care au plecat din România pentru mai bine, mai decent. Pentru baia modernă, acoperiș sau centrală. Pentru rechizitele copiilor. Pentru un vis. Oameni care au fugit de abuzuri și au dat de altele.

În timp ce o parte dintre români au plecat pentru oportunități, pentru creștere profesională sau educație, sărăcia a golit satele și orașele mici ale României. Elena și Cosmin trăiesc într-o mașină și documentează viețile românilor din diaspora. Prin munca lor, ne ajută să ne cunoaștem unii altora poveștile, singurele care au puterea de a ne apropia și a ne închega.

Munca lor poate fi descoperită aici.

---

CĂLĂTORIE ÎN JURUL OMULUI (A. STERMIN)

De vorbă cu Ana Rubeli, storyteller cultural: „Cea mai mare bucurie apare când nostalgia se transformă în acțiune – clădirile sunt restaurate, salvate și puse în valoare”.

Probabilitatea ca patrimoniul României să devină perisabil și să dispară nu e o născocire. Ba chiar ar putea deveni realitate mai repede decât credem, mai ales dacă lăsăm acest lucru pe mâna hazardului și a lui „fie ce-o fi”. Ana Rubeli nu a închis ochii la această realitate sumbră, ci a fondat Asociația Culturală Aici A Stat, un proiect de promovare a patrimoniului în toate formele sale, material și imaterial.

Cu alte cuvinte, prin munca sa, Ana redă viața clădirilor istorice și ne aduce aproape de personalitățile care le-au locuit și iubit, colțuri de oraș cu istorie și mituri din mahalalele Bucureștiului și nu numai. Prin tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale și recitaluri de muzică clasică în locuri cu poveste, Ana creează punți emoționale între oameni și orașele lor. Alături de soțul ei Andrei, cercetează, fotografiază și spune povești care salvează, emoționează și construiesc o altfel de relație cu patrimoniul.

În 2024, a publicat cartea Mahalale de patrimoniu (Editura Vremea), o explorare a două foste suburbii bucureștene, Flămânda și Sfânta Ecaterina, denumite, după obice­iul timpului, după biserica pe care‑o frecventau mahalagii. Anul acesta, ne pregătește Festivalul Silvia Șerbescu, în onoarea unei mari personalități interbelice din lumea muzicii clasice.

„Cred că dacă ne-am iubi mai mult orașul sau locul unde ne aflăm, în care locuim sau de unde ne tragem, lucrurile ar sta în cu totul și cu totul altfel.”

---

CUM SĂ OPREȘTI TIMPUL (M. HAIG)

📖 (de citit) „Să nu uiți” de Larisa Marin. Din descriere: Luz trăiește de zeci de ani, nici ea nu știe precis câți, într-un centru psihiatric din inima Madridului, denumit metaforic Libertad. Evident, asta nu o împiedică să fie tot timpul dichisită. Curios e faptul că nu își amintește cum a ajuns aici și, mai ales, de ce. Va reuși să iasă din mintea ei și să facă lumină în povestea care o bântuie de atâta amar de vreme? Dar dacă nici Luz nu e cine pretinde? Dacă nu e doar o victimă și, de fapt, joacă un rol cheie, într-un spectacol grotesc pus la cale de altcineva? Sau, și mai grav, dacă Luz este o criminală?

✍🏻 (de ținut minte) Subversiv, o nouă revistă culturală, îngrijită de o echipă care scrie „cu entuziasm despre ce e bine și critic despre ce e nedrept în lumea de azi”.

🎭 (de neratat) Spectacolul Nicio pastilă magică, parte a primului proiect autohton de teatru dedicat persoanelor cu dizabilității motorii, va avea avanpremiera pe 1 iulie la Sala Media a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, în prezența dramaturgului irlandez Christian O’Reilly.

🧠 (de conștientizat) De când a început genocidul din Gaza, Israelul ucide în medie 13 jurnaliști pe lună. Un articol care ne ajută să înțelegem mai bine situația îngrozitoare prin care trec lucrătorii media palestinieni și cum afectează asta starea presei de peste tot.

🎶 (de mers) ASTRA Rock anunță primele trupe din line-up-ul ediției din acest an: Subcarpați, SPP, The Mono Jacks, Mihail, Niște băieți, E-An-Na și Machiavellian God.

🎥 (de văzut) „Kontinental ’25”, cel mai nou film semnat Radu Jude, ajunge în cinematografele din 23 de orașe din România începând cu 20 iunie. Premiat cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu la Berlinale 2025, „Kontinental ’25” este o comedie morală tăioasă despre vinovăție, empatie și limitele umanității într-o societate din ce în ce mai impersonală.

---

O LUME IMENSĂ (E. YONG)

Centrul de activități al Muzeului Astra din Sibiu a câștigat Premiul Europa Nostra pentru Educație.

Muzeul Astra din Sibiu a fost distins cu prestigiosul Premiu Europa Nostra pentru Educație, Formare și Competențe, datorită activității desfășurate în „Centrul de activități și resurse regionale” din Casa Artelor, un monument istoric din secolul al XIV-lea, restaurat cu sprijinul fondurilor norvegiene. Centrul funcționează ca un spațiu viu dedicat meșteșugurilor, unde au loc expoziții, ateliere, activități educaționale și sesiuni interactive care valorifică tradițiile și cunoștințele artizanale.

Prin acest proiect, echipa Muzeului Astra își propune nu doar să conserve patrimoniul, ci să-l facă relevant pentru comunitate. Meșterii tradiționali, dar și localnicii, sunt sprijiniți să dobândească abilități practice care le pot asigura locuri de muncă și îi ajută să intervină, la nevoie, pentru conservarea clădirilor vechi.

Nici la Luvru angajații (și turiștii) nu sunt respectați.

Muzeul Luvru din Paris și-a închis porțile luni, după ce angajații au început o grevă spontană, nemulțumiți de condițiile grele de muncă și de supraaglomerarea constantă. Galeriștii, personalul de securitate și casierii au refuzat să-și mai ocupe posturile, semnalând că nu mai fac față valului uriaș de turiști și lipsei de personal. Cu până la 20.000 de vizitatori pe zi doar pentru Mona Lisa, muzeul devine tot mai greu de gestionat, atât pentru angajați, cât și pentru turiști, mulți dintre ei au rămas blocați în cozi, fără nicio explicație.

Protestul scoate la iveală probleme cronice ale infrastructurii muzeului: infiltrații, temperaturi instabile, lipsa toaletelor și a spațiilor de odihnă pentru angajați. În unele zone, aceștia au fost nevoiți să pună găleți pentru ca apa să nu se scurgă pe operele de artă. Cu 8,7 milioane de vizitatori în 2023, dublu față de capacitatea optimă, muzeul simbolizează nu doar bogăția culturală a Franței, ci și o situație scăpată de sub control.

Concomitent, guvernul francez a anunțat că va introduce o taxă suplimentară de 10 euro pentru vizitatorii din afara Uniunii Europene pentru accesul în muzee emblematice precum Luvru, Palatul Versailles sau Castelul Chambord. Decizia vine pe fondul reducerilor bugetare, al scăderii sponsorizărilor și al costurilor uriașe de restaurare (doar Luvrul are nevoie de 400 de milioane de euro în următorii 15 ani pentru a combate infiltrațiile). Autoritățile estimează că noul tarif, de 30 de euro, i-ar putea aduce muzeului aproximativ 20 de milioane de euro anual.

Măsura a stârnit controverse, fiind considerată de unii „discriminatorie”. Sindicaliști și curatori critică ideea de a cere mai mult unui irakian sau unui african pentru a admira obiecte din regiunile din care aceștia provin, în timp ce europenii beneficiază de reduceri sau gratuități. Totuși, oficialii francezi susțin că diferențierea este legală în cadrul UE și că turiștii non-europeni sunt oricum dispuși să plătească oricât pentru o vizită unică.

Librăria „La Două Bufnițe”, reper cultural al Timișoarei și României, se închide.

Librăria independentă „La Două Bufnițe” din Timișoara se închide pe 29 iunie, după mai bine de opt ani în care a fost un reper cultural și un loc de întâlnire pentru cititorii pasionați. Fondatoarele Oana Doboși și Raluca Selejan au explicat că decizia, deși grea și îndelung gândită, vine din imposibilitatea de a mai susține financiar librăria exclusiv din vânzarea de carte – un model în care au crezut cu toată convingerea. Mesajul lor a stârnit reacții puternice în mediul cultural, fiind considerată de unii drept cea mai tristă veste din ultima vreme.

Librăria a fost gândită ca un spațiu al dialogului, al diversității culturale și al libertății de expresie, construit pe prietenia fondatoarelor și dragostea pentru cărți. În semn de rămas bun, pe 28 iunie va avea loc o „Sărbătoare a Bufnițelor”, o petrecere cu cititorii. În ultimele două săptămâni, cei care doresc sunt invitați să treacă pragul librăriei, să cumpere o carte sau o bufniță.

„Miza cea mai mare este că această veste care zguduie pe toată lumea pe internet, mai ales din domeniul cultural, să genereze o schimbare reală în ceea ce înseamnă legislație care să protejeze cultura și educația, care nu sunt protejate.”, spune Raluca Selejan.

Cum poți ajuta? Până pe 29 iunie, poți cumpăra The Bookshop Card pentru a le ajuta să trimită cât mai puține cărți retur editurilor. Costă 125 de lei (transport inclus) și, pe lângă cardul amintire, îți aduce două cărți surpriză, alese de librari. Pe site, în mențiunea comenzii, poți specifica ce gen dorești. Livrările se fac în perioada 1-15 iulie. În plus, poți face o donație direct în contul asociației La Două Bufnițe.

Licitația David Lynch: Scaunul de regizor a fost vândut cu 91.000 de dolari.

O licitație dedicată lui David Lynch a strâns 4,25 milioane de dolari. Aproape 450 de obiecte au fost scoase la vânzare, incluzând piese din serialul „Twin Peaks” și filmele „Mulholland Drive”, „Eraserhead” și „Dune”.

Cel mai scump obiect a fost un set de scenarii pentru proiectul nerealizat „Ronnie Rocket”, adjudecat pentru 195.000 de dolari. Scaunul de regizor al lui Lynch a fost vândut cu 91.000 de dolari. Licitația a atras sute de colecționari și fani din întreaga lume, atât online, cât și fizic.

Câtă artă și răbdare pot încăpea într-o frunză?

Artistul japonez Lito transformă frunzele în mici opere de artă, desenând și decupând scene din lumea animalelor, cum ar fi un iepure motociclist sau o broască într-o cabină telefonică. Această muncă migăloasă, începută după ce a fost diagnosticat cu ADHD la 30 de ani, l-a ajutat să renunțe la jobul din corporație și să urmeze o pasiune care îi permite să se concentreze pe detalii și să-și exprime creativitatea.

În cinci ani, Lito a vândut peste 300.000 de cărți cu arta sa pe frunze și își expune lucrările în toată Japonia. Succesul său vine din combinația dintre imaginația plină de viață, asemănătoare cu stilul Studioului Ghibli și atenția extremă la detalii, care cucerește iubitorii de artă din toată lumea.

De reflectat: Au devenit festivalurile de muzică o înșiruire de branduri?

În 2004, o carte despre istoria festivalului Glastonbury menționa cuvântul „brand” doar de două ori. Azi, după mai bine de 20 de ani, brandul a devenit omniprezent: festivalurile s-au transformat dintr-o experiență colectivă dedicată muzicii în scene pentru branding personal și marketing. Dacă în trecut muzica era atracția principală, acum organizatorii se gândesc din start la decorurile fotogenice și la activările de brand bine integrate în peisaj – concursuri și demonstrații interactive, până la spații instagramabile.

Milenialii participă ca să aibă ce posta, iar tinerii din Gen Z vor autenticitate fără „cringe”. În acest context, întrebarea e: mai rămâne muzica în centrul atenției sau devine decor pentru selfie-uri și branduri? Frustrarea recent exprimată de Damon Albarn față de publicul absorbit de telefoane la Coachella sugerează o tensiune reală: festivalul e mai puțin un loc de evadare colectivă și tot mai des o experiență individuală, bine filtrată, dar ușor de dat uitării.

„Burn me!”, o expoziție cu artă semnată de foc și incendii.

O expoziție inedită din Los Angeles, „Burn Me!”, ne arată cum focul, un element atât de distructiv, poate modela arta și viața. Expoziția explorează impactul incendiilor, atât cele recente, cât și cele din trecut, asupra artei și a vieții. Curatoriată de Molly Tierney, împreună cu proprietara galeriei, Mara McCarthy, și tatăl ei, artistul Paul McCarthy, „Burn Me!” a luat naștere din experiența personală a familiilor McCarthy și Tierney, care și-au pierdut locuințele în incendiul Eaton.

Expoziția include opere de artă pe jumătate distruse de foc, cum ar fi „Recession Era Perfect World Park Bench” (2001) de Jason Rhoades, o bancă înnegrită de flăcări, sau „Perfect World Swing Set” (2000–2001), care arată acum ca o relicvă post-apocaliptică. Aceste piese nu sunt doar mărturii ale distrugerii, ci și simboluri ale fragilității lumii. Mai mult, ne invită să privim arta nu doar ca pe o formă de exprimare, ci și ca pe o oglindă a realității noastre, unde cicatricile devin noi metafore pentru viață.

Călător prin București: La pas prin cimitirul Sfânta Vineri și pasajul pietonal Halta Grivița.

Spre deosebire de celebrul Bellu, cimitirul Sfânta Vineri „nu are o pagină de Wikipedia, nici puncte de interes salvate pe Google Maps”. Cu toate acestea, el adăpostește mausolee și monumente funerare impresionante, fiind locul de odihnă al unor personalități precum Anghel Saligny, Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck, membri ai familiei Golescu-Grant, Nottara și Bulandra.

Într-un articol publicat în revista Golan, Ema Cojocaru subliniază că un cimitir e adeseori „o adevărată expoziție de artă și arhitectură din diferite epoci.” Mai mult, dezvăluie poveștile fascinante ale locului și ale personalităților înhumate acolo. De la descoperirea întâmplătoare a unui mausoleu cu picturi impresionante, până la istoria familiei Grant, fondatorii primei turnătorii din București și a serelor cu orhidee, articolul este o adevărată călătorie în timp.

„Un cimitir ar trebui să fie un loc al aducerii aminte și al descoperirii, nicidecum un loc al uitării, al trecerii sub tăcere.”

---

DINCOLO DE FRONTIERE (A. MAKINE)

Campanie de nota 10: „Micii sportivi nu fac reclame la jocurile de noroc și asta-i face mari.”

Într-o perioadă în care sportivi cunoscuți precum Adrian Mutu, Ciprian Marica sau Ilie Dumitrescu promovează jocurile de noroc, Salvați Copiii lansează o campanie curajoasă, cu un mesaj simplu și puternic: „Micii sportivi nu fac reclame la jocurile de noroc și asta-i face mari.” În locul vedetelor care apar pe panouri publicitare promovând pariurile, Salvați Copiii aduce în față copii care fac performanță în sport, la baschet, jiu-jitsu, tenis de masă sau polo, și care ar trebui să fie modelele adevărate.

Campania, vizibilă atât în offline, cât și online, vine cu un apel direct:

„Hai să jucăm corect! Pentru copiii noștri. Într-o lume în care mari vedete sunt cumpărate de jocuri de noroc, noi promovăm micile vedete. Campioni la baschet, volei, echitație, polo, jiu-jitsu, tenis de masă. Pentru că e nevoie de modele adevărate. Pentru că e nevoie să ne gândim nu doar la cât câștigăm ca indivizi, ci la cât pierdem ca societate dacă nu limităm expunerea copiilor la fenomenul de jocuri de noroc.”

Inițiativa apare chiar în contextul în care Consiliul Național al Audiovizualului urmează să voteze interzicerea vedetelor în reclamele la jocuri de noroc, pe TV, radio și online.

---

MINUNATA LUME NOUĂ (A. HUXLEY)

Inteligența artificială nu poate replica creativitatea umană.

Oricine poate folosi ChatGPT pentru a scrie o poezie, o poveste pentru copii sau un scenariu de film. Nu-i mare lucru. Rezultatele pot părea surprinzător de „umane” la prima vedere. Totuși, nu te aștepta la profunzime sau bogăție senzorială, spun cercetătorii în urma unui nou studiu. Modelele lingvistice mari (LLM), care stau la baza uneltelor de inteligență artificială generativă, nu pot înțelege conceptele în același mod în care o facem noi, oricât ne-am îmbăta noi cu apă rece. Fără un corp și fără experiență umană directă, AI nu poate percepe sau reda lumea și bogăția ei într-un mod denzorial.

„Un model lingvistic nu poate mirosi un trandafir, nu poate atinge petalele unei margarete, nu poate merge printr-un câmp cu flori sălbatice. Fără aceste experiențe, nu poate reprezenta cu adevărat ce este o floare”, spune Qihui Xu, autorul principal al studiului.

Nici modelele AI care au fost antrenate cu imagini nu pot reda simțul mirosului, al atingerii sau conexiunea emoțională profundă pe care o avem cu lumea. De aceea, creațiile AI pot părea creative în sensul tehnic, dar rămân superficiale, oricât de mult ar evolua.

Moise, Maria și alte personaje biblice, influenceri pe TikTok.

Un creator de conținut folosește cel mai nou instrument video de la Google, Veo 3, pentru a transforma personaje din Biblie în influenceri. De exemplu, Iona înregistrează din burta balenei, Moise povestește cum s-a despicat marea și Maria anunță sosirea bebelușului. Și da, aceste videouri generate cu AI au tot tacâmul: unghiuri dramatice, reacții exagerate și replici familiare pe care le folosesc influencerii.

Contul holyvlogsz a fost creat recent, dar a adunat rapid peste 435.000 de urmăritori și milioane de vizualizări.

---

---

GRĂDINA UITATĂ (K. MORTON)

Celebrul pigment albastru egiptean a fost recreat.

Cu mii de ani înainte să devină culoarea preferată a artiștilor moderni, albastrul era deja adorat de egiptenii antici, care l-au folosit pentru a înfrumuseța morminte, statui și obiecte de artă. Acest pigment, cunoscut drept „albastru egiptean”, a fost primul creat artificial și era obținut prin încălzirea unor materiale precum malachitul și nisipul de cuarț la temperaturi foarte mari. Deși romanii au preluat tehnica, rețeta s-a pierdut în timp, dar a fost redescoperită recent de o echipă de cercetători din SUA, care a reușit să reproducă 12 variante ale pigmentului.

Cercetătorii au testat diverse combinații și timpi de ardere, descoperind că rezultatele variază mult în funcție de temperatură și răcire. Culorile cele mai intense nu aveau nevoie de o proporție mare de componente albastre, ceea ce i-a surprins chiar și pe specialiști. Proiectul a pornit ca o joacă pentru o expoziție, dar a ajuns să ofere noi perspective despre cum meșteșugarii din Antichitate obțineau aceste nuanțe spectaculoase.

---

POEMELE LUMINII (L. BLAGA)

Poezie de Lena Chilari, parte din interviul publicat în toamna anului trecut:

---

Dacă ți-a plăcut această ediție, te rog trimite-o mai departe celor cărora crezi că le-ar plăcea să primească acest newsletter îngrijit cu drag. Îți mulțumesc! 😊

Locuiești în Cluj sau ai cunoștințe în oraș? Abonează-te la CooltCluj sau măcar dă-le prietenilor tăi de veste despre newsletterul săptămânal cu evenimente culturale clujene.

Ne recitim peste două săptămâni! 🌞