De vorbă cu Lena Chilari // „Vulnerabilitatea te face să oferi tot ce ai mai bun, dar te face și gol pe dinăuntru”

Timp de citire: ~ minute
Lena Chilari

Lena Chilari este poetă și profesoară, a debutat în 2020 cu volumul de poezie O cană de noviciok la bătrânețe, iar în acest an a lansat al doilea volum de poezii Ludmila răstoarnă munții. Este numită adesea „o forță a naturii”, iar dacă ai văzut-o vreodată în vreun performance sau ai făcut cunoștință cu poezia ei, știi de ce. Dacă nu, vei înțelege acum.

Mă bucur enorm că acest interviu s-a aliniat cu lansarea site-ului și newsletterului Coolturalist. Și m-a copleșit căldura și dragul cu care Lena a răspuns invitației mele. Interviul cu Lena e un exemplu atât de frumos și intens de vulnerabilizare, care îmbină forța cu fragilitatea la fel cum o face și ea în scris. Și chiar dacă acum se vorbește despre tot, însă cu prea puțină onestitate și empatie, există o mână de oameni, printre care și Lena, care fac asta cu emoție și curaj.

Cum percepi procesul tău de transformare interioară prin actul artistic? Ce rol joacă vulnerabilitatea în evoluția asta?

Izabella, în primul rând vreau să te felicit pentru interviul amplu și genial pe care mi l-ai pregătit, se vede clar că ai depus mult suflet și mult efort.

Actul artistic trezește orice urmă umană din mine. Am trecut printr-un proces de suferință și autoflagelare maximă când am scris O cană de noviciok la bătrânețe. Când am scris Ludmila răstoarnă munții, aproape am renunțat la poezie din multă frustrare.

Pe scenă sunt cea mai fericită, dar depun cel mai mare efort înainte, în procesul pregătirii și chiar pe scenă. Recuperarea post-scenă, la fel, e extrem de dificilă. Săracul meu corp a trebuit să facă față la multe situații stresante și obositoare. Să-ți aștepți rândul pe scenă e întotdeauna o încercare enormă, să pleci de acolo în aplauze e o euforie.

În interviurile anterioare, ai menționat că poezia ta este adesea rezultatul unui proces terapeutic. Cum ai descrie evoluția acestui proces de la volumul O cană de noviciok la bătrânețe până la Ludmila răstoarnă munții?

Ludmila a fost scrisă în timp de 3 ani între scene. E un volum despre scenă, despre ce înseamnă actul artistic și atunci poezia de acolo e ca un act performativ. Sunt și detașată de ea, uit deseori de ea, chiar să o menționez în biografii. Primul volum a fost scris cu multă greutate și dificultate, mi-a salvat viața, i-a dat un sens. Ludmila m-a îmbrățișat într-un moment când am crezut că nu mai am ce spune în poezie.

Ce înseamnă Ludmila răstoarnă munții pentru tine?

Ludmila e tare tandră. Are și niște autoironie la suferința primului volum, e un răspuns, o adresare matură, umană și empatică. Ludmila se uită mult la lumea din jurul ei, nu mai țipă, răstoarnă munții îmbrățișându-i. E o carte frumoasă în sine, parcă nu am scris-o eu, nu e neapărat aproape de mine.

Lena Chilari la laboratoarele Cenaclul Visceral, HEAVY YARD București
Lena Chilari la laboratoarele Cenaclul Visceral, HEAVY YARD București
Lena Chilari, fotografie de Nicoleta Bilcec
© Nicoleta Bilcec

Cum e să îți oferi sufletul și trupul pe tavă la fiecare performance? Cât e pregătire și cât e improvizație?

Mă pregătesc enorm de mult pentru orice fel de situație pentru scenă. Dacă nu e muzică, să știu textul bine, dacă nu merge microfonul, să fie vocea bine încălzită, merg mult la baie înainte, nu mănânc prea multe, nu beau nimic alcoolic pentru că am nevoie să fiu lucidă, lucrez mult cu publicul. De curând, la Oradea am improvizat răsturnând un scaun, apoi m-am aplecat și i-am dat jos ochelarii minunatei fotografe de acolo, Laura Flora, ca să o privesc. La Posmuș, tot recent, am văzut niște țărani/muncitori atenți la mine cu mâinile în șolduri și atunci am interacționat mult cu ei și înspre ei, devenind publicul meu țintă.

Depinde de scenă, de lectură, de starea în care mă aflu, de context, dacă performez în deschidere sau la final. Fiecare scenă e un antrenament pentru următoarea scenă, de asta le iubesc și le apreciez pe majoritatea. Sunt unele pe care le regret, de exemplu, la Killer Spoken Word am lăsat pe scenă o persoană care nu avea ce să caute acolo lângă mine.

Abordezi în poeziile tale subiecte grele – fie că vorbim de traumele familiale ori de erotismul disfuncțional. Cum te-ai pregătit pentru asta și ce te-a determinat să le explorezi?

Am vrut să înțeleg și să mă înțeleg. Am vrut să fiu sinceră și vulnerabilă. Am observat, de altfel, un pattern care se repetă și în relația cu cei apropiați mie și care se proiectează și în viața mea personală și mai ales, amoroasă. Cumva, lucrurile sunt legate între ele și am simțit că e de datoria mea să încerc să înțeleg ce naiba se întâmplă. Poezia din Ludmila are multe definiții și conține multe teorii subiective la adresa temelor dificile despre care scriu. E o nevoie primordială să încerc să fac un sens și să trasez o legătură între aspecte.

Ești una dintre cele mai curajoase poete – cum simți tu asta?

Ioi, păi, se întâmplă ca modul meu de a fi să poarte cuvântul ăsta – curajoasă. De altfel, orice femeie, după mine, este curajoasă și mai ales, puternică. Eu cred că mai degrabă sunt un om tare norocos și privilegiat că pot să am curaj, că pot să scriu și să public și să performez pe scenă. Am noroc de tata, el m-a ajutat să cresc cum a fost mai bine pentru mine în viața adultă. Mama tot a fost un mentor bun în a nu considera că totul și toate mi se cuvin și nici nu au de ce. A trebuit să muncesc mult să ajung aici, am avut și un enorm noroc.

Cum gestionezi paradoxul dintre intensitatea trăirilor de pe scenă și revenirea ulterioară la cotidian? Ai nevoie de timp pentru asta?

Am un moment foarte dificil pe care nu o să-l pot divulga aici. E o dualitate care mă dă pur și simplu peste cap. Rudele mele apropiate nu sunt nici ele impresionate de mine, nici mama mea. Mai mult de atât, mă acuză că „nu sunt în rând cu lumea”. Nici Republica Moldova nu e prea impresionată de mine, sau cel puțin, așa mi se pare. Singura țară impresionată de mine este România.

Ai avut ocazia să participi la diferite performance-uri de spoken word poetry. Cum influențează aceste experiențe live, încărcate de vulnerabilitate, modul în care creezi?

Fac asta constant de 4 ani. Am obosit foarte tare. Am devenit la un moment dat o maimuță performativă cu multă energie și generozitate. Dar mă ajută acum să fiu sinceră cu sine și cu ceilalți. Mă accept în toate stările mele și consider că nimeni nu poate să îmi ia stăruința de a continua și a duce lucrurile pentru scenă și poezie la bun sfârșit.

Mai scriu și eu poezii uneori și mi s-a întâmplat să primesc feedback negativ. Recunosc că, pe moment, m-a dat puțin peste cap. Tu cum gestionezi critica și întrebările și comentariile provocatoare?

A trebuit să construiesc o relație cu critica. Ai mei m-au criticat mereu. Mama m-a criticat mereu, unchiul meu patern mereu a avut câteva cuvinte nasoale să mi le adreseze. Critica este bună atâta timp cât ai o barieră clară față de ea. Este important să fii rece în fața ei și să vezi dacă ce ți se spune are relevanță sau e doar răutate pură. Răutatea, de obicei, o simți, de asta e important să o lași la o parte.

Am momente în care simt poezia mă acaparează, zile în care nu aș face altceva decât să scriu și să trăiesc în gândurile mele. Dar, în același timp, vreau să fiu activă și să fac lucruri. Tu te confrunți cu treaba asta, cum faci?

Am devenit un robot funcțional. Tot ce trebuie să fac, este să îmi duc programul până la capăt. În ultimul an am învățat să îmi placă singurătatea, lectura izolată, plantele și grija față de sine, casă și motanul meu, Valentin, în solitudine.

Dar când am un program clar de lucru, când am o scenă, când trebuie să fiu undeva, o să le bifez pe toate, nu îmi permit să mă relaxez, nu are sens pentru mine. Cum să reușesc ceva dacă mă relaxez, mai ales la 29 de ani, când cei mai mulți oameni sunt „așezați” în viață. Mai degrabă, o să aleg să mor, decât să-mi zică cineva „sărăcuța de tine, cred că ai obosit, așa-i?”.

Lena Chilari, fotografie de Svetlana Vakulovski Ermurachi
© Svetlana Vakulovski Ermurachi

Am o curiozitate: cât (mai) revii asupra unei poezii scrise? O scrii, o lași deoparte și apoi revii la ea să o citești și să mai schimbi ici-colo una-alta?

Depinde, o simți dacă e bună. Dacă sunt scrise din ceva adevărat care s-a copt în mintea ta o perioadă bună de timp, o să cred în aceste poeme și o să le las așa cum sunt. Pot să revin la un poem după ce l-am scris într-un puseu emoțional și să-l înțeleg după, dar la fel, pot foarte ușor să renunț la ele și să le anihilez.

Care e misiunea ta, ca poetă, ca om?

Vreau doar să-mi spun povestea, să supraviețuiesc. Vreau să pot face tot ce e posibil să fac și să deschid cât mai multe uși pentru oameni și, mai ales, pentru fete ca mine.

Cum simți poezia din România și poezia din Republica Moldova? E vreo diferență?

Ambele sunt absolut geniale, e mult talent în spate, deși au viziuni și preocupări diferite. Starea țărilor se reflectă clar în poezie, România are în poezie o simplitate a existenței și a unei rutine, o bunătate onestă și specifică, Republica Moldova are întotdeauna o durere și un neajuns constant, o violență asupra sinelui și celorlalți.

Cu ce diferă spoken word de teatru? Cât de dezvoltat e spoken word poetry în străinătate – îl vezi evoluând la fel de bine în România?

Nu cunosc teatrul îndeajuns de bine, sau ce face teatrul teatru. Sunt multe tehnici asemănătoare în pregătire, însă spoken word e bazat pe propria creație și scriitură. Spoken word-ul îl construiești singur, momentele pe scenă sunt construite de către performer, sunt mai multe roluri într-unul, mai degrabă seamănă cu un one wo/man show. Spoken Word-ul este într-o ascendență colosală în România, tot mai multă lume este convinsă de Spoken Word.

Dincolo de poetă, ești și profesoară. Ce înseamnă pentru tine această profesie?

Contează să fii un om bun și deschis, e o muncă enormă să fiu alături de copii și să le dau constant din mine. Sper din tot sufletul că fac o treabă cât de cât bună.

Despre ce crezi că ar trebui să se vorbească mai des și nu se vorbește?

Cred că acuma se vorbește despre tot, însă nu știu câtă sinceritate, onestitate, politețe și empatie există în tot ce se vorbește.

De ce ți-e dor când ți-e dor?

Mi-e dor de tata și nepotul meu. Mi-e dor de bunica mea, Jănia. Uneori de mama, dar nu putem sta mult împreună, mie îmi face mult rău să stau lângă ea, regresez într-un copil neajutorat și lipsit de iubire și înțelegere. Mi-e dor de mine mică. Mi-aș fi dorit să nu cunosc nicicând sexul sau relațiile amoroase cu sexul opus, de niciuna nu mi-e dor deloc. Mi-e dor de lipsa de griji și suferințe enorme. Mi-e dor de liniște, fericire și acceptare completă fără remușcări, regrete și vocile celor care m-au supărat enorm și m-au trădat.

Mi-e dor de babusia mea, străbunica, care îmi bătea un gălbenuș cu zahăr și o amenința pe mama că o s-o bată cu cârja (bastonul) ei dacă mă mai bate sau mă mai face să plâng. Mi-e dor de momentul din copilărie când m-am uitat prima dată la Spirited Away de Studio Ghibli împreună cu fratele meu mai mare.

Lena Chilari la Vaida Outdoor Sessions #10
Lena Chilari la Vaida Outdoor Sessions #10 | © Andrei Bundaș
poezie din volumul „Ludmila răstoarnă munții”
poezie din volumul „Ludmila răstoarnă munții”

Fotografie copertă © Svetlana Vakulovski Ermurachi


Te aștept în comentarii să-mi spui cum ți s-a părut interviul și te invit să-l dai mai departe dacă crezi că le-ar plăcea și prietenilor tăi.

Dacă vrei să primești noutăți din artă și cultură, interviuri cu artiști, profesioniști din diverse domenii, oameni autentici și mici antreprenori și recomandări de ce să mai citești, vezi sau asculți, te poți abona aici.

Distribuie articolul:

Comentarii:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Newslettere

    Articole recente

    Izabella Lukacs - 2025 © Toate drepturile rezervate.

    Un moment, te rog!

    Dacă ai ajuns până aici cu cititul, dă-mi voie să îți propun să te abonezi la newsletterele mele, să primești ultimele articole ce te-ar interesa sau să afli de evenimentele din Cluj.
    Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
    Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.

    Un moment, te rog!

    Dacă nu ai făcut-o până acum, te poți abona mai jos la newsletterele mele culturale.
    Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
    Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.
    Share to...