10 decembrie 2024 - poezie Izabella Lukacs, ilustrație de Marcos Guinoza
Artist: Marcos Guinoza

10 decembrie 2024

când mergi la psiholog și e greu și inconfortabil știi că e de bine
când bâjbâi prin viață, cu orbul găinilor pe ochi și cu „las’ că-i ok” în brațe, cum e?

suntem un pic (mai mult) ipocriți

toți ăștia care ignorăm ceea ce e evident și ne-ascundem insuficiența și comoditatea în spatele lui „nu e timp” sau pe după vreun „e prea târziu”
care știm cum stau lucrurile la alții, dar când vine vorba de propria inacțiune
ne scăldăm până la înec în justificări și argumente
când știm că e bine să fim diferiți, dar trăsăturile și preferințele noastre
s-au confundat cu cele ale omului de lângă noi
când ne batem cu pumnul în piept că am făcut totul
și ne dăm seama pe canapea la terapie cât de infim a fost acel tot
care le spunem celor pe care-i iubim că nu le e bine în locul în care sunt
când nici noi nu suntem
când criticăm mâncatul de fond nervos înainte să dăm buzna în Mega
și să ieșim cu brațul plin
care tânjim după vulnerabilitate, dar nici nu ne mai amintim
când am lăsat ultima dată garda jos
cărora ne place să stăm unde-i călduț deși simțim
că lipsește ceva și că nu asta e ceea ce visam
care citim cărți despre cum să fim empatici cu cei din jur,
dar uităm să fim cu noi înșine
care locuim în inima orașului,
dar suntem mai izolați unii de alții decât cei din peșteră
care credem în adevăr,
dar n-avem curaj să ne înfățișăm cu el la noi în suflet
când ne trezim să le dăm altora sfaturi de pe marginea prăpastiei

ar fi ipocrit să nu spun că am fost și eu acolo. și probabil voi mai fi
punct de suspensie atârnat în gol
rădăcină însetată de pământ
pendul fără direcție
arhitectură a fricii

ezitarea servește doar pentru a amâna inevitabilul și sfârșește prin a se preda
indecizia e alegerea de a rămâne acolo unde ești și se încheie cu a-i lăsa pe alții să decidă pentru tine.

Izabella Lukacs - 2025 © Toate drepturile rezervate.

Un moment, te rog!

Dacă ai ajuns până aici cu cititul, dă-mi voie să îți propun să te abonezi la newsletterele mele, să primești ultimele articole ce te-ar interesa sau să afli de evenimentele din Cluj.
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.

Un moment, te rog!

Dacă nu ai făcut-o până acum, te poți abona mai jos la newsletterele mele culturale.
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.