privește prin ochii mei lumea
o să te simți acasă între pereți de pământ reci și strâmbi
văruiți într-o nuanță de albastru care înainte a fost roz
și înainte de asta nu-ți mai amintești
dar vezi vechile culori în durerea pe care o simți
când îți intră varul sub unghii

o să înveți să trăiești cu o mantie de neputință pe umeri
n-o să-ți treacă prin minte s-o dezbraci
o să știi ce înseamnă să crești purtând în tine rușinea
lacrimile o să-ți inunde ochii în drum spre casă
de prea multe ori

privește prin ochii mei lumea
n-o să-ți fie străine încercările de autovătămare
dorința de-a nu te fi născut
n-o să-ți ferești privirea când o să vezi oasele dislocate ale tatălui tău

n-o să eziți să pășești în întuneric
deși nu știi ce te-așteaptă
o să te obișnuiești să-ți atârni liniștea în cuierul zilei de mâine
să te muști de buze până la sânge ca să-ți abați atenția
de la certitudinea că trăiești singura zi fără viitor