eu sunt
gândul care-ți trece prin minte când stai pe marginea patului
și nu știi încotro s-o apuci
sentimentul pe care-l ai când îți dai seama
că lipsa unei poveri nu-ți garantează ușurarea
teama când ești cu degetul deasupra lui „trimite” și inima-n derivă
ultima încercare de a pune în cuvinte ce nici tu nu înțelegi
spaima că va veni o zi în care nu vei fi destul
privirea ta când ești în fața oglinzii și încerci să-ți crezi propriile minciuni
zâmbetul învechit desprins din fragmente de apusuri

eu sunt
globul de înghețată care cade de pe cornet în miezul unei zile toride de vară
momentul serii când luna și soarele par mai aproape ca niciodată pe cer
pagina plină de bastonașe strâmbe și neregulate din caietul de clasa întâi
concertul ăla la care n-ai mai ajuns niciodată
ultima stație a unui tren fără destinație
ecoul care se-ntoarce la tine când îi vorbești despre dor

nu mai sunt eu
sunt dâra de abur care rămâne în urma avionului
pe cerul în care n-am avut curaj să zbor