sunt o dâră lăsată de avion
iar scalpul tău miroase a nou născut
privesc apusul printre firele tale de păr și prin brațul unei macarale
mă gândesc că în părul tău stă ascunsă temporaritatea
și m-a lovit doliul între coaste
o fragilitate care-mi mușcă nevoile și dă cu ele de pământul înghețat

sunt un perpetuu noiembrie căruia nu-i (mai) aparțin
stau goală pe-un pat rece din ace de pin
și aștept ca ele să-mi spargă timpanul
ploaia să-mi inunde craniul
ceața să-mi cuprindă măruntaiele
umezeala să-i ia locul oxigenului din plămâni
să ocupe tot pustiul care mă locuiește de când ne-am întors spatele