Izabella Lukacs

Poezii

dincolo de tăvălugul de durere, e ceva sacru în blândețea cu care mi-ai dat drumul și totuși nu m-ai lăsat de tot

sunt o câmpie locuită de dor și tristețe mângâiată de raze care, în loc de căldură, presară sare pe rană

eu sunt gândul care-ți trece prin minte când stai pe marginea patului și nu știi încotro s-o apuci

timpul ne bate obrazul există un moment potrivit pentru orice? parcă niciodată n-am fost în stare să-l recunosc

sunt o dâră lăsată de avion iar scalpul tău miroase a nou născut privesc apusul printre firele tale de păr și prin brațul unei macarale

știu că te doare și secunda asta și cea viitoare că te vor durea mii și mii de secunde

Un moment, te rog!