sunt o carte interzisă
m-ai găsit într-un colț neumblat al librăriei
pitită în semiîntuneric
după niște albume de artă uitate de lume
m-ai luat cu degetele tale fine, însetate și timide
și m-ai scos la lumină
din golurile coastelor mele
m-ai deschis la doi pași de inimă și te-ai văzut pe tine
nețărmuire fragilă
necunoscut cunoscut
m-ai mirosit după tâmplă și-ai tras în piept poeme
cât e dor și cât e obișnuință?
cât e poezie și cât e minciună?
m-ai răsfoit din scoarță-n suflet cu un zâmbet în colțul gurii
intimități în văzul lumii
arme de vindecare sau de năruire
m-ai dus acasă meticulos, să nu cumva să mă fure vântul
să nu-ți scap printre degete
să nu care cumva
m-ai citit de n-am mai știut de mine și de nimeni altcineva
în afară de tine
iremediabil și irevocabil hazard
m-ai lăsat pe noptieră ca pe-o carte interzisă
ca pe-o fotografie înrămată pe care-o întorci cu sticla în jos
ca pe-o oglindă pe care-o atârni în interiorul dulapului
ca pe-o amintire pe care o închizi în sertarul minții când nu vrei să te privești.