E „arta” făcută cu AI artă sau nu? O să ne dăm seama în viitor dacă o carte, o melodie sau o ilustrație a fost făcută de (cu) AI? Din capul locului avem două extreme: una în care rezultatul este un prompt (exemplu Lolita Cercel în muzica românească) și extrema în care e 100% făcut de om. Între cele două extreme avem o zonă de mijloc formată dintr-o plajă foarte largă de lucrări de tipul 20% AI-80% uman, 50% AI-50% uman, 70% AI-30% uman. Cum ne raportăm la ele? Unde tragem linia?
Îmi vin în minte două exemple din primul registru. În 2025, Lolita Cercel, prima cântăreață 100% virtuală din România, cu voce, chip și linie melodică generate cu inteligență artificială, a strâns milioane de vizualizări în doar câteva săptămâni. Succesul Lolitei a iscat diverse opinii:
„Este furt. Nu poți să spui din cine s-a inspirat Lolita Cercel, dar ce este foarte clar este că s-a inspirat din muzică deja scrisă de oameni reali și acei oameni reali nu au primit absolut nimic”, spunea Bogdan Munteanu, creator de conținut și muzician pentru ProTV.
„Eu cred că e o pierdere enormă pentru că în momentul ăsta păcălim tinerii artiști sau tinerii potențiali artiști că există scurtături, că nu trebuie să pună mâna pe chitară, pe vioară și pe saxofon, că nu trebuie să învețe să cânte cu vocea și că pot printr-un promp de inteligență artificială să producă orice. Am această încredere în publicul din România că nu poate fi prostit și nu poate fi păcălit atât de ușor.”, completa muzicianul și cercetătorul Bogdan Simion.
În 2024, Ai‑Da, robotul pictor ultra‑realist, vindea la Sotheby’s un portret al lui Alan Turing pentru o sumă record. Creată în doi ani de o echipă de programatori, experți în artă, roboticieni și psihologi, Ai‑Da „explică” că valoarea cheie a muncii sale este „capacitatea sa de a servi drept catalizator pentru dialogul despre tehnologiile emergente”.
Astea sunt doar două dintre știrile care au ajuns la mine de-a lungul timpului și care îmi ridică multe semne de întrebare. Cred că nu e zi să nu citesc ceva despre AI, în mod inevitabil. Eu nu sunt artistă, dar munca mea constă în scris, un alt teritoriu care până nu demult era profund uman. Pe de altă parte, sunt un om care îndrăgește arta, o consumă în diverse forme, scrie poezie și a construit proiecte editoriale care vin în ajutorul ei. Poate tocmai de aici apare și nevoia de a înțelege unde ne aflăm și încotro ne ducem.
Cine ar trebui să stabilească regulile: artiștii, publicul sau platformele? Ne va mai păsa dacă o lucrare e creată de om sau generată de AI? Dacă „artistul” n-are trăiri, dar lucrarea lui capătă valoare în piață, ce evaluăm, de fapt, când spunem că acel ceva e artă: intenția, procesul sau rezultatul? Unde trasăm linia?
Asaf Avidan e unul dintre artiștii pe care eu îi admir mult. Întrunește mai multe dimensiuni care contează pentru mine: are o identitate vocală unică, este compozitor și storyteller, are versatilitate muzicală, se implică în mai multe etape din procesul creativ și performează live cum puțini o fac.
Am ascultat recent perpectiva lui asupra acestui subiect. El zice așa:
„Din când în când apare câte un salt tehnologic care schimbă felul în care ne raportăm la noi înșine ca specie. Revoluția industrială ne-a obligat să ne redefinim: nu mai era nevoie să fim cei care modelează pământul, pentru că mașinile puteau face asta în locul nostru. Așa că ne-am mutat identitatea în altă parte, în zona intelectuală. Doar că apoi au apărut computerele, capabile să proceseze informații și să facă calcule mai rapid și mai precis decât noi. Și atunci întrebarea a revenit: ce ne mai rămâne?
Răspunsul a fost, pentru o vreme, creativitatea. Ne-am spus că asta ne definește cu adevărat. Dar acum suntem în mijlocul unei noi revoluții, care pare să ne conteste și acest teritoriu. Dacă o mașină poate fi la fel de creativă sau chiar mai creativă decât noi, atunci ce spune asta despre identitatea noastră?
Pentru mine, arta apare atunci când un subiect creează un obiect pentru un alt subiect. Există un fel de triunghi: eu, ca om, simt nevoia să creez, îmi pun emoțiile și gândurile într-un obiect, iar apoi altcineva îl întâlnește, îl interpretează și se regăsește în el. Acest circuit, de la intenție la recepție, este, de fapt, arta. Dacă scoți din ecuație creatorul, dacă obiectul apare fără un subiect în spate, el poate în continuare să te atingă. Dar nu sunt sigur că îl mai putem numi artă.”
Tind să văd lucrurile la fel. Și poate că focusul nu ar trebui să fie pe tehnologie, ci pe relație. Pe nevoia noastră de a ne recunoaște în altcineva, nu doar într-un rezultat. Pentru că, dincolo de cât de „bună” e o operă de artă, e important dacă e „cineva” în spatele ei care a pornit de la o intenție, o vulnerabilitate sau o experiență trăită.
Cred că va fi tot mai greu să distingem ce e făcut de om și ce e generat de AI, dacă nu chiar imposibil. Dar sper că nu vom trage linia acolo și că diferența va consta în felul în care ne raportăm la acel ceva și, implicit, unii la alții.
ÁRTĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Formă a activității umane și a conștiinței, constînd în realizarea de structuri expresive capabile să genereze și să comunice emoții specifice complexe, la care participă, atît în actul creației cît și în acela al receptării, senzorialitatea, intuiția, afectivitatea și inteligența. (dexonline)
Scriitori, animatori, arhitecți, muzicieni și artiști multimedia vorbesc în The Harvard Gazette despre valoarea potențială și limitele lucrărilor produse de AI.
Daphne Kalotay, romancieră și autoare de proză scurtă, vede AI-ul ca pe un imitator eficient, dar limitat:
„AI este un imitator superb și un învățăcel rapid și ar putea scrie ușor texte solide în registre ușor recognoscibile, cu experimentări lingvistice dacă este «împins» în direcția asta, dar îi vor lipsi adevărata înțelegere și experiența.”
Yosvany Terry, saxofonist și compozitor, spune că îi lipsește dimensiunea emoțională:
„Muzica poate transmite și reprezenta emoție, iar AI nu poate încă nici una, nici alta. Capacitatea de a reacționa nu poate fi reprodusă de AI pentru că asta presupune să fii inteligent și să ai libertatea de a‑ți folosi curiozitatea și vocabularul muzical. Abia atunci poți crea și reacționa muzical în timp real. În privința compoziției, AI-ul este folosit de ani buni pentru a compune muzică de film și de televiziune. Asta este o problemă, pentru că AI face munca pe care o făceau muzicienii. Dar când asculți acele compoziții generate de AI, le lipsesc surpriza, emoția și chiar tăcerea.”
Ruth Stella Lingford, animator și lector în arte vizuale, are o poziție mai echilibrată:
„AI chiar amenință locurile de muncă din industria animației. (…) Îmbinarea de imagini din surse diferite, cu o mare doză de aleatoriu, se apropie destul de mult de anumite aspecte ale procesului creativ. AI funcționează ca un fel de inconștient colectiv, iar unele dintre rezultate mi se par foarte interesante. Nu cred că filmele de animație făcute integral de AI ar avea mare succes, dar, folosită cu ghidaj uman pe tot parcursul, ar putea funcționa foarte bine.”
Matt Saunders, artist multimedia și profesor, vede AI-ul ca pe o schimbare de paradigmă:
„Fiecare tehnologie nouă răstoarnă convenții și aduce nu doar posibilități noi, ci și un nou tip de inteligență materială. Ar trebui să fim recunoscători că suntem provocați și scoși din obișnuințele și presupunerile noastre. Majoritatea lucrurilor care mă îngrijorează țin de sfera socială și etică. Sper să existe artiști mari care să ne ajute să imaginăm și să lucrăm cu această nouă realitate.”
Moshe Safdie, arhitect și urbanist, rămâne sceptic în privința creativității reale a AI:
„AI-ul are o capacitate extraordinară de analiză, dar încă nu îl văd făcând ce facem noi, arhitecții, atunci când proiectăm, proces care implică luarea în calcul a unui număr foarte mare de variabile și punerea lor în ordine. Dacă punem întrebările potrivite, AI ne va da răspunsuri semnificative. Dar nu cred că ne va oferi întregul răspuns. În ceea ce privește arta creată de AI, nu cred că o putem numi artă. Nu văd AI făcând genul de acte creative pe care le facem noi. Pot să‑mi imaginez că «compune» o piesă muzicală, dar nu cred că ar putea crea singură ultimele sonate ale lui Beethoven. AI poate imita ceva ce a fost deja creat și îl poate regurgita într‑un alt format, dar asta nu este o operă originală.”
Abonează-te la Coolturalist și primești de două ori pe lună noutăți din artă și cultură, interviuri cu artiști, recomandări de ce să mai vezi, citești, încerci și alte bunătăți pe care-i mai bine să le descoperi tu.
Într-un interviu publicat în Nautilus, cercetătoarea în științe cognitive Silvia Rondini aduce o perspectivă importantă asupra creativității AI: ideea că ceea ce numim astăzi „artă AI” rămâne, în esență, profund dependent de intervenția umană.
Rondini pornește de la o definiție clasică din științele cognitive: creativitatea ca producere a ceva „nou și util”, formulată de J.P. Guilford, dar subliniază că această definiție este incompletă, pentru că nu surprinde procesul și experiența, ci doar rezultatul. În experimentele echipei sale, artiștii umani au obținut constant cele mai bune scoruri de creativitate, urmați de cei fără pregătire artistică, apoi de AI ghidat de oameni și, pe ultimul loc, de AI fără intervenție umană. Diferența constă în prezența unei intenții și a unei experiențe trăite.
„Putem spune că AI produce rezultate creative atunci când este ghidat, dar când îl lăsăm singur, nu vedem un proces de imaginație autonomă”, explică ea. Modelele actuale funcționează mai degrabă prin combinații statistice ale datelor, fără o experiență sau o relație directă cu lumea, ceea ce limitează capacitatea lor de a genera sens nou în mod independent. În schimb, oamenii nu au nevoie de volume uriașe de date pentru a crea, ci de capacitatea de a generaliza și de a transforma experiența în imaginație.
Din această perspectivă, Rondini nu vede AI-ul ca pe un agent creativ autonom, ci ca pe un instrument care amplifică creativitatea umană. Inteligența artificială poate produce imagini sau texte convingătoare, dar nu inițiază un act creativ în sens uman. Concluzia ei este că ceea ce numim astăzi „artă AI” este, în realitate, o formă de artă umană mediată de tehnologie, iar plăcerea și sensul creativ rămân, cel puțin în prezent, profund umane.
ARTIST, -Ă, artiști, -ste, s. m. și f. Persoană de talent care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoană care dă dovadă de talent în profesiunea pe care o exercită. (dexonline)
Deezer raportează că peste 28% din muzica livrată zilnic către platformele de streaming este acum complet generată de inteligență artificială, adică peste 30.000 de piese pe zi. Compania spune că a dezvoltat un sistem propriu de detecție care îi permite să identifice conținutul AI și să urmărească creșterea rapidă a acestui fenomen încă de la începutul anului.
Din iunie 2025, Deezer a devenit prima platformă de streaming care etichetează explicit melodiile generate integral de AI și le exclude din recomandările algoritmului și din playlisturile editoriale. Compania susține că această măsură are scopul de a proteja artiștii și de a menține transparența, reducând impactul asupra distribuției redevențelor și asupra experienței utilizatorilor.
Mai mult, o parte semnificativă a acestor piese are și o componentă frauduloasă: aproximativ 70% din stream-urile generate de muzica AI ar putea fi manipulate. În același timp, un studiu citat de companie estimează că până la 25% din veniturile creatorilor ar putea fi afectate de AI până în 2028, ceea ce ar reprezenta o provocare majoră pentru industria muzicală.
Nici literatura nu e ferită de AI. Un articol din The New York Times descrie cazul romanului „Shy Girl”, despre care au apărut suspiciuni că ar fi fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale. Cartea, publicată inițial în regim self-publishing în 2025 și apoi preluată de o editură mare în Marea Britanie, a devenit rapid populară și a stârnit controverse. Mai multe instrumente care detectează conținutul generat de AI au indicat că între 20% și 78% din text ar putea fi generat de inteligență artificială.
Ulterior, editura Hachette a decis să oprească publicarea cărții în Statele Unite și să retragă ediția din Marea Britanie, invocând nevoia de a garanta originalitatea lucrărilor. Cazul este considerat primul exemplu important în care o carte este retrasă din acest considerent. Autorul a negat folosirea directă a AI, dar a admis că o persoană implicată în editare ar fi putut să îl folosească.
Tot conform articolului, în 2024 au fost publicate peste 3,5 milioane de cărți în regim self-publishing în Statele Unite (față de 2,5 milioane în 2024), iar o analiză care a inclus mii de cărți sugerează că aproximativ 20% ar putea conține porțiuni semnificative generate de AI.
Potrivit unui sondaj al The Society of Authors (Marea Britanie), 26% dintre ilustratori spun că au pierdut deja lucrări din cauza inteligenței artificiale, iar 37% observă o scădere a valorii muncii ilustrate pe fondul exploziei conținutului generat automat. În același timp, Association of Illustrators indică faptul că peste 32% dintre respondenți au pierdut proiecte din cauza AI, cu pierderi medii de peste 9.000 de lire per artist afectat.
Agențiile și artiștii încearcă să navigheze un teren contractual tot mai instabil. De la clienți care cer extinderea sau modificarea lucrărilor cu instrumente AI, până la solicitări de a recrea stilul unui ilustrator prin modele antrenate pe munca acestuia, granițele dintre inspirație, licențiere și replicare devin greu de trasat. În lipsa unor reguli clare, fiecare proiect ajunge să fie o negociere punctuală, mai degrabă decât o practică standardizată.
În paralel, industriile creative devin tot mai fragmentate. Unii utilizează AI ca parte din proces, pentru a accelera idei sau explorări vizuale, în timp ce alții resping complet tehnologia, pe fondul riscului de devalorizare și al lipsei de transparență în folosirea lucrărilor pentru antrenarea modelelor.
CREA, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înființa; a organiza. ♦ A inventa, a născoci; a concepe, a compune o operă literară, o bucată muzicală etc. (dexonline)
Nu zic că nu merită să privim și partea luminoasă a poveștii. Se pare că arta generată de AI poate să miște oamenii și să-i inspire: produce imagini, texte sau melodii care surprind și emoționează. În sensul efectului asupra privitorului sau ascultătorului, rezultatul funcționează ca un artefact: ceva ce există în lume și la care reacționăm, indiferent cum a fost făcut.
Pe de altă parte, algoritmii se antrenează pe date și își îmbunătățesc performanța în timp, ceea ce seamănă, măcar de la distanță, cu felul în care noi, oamenii, șlefuim un meșteșug. Pentru mulți artiști AI-ul e deja un spațiu de explorare: o oglindă a societății contemporane, o zonă în care se întâlnesc cultura vizuală, tehnologia și întrebările despre ce mai înseamnă creativitatea azi.
În plus, inteligența artificială poate extinde procesul nostru creativ. Nu obosește, nu are blocaje, nu are grija zilei de mâine, n-are de plătit facturi și poate genera rapid zeci de variante din care să alegi. Atâta vreme cât există ghidaj, selecție și rafinare, artistul rămâne activ în ecuație, iar pentru mulți creatori asta e suficient ca să vadă AI-ul ca pe un instrument, nu ca pe un înlocuitor.
De aici încep rezervele serioase vis-a-vis de AI. Nu va avea niciodată emoțiile care dau naștere artei, nu se lovește de limitele unui corp și nici n-are temeri sau doruri cuibărite în suflet. „Operele” sunt generate pe bază de comenzi și calcule de probabilitate, nu dintr-o intenție sau experiență personală. Originalitatea rămâne o zonă gri: modelele combină și reinterpretează lucrări existente, antrenate pe arhive uriașe, de cele mai multe ori fără consimțământul celor implicați.
E adevărat că și arta umană are la bază ceea ce a fost înainte. Că un pictor poate învăța și exersa reproducând lucrările altor artiști. Dar în cazul AI-ului lipsește subiectul care își asumă, interpretează și transformă această moștenire. Pe deasupra, procesul este adesea opac: nu știm exact cum ajunge modelul la un anumit rezultat și cine poartă responsabilitatea pentru prejudecăți, plagiate sau reprezentări problematice.
Capacitatea de inovație e, de fapt, limitată de datele existente; fără input uman nou, modelele rămân captive într-un remix permanent al trecutului. Și peste toate se așază problemele etice și sociale: locuri de muncă pierdute, competiții artistice dezechilibrate, confuzia pe care o vedem în jurul drepturilor de autor.
Din acest punct discuția se mută din zona tehnică în cea umană. Cel puțin pentru mine.
INTELIGENȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = domeniu al informaticii care dezvoltă sisteme tehnice capabile să rezolve probleme dificile legate de inteligența umană. (dexonline)
Problema nu este doar lipsa de originalitate a AI-ului. O mare parte a artei umane nu este complet originală. Dar în procesul mecanic de generare se pierde ceva din esența artei. Arta nu este doar pentru artiști, e o activitate fundamental umană. Esența ei stă în actul de a crea, în credința că, prin acest proces, transmiți ceva din tine într-un obiect. Această credință permite mai departe privitorului să se proiecteze în lucrare și să intre într-o formă de comunicare care depășește limbajul obișnuit.
Din punctul meu de vedere, ce dă valoare artei nu este obiectul în sine, ci interioritatea umană pe care le poartă. Procesul artistic e, într-un fel, un act de transmitere: îi oferi celuilalt o formă personală și proprie de adevăr. Privitorul găsește în acea lucrare o oglindă a propriei interiorități, a fricilor, metehnelor, credințelor și năzuințelor sale. Arta devine un limbaj comun care reduce distanța dintre mine și tine.
În plus, arta creează conexiuni și între cei care o consumă. Când doi oameni sunt atinși de aceeași lucrare, își proiectează în ea propriile experiențe profunde și ajung la un nivel de intimitate greu de atins altfel. Artistul și opera devin un mediu de întâlnire între oameni care simt că sunt mai mult decât pot exprima.
O societate democratică se bazează pe aceste legături subtile, pe recunoașterea faptului că diferențele dintre noi nu ne separă, ci ne permit să împărtășim ceva esențial. Fără astfel de experiențe comune, apar forme de polarizare și excludere. Imaginile, muzica și textele generate de AI modifică această dinamică. Mașina nu are dorințe, nu trăiește într-un corp, nu se confruntă cu limite sau tensiuni interioare. Creația ei este „nelocuită”: nu există un sine în spatele ei, deci nici o adevărată relație de schimb între creator și public.
Rămâne doar un mimetism care ne poate păcăli percepția și ne fură privirea. Există chiar riscul ca aceste forme artificiale să înlocuiască experiențele personale, lucru care va afecta și mai mult capacitatea noastră de conectare. Arta generată de inteligența artificială ne dă impresia de libertate și abundență, dar întărește controlul în mâinile celor care dețin infrastructura tehnologică și culturală. În ce măsură extinde acest lucru creativitatea umană? Habar nu am. Eu cred că mai degrabă o reorganizează în sisteme optimizate pentru profit.
Arta generată de AI va fi tot mai prezentă. Noi avem de făcut o alegere: ea poate înlocui treptat relațiile estetice autentice, fie ne poate forța să le revalorizăm și să avem grijă de ele. Cum ziceam la începutul articolului, mai mult e vorba despre felul în care ne raportăm unii la alții.
Dacă ar fi să trag o linie, pentru mine „arta AI” nu e artă. E un output pe care îl pot aprecia vizual, mă poate inspira uneori, să zicem că îl pot folosi în procesul creativ, dar nu pot pune semnul egal între o poezie scrisă de ChatGPT și o poezie scrisă de mine, care are la bază gândurile, emoțiile și experiențele mele.
***
Tu ce părere ai:
Scrie-mi ce crezi în comentarii și trimite articolul cui simți că i-ar plăcea să-l citească.
Sursă imagine cover: Pexels.
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Coolturalist este newsletterul bilunar care-ți aduce noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.
