
Am trăit s-o fac și pe-asta. Vineri dimineață am vorbit la Radio România Cultural despre colajul „Burnoutul la români: o epidemie tăcută”.
Dacă mi-ar fi spus cineva la începutul anului că o să particip la o expoziție cu o lucrare proprie (realizată alături de colegele din Hacking Work) și că o să vorbesc despre asta și despre munca noastră la radio (cu Daria Ghiu în cadrul emisiunii Orașul vorbește) n-aș fi crezut.
Interesant este că dacă nu scriam acum două luni despre burnoutul artiștilor n-aș fi aflat de open call-ul pentru expoziția Sub Preș și lucrarea noastră, aleasă din peste 130 înscrise, n-ar fi existat.
Vineri, 4 iunie, o să fiu la București, la vernisaj. Dacă ești prin oraș merită să vii la Goethe-Institut Bucuresti să vezi ce altceva (mai) ascundem sub preș. Sau dă-le de veste prietenilor tăi care sunt prin capitală.
🎶 Cântece Interzise la Music Gallery la Edison House of Music. „Cântece interzise” explorează momentele când muzica a stârnit reacții suficient de puternice încât să fie înterzisă, dar și felul în care muzica poate modela societatea și poate da voce unor idei care altfel ar fi rămas nerostite. În expoziție veți găsi povești despre cântece care au provocat autorități, despre scene underground care au crescut în afara industriei muzicale, despre radio pirat, despre felul în care muzica a circulat atunci când distribuția oficială nu era posibilă și despre comunități care au folosit sunetul ca formă de expresie și identitate.
🎶 Povești Muzicale pentru copii (intrare liberă) de la ora 11:00 în Parcul Feroviarilor. De Ziua Copilului, în Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca, Orchestra New Hope, sub bagheta dirijorului Dmitriii Chiricov, susține un concert dedicat copiilor și familiilor. Publicul va putea asculta „Muzicienii din Bremen”, în adaptarea lui Christopher Stanichar, într-un spectacol interactiv care îmbină muzica și povestea. Evenimentul le oferă celor mici ocazia de a descoperi instrumentele orchestrei, de a înțelege modul în care funcționează o orchestră și de a face cunoștință cu universul muzicii simfonice.
🩰 În pași de dans | spectacol de balet (cu bilet) de la ora 18:30 la Opera Națională Cluj. Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca vă invită să pășiți în universul fermecat al dansului, într-un spectacol-eveniment desfășurat în fastuoasa sală a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
👾 DEZ.INHIBAT: Atelier de joacă și creație pentru adulți (cu înscriere) de la ora 18:30 la Planetarium. Un atelier de creație prin joacă dedicat adulților care vor să se reconecteze cu spontaneitatea, curiozitatea și bucuria de a crea fără presiunea de a „ieși bine”. Prin exerciții de improvizație, mișcare și artă intuitivă, ne vom reconecta cu partea noastră curioasă și playful. Un spațiu cozy și relaxat în care joaca nu e „doar pentru copii”, ci o formă de exprimare și prezență de care avem nevoie la orice vârstă. Atelierul are o durată de 2 ore, iar materialele sunt incluse în preț. Nu ai nevoie de experiență în folosirea lor, nu este necesar să ai cunoștințe sau abilități de un anumit fel.
🖼️ „EXPRESII VIZUALE” – O Expoziție de artă realizată de copii de la ora 17:00 la Casa de Cultură a Studenților. Expoziția reunește o gamă variată de creații: de la peisaje pline de sensibilitate și compoziții de natură statică, până la portrete expresive și ilustrații vibrante. Fiecare lucrare reflectă pasiunea, dedicarea și universul interior al copiilor, care, prin culoare și formă, își exprimă propria viziune asupra lumii. Un element aparte al expoziției îl reprezintă diversitatea tehnicilor utilizate – de la tempera și cariocă, până la abordări creative și experimentale, care au contribuit la dezvoltarea abilităților artistice ale participanților.
🎭 Dracula. Despre cum am devenit monstru – Festivalul Internațional „Puck” 22 (cu bilet) de la ora 18:00 la Teatrul de Păpuși „Puck”. Este una dintre cele mai recente producții ale Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Publicul este invitat să descopere modul în care Dracula, unul dintre cele mai înspăimântătoare personaje din povești, ne arată cum aparențele înșeală și cum până și cel mai de temut vampir are de fapt intenții bune și vrea doar să fie prieten cu cei din jurul lui. Această abordare are ca scop încurajarea tinerilor spectatori să gândească critic despre prejudecăți, să conteste stereotipurile și să recunoască valoarea acceptării diversității.
🎶 CONCERT’N 4 cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu si Cristi Rigman (cu bilet) de la ora 19:00 la Machines Venue. Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman ne cântă (sau poate ne interpretează) Concert’n 4. Că e muzică, că e teatru sau poate amândouă exact în același timp, nici nu mai contează. Un concert delicios, cu personaje de o tristețe comică zguduitoare, de care nu te saturi.
🎥 Avanpremieră specială Cântecul pădurii + Q&A | Zilele Pădurii Făget (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Pătrunzând adânc în tărâmurile pădurii – unde râșii, urșii, cerbii, bufnițele, cocoșii de munte și viețuitoarele apelor își duc existența – Munier aduce din nou un omagiu splendorii vizuale a naturii, căutând totodată să surprindă simfonia poetică a pădurii. Șoaptele codrului răsună asemenea cuvintelor tainice transmise cândva de la tatăl său către el, iar acum de la el către propriul fiu. Urmat de o discuție cu Alexandru N. Stermin, biolog și explorator, Flaviu Garbo, președintele Active Hub – organizator Zilele Pădurii Făget, și Eliana Sevianu, lector la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (Universitatea Babeș-Bolyai), în cadrul Departamentului de Știința Mediului.
🎭 CaNON – Festivalul Internațional „Puck” 22 (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul de Păpuși „Puck”. În această arenă pervertită numită viață, suntem cu toții puși să luptăm unii împotriva celorlalți: pentru un post de muncă, pentru o chirie, pentru o pâine. Această luptă pentru supraviețuire nu este un accident al istoriei, ci un adevărat canon al existenței românești, pe care marile noastre opere literare l-au surprins în esența lui cea mai pură. caNON este spectacolul care trage aceste lupte arhetipale din trecut direct în prezentul nostru exploziv și le recontextualizează. Fiți sinceri: nu v-ați dorit niciodată să îi vedeți pe Ion, Harap Alb sau Pascalopol într-un ring de wrestling? Poate că nu, dar garantăm că e genul acela de chestie de care nu realizați că aveți nevoie în viețile voastre.
🖼️ Arhetipurile frumuseții în arta europeană din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj de la ora 10:00. O călătorie senzorială prin universul mitologic al secolelor XVII-XIX, unde perfecțiunea trupească devine o oglindă a spiritului: pierde-te în crângurile magice ale lui Alessandro Varotari (Il Padovanino), lasă-ți imaginația purtată de acordurile mute ale „Băiatului cu lăută” de Bartolomeo Nazari, și admiră eleganța atemporală a sculpturii „Venus de Medici”, o copie după celebrul Praxiteles. De la portrete feminine învăluite în mister, până la frumusețea idealizată a efebilor muzicanți, selecția curatoriată de Ioana Filipescu promite o experiență de tip sinestezic, îmbinând plăcerea vizuală cu ecouri ale literaturii și poeziei de epocă.
🎭 Cipi, piticul uriaș de la ora 10:00 la Teatrul de Păpuși „Puck”. Spectacolul „Cipi, piticul uriaș” este inspirat din volumul „Cipi, acest pitic uriaș” de Sándor Fodor, una dintre cele mai cunoscute creații literare pentru copii din spațiul transilvănean contemporan. Adaptarea scenică propune o formulă în versuri, cu păpuși expresive și o estetică ludică, explorând teme precum acceptarea de sine, altruismul și prietenia. Cipi este un pitic convins că întreaga lume din zăvoi funcționează datorită lui. El dă deșteptarea tuturor în fiecare dimineață, le explică albinelor cum se face mierea și le spune păsărilor cum să cânte. Pentru că îl iubesc, ceilalți îi îngăduie să creadă că mica pădure nu ar putea exista fără el. Dar lui Cipi nu-i este de ajuns. Dorința lui cea mai mare este să crească, să fie mai înalt și mai puternic. Când descoperă că lumea merge înainte chiar și fără ajutorul lui, hotărârea de a fi mare devine și mai puternică. Cu: Alexandru Crefelean, Eliza Atofanei, Ioana Buta, Ștefana Tărniceru, Florian Silaghi.
🎭 Povestea Regelui Lear (cu bilet) de la ora 12:30 la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”. Cordelia, o fată din ziua de azi, se joacă singură în biroul tatălui ei. Trebuie să învețe o poezie pentru serbare, dar atât momentul apariției pe scenă cât și memorarea unei poezii care să îl facă mândru pe tatăl ei, o înspăimântă. Jester, prietenul ei imaginar, îi readuce aminte de lumea lui Shakespeare, iar Povestea Regelui Lear devine o posibilă oglindă a relațiilor dintre părinți și copii din care Cordelia are câte ceva de învățat.
🎭 Albă ca Zăpada – Festivalul Internațional „Puck” 22 (cu bilet) de la ora 17:00 la Teatrul Național Cluj. O tânără prințesă nevoită să fugă din calea unei regine stăpânite de gelozie, o casă ascunsă în pădure și întâlnirea cu cei șapte pitici — povestea bine-cunoscută prinde viață pe scenă într-o versiune plină de culoare, umor și emoție. O aventură despre curaj, prietenie și puterea de a rămâne bun, indiferent de obstacole. Teatrul de animație, muzica și jocul actorilor construiesc un univers vizual spectaculos, care aduce pe scenă farmecul poveștii clasice într-o formă proaspătă și atractivă.
🎥 „Facem un film despre Mark Fisher” (cu înscriere) de la ora 19:00 la Pisica Neagră. „Facem un film despre Mark Fisher” este un experiment cinematografic de 65 de minute care abordează ideile regretatului teoretician despre capitalism, cultură și viitor. Regizat de Simon Poulter și Sophie Mellor (sau Close & Remote), filmul a fost realizat între 2024 și 2025 folosind Instagram (@markfisherfilm) ca instrument metodologic pentru a găsi colaboratori, pentru a genera cercetare și a distribui conținut. Cu peste 70 de contribuitori invitați, filmul îmbină documentarul, performance-ul, muzica și ficțiunea hauntologică. Firul narativ principal îl urmărește pe Parkins — o figură suspendată în timp – prin peisaje spectrale și spații digitale, retrasând firul gândirii lui Fisher din anii ’90 și până în prezentul nostru algoritmic. Un al doilea plan narativ îl constituie interviurile realizate cu teoreticieni, jurnaliști și artiști a căror viață și muncă au fost influențate de acesta.
🗣️ Bianca Bălănescu la Nepotu’ lui Thoreau de la ora 19:00 la Insomnia. Bianca Bălănescu (n. 2001, Ploiești) a absolvit o licență în istorie și un master în studii de gen. Poeme de ale sale au apărut în Gen, revistă, Echinox și în Specula Anthology I. Este pasionată de păsări.
🎭 Transit – Festivalul Internațional „Puck” 22 (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul de Păpuși „Puck”. Ce se întâmplă atunci când învelișul puternic în care ai trăit ani întregi începe, încet, să se fragilizeze? Când corpul tău nu mai funcționează ca înainte, unde te mai regăsești? Viața din jurul tău se schimbă, iar tu rămâi același. Și aproape nimeni nu pare să observe asta. Te privești în oglindă și vezi reflecția tuturor oamenilor care ai fost cândva. O călătorie prin timp… cincizeci de ani în cincizeci de minute. „Transit” vorbește despre despărțirea de o epocă, despre conflictul dintre ceea ce mai poți face și ceea ce încă îți dorești să faci, dar și despre recâștigarea încrederii în sine într-un corp aflat în transformare.
🎭 De ce să strici o știre bună cu adevărul – Festivalul Internațional „Puck” 22 (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul de Păpuși „Puck”. Un jurnalist tânăr ajunge față în față cu cea mai apropiată martoră a unor evenimente care încă divizează opinia publică. El încearcă să obțină interviul carierei sale, însă aceasta refuză inițial să vorbească. Spectacolul explorează felul în care viața personală, politica și istoria se suprapun, cum memoria individuală este rescrisă de mass-media și cum „adevărul” devine un teren fragil, mereu negociat.
🎭 Ziua porților deschise – ediția a XVI-a (intrare liberă) de la ora 10:00 la Teatrul Național Cluj. Programul include un spectacol de teatru de animație pentru copii, „Bekkanko”, o zonă de creație deschisă pe tot parcursul zilei, activități de face painting și baloane modelabile, ateliere interactive precum „Cutia cu povești”, actorie și improvizație pentru copii, un atelier de scriere pentru adolescenți și un atelier de teatru dedicat adolescenților. Publicul poate participa și la spectacolul-lectură „Fă rai din ce n-ai”, la reprezentația de Commedia dell’arte „Roșu de Veneția”, precum și la vizite ghidate în culisele teatrului. Evenimentele speciale includ o repetiție cu public pentru spectacolul „Un altfel de Harap-Alb”, proiecția documentarului „O scenă a memoriei – 100 de ani de Teatru Național la Chișinău”, urmată de discuții cu invitați, spectacolul „Cumetrele”, însoțit de dialog cu publicul, și producția „Famila Cehov”, realizată de studenții Facultății de Teatru și Film din cadrul UBB.
🎭 Alex Barti Show – Festivalul International „Puck” 22 (cu bilet) de la ora 11:00 la Teatrul de Păpuși „Puck”. Domnul Barti este fermecător și plin de personalitate. Domnul Barti este o marionetă cu multe fire, în mai multe sensuri. Această păpușă serioasă și talentată, care este și pianist clasic, încântă atât copiii, cât și adulții. Spectacolul domnului Barti nu are dialog. Povestea este spusă prin mișcare și muzică. Când se așează la pian, uităm că este făcut din lemn și că viața lui atârnă, la propriu, de firele sale. A fost conceput și creat în 1986 de păpușarul Alex Mihajlovski, care i-a dedicat peste 1000 de ore pentru a crea iluzia perfectă.
☺️ Just Push Play – Spectacol găzduit (cu bilet) de la ora 19:00 la Centrul de Creație Maidan. JUST PUSH PLAY este o trupă de improvizație formată din cinci actori profesioniști: Dragoș Muscalu, Bogdan „Bob” Rădulescu, Robert Pavicsits, Matei Rotaru, Paul Tonca. De peste 18 ani, JUST PUSH PLAY își pune mintea cu spectatorii și face spectacole fără scenariu, fără plasă de siguranță și, uneori, fără nici cel mai mic instinct de autoconservare. Ce înseamnă asta? Înseamnă că tot ce se întâmplă pe scenă se construiește pe loc, pornind de la ideile publicului. Cineva spune o literă, un cuvânt, o întâmplare, o idee aparent nevinovată sau o obsesie ușor dubioasă, iar improvizatorii o transformă imediat într-o scenă care poate degenera rapid într-o dramă de familie, un thriller psihologic, un discurs, un cântec sau o discuție existențială între un unicorn și contabilul lui.
🎶 Open Stage cu 2×2 (intrare liberă) de la ora 20:00 la Studio 26. Trupa / Proiectul Muzical 2×2 din Satu Mare de muzica Alternative-Electronica , Fusion de Trip-Hop, Industrial , Experimental. Piesele sunt compuse si aranjate de ei si isi promoveaza proiectul nou nascut prin LiVE-uri. Trupa este formata din 2 membrii, Dani Lung (aka D.L sau Noisemakers) la tobe sampler, compozitie, aranjament si Michael Ninaci (aka t.quoise) la chitara, compozitie, aranjament, vizual. Sunt de o vreme buna si producatori / compozitori / aranjatori muzical si acesta este proiectul lor de suflet cu muzica care le place ,”pleasure not pressure”.
🎶 Ziua 1 | Jazz in the park 2026 (cu bilet) în Parcul Etnografic. Ghost-Note , Marcos Valle, Rabih Abou-Khalil, Bugge Wesseltoft, Arild Andersen și Sanskriti Shrestha , Nik Bärtsch Solo, A-C Leonte, Sha, Mindthegap TRIO. Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Festivalul a găzduit până acum peste 550 de concerte de jazz cu artiști internaționali și este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen.
🎭 MANIU | Spectacol-lectură (intrare liberă) de la ora 18:00 la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”. „O comedie neagră despre disperare și loialitate. Raluca, recent întoarsă din străinătate, și prietena ei, Ioana, au nevoie urgentă de o sumă uriașă pentru a plăti operația copilului celei din urmă. Singura lor speranță este unchiul Ralucăi, un fost deținut cu experiență, care le pune la cale un plan riscant: furtul unui tablou valoros dintr-un muzeu. Deși unchiul le antrenează riguros, fetele sunt amatoare și se lovesc de numeroase răsturnări de situație. Totul culminează cu o vânzare tensionată, unde planul reușește împotriva tuturor șanselor, dar adevărata surpriză de la final schimbă complet perspectiva asupra valorii obiectului furat și a succesului lor.” Dragoș Pop
🎥 Răsărit verde smarald – avanpremieră (cu bilet) de la ora 18:00 la Cinema ARTA. Keitarô locuiește singur într-o fostă fabrică de artificii. Au trecut patru ani de când lucrează la perfecționarea artificiilor „Shuhari”, un proiect original și ambițios abandonat de tatăl său, acum dispărut. Însă căminul său riscă să fie evacuat cu forța de către autorități. Înainte de demolarea fabricii, Keitarô se reunește cu un bun prieten din copilărie pentru a găsi secretul artificiilor demult pierdute și pentru a închide o etapă din viața sa.
🎶 Concert de deschidere al Festivalului Humans – Beethoven 199,5 (cu bilet) de la ora 19:00 la Auditorium Maximum.
🎭 PREMIERĂ: Second Skin (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Trecând printr-un șir nesfârșit de situații care îi cer să fie prezent, corpul reacționează cum poate: se ajustează, se blochează, se retrage, repetă tipare familiare. Rezistă. O membrană subțire, identitară, transparentă îl ține viu și în tensiune. Sub presiunea de a performa, stările oscilează între plăcere și nesiguranță, vulnerabilitate și control. Corpul protestează și învață să se adapteze cu forță și determinare. Vrea să se exprime sincer și, totodată, să fie acceptat. Abandonându-se visceralului, descoperă uneori un echilibru fragil și forme neașteptate de libertate.
🎭 1715380.NŐ | Ad Hoc csoport (cu bilet) de la ora 20:00 la ZIZ – Art and Social Area. 1715380.ms este o adaptare a cărții „ Studentă în căutare de susținător” (Egyetemista lány támogatót keres), povestea a patru fete aparent obișnuite care își câștigă existența într-un mod neobișnuit: sunt prostituate. Aceste patru povești, împreună cu multe altele, au fost combinate în povestea lui Lili. Spectacolul 1715380.ms este despre feminitate, despre trăirea feminității într-un mod neconvențional, dar totuși valabil. El este despre prostituție, despre calea care duce la ea și despre modul în care aceasta afectează relația cuiva cu sine însuși, precum și cu ceilalți. El este despre o decizie și despre calea care duce la ea. Te poți întâlni cu Lili oriunde. În autobuz, în magazin, la universitate. Chiar și pe locurile spectatorilor. Cu supratitrare în română.
Dacă CooltCluj îți face inboxul mai interesant și te ajută să rămâi aproape de artă și cultură, orice donație e un mic cadou care mă ajută să duc mai departe acest proiect.
🎶 Ziua 2 | Jazz in the park 2026 (cu bilet) în Parcul Etnografic. Lisa Simone Quartet, Nik Bärtsch’s Ronin, Kraak & Smaak Live Band & Dj Set, Vița de Vie Acustic, Jemma, Vlad Dobrescu & The Jam Community, Jeremias Keller, Ziggy Zeitgeist, Dj Bully. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei „Best Small European Festival”, la European Festival Awards.
🎭 Olguța şi un bunic de milioane | spectacol de teatru itinerant (cu bilet) de la ora 11:00 în Piața Unirii. Olguţa locuiește la Cluj împreună cu părinţii şi căţelul ei, Farid. Are o viaţă fericită şi plictisitoare până când mama ei se îmbolnăvește, iar tatăl ei pleacă la lucru în străinătate ca să câştige bani pentru o operație foarte scumpă. Lucrurile se complică atunci când e trimisă să stea cu mătuşa ei, Nina, pe care n‑o mai întâlnise de o veșnicie. Aceasta i-l prezintă pe Victor, un puşti de vârsta ei, cu care Olguţa se împrietenește. Apoi un tip pe nume Maximilian începe să-i urmărească şi, pentru o vreme, cei doi devin fugari, iar lucrurile o iau razna. Una peste alta, Olguța trece de toate piedicile și aventura se încheie cu bine, pentru că aceasta e totuși o piesă de teatru pentru copii.
✂️ Atelier Creativ de Stickere de la ora 12:00 la GrainLab. Desenezi un monstruleț care te reprezintă pe tine, îl tai în forma pe care o alegi și pleci cu un sticker făcut de mâinile tale. Ana te ghidează în procesul creativ, iar Zaba te ajută cu monstrulețiii ei. Nu trebuie să știi să desenezi. Nu există greșeli. Toate materialele sunt asigurate. Înscrierea se face prin mesaj in privat catre Ana Coroi, Georgeta Cristea sau safiticuminti@gmail.com.
🪁 Atelier Kitemaking de la ora 14:00 la GrainLab. Ce înseamnă zborul pentru noi? Face el parte din imaginarul uman timpuriu sau, mai degrabă, am evoluat spre a ni-l imagina și dori?În plutirea căror ființe zburătoare ne regăsim?Este vorba despre nevoia de a transcende limitele corpului? Despre o eliberare de presiunile exterioare și de forța gravitațională? Sau, dimpotrivă, despre acceptarea lor?Ce ambivalențe apar atunci când ne gândim la libertatea de a fi purtați de vânt? În aceeași cheie reflexivă, vom explora împreună realizarea unor structuri aerodinamice și diafane, care pot fi atât funcționale, cât și doar simbolice sau decorative. Mai concret, atelierul își propune să exploreze echilibrul dintre rezistența materialelor și senzația lor de imponderabilitate prin confecționarea unor zmeie personalizate. Înscrierea se face prin mesaj in privat către @elainelenh, @safiticumintigallery sau safiticuminti@gmail.com. Taxa de participare: 30 de lei, se achita la fata locului.
📖 #21 Clubul de Lectură de la ora 5 în Grădina Botanică. Participanții sunt invitați să discute despre lecturile preferate, obiceiurile de citit, autorii și cărțile care i-au marcat, dar și să participe la activități creative. Cei interesați pot veni cu o carte pe care doresc să o recomande sau pot lua parte la conversațiile despre pasiunea pentru lectură. Participarea se face pe bază de înscriere prealabilă.
🎭 PREMIERĂ: Second Skin (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Trecând printr-un șir nesfârșit de situații care îi cer să fie prezent, corpul reacționează cum poate: se ajustează, se blochează, se retrage, repetă tipare familiare. Rezistă. O membrană subțire, identitară, transparentă îl ține viu și în tensiune. Sub presiunea de a performa, stările oscilează între plăcere și nesiguranță, vulnerabilitate și control. Corpul protestează și învață să se adapteze cu forță și determinare. Vrea să se exprime sincer și, totodată, să fie acceptat. Abandonându-se visceralului, descoperă uneori un echilibru fragil și forme neașteptate de libertate.
💥 Treasurehunt for public Cluj de la ora 11:00 la GrainLab.
🎭 Motanul încălțat (cu bilet) de la ora 11:00 la Teatrul de Păpuși „Puck”. „Pentru Motanul încălțat, lumea e doar un decor și oamenii sunt doar o figurație necesară. Întreaga relație cu stăpânul este văzută aici ca o simplă unealtă a îndeplinirii destinului pisicesc. Și cum ar putea fi altfel, când pisica se îndrăgostește? Chiar dacă are șapte vieți, aici și acum se consumă totul, iar se făuresc sau se năruiesc imperii. Povestea e a neamului mâțesc”, subliniază regizorul.
🎶 Ziua 3 | Jazz in the park 2026 (cu bilet) în Parcul Etnografic. Arooj Aftab, Venna, Yilian Cañizares, Nik Bärtsch & Tania Giannouli, Implant pentru Refuz Acustic, Quite Lucky Takeover: Special Guest London Elektricity, Andi Moisescu, Platonic Band, Ola Onabulé & Transylvania Jazz Ensemble, Bianca Oance. Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, asociație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale.
🎥 Ultima rețetă + discuție cu Nicu Crăciun de la ora 16:00 la Cinema ARTA. Cu doar câteva ore înainte de a primi a treia stea Michelin, un chef renumit dispare ca prin minune împreună cu sous-chef-ul favorit în timpul unei partide de vânătoare. Consecinţa? De restaurant se ocupă doar fiica sa, Clara, care trebuie să facă faţă presiunii incredibile în timp ce este hărţuită de hoarde de paparazzi…
📖 Club de lectură: Copilăria într-o singură zi de la ora 16:00 la sediul Noua Acropolă Cluj-Napoca, str. Horea, nr. 10. Există cărți care nu rămân doar pe rafturi, le porți cu tine ani întregi, ca pe o hartă secretă sau ca pe o lanternă aprinsă într-o seară de vacanță. În ediția a cincea a clubului nostru de lectură vă invităm într-o mică aventură literară: fiecare vine cu cartea care l-a fermecat înainte de 18 ani. Era citită pe ascuns la ore, în tren, sub pătură sau în nopțile de vară când „încă un capitol” însemna încă două ore fără somn.
🎭 Cartoforii (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. „Spectacolul nostru este unul clasic, pentru public, aș îndrăzni chiar să zic – pentru săli pline. Poate părea un vis frumos, mai ales acum, dar să nu uităm că beleaua asta în care ne găsim va trece. Viața va triumfa, teatrul și nevoia de întâlnire nu vor pieri și da, sălile vor fi în cele din urmă pline. Oricum, după aproape o lună de lecturi, discuții și analize în spațiul virtual, am încercat să ne comportăm normal și să lucrăm ca de obicei atunci când am ajuns pe scenă (alt spațiu virtual). A existat o energie ascendentă în permanență. Și pentru asta trebuie să le mulțumesc colegilor mei (actori, scenograf, ajutoare magice și tehnicieni), pentru vitalitate și încredere. Mai ales că și pentru ei era cumva o situație inedită: obișnuiți cu regizorul „clasic‟, au dat de mine, un coleg care le spunea ce să facă. Ei, poftim! Numai că, ce să vezi, dialogul a existat, mofturile nu au apărut defel și spectacolul a fost ridicat.” Ionuț Caras
🎭 PREMIERĂ: Second Skin (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Trecând printr-un șir nesfârșit de situații care îi cer să fie prezent, corpul reacționează cum poate: se ajustează, se blochează, se retrage, repetă tipare familiare. Rezistă. O membrană subțire, identitară, transparentă îl ține viu și în tensiune. Sub presiunea de a performa, stările oscilează între plăcere și nesiguranță, vulnerabilitate și control. Corpul protestează și învață să se adapteze cu forță și determinare. Vrea să se exprime sincer și, totodată, să fie acceptat. Abandonându-se visceralului, descoperă uneori un echilibru fragil și forme neașteptate de libertate.
🎶 Concert Lubiana I The Inner – Mapping Inside 2026 de la ora 20:00 la Cinema Teatru „Florin Piersic”. Melodiile Lubianei au devenit virale în întreaga lume, iar „Farafina Mousso” este deja un reper al noii scene world-jazz. Absolventă cu distincție a Conservatorului Regal din Leuven, Lubiana reușește să unească rafinamentul muzicii clasice cu sufletul tradițiilor africane. Un element unic al universului ei artistic este kora – într-o tradiție în care instrumentul este transmis aproape exclusiv din tată în fiu, Lubiana se remarcă drept una dintre puținele femei care cântă la acest instrument.
🎭 Nu sunt aici (cu bilet) de la ora 20:00 la Teatrul Maghiar de Stat. Bătrânul trăiește dincolo de Gard. Seamănă oarecum cu ceilalți bătrâni. Uneori se plimbă, scrie, citește, mănâncă… și, din când în când, socializează. Mintea lui nu mai este o bibliotecă ordonată, ci mai degrabă un disc zgâriat: se blochează, repetă, sare peste pasaje, omite, uită. Amintirile lui se destramă, amestecându-se unele cu altele. Totuși, în adâncul său, sinele cel mai profund încă încearcă să reziste: caută repere, se agață de fragmentele de memorie existente, de motive încăpățânate care sunt încă capabile să țină laolaltă conștiința sa care se dezintegrează.
„Am simțit că și România are nevoie de ceva asemănător”. Asta mi-a împărtășit Adrian Cârciova (Tony Baboon în industria muzicală) când l-am întrebat despre „Povești de cartier”, prima bandă desenată despre istoria hip-hopului românesc, realizată împreună cu rapperul Macanache (Bogdan Dinescu).
Primul număr conține trei povești despre Dacian (Getto Daci), Brugner (Delikt) și Macanache, personaje reale din undergroundul anilor ’90. A pornit cu o campanie de crowdfunding și a ajuns la al doilea tiraj de 500 de exemplare, disponibil la Bazar de Muzică, Red Goblin și, în curând, în librăriile Cărturești.
Adrian e unul dintre artiștii pentru care multidisciplinaritatea exprimă felul în care funcționează: compune, cântă, produce, desenează, face animații și semnează identitatea vizuală a propriilor proiecte. În prezent, lucrează la muzica pentru animația „Cu Cheia la Gât” a lui Mădălin Truică și susține dezvoltarea filmului pentru copii „Pericol”, regizat de Răzvan Marinescu.
Din noua ediție:
Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.
Pe duminica viitoare! 🌞
Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
Coolturalist este newsletterul bilunar care-ți aduce noutăți relevante din cultură și artă, interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.



