CooltCluj #108 – Evenimente culturale Cluj: săptămâna 7-13 septembrie 2026

Timp de citire: ~ minute
Adaugă-mă ca sursă preferată în Google
CooltCluj #108 – Evenimente culturale Cluj: săptămâna 7-13 septembrie 2026

Nu-mi vine să cred că spun asta, dar vineri, 11 septembrie, particip la vernisajul unei expoziții care cuprinde și un colaj realizat de mine (la The Cosmic House). Mai concret, echipa Să fiți cuminți mi-a oferit spațiul și libertatea să mă joc și să expun în cadrul Living with a bag, o expoziție pe o temă grea, pe care foarte rar am văzut-o abordată: viața cu stomă.

Pe lângă asta, pe 13 septembrie, începând cu ora 17, te invităm la o conversație despre vulnerabilitate, adaptare și puterea de a continua (tot la The Cosmic House). Vom vorbi despre cum se schimbă relația cu propriul corp după o astfel de intervenție, despre lucrurile despre care ne este greu să vorbim, despre privirea celor din jur, despre ce înseamnă să-ți regăsești confortul și încrederea într-un corp care s-a schimbat și despre ce înseamnă să faci artă despre o experiență prin care nu ai trecut tu însuți.

Eu voi modera discuția, iar alături de mine vor fi Timeea Zanfir (artistă și studentă la UAD), Mihai Andrei Trif (prezentator de evenimente, fost purtător de colostomă, vicepreședinte al Fundației Speranța Ge-Ro) și Delia Peter (inginer textilist și purtătoare de colostomă definitivă), trei perspective care ne vor ajuta să privim diferit experiența vieții cu stomă și felul în care aceasta poate fi înțeleasă, reprezentată și trăită.

Indiferent cât de apropiată sau îndepărtată îți este această experiență, ne-am bucura să ni te alături. Mai mult, dacă nu ajungi vineri la vernisaj, e bine să știi că duminică, 13 septembrie, de la ora 16:00, are loc un tur ghidat (înaintea talk-ului).

Luni, 7 septembrie

🎥 Avanpremieră Dosarele Orașului Alb (cu bilet) de la ora 19:15 la Cinema City Iulius Mall. La barajul de la Târnița este găsit cadavrul unui bărbat necunoscut, îngreunat cu beton și legat cu lanț. Comisarul Emil Voineag, alături de criminalista Eva și colegul Toma, începe o anchetă care pare fără piste: nici identitate, nici motiv clar. Distribuție: Bogdan Bob Rădulescu, Cătălin Herlo, Ioana Oleleu, Daniel Oancea, Stefania Oltean, Ares Caius.

🎶 ICONIC ALBUMS | The Cranberries – No Need To Argue de la ora 19:00 la MuFA Room. No Need to Argue este cel de-al doilea album de studio al trupei irlandeze de rock alternativ The Cranberries, lansat la 3 octombrie 1994 prin intermediul Island Records. Este cel mai bine vândut album din discografia formației, cu peste 17 milioane de copii distribuite la nivel mondial, consolidându-le definitiv statutul de superstaruri globale. Spre deosebire de debutul lor mai atmosferic și melancolic (Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?), acest disc introduce sunete de chitară mult mai grele, influențe de grunge, post-punk și aranjamente bogate bazate pe orgă și corzi. Audiție de album prezentată de Patricia Labou.

Marți, 8 septembrie

🖼 Linie – Structură – Memorie de la ora 15:00 la Parter. Expoziția Linie – Structură – Memorie aduce laolaltă trei artiști graficieni din Cluj. Motivul pentru care lucrările celor trei artiști sunt prezentate împreună pare unul simplu, aproape taxonomic, și anume faptul că ei sunt graficieni „seniori” ai acestei filiale a Uniunii Artiștilor Plastici. Criteriul de alăturare își dovedește însă eficiența atunci când privim lucrările, care au fost selectate de artiști, iar în spațiul galeriei intră în dialog și fără dirijare curatorială. Faptul că cei trei artiști au studiat grafica la Institutul de Arte Plastice din Cluj nu contribuie neapărat la acest numitor comun: toți trei lucrează în tehnici de exprimare care depășesc limitele stricte ale desenului. Așadar, linia și structura nu sunt, în cazul acestor artiști, elementele vizuale definitorii ale graficii, ci, mult mai mult, însușiri ale conținuturilor specifice lucrărilor. Astfel, ne devine rapid limpede că discursul nu este unul tehnic, chiar dacă artiștii stăpânesc cu măiestrie instrumentele cu care operează.

🎶 Deep Listening | Frank Ocean – Blonde de la ora 19:00 la MuFA Room. Blonde este al doilea album de studio al artistului american Frank Ocean, lansat pe 20 august 2016. Considerat o capodoperă a generației sale și un punct de referință în muzica modernă, albumul a împlinit recent 10 ani de la lansare. Spre deosebire de sound-ul R&B mai structurat de pe albumul său de debut, Channel Orange, Blonde adoptă o direcție experimentală, minimalistă și abstractă, bazată adesea doar pe chitări calde, sintetizatoare și voci modificate. Audiție de album prezentată de Vlademir.

🎥 Proiecție aniversară Trainspotting (1996) restaurat digital | seria lunii Punk Life (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Filmul-cult care a definit o generație și a schimbat pentru totdeauna cinemaul britanic, restaurat digital, cu ocazia aniversării de 30 de ani.

Miercuri, 9 septembrie

🎭 Cântece de speriat frica (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național. E o încercare de a „traduce” în cântec o mică parte a universului Hertei Müller, e privirea cu care i-am citit textele și rezultatul felului în care am simțit poezia ființei ei puternice și fragile. Micul spațiu al sălii Euphorion îi invită pe spectatori în interiorul lumii propuse de noi, printre cuvinte, lumini, pași, respirații, instrumente, întâmplări, personaje și batiste. Spectacolul-concert Cântece de speriat frica ne invită să pătrundem într-un univers intim, să îl explorăm empatic și să îl recunoaștem în cele din urmă ca parte din noi înșine. Oferind o captivantă interpretare muzicală a biografiei Hertei Müller, reconstituită din varii texte semnate de aceasta, Ada Milea construiește o poveste în versuri despre suferința exilului, despre formele distorsionate pe care le îmbracă iubirea într-o lume a extremelor și despre împăcarea cu micile noastre istorii personale, mai ales sub presiunea istoriei mari, adesea lipsite de scrupule. Ea (Anca Hanu) își trăiește viața sub spectrul unui război deja încheiat, care însă a lăsat în urma lui forța aproape la fel de distructivă a dictaturii comuniste. Personajele care trăiesc în memoria protagonistei devin prelungiri ale ființei sale, prezențe constante, duioase sau amenințătoare. Deși spectatorul de astăzi trăiește într-o realitate aparent diferită și îndepărtată, spectacolul demonstrează universalitatea fricii și forța terapeutică a speranței.

🎵 MuFA BLEND | Yebba – Jean de la ora 19:00 la MuFA Room. Jean este cel de-al doilea album de studio al artistei americane Yebba, lansat pe 6 martie 2026 prin intermediul RCA Records. Fiind primul ei material discografic complet după o pauză de cinci ani de la debutul cu Dawn (2021), albumul este numit după bunica sa regretată, Jean. Audiție de album prezentată de Renata Burcă.

🎭 Fluturii sunt liberi (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Teatru Florin Piersic. O poveste despre libertate, iubire și vulnerabilitate. Despre părinți care încearcă să protejeze și copii care, la un moment dat, trebuie să își ia zborul. Despre curajul de a-ți trăi viața în termenii tăi. Don Baker este un tânăr care încearcă să trăiască pentru prima dată singur, dincolo de protecția permanentă a mamei sale. Apoi apare Jill. Întâlnirea lor transformă o poveste aparent simplă într-o experiență despre independență, apropiere, teamă, iubire și nevoia profundă de a fi acceptat așa cum ești. Dar există un element care face întâlnirea dintre scenă și viață cu atât mai puternică. Don Baker este interpretat de Valentin Andrieș, actor nevăzător.

Joi, 10 septembrie

🎵 The Four Seasons by the Lake de la ora 16:00 la Filarmonica Lacul Tarnița. Imaginează-ți o după-amiază în care nu trebuie să te grăbești nicăieri… De ce nu 10 septembrie? Ajungi la Yachting Club când soarele încă e sus, te așezi lângă lac, alegi ceva bun de mâncat și un pahar rece, iar timpul începe, pentru câteva ore, să curgă puțin mai încet. Tihnă. În jurul tău sunt apa, bărcile, oamenii veniți să se bucure de seară și, poate, prietenul tău cu patru lăbuțe, care nu ar vrea să rateze o ieșire frumoasă în natură. Apoi, pe măsură ce orele trec, lumina se schimbă, soarele începe să coboare, iar peste lac se așază culorile calde ale apusului. Se aud primele acorduri… Și povestea continuă prin muzica lui Vivaldi, cu cele patru anotimpuri, într-o seară lângă lac.

🗣️ Atelier online #3 | Mediere Culturală+ (cu înscriere) de la ora 16:00 la Centrul Cultural Clujean. Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii a demonstrat că accesibilizarea unui program cultural înseamnă, dincolo de rampe, signalistică și spații adaptate, se construiește prin procese deschise, oameni și relații integrate. Această perspectivă o transformă într-un studiu de caz, pe care o aducem în discuție în cadrul celui de-al 3-lea atelier de mediere culturală, alături de invitata Teodora Borghoff, expert în incluziune și relații comunitare. Cu peste 25 de ani de experiență în dezvoltare comunitară și implicată direct în echipa curatorială Timișoara 2023, Teodora va prezenta pașii prin care accesul la cultură devine o prezență firească pentru persoanele care întâmpină bariere de participare.

🖼 Vernisaj: Melonland / Mihai Grecu de la ora 19:00 la Biju Gallery. O lume în care pepenele verde a preluat în liniște controlul. Uneori, un monument, alteori, o povară, niciodată doar un fruct. Desene mari în grafit, realizate în întregime de mână, luni întregi de creion pe hârtie. Și câteva lucruri pe care aș prefera să le descoperi în încăpere.

🎥 Oasis: Don’t Look Back in Anger (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Descoperă ascensiunea fulminantă a formației Oasis prin imagini rare și povești inedite, pe măsură ce trupa se reunește pentru Oasis Live ‘25, care prezintă parcursul lor de pe străzile din Manchester până la statutul de vedete rock la nivel mondial.

Vineri, 11 septembrie

🖼️ Vernisaj Living with a Bag de la ora 17:00 la The Cosmic House. Există experiențe ale corpului care rămân, aproape întotdeauna, în afara reprezentării: nu pentru că ar fi excepționale, ci pentru că sunt asociate cu zone ale intimității pe care cultura vizuală nu este pregătită să și le asume. „Living with a Bag” aduce în spațiul artistic o astfel de experiență: viața cu stomă – o realitate medicală care transformă profund relația cu propriul corp, cât și cu lumea înconjurătoare. O stomă este rezultatul unei intervenții chirurgicale prin care se creează o deschidere în abdomen pentru eliminarea conținutului intestinal, atunci când traseul natural al digestiei nu mai este funcțional. Atașată acestei deschideri, punga de colostomie devine un dispozitiv medical esențial pentru continuarea vieții în ritm normal. Pentru pacienți, această intervenție reprezintă o șansă la supraviețuire și la recuperarea unei existențe active. Prin întâlnirea dintre mărturii reale ale persoanelor care trăiesc cu o pungă de colostomie și interpretări artistice variate, expoziția de grup deschide un spațiu de reflecție asupra modului în care privim (și relaționăm cu) corpurile neconforme și transformările la care acestea sunt supuse. Este, în consecință, o invitație adresată publicului larg de a descoperi demnitatea și forța caracteristice oamenilor care se găsesc, ca pacienți, în situația de a-și reevalua raportarea la propria vulnerabilitate.

🎥 TIFF Florești în perioada 11-20 septembrie. 10 seri de cinema în aer liber, cu comedii, povești cu miză politică, un film românesc mult-așteptat și un clasic hollywoodian în Parcul Poligon. Deschidem cu un film luminos, emoționant și cu umor neașteptat: Strada Malaga, favoritul publicului în Festivalul de la #Veneția anul trecut. În program vei regăsi și cel mai amplu documentar dedicat Deltei Dunării în #avanpremieră – Delta Sălbaticp, dar și pe Marilyn Monroe în celebra comedie Unora le place jazzul.

Sâmbătă, 12 septembrie

🤸atelier | Simona Deaconescu & Vanessa Goodman: Corpul ca himeră (cu plată) în 12 și 14 septembrie de la ora 19:00 la OM Centru Coregrafic. Simona Deaconescu și Vanessa Goodman aduc împreună două universuri artistice unite de aceeași curiozitate față de corp și de felul în care acesta se transformă în timp. Practica Simonei investighează constructele sociale și politicile ale corpului, ștergând adesea granițele dintre documentar și ficțiune. Proiectele sale se dezvoltă în dialog cu istoria, ramuri nișate ale științei și memoria colectivă. În practica sa coregrafică, Vanessa cercetează relația dintre corp, sunet și mediu, folosind sisteme generative și structuri sonore pentru a construi universuri performative imersive. „Corpul ca himeră” se focusează pe exerciții de pliere, înmuiere, alunecare imaginară a oaselor, expansiune și compresie. Prin exerciții de grup, vom explora felul în care ne putem reorganiza corpul, deschizând posibilitatea apariției unui nou vocabular de mișcare. Inspirându-se din ecosisteme naturale și tehnologice, coregrafele explorează un corp aflat într-un proces continuu de transformare și adaptare la medii diferite: de la inteligența descentralizată a caracatiței la rețelele invizibile de bacterii care trăiesc în interiorul nostru la sisteme de viață artificială. Atelierul urmărește dezvoltarea unui corp receptiv, sensibil, capabil să creeze compoziții pe mai multe straturi, în care sensul se construiește atât prin ceea ce este vizibil, cât și prin ceea ce este imaginat.

🗣️ Atelier | Cum lucrezi cu cărțile în artă și pedagogie? (cu înscriere) de la ora 10:00 la Biblioteca Județeană. De mai bine de zece ani, Laura Borotea și Gabriel Boldiș creează contexte în care arta contemporană și pedagogia se întâlnesc firesc într-un spațiu de învățare. În abordarea lor, cărțile nu stau cuminți pe rafturi, ci formează o bibliotecă relațională, activate prin dialog și transformate în instrumente vii pentru educație. Pe 12 septembrie, aducem această metodologie la Cluj. Vom vorbi despre cum se construiește o bibliotecă tematică pornind de la teme și curiozități de cercetare, despre cum pot fi activate cărțile în context educațional și despre rolul cărții în construcția unui conținut critic.

🎭 Orașul comoară (bilet cu valoare 0 sau bilet susținător) de la ora 19:00 la REACTOR. Orașul comoară este un spectacol care scormonește prin strălucirea de cinci stele a Clujului și se întreabă: cine plătește nota? Pe ritm de stand-up și cu multă ironie, spectacolul explorează cum fostele platforme industriale devin cartiere de lux, cum terenurile sunt vânate ca aurul și cum, în spatele fațadei de „oraș smart”, spațiul public dispare. Într-un oraș unde metrul pătrat are cel mai ridicat preț din țară, iar dezvoltatorii imobiliari par noii creatori de lume, omul de rând nu își mai găsește locul. „Orașul magnet”, „orașul de cinci stele”, „orașul smart”, „orașul comoară” sunt doar câteva dintre superlativele Clujului, prilej de laudă, dar și de critică din partea celor tot mai afectați de dinamica pieții imobiliare. Între promisiuni de progres și realitatea scumpirilor sufocante, Orașul comoară e o călătorie prin procesul urbanizării accelerate, cu umor, energie și, poate, un strop de nostalgie.

🎭 TRANZIȚII | this wedding dance here // premieră performance (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa Tranzit. Când intri într-o sală pentru a urmări un spectacol, totul este credibil. Moara de vânt este un monstru. Don Quijote este un cavaler. Și, tot atât de adesea, nimic nu este credibil. Imaginile vor prinde ființă chiar aici, în spațiul sălii. Imagini noi, originale sau copiate, create prin gesturi, text, sunet și obiecte, precum și prin gândurile performerilor. Să spunem că acesta este un dans de nuntă. Sau un tablou al unui pictor olandez, intitulat Dansul de nuntă. Să spunem că aceasta este o nuntă. Că aici ați putea dansa — dar nu acum. Aceste imagini vor fi șterse. Nu va mai rămâne nimic în această sală.

🎭 Nu mai ține linia ocupată (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național. Ce poate să facă arta teatrului în zilele noastre? Să se întoarcă spre trecut ajutându-ne să nu uităm marile figuri ale omenirii, răscolind energii străvechi care să ne deschidă porți ce par închise pe vecie. Să se uite atent în prezent și, alegând grâul de neghină, să treacă prin sită viața, prea învolburată ca s-o putem vedea limpede. Să arunce o privire în viitor și să ne arate capătul tunelului, pentru ca noi, fie că suntem actori sau spectatori, să putem alege ce fel de Oameni vrem să fim. Și atunci, să vorbești despre nedreptățile sociale, despre torturile individuale multiplicate fără număr și trecute sub tăcere, despre indiferența și lașitatea celor care au jurat să-i protejeze pe cei fără apărare, despre o viață imposibilă după ce totul s-a scufundat în beznă, înseamnă să iei sita în mână și să arăți ce rămâne, să deschizi uși ruginite și să dai drumul răzbunătoarelor Erinii antice, pentru ca, într-o bună zi, să apară acea lumină la orizontul societății pe care ne-o dorim cu adevărat. Vocea care a pronunțat cuvintele „nu mai ține linia ocupată” se va șterge, transformându-se atunci în acțiune, iar teatrul își va fi atins unul dintre scopurile sale majore.

🧺 SANTSAT RO de la ora 11:00 în Parcul Etnografic. O întâlnire de zi, născută acum 10 ani la Budapesta, creată pentru a aduce împreună oameni deschiși, cu aceleași valori, și pentru a celebra frumusețea vieții pe care o împărtășim. Ca întotdeauna, înconjurați de oameni faini. Vino să petreci ziua alături de noi. Iar apoi, sperăm să faci parte din comunitatea noastră santsatians, care crește de la an la an. Line-up: 11:00-13:30 – cultatum, 13:30-16:00 – Victor Cuc, 16:00-17:00 – MÜSSPELL, 17:00- 20:00 – Mini Zucchini & Mitsubitchy, 20:00-22:00 – MAï-LINH.

Dacă CooltCluj îți face inboxul mai interesant și te ajută să rămâi aproape de artă și cultură, orice donație e un mic cadou care mă ajută să duc mai departe acest proiect.

Duminică, 13 septembrie

🎭 Prometeu. Primul Om – scenariu muzical după mitul lui Prometeu, de Cristina Juncu (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul de Păpuși ”Puck”. În mitologia greacă, zeii seamănă izbitor de mult cu oamenii: se înfurie, se oftică, se ceartă, se entuziasmează, suferă, se sperie, se îndrăgostesc… Omul pare într-adevăr creat după chipul și asemănarea zeilor, ca un copil ce le seamănă întocmai părinților. Iar atunci când zeii devin “părinții” primilor oameni, și ei se lupta cu aceeași mare dilemă care vă dă de furcă și vouă, celor care veți veni cu copiii la spectacolul nostru: câtă autonomie ar trebui să primească micuța ființă pe care au creat-o, fără ca ea sa devina un pericol pentru ea însăși și pentru cei din jur? Povestea primului om e un joc de-a “good cop – bad cop” între primii părinți de om din istoria lumii – atotputernici și nemuritori, și totuși la fel de speriați de viitor ca orice adult care trebuie să modeleze ceva mic, imprevizibil și drăgălaș…foc!

🎭 TRANZIȚII | this wedding dance here // premieră performance (cu bilet) de la ora 19:00 la Casa Tranzit. Când intri într-o sală pentru a urmări un spectacol, totul este credibil. Moara de vânt este un monstru. Don Quijote este un cavaler. Și, tot atât de adesea, nimic nu este credibil. Imaginile vor prinde ființă chiar aici, în spațiul sălii. Imagini noi, originale sau copiate, create prin gesturi, text, sunet și obiecte, precum și prin gândurile performerilor. Să spunem că acesta este un dans de nuntă. Sau un tablou al unui pictor olandez, intitulat Dansul de nuntă. Să spunem că aceasta este o nuntă. Că aici ați putea dansa — dar nu acum. Aceste imagini vor fi șterse. Nu va mai rămâne nimic în această sală.

😊 Stand-up Comedy cu Mihai Bobonete in Cluj – EXTRA SHOW (cu bilet) de la ora 19:00 la Cinema Florin Piersic. În noul spectacol de stand-up comedy, Metamorfoză, Mihai Bobonete vorbește despre schimbările prin care a trecut în ultima vreme și despre cum le face față în stilul său inconfundabil. Cu umorul său natural și autoironia caracteristică, Bobonete reușește să transforme provocările vieții în povești savuroase, pline de haz.


De vorbă cu Mădălina Bejinariu, Head of Operations GrowthCon: „Construim un spațiu unde succesul nu este exagerat”.

Anul trecut am fost pentru prima oară la GrowthCon, dar n-am reușit să fiu atât de prezentă pe cât mi-aș fi dorit. Anul acesta, însă, abia aștept să fiu ochi și urechi în cele două zile pe care echipa GrowthCon ni le pregătește, pe 21 și 22 octombrie, la Cluj.

Mai ales că mă bucur mult de oamenii pe care i-au ales pentru scenă și workshopuri: Cristian China-Birta, Diana Catrina, Doru Șupeală, Roxana Hurducaș, Ștefan Asafti, Sonia Nechifor, Simona Oțel, Andi Daiszler, Adrian Ilovan, Alexandru Negrea, Matei Psatta și mulți alții.

Dar, dincolo de speakeri și de program, m-a făcut curioasă și ce se întâmplă în spatele unei conferințe de genul acesta: cine sunt oamenii care o construiesc, cum aleg speakerii, ce înseamnă să organizezi o astfel de experiență cu zeci de oameni implicați și, mai ales, ce rămâne după ce se termină evenimentul?

Mădălina Bejinariu, Head of Operations la GrowthCon, mi-a împărtășit viziunea din spatele conferinței și ce încearcă echipa GrowthCon să construiască dincolo de cele două zile ale evenimentului. Mai mult, în viața de zi cu zi este Marketing Manager la Hidronic și cofondatoare a ONG-ului EcoMind, care are ca misiune protecția naturii și a animalelor.

***

P.S.: Ai 20% reducere la bilete folosind codul CooltCluj20. Biletele le găsești aici.


Coolturalist #50.

  • De ce nu mai e suficient să protejăm patrimoniul doar pe hârtie;
  • Cum a transformat Timișoara cultura într-o parte din infrastructura orașului;
  • A fost inaugurat MuTRA, primul muzeu public construit de la zero în România, după căderea comunismului;
  • 11 expoziții europene pentru care merită să-ți faci bagajul toamna asta;
  • Un român devenit fenomen al poeziei în spaniolă vine la București;
  • Anthony Hopkins intră în povestea uneia dintre cele mai cunoscute mărci italiene;
  • 104.000 de euro pentru un nou site al Operei Naționale București.

Ce alte evenimente știi că au loc în săptămâna care urmează la Cluj? La care dintre cele de mai sus plănuiești să mergi? Scrie-mi în comentarii.

Să ne citim cu bine! 🌞

Comentarii:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Newslettere

    Articole recente

    22 februarie 2026

    22 februarie 2026

    privește prin ochii mei lumea o să te simți acasă între pereți de pământ reci și strâmbi văruiți într-o nuanță de albastru care înainte a…
    CITEȘTE MAI MULT
    Izabella Lukacs - 2026 © Toate drepturile rezervate.

    Un moment, te rog!

    Dacă ai ajuns până aici cu cititul, dă-mi voie să îți propun să te abonezi la newsletterele mele, să primești ultimele articole ce te-ar interesa sau să afli de evenimentele din Cluj.
    Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
    Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.

    Un moment, te rog!

    Dacă nu ai făcut-o până acum, te poți abona mai jos la newsletterele mele culturale.
    Abonează-te să primești în fiecare duminică calendarul evenimentelor culturale care se-ntâmplă în Cluj, în următoarea săptămână. Afli de ele cât încă te mai poți duce și scapi de FOMO. 😃
    Newsletter bilunar care-ți aduce noutăți din artă și cultură, interviuri cu oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite și recomandări de ce să mai citești, vezi, asculți sau încerci.